Katherina Andreescu - Poezii (debut)

Oraşul iubirilor spulberate

Acum plouă în oraşul iubirilor spulberate

Şi un erou romantic îşi plânge amorul pierdut,

Cu inima ruptă se îneacă-n uitare

În fundal se aud gemete delirante.

O fată grăbita merge prin ploaie,

E doar un pion în decorul trist şi monoton.

Pe frumuseţea idioată a chipului ei curg şiroaie

În timp ce un trandafir îşi scutură petalele într-un dulce abandon.

De la geamul învechit, cu vopseaua cojită,

Devin un observator al carnavalului uman.

Fascinată de simplitatea ta zdrenţuită şi prăfuită

Cu care încerci să mă îmbraci şi să mă numeşti "iubită".

Plouă sinistru în oraşul iubirilor spulberate.

Adolescenţă

Stau urcată pe pervazul geamului şi mă uit cum plouă

Trag un fum şi îmi scutur scrumul,

O ultimă satisfacţie înainte de ciocnirea cu betonul.

Ce dureroasa e tăcerea.... şi continuă să plouă.

Strig, dar strigatul mi se pierde în gol

Oare în cer îngerii au ţigări şi alcool?

Sper să pot să-mi trimit scrierile pe mail

Şi poate ascultă muzica rock şi El.

Ploaia mă loveşte-n faţă, dacă ajung în Iad

Iar Lucifer e blond şi scrie poezii de dragoste?

Daca diavolii au aripi şi predică despre pace?

Exista o singură cale să aflu dacă exista Rai sau Iad.

Mamă, iartă-mă, acum am să sar

Fuck it, stau la parter, dar...

Într-o zi am să aflu mai multe, acum nu e cazul,

Mai am ţigări şi rock şi inspiraţie să-mi scriu necazul.

Demonul din mine

Savurez cu grija fiecare strop, simt cum îmi curge prin vene

Ameţesc atât cât să uit de durere, să evadez din realitate.

Curg lacrimi amare în pahare, de sânge, sau pline de savoare,

Miresme de vin ameţitoare, un viciu ce te ademeneşte să cazi....

În visare....

Shot după shot, dezbrac atent sticlele până rămân goale,

Plăcere, nebunie, durere şi furie resimt adânc până în ficat.

Când mă trezesc îmi simt capul zbuciumat, realitatea e distorsionată,

De la prea multa vodcă, stomacul stă să-mi iasă, mâinile îmi tremură...

E dimineaţă.

Corpul e amorţit, picioarele sunt grele, deschid o bere rece,

Alcoolul e chin şi plăcere, organele mele interne înoată în durere.

E ucigaşul tăcut care îmi posedă minţile, îmi atacă uşor simţurile

Mă devorează pe interior, îmi erodează sufletul până mor....

Pur şi simplu alcool...

Insomnie

O mie de gânduri roiesc în capul meu precum un carusel,

Idei ce vin şi pleacă, mă simt agitată, când noaptea se coboară.

Nici nu mai ştiu a câta noapte e când la miezul nopţii

Inspiraţia mă bântuie până la răsăritul soarelui.

Sufăr de insomnie, mi-e dor să dorm şi totuşi.....

Somnul nu vine.

Alerg prin pagini şi caiete după o crâmpeie de cuvânt

Mână scrie fără încetare, iar mintea îmi e plină de oroare.

Se ivesc zorii, gândurile se risipesc precum fumul de ţigară

Privesc foaia de hârtie, prea multe idei, cuvinte....

Însa somnul nu mai vine...

În oglindă

În oglinda din perete se reflectă chipul unei păpuşi de porţelan,

Nu seamănă cu chipul meu, în ochii ei zăresc sclipiri de smarald

Diabolice şi dulci, impune respect şi teamă, precum o ţarină

Care stăpâneşte imperii, nu mai e copila speriată,

A devenit neînfricată.

Cum oare a putut sa o preschimbe pe mica şi firava Maria

În cruda şi nemiloasa Caterina?

Ce lupta aprigă se da acum în mine, înger sau de demon de mâine ?

Aleg dualitatea, mi se pare firească, fiecare ascunde o parte întunecată,

Care se reflectă în oglindă...

Cele doua chipuri se suprapun, devin o singură persoană

Acum îmi dau seama, Caterina e Maria şi Maria e Caterina,

Toate trăsăturile se schimba, împreună alcătuiesc o nouă fiinţă...

În oglindă se reflecta un chip atât de familiar, pe ea o recunosc,

Când luminile se sting, rămân doar eu.

Fructul interzis

Dintre toate creaţiile lumii, tu eşti de departe cea mai apetisanta,

Ori de cate ori îţi simt parfumul, gândul nebun de a te gusta nu-mi da pace

Nu pot nici măcar sa te privesc fără să-mi doresc să te muşc ,

Sa te simt, sa te cuprind, sa te atac e clar cel mai mare păcat.

Mintea urlă să nu te ating însă simţurile mi le inciţi

Mă înnebuneşti cu fiecare ceas în care te simt...

Sunt în sevraj, mâinile îmi tremură, cedez ispitei, te capturez,

Savurez fiecare senzaţie, plăcerea, nebunia, extazul şi agonia

Se îmbină cu vinovăţia şi regretul... de ce lucrul cel mai frumos si normal

E păcatul originar?

Realitate

Privesc nebunia de dincolo de fereastră,

Caut speranţă în fumul de la ţigară

Unde au dispărut oare visele, dorinţele de altă dată?

Oameni grăbiţi, reci aleargă haotic prin viaţă

Uităm încotro ne îndreptăm, rămânem goi

Nimicul ne înconjoară, sub o formă abstractă,

Ce e oare viaţa fără vise şi speranţă?

Un trai mecanizat, monoton fără dinamică

Iraţional mă lupt cu sistemul, nu există scăpare

Poezia moare, proza se sinucide, iar logica e in letargie

Rămâne doar matematica bolnavă de pneumonie acută

Si ocazional pictura îmbracă forma nemărginită a demenţei

Făcând dintr-un biet om un nebun plin de speranţă.

Văd copii deja îndoctrinaţi, care nu se mai joaca pe afară

Aleargă şi sar virtual, tastează, butonează, dar nu ştiu să prindă un fulg de zăpadă.

Visătorii, romanticii, specii pe cale de dispariţie,

Doar ei mai văd stele acolo unde sunt nori,

Şi aud muzica în fiecare zgomot...

Ascult ploaia cum cade, oare ce se va întâmpla

Când lumea îşi vă pierde farmecul şi nebunia?

Umanitate

Stai si asculta cum plâng sufletele damnate,

Cum se scurge viaţa din trupurile bolnave.

Auzi suspinele îndurerate....

E trecutul, care ne bântuie în noapte.

Uită-te cum zăpezile devin noroaie

Şi copiii săraci caută-n gunoaie.

Deschide ochii, priveşte ce te înconjoară...

Moarte, durere şi boală...

Respira, pipăie şi simte freamătul universului,

Raul din jur, crimele atroce înfăptuite în taină.

Simte cum tremura pământul....

Sătul de toate cele ce le poartă....

Plângi, râzi, iubeşte toate ce te înconjoară,

Întinde-ţi aripile şi zboară...

Gustă viaţa, îmbată-te şi pleacă...

Închide ochii, aşteaptă moartea ce se lasă...

Peste gene se aşterne somnul etern... Noapte buna!

Adevăr

E timpul sa mă dezbrac de inhibiţii şi sa dau cărţile pe faţă,

M-am saturat să mă prefac, asta sunt şi nu am ce sa fac.

Urăsc teribil când ne minţim, însă ador iadul în care convieţuim.

Sunt crudă, rea şi nemiloasă, dintr-o singură îmbrăţişare

Te-aş putea transforma în scrum, ti-aş deschide pieptul,

Să-ţi smulg inima, pentru ca doar aşa va rămâne mereu a mea.

Din ochii tai mi-aş face breloc, iar din coaste pantofi cu toc

Să te pot avea mereu aproape în caz că mi se face dor.

Ce zici acum, ne mai căsătorim?

E timpul să afli cine sunt...

Răul în esenţa pură zace

Îngropat la mare adâncime.... în mine!

O mie de feţe

O mie de feţe colorate, triste şi îmbătrânite,

Se mişcă haotic pe lângă mine, privesc amuzată, deprimată

O mie de feţe neclintite.

Priviri fixe, goale, îndrăgostite şi abstracte

Exprimă tot ceea ce sufletul simte, fără a fi nevoie de cuvinte

Priviri triste şi arogante.

Zâmbete, lacrimi, şoapte şi suspine

Se ascund prin unghere întunecate, sau se etalează în văzul tuturor,

Bucurie, durere, moarte.

Dintr-o mie de feţe veşnic în mişcare,

Jumătate au sufletele amorţite, moarte.

O mie de feţe fără scăpare.