« Revista ASLRQ
 
Viorel Boldiş - Poezii
 
Două păsări

Suntem două păsări pe acelaşi cer,
două înaripate ameţite,
care dau din aripi la fel, până pier
în două orizonturi diferite.

Respirăm amândoi acelaşi văzduh
şi aceleaşi înălţimi infinite,
dar vânturile prea nesfântului duh
ne-mping în orizonturi diferite.

Zbatem din aripi în acelaşi moment,
cu aceleaşi ţipete ascuţite,
avansăm cuprinşi de-acelaşi sentiment,
dar înspre orizonturi diferite.

Oare doar dintr-o aripă dacă am da,
tu din cea dreaptă, iar eu din cealaltă,
duhul cerurilor ar împreuna
orizont cu orizont laolaltă?


Dacă eşti

Dacă eşti ploaie, ploaie-mă,
ploaie-mă până la piele,
până la sânge,
să-mi curgă-n vene
doar stropii tăi.

Dacă eşti soare, soare-mă,
soare-mă până la coaste,
până la inimă,
să-mi încălzească sufletul
doar căldura ta.

Dacă eşti păcat, păcătuieşte-mă,
păcătuieşte-mă până la capăt,
până la înger,
să mi se umple raiul
de păcatele tale.

Dacă eşti, fii-mă,
fii-mă până la fiinţa-mi,
până la mine,
să-mi fie minele
plin de tinele tău.

Dar dacă nu eşti nimic, nimiceşte-mă,
nimiceşte-mă până la desfiinţare,
desfiinţează-mă,
să-mi fie numele uitat
în numele tău.


Tu nu spune nimic

Tu nu spune nimic, o să aprind eu focul...
Tu lasă-l doar să ardă, suflând din când în când...
Tu nu spune nimic, te pierde doar în jocul
flăcării ce în noi mocneşte-ncet, arzând.
Taci... închide ochii... simţi adierea nopţii?
În flăcări se răsfrâng suspinele din noi
şi ard, în ciuda lumii ard şi-a sorţii,
şi-a toamnei infinite ce ne îngroapă-n ploi.

Tu nu spune nimic, tu taci şi-nchide ochii...
Pe buze tremurândă ţi se-nfiripă luna
şi noaptea se descoasă de-a lungul negri-ţi rochii...
Taci... nasc stelele în plete-ţi, una şi-ncă una...
Tu nu spune nimic, focul încet se-ncinge...
Simţi adierea lunii ce-ţi scapără pe buză?
Oh, tainică iubirea iarăşi va învinge,
şi iarăsi vieţii noastre fi-va călăuză.

Sursa: Viorel Boldiş, 23 martie 2020