-
Victor Constantin
Măruțoiu - Despre dialoguri celeste și întâlniri cu Dumnezeu
-
(Vasile Hatos - Întâlniri cu
Dumnezeu)
-
-
Timpul actual necesită cel mai pur
panaceu pentru o nouă redimensionare a dialogului interuman și o
reevaluare a condiției harice a omului. Această nouă realitate
pandemică nu atinge doar trupul, ci și mintea și sufletul tuturor.
Nu există scăpare, decât în ceea ce a reprezentat singura cale de
reîntoarcere spre Dumnezeu: Via Dolorosa și limbajul acesteia, care
nu este altceva decât Poezia. Întreaga credință este redată prin
cele mai frumoase rugăciuni, care sunt poeziile sufletului. Fie că
sunt în forma Psalmilor lui David, fie că sunt în expresia ludică
din Cântarea Cântărilor a lui Solomon, fie că sunt puternicele
Molifte ale Sfântului Vasile cel Mare sau ale Sfântului Ioan Gură de
Aur, acatiste, paraclise sau rugăciuni la diferite necesități, toate
însumează fondul poetic al manifestării legăturii dintre om și
Dumnezeu.
Poezia, în sine, este și rugăciune, medicament și har. Ea
transfigurează chipul omenesc spre datul celest al asemănării după
slava Creatorului. În 6 această linie de gândire se situează și
volumul de versuri Întâlniri cu Dumnezeu semnat de Vasile Hatos,
care accentuează imanența transcendentului în cotidianul lumesc de
astăzi. Această prezență ascunsă și harică este atât benefică, dar,
mai ales, folositoare. Ea nu invadează arealul nostru, ci așteaptă
la marginea existenței, sperând la deschiderea care să-i ofere șansa
de a ne pătrunde sufletul cu Lumina Neînserată a Celui ce Este și va
Fi.
Nu putem să rămânem indiferenți, căci totul se îmbracă în
haina degradării și singura noastră salvare este deschiderea porții
sufletelor noastre spre ceea ce este lucrarea Duhului Sfânt. Chiar
dacă această experiență vine prin durere, căci precum orice
vindecare sau îndreptare necesită jertfă, asumare și luptă pentru a
ne ridica din patul durerilor sufletești și trupești, tot la fel și
renunțarea la haina grea a dezumanizării sociale actuale este un
drum greu de urmat, dar pe care pășește împreună cu noi Dumnezeu.
Dedublarea personală are loc în momentul în care
interiorizarea rugăciunii devine atât de puternică încât poetul
poate comunica în dialog deschis cu sufletul său: „Față-n față cu
sufletul meu / stau de vorbă cu el mereu...” (Rugăciunea). Precum un
vechi pustnic, acesta regăsește puterea rugăciunii care permite
evaluarea interioară a sufletului. Aș putea spune că autorul pășește
pe linia paulină a 7 credinței creștine care vedea o trihotomie a
omului, acesta fiind considerat a fi format din trup, suflet și
spirit. Și, în acest fel, eul poetic poate discuta cu sufletul său,
într-un dialog dintre suflet și spirit. Această imagine trihotomică
este descoperită ca trăire în sfera armonioasă a Poeziei. Datul
paulin transpus în poezia dialogului inter și transpersonal cu
divinitatea este prezent pe parcursul volumului ca o dublare a căii
epistolare a apostolului, autorul dorind să sublinieze necesitatea
întoarcerii la liniile credinței primare punctând importanța
sufletului omenesc și a comunicării dintre uman și dumnezeiesc și nu
atât forma în care este redată această conversație creatoare.
Pasul nostru zilnic devine dublat de cel al Tatălui Ceresc,
sau noi pășim pe urmele pe care Acesta le imprimă în existența
noastră, netezindu-ne drumeagul pe care noi călcăm? Aceasta este
marea întrebare pe care o sădește în sufletele noastre volumul de
poezii Întâlniri cu Dumnezeu de Vasile Hatos.
-
-
