« Revista ASLRQ
 
Ionuț Caragea - Curente literare globale și pseudo-curente literare locale


    De vreo 20 de ani circulă în România, în anumite medii literare, informații despre un așa-zis curent literar, Fracturismul, inventat de Marius Ianuș și Dumitru Crudu. Informații care au fost acceptate de unii critici literari, de unii scriitori, dar și de unele reviste, fără să se facă o analiză aprofundată a subiectului, fără să se facă o raportare la curentele literare globale care circulau la acea vreme. Au apărut, cu această ocazie, tot felul de antologii superficiale în care au fost incluși fracturiștii, au apărut scriitori/critici care l-au declarat pe Marius Ianuș lider al generației 2000, fără ca aceștia să aibă nici cea mai vagă idee despre totalitatea scriitorilor români douămiiști existenți în România, dar și în diaspora. În realitate, Fracturismul nu a fost un curent literar, ci un moft personal al acelora care l-au inventat, urmărindu-se un singur scop: creșterea rapidă a prestigiului personal în disputa cu alți scriitori din aceeași generație sau din generațiile anterioare.

    De altfel, Dumitru Crudu, coautorul fracturismului, confirmă în bună măsură afirmațiile subsemnatului, precizând în revista Literatura de azi, la data de 3 decembrie 2015, într-un articol intitulat „Câteva vorbe despre ce se ascundea în spatele unui manifest” că „Trebuia să epatăm pentru a fi luați în seamă. Altfel, dacă nu am fi jucat și teatru, nimeni nu ar fi dat doi bani pe textul nostru. Eram conștienți de asta. De aia am și lovit în idoli. Totuși, după ce se lăsa întunericul și ne întorceam acasă, scoteam volumele optzeciștilor și le citeam sub plapumă. Fracturismul a ieșit din mantaua lui Cărtărescu și Mușina, ăsta e adevărul, dar în manifest am pornit un război contra poeților pe care-i iubeam, pentru a atrage atenția asupra poeziei noastre. Privind dinspre prezent spre acele vremuri, consider că aceste lucruri reprezintă partea cea mai perisabilă a ma­nifestului nostru și, cu această ocazie, vreau să recunosc că foarte multe idiosincrazii erau false, pentru că nouă ne plăcea poezia optzecistă.”
   
    Mai mult de atât, o altă voce importantă din rândul scriitorilor considerați fracturiști, filologul Ioana Băețică, cercetător pe tema culturii tranziției, consideră, într-un interviu publicat pe portalul Liternet, la data de 1 octombrie 2004 : „Curentul fracturist nu este un curent literar. Nu se închide între granițele unui stil estetic și unui tip de naratologie. Mai mult decât atât, este un program de atitudine. Program e deja un cuvânt foarte mare. O sugestie de atitudine socială a generației noastre biologice. Cu care ne simțim cumva organic crescuți din aceleași experiențe, care ne dau un sentiment de consubstanțialitate, și pentru care nu mai există nici un fel de cale de ieșire decât să înțeleagă ce se întâmplă în momentul de față în România.”

    O altă voce care, practic, ridiculizează acest pseudo-curent literar, este Ovidiu Iancu. El spune în revista Viața Românească, nr 3-4/2011, că „Se cuvine amintit, ca relevant studiu de caz, și pseudo-curentul literar denumit de Marius Ianuș „fracturism”. El e, oarecum, inedit, având un manifest teoretic (confuz), dar nebeneficiind de texte consistente care să-l susțină. Apărut, după mărturia autorilor (Marius Ianuș și Dumitru Crudu) „în noaptea de 10 spre 11 septembrie 98 (când am fost bătuți pe stradă)”, acest curent literar are un singur avantaj major. E primul care poate fi datat cu precizie… a apărut, deci, fix în noaptea de 10 spre 11 septembrie 1998 (e adevărat că nu cunoaștem cu precizie ora). În rest, textul-manifest e de un umor involuntar irezistibil. „Fracturismul are mai multe niveluri: socio-cultural, psihologic, estetic și, în consecință, curentul nostru este reflectarea literară a unei realități noi. În plan politic este reprezentat prin anarhism” sau „Fracturismul desfide (sic!) șoarecii de bibliotecă și poeții premianți, cât și o poezie scrisă pe diplomele de absolvire a facultății”. Aici, se ignoră și limba română prin eludarea corelației necesare la nivelul frazei între „atât” și „cât”. Și în fine, un ultim citat pe care personal îl prefer pentru doza lui de aroganță și ignoranță: „Fracturismul, după ce a descoperit fisurile realității și existenței, vrea să instituie o legătură extrem de strânsă, o coeziune între felul cum trăiești și poezia pe care o scrii”. Superb!!! După ce, așadar, într-o singură noapte cei doi au descoperit „fisurile existenței”, s-au și hotărât să reinstituie o confuzie de care generații întregi de critici literari, nu numai români, se străduiseră să scape."

    Vă voi oferi câteva fragmente din volumul meu, Literatura Virtuală și Curentul Generației Google (Fides, 2011), astfel încât să înțelegeți care a fost primul curent care a influențat generația 2000, de unde a plecat el și cum s-a manifestat. Înainte de fragmentele menționate, voi puncta niște etape importante, care să vă facă să înțelegeți că Fracturismul nu a înglobat o generație, iar Marius Ianuș, nu a fost liderul generației 2000, fiindcă nu avea cum să fie liderul câtorva mii de scriitori douămiiști din afara Fracturismului, scriitori pe care nu i-a influențat niciodată, în niciun fel. Nici prin valoarea sa literară, nici prin ideea de fracturism.

1. Curentul Generației Google (nume ales de mine, justificat, veți vedea mai jos de ce) a fost primul curent care a influențat scriitorii români din Generația 2000, tocmai prin intermediul accesului la internet și, totodată, prin folosirea atelierelor literare virtuale de către aceștia.

2. Cel mai important atelier virtual de creație literară apărut în jurul anului 2000, cu o dezvoltare fulminantă (mii de utilizatori, mii de texte, mii de comentarii), a fost portalul Agonia, cunoscut și ca Poezie.ro. Acest atelier putea fi găsit de oricine, cu o simplă căutare pe Google.

3. Pe Agonia, textele erau recomandate și apreciate cu steluțe de administratori și editori. Autorii se bucurau de vizibilitate în cazul în care erau înstelați, recomandați, dar și în cazul în care textele lor apăreau la subiecte fierbinți, în funcție de numărul de comentarii și vizualizări. Textele slabe (considerate astfel de către editori) erau „aruncate” la Atelier, pentru a se îmbunătăți. Agonia era, la acea dată, cea mai importantă rampă de lansare a tinerilor scriitori către reviste și edituri.

4. În primii ani, pe Agonia, nu erau permise textele vulgare, obscene, cu tentă politică. Fiindcă în editurile din România își făcuseră loc poeziile lui Bukowski, unii autori l-au luat ca model pe scriitorul american (dar și pe alții ca el), punând presiune asupra administratorilor, astfel încât textele cu limbaj licențios să fie acceptate și pe Agonia. Cererea nu a fost soluționată imediat, iar unii au știut să speculeze acest lucru, oferindu-le autorilor nemulțumiți o alternativă. Mai mult de atât, au început să facă invitații de genul „Mai veniți și pe la noi”, invitații private adresate scriitorilor cu vizibilitate de pe Agonia. O astfel de invitație am primit și eu pe Yahoo Messenger, din partea lui Marius Ianuș, dar am refuzat să părăsesc Agonia fiindcă nu rezonam deloc cu scrierile fracturiștilor (am explicat aceste lucruri în comentariile de sub un interviu realizat de Andrei Ruse, publicat pe Agonia pe 20 iulie 2006, interviu în care acesta îi făcea publicitate lui Marius Ianuș). Ca racolarea scriitorilor să aibă și mai mare succes, Marius Ianuș și Dumitru Crudu au introdus un cal troian în „cetatea literară”, un manifest în care s-a menționat că fracturismul a apărut prin 1998, pe vremea când niște indivizi mâncau bătaie etc., etc. (restul informațiilor pot fi găsite pe Net), de fapt un pretext pentru a data fracturismul, ca apariție, înaintea Agoniei și a celorlalte ateliere de creație, și pentru a părea, în acest fel, mai important decât orice altă organizație literară la care aderaseră tinerii scriitori. Unii fracturiști au invocat ideea elitismului care, chipurile, era prezent pe alte siteuri de creație literară, dar nu și pe Agonia. Scriitorii fracturiști, din prisma limbajului licențios pe care îl foloseau, se credeau, de fapt, elitiști, fără să aibă „certificatul de atestare” al criticilor literari. Laudele între acești scriitori „elitiști” erau reciproce, încât să pară, cu toții, credibili.

5. Și astfel, a început racolarea. Au fost foarte puțini cei care au părăsit definitiv Agonia (unii și-au păstrat conturile de pe Agonia, tocmai fiindcă aveau mai mare vizibilitate în comparație cu alte locuri), iar numărul fracturiștilor a fost foarte mic. Siteul lor nu avea vizibilitate, comentariile erau puține. Dar, foarte abil, Ianuș a reușit să găsească niște edituri care s-au aliat cu proiectul lui și al lui Crudu, editurile sperând ca șocul cultural, prin folosirea limbajului licențios, să atragă un nou segment de cumpărători. Editurile au beneficiat, imediat, de sprijinul unor critici sau scriitori care au încurajat fenomenul. În felul acesta, fracturiștii au început să aibă vizibilitate, iar editurile au început să vândă cărțile lor.

6. Agonia, ulterior, a acceptat și textele cu limbaj licențios, dar ruptura dintre acest atelier și mulți fracturiști devenise definitivă. În primii ani care au urmat, Agonia a continuat să aibă succes, la capitolul rating și vizibilitate. Însă, treptat-treptat, unii utilizatori au dorit să facă parte și ei din echipa editorilor, pentru a avea mai multă putere și mai multă influență. Nefiindu-le împlinite dorințele, aceștia au părăsit Agonia, au creat multe alte ateliere virtuale, reducându-se, în câțiva ani, numărul de utilizatori de pe Agonia, numărul de texte, ratingul etc. Agonia nu a mai găsit niciodată resursele pentru a redeveni ce a fost. Culmea e că nici celelalte ateliere literare nu au avut succesul căutat după această divizare masivă. Chiar și vechii fracturiști s-au reorientat, au stagnat sau și-au renegat trecutul, precum a făcut-o Ianuș. (Ianuș și-a renegat opera literară scrisă până în anul 2010, dar nu și ideea de lider al generației 2000, titulatură pe care a continuat s-o folosească pentru a-și vinde noile cărți de poezie religioasă). Mai târziu a apărut QPOEM, care a avut un oarecare succes, atâta vreme cât a mers în paralel cu editura lui Vlasie, dar, nici acest proiect nu a rezistat multă vreme. Daniel Cristea-Enache a fost cel care, într-un final, a acaparat autorii tineri în proiectul LDA, plecând de la pagina de Facebook dedicată lui Paler, căreia i-a schimbat numele, după ce a strâns un număr important de simpatizanți. Ulterior, Daniel Cristea-Enache a contactat mai mulți scriitori pe Facebook, rugându-i să aprecieze pagina LDA sau să facă, la rândul lor, invitații de apreciere/aderare.

7. Concluzia este că marele merit pentru promovarea literaturii tinerilor scriitori l-a avut Agonia. Iar curentul care a evoluat pe Agonia, era unul global, „racordat” la internet. Fracturismul a fost doar moftul inițiatorilor lui, care au speculat dorința unora dintre scriitorii tineri de a se exprima după modelul Bukowski, certificând, totodată, retardul cultural, de câteva decenii, în care se aflau, dar și nevoia de a epata, cu orice preț, într-o libertate prost înțeleasă.

 

Literatura virtuală și Curentul Generației Google

Ionuț Caragea a realizat în 2009 un interviu intitulat „Literatura virtuală și Curentul Generației Google”, publicat în volum. În cadrul acestui interviu– la care participă cu răspunsuri și opinii critice, alături de autorul cărții, mai mulți poeți și filologi –, Ionuț Caragea propune un nou curent literar intitulat „Curentul Generației Google”. Un articol despre acest nou trend literar a fost prezentat în cadrul simpozionului cu participare internațională „Lectura – calea spre tărâmurile artei” (București, 9 aprilie 2011), iar peste un an (11 iunie 2012) Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului introduce subiectul „Ionuț Caragea, Literatura Virtuală și Curentul Generației Google” ca probă la examenul de Bacalaureat la disciplina Limba și Literatura Română (proba A, biletul nr. 67). Printre publicațiile care au semnalat apariția acestui curent se numără revistele Feed Back, Convorbiri literare, Vatra, Helion etc. Printre criticii literari care au semnalat apariția acestui curent se numără Theodor Codreanu, Marius Chelaru și Mircea Opriță.
 

Ionuț Caragea – Literatura Virtuală, Genul Cyber-Poetry și Curentul Generației Google
 

    Fie că vrem, fie că nu, Internetul ne marchează existența. Apariția acestui nou mijloc de comunicare a revoluționat modul de gândire și manifestare al scriitorului contemporan. Însă, dacă pentru unii dintre noi Internetul înseamnă mersul firesc al evoluției, pentru alții reprezintă o adevărată cutie a Pandorei.

    Totul a început de când Microsoft a creat portalul către o altă dimensiune a conștiinței umane. Windows era o lume de oglinzi/ferestre fermecătoare care te lăsa să pătrunzi în universul virtual, unde omul, pe post de creator, experimenta. Primul lucru pe care omul l-a făcut a fost să învețe să comunice cu PC-ul (și toate componentele sale), să-i dea acestuia un nume, pentru ca mai apoi „să ajute” computerul să evolueze software și hardware. Ca un fel de analogie metaforică – trup și spirit. Pe măsură ce timpul trecea, omul dorea să i confere PC-ului o însușire cât mai asemănătoare și utilă, încât această mașinărie să-i satisfacă nevoile și necesitățile, să-i devină prieten etc.

    Internetul a apărut ulterior și a devenit instrumentul prin care omul a reușit să comunice cu ceilalți semeni, să-și dezvolte anumite laturi ale personalității, să scape de inhibițiile relaționale, să-și dezvolte anumite abilități psihice și de limbaj, să poată vorbi cu ușurință despre sine în fața oricărui confident, bine ales sau la întâmplare. Sau să-și păstreze anonimatul și misterul propriului „Eu”. Bineînțeles că au apărut și tot felul de jocuri „de-a cine sunt și ce fac”, „teatrul”, aspecte răuvoitoare sau chiar violente care pot fi experimentate facil prin intermediul Internetului, sub protecția distanței și a scutului tehnologic.

    Internetul ne face să ne cunoaștem mai bine ființa umană, cu toate calitățile, defectele și angoasele ei. Iar dacă vrem cu adevărat să aflăm cine suntem, nu trebuie decât să facem click în fereastra Google. Acolo ne vom găsi proiecția, acolo ne vom autoanaliza, acolo ne va păsa ce se spune despre noi, chiar mai mult decât în viața reală. Internetul devine astfel refugiu și meditație, introspecție și extrospecție în aceeași măsură. Rămâne de văzut până unde se poate împinge această limită a dezumanizării în detrimentul virtualizării, cât de mult ne pot fi satisfăcute nevoile și necesitățile. Până una-alta, suntem o specie care trebuie să se perpetueze, să-și continue existența pe Terra. Se va ajunge oare la o viață predominant virtuală de la care omul să se deconecteze doar pentru reproducere, hrană etc.? Cumva, lumea din Matrix ne-a dat răspunsul. De cele mai multe ori ficțiunea s-a adeverit, proiectele minților luminate sau ale geniilor S.F.-ului au fost realizate. Este o chestiune de timp.

    Ce înțelegem prin „Cyber-poetry”? Este genul de poezie care folosește termeni tehnologici și concepte, în special referitoare la computere, limbaje de programare și sisteme de operare. Se consideră că genul Cyber-poetry își are rădăcinile într-o sursă de inspirație mult mai vastă datorită dimensiunii digitale. Sau că poate fi privit ca un mariaj între artă și tehnologie.

    Din punctul meu de vedere, genul Cyber-poetry poate exista și fără Internet, însă acest mod de comunicare nu face decât să propage informațiile și să permită accesul la noi surse de inspirație. Astfel se poate forma o comunitate Cyber-poetry.

    În volumul de poezii „M-am născut pe Google”, publicat la Editura Fides în anul 2007, cât și în volumele ulterioare, am făcut în repetate rânduri trecerea la genul Cyber-poetry, fiind puternic influențat de Internet sau tehnologie.

Câteva exemple:

„M-am născut pe Google, am deschis ochii și am privit printr-o fereastră către cealaltă lume căreia probabil trebuia să-i spun Mamă, am atins-o cu degetele mele pătrate și mi-a fost teamă… din păcate, să nu o rănesc și să nu mă rănească, cuvintele mele aveau nevoie de atingere pământească”;

„Fericirea noastră este doar un cobai pe care experimentăm click-uri”;

„Doamne, am primit mesaj de la tine în timp ce mă spovedeam pe hârtie. S-a înfiripat un link între cer și pământ prin care mă hrăneam, prin care te downloadam poezie”;

„Degeaba ne ținem de mâini, nu vom avea niciodată priză la public, ci doar la curent, știm amândoi că adevărata mană cerească este un abonament…”;

„Câteodată mă rog la Dumnezeu să primesc un e-mail cu locurile în care pot descoperi fericirea, tot ce-a mai rămas între noi este spațiul acesta infinit world wide web vinoacasă com”;

„Inflație de viață, inflație de moarte, inflație de frumusețe, inflație de speranțe, inflație de destine, inflație de tehnologie, zilnic privesc prăpastia dintre Backspace și Enter” etc.

    În același timp, cu ajutorul aplicațiilor multimedia (de prelucrare a imaginilor și de realizare a filmelor compuse din imagini succesive), am reușit să creez videopoeme (creații artistice apărute în 1960 și dezvoltate intens după 1990, odată cu apariția Internetului), prin care să stimulez mai ușor pasiunea tinerilor pentru literatură și genul Cyber-Poetry. Aceste videopoeme, postate pe Internet cu ajutorul gigantului Youtube, au trezit interesul a zeci de mii de utilizatori și pasionați de literatură. Pentru că, în epoca modernă, trebuie să se țină cont că tinerii preferă să citească pe Internet, petrecându-și majoritatea timpului în fața calculatorului.

    Chiar dacă această nouă dimensiune a poeziei nu m-a acaparat în totalitate, o conștientizez, o apreciez și consider că Internetul este un factor important spre cunoașterea și amplificarea genului Cyber-Poetry, așa cum PC-ul a fost cel care a permis trecerea la acest univers. După cum se observă, mici nuanțe definitorii.

    Curentul Generației Google este o mișcare artistică ce a luat naștere exclusiv pe Internet, odată cu înființarea motorului de căutare Google în anul 1998. De atunci și până în prezent Curentul Generației Google s-a dezvoltat fulminant, odată cu apariția aplicațiilor text/multimedia, cât și a diverselor programe utilitare oferite de compania americană Google. Voi menționa: Google Groups, Google Chrome, Google Docs, Google Images, Google Translate, Google Earth, Google Email, Google Desktop etc.

    Curentul Generației Google este o nouă paradigmă a literaturii contemporane pe suport virtual, ca o alternativă a scrisului pe suport fizic. Se bazează pe o nouă estetică a liberei exprimări și pe un nou criteriu valoric.

    Curentul Generației Google reușește să evite capcana de tip șablon, excluzând monopolul instituțional sau monopolul criticii literare. Dreptul la libera opinie, comentariile, numărul de vizualizări și aria de răspândire pe Internet reprezintă certificatul de valoare și autenticitate.

    Curentul Generației Google nu apare nici ca o ruptură și nici ca o continuitate a postmodernismului. El este strict dependent de Internet, dar promovează în aceeași măsură poezia cotidianului, poezia onirică, poezia filosofică, poezia clasică, poezia de genul Cyber, poezia Haiku etc.

    Poeții Curentului Generației Google s-au afirmat pe Internet și tot ce înseamnă ateliere literare, bloguri și reviste Online de literatură. Ei aleg ca formă de publicare fie doar Internetul, fie publicarea pe cele două suporturi, fizic și virtual.

    Curentul Generației Google își propune să elimine barierele de limbă, context, spațiu istoric sau socio-cultural, adresându-se tuturor scriitorilor de pe mapamond. Astfel, creația literă va căpăta valențe globale, literatura fiind produsul unui individ raportat atât la conștiința propriului popor cât și la cea universală.

    Curentul Generației Google își propune să caute și să găsească modalitatea cea mai facilă și corectă de afirmare a scriitorului contemporan.


ediție revizuită a articolului care a participat la simpozionul „Lectura – calea spre tărâmurile artei”, București, 9 aprilie 2011
articol publicat și în revista Vatra, nr. 2, 2012: revistavatra.ro/pdf/vatra_2-2012.pdf#page=42
 
Întrebări și răspunsuri
 
1. Credeți că asistăm odată cu apariția Internetului și la o nouă mișcare literară mondială?

Ionuț Caragea – Orice fenomen la scară mondială influențează și sfera culturală, implicit literatura. Însă nu se poate spune că apariția propriu-zisă a Internetului a declanșat o nouă mișcare literară mondială, ci evoluția din ultima vreme a ansamblului Internet/tehnologie (software, hardware etc.). Conceptual și ficțional, Internetul a apărut în 1946, într-o povestire de Murray Leinster. După o serie de aplicații și mai multe experimente, Internetul devine comercial în anii 1988-1989, facilitând schimbul de e-mail-uri prin rețeaua MCI MAIL. Evoluția semnificativă a Internetului a început odată cu proiectul World Wide Web, publicat de compania CERN în 1991 și apariția ulterioară a browser ului ViolaWWW și a sistemului de operare X Window. Desigur, prin multiplele facilități pe care le oferă diversele programe de redactare/media existente pe Internet (sau pe propriul PC), coroborate cu dezvoltarea fulminantă a programelor de comunicare, a jocurilor pe rețea și a lumilor virtuale, literatura a căpătat și alte conotații, chiar pluridimensionale, scriitorii și lectorii mizând pe imaginație și multipersonalitate. Motoarele de căutare, cărțile virtuale, bibliotecile virtuale, librăriile virtuale dau o nouă valență literaturii, facilitând viteza de asimilare a noilor informații, într-o lume în care societatea de consum impune ritmul rapid și în care numai Internetul poate face cu adevărat față. Însă Internetul poate fi privit și ca un turn babilonian sau ca un joc de domino. Există oricând riscul ca mediul virtual să piardă informații, să fie supus unor accidente, chiar să dispară fără hrana sa cea de toate zilele, curentul electric. Am spus în anul 2007, în poezia „Disconnect”, volumul „M-am născut pe Google”: și dacă pică serverul mai sunt poet? / și dacă pică brusc Internetul în toată lumea / cine va mai auzi de mine? Se poate vorbi despre literatura pe Internet, Net-Literatura sau Literatura Virtuală, ca despre noua mișcare mondială (curent literar), dezvoltată deja de peste două decenii (raportat la anul 2018), care există în paralel sau în simbioză (din ce în ce mai evident) cu literatura pe suport fizic, tradițională.

2. Ținând cont că Google este cel mai folosit motor de căutare pe Internet, cum l-ați aprecia ca spațiu global de evoluție a literaturii moderne din 1998 și până în prezent?

Ionuț Caragea – Google este cel mai cunoscut și cel mai folosit motor de căutare pe Internet din ultimii ani. Și-a impus într-un timp record supremația, surclasând concurența, după cum se poate constata într-un top prezentat de Seoconsultants.com. În anul 2008 Google acapara 71,9% dintre utilizatorii de Internet, urmat la mare distanță de Yahoo cu 17,7%, MSN Live cu 4,10% și Ask cu 3,35%. Evident, nu se mai poate vorbi de Google doar ca despre un mijloc de căutare pe Internet. Multitudinea de aplicații și programe precum Google Groups, Google Chrome, Google Images, Google Translate, Google Earth, Google Email, Google Desktop etc., au transformat motorul inițial de căutare într-un conglomerat informațional și multimedia, un adevărat spațiu multicultural. Nu m-ar mira ca Google să pună în practică într-o bună zi și un sistem de operare, concurent lui Microsoft Windows. Pe de altă parte, Herbert Spencer spunea, referitor la principiul evoluției, că toate evenimentele din natură, inclusiv dezvoltarea culturală, parcurg drumul de la simplu la complex. Putem extrapola acest principiu și la mediul virtual, noua înfățișare a naturii umane, sau la Google, ca la o cale direct-evolutivă?

3. Ce părere aveți despre conviețuirea Internet-carte, în condițiile în care Google facilitează accesul la orice autor și orice operă literară?

Ionuț Caragea – într-un eseu din volumul de poezii „Omul din cutia neagră”, intitulat „Cartea în trecut, prezent și viitor”, vorbeam despre „fenomenul global de cultură care este monopolizat de armele manipulării: Internetul și televiziunea. Într-o lume în care viața se măsoară la oră, asistăm la o neglijare îngrijorătoare a cărții. Noul ne învață să respirăm mai repede, să ne hrănim mai repede, să iubim mai repede. Preludiul unei lumi grăbite durează cel mult o răsfoire de ziar în autobuz sau în metrou. Nici nu ne dăm seama că suntem sclavii unei informații de tip Hot Dog. Cine a mai murit, cine s-a mai despărțit… Unii dintre noi chiar au ajuns să-și programeze viața în funcție de horoscop. Acasă, butonul de la telecomandă ne poartă în lumea mirifică a filmelor. Câteva beri și câteva pungi de chipsuri sau snack-uri ne țin de urât. Încă ne plictisim? Un simplu click ne oferă satisfacția garantată a jocurilor pe calculator. Orgasmul intelectual (sau fizic) este atins prin mijloace cât mai practice, cât mai moderne. Upgrade-uri peste upgrade-uri ne învață să privim fiecare zi ca pe un level către next level. Site-urile Internet ne asigură fie mijlocul cel mai facil de-a intra într-o bibliotecă virtuală, fie bucuria unei bâjbâieli într-o lume artificială, plină de nick-uri sau clone. Totul de dragul interacțiunii, al fricii de singurătate și al economiei de timp. Un singur scroll ne permite să răsfoim întreaga operă a unui autor. Gata, l-am citit și pe ăsta… și nici nu ne-a luat prea mult timp să mergem la bibliotecă, să ne abonăm, să cărăm cărțile după noi, pretutindeni… Nici nu ne dăm seama de promiscuitatea poetică. Deținem controlul perfect și totuși ne aflăm în declin. E ceva ce lipsește. Nu știm ce anume și de ce… Cum reușește cartea să supraviețuiască în acest colaps cultural? Cartea nu are nici butoane, nici tastatură, nici beculețe, nici ecran cu cristale lichide sau plasmă, nici cameră web, nici emoticons… Probabil cartea este pilda vieții noastre care ne aduce mereu aminte că la început a fost cuvântul. Ea reușește să recreeze lumea negru pe alb. Industriile cinematografice și IT au cartea la temelie. Și totuși o neglijăm. Nu ne dăm seama că pagina aceea de hârtie ne păstrează normali. Informația nu este un Hot Dog. Trebuie să învățăm să dialogăm cu noi înșine. Avem nevoie de intimitatea pe care cartea ne-o oferă, altfel vom stagna, vom fi sclavii dependențelor cotidiene. Vom alerga pe loc ca niște cobai în cușcă și vom crede că asta e cursa vieții noastre, Rat Race. Nu ne vor crește niciodată aripi. Nu ne vom folosi niciodată imaginația așa cum trebuie. În fața noastră se vor derula mesaje cu repeziciune, dintre care le vom selecta doar pe cele care ne satisfac funcțiile și nevoile de bază. Nimic nu se compară cu a ține cartea în mână. Fără carte rămânem limitați și înfierați în modernism. Începând cu pipăitul coperților, vom simți cartea cum vibrează. Prefața este ca o introducere în viață, conținutul ca o oază în mijlocul deșertului, postfața ca o amintire plăcută. Vom lua cuvintele și le vom așeza unele peste altele, construind imagini durabile, la fel ca aceea a nemuritoarei Ana zidită de meșterul său. Vom rămâne cu memoria intactă, fără goluri, fără reclame, fără influențe și mesaje subliminale. Vom fi naturali, vom fi OAMENI. Dintre toate minunile lumii, cartea ne va face cu adevărat fericiți.”

În eseul de mai sus, dar și în perioada unei relații mai delicate cu fenomenul NET, vorbeam despre latura periculoasă, despre dependență, cu toate că Internetul are avantaje incontestabile atunci când este folosit chibzuit, ca mijloc și nu ca scop în sine. Însă ce ne rezervă cu adevărat acest mijloc de comunicare (și nu numai?). Să fie calul troian al umanității sau Matrix-ul unei altfel de evoluții? Odată pătrunși în Second Life vom mai dori să ne întoarcem? Cumva, sufletul nostru menține în echilibru cele două talere ale balanței, Lumea Virtuală și Lumea Reală. Nu putem fi reticenți când vine vorba de evoluția tehnologică, așa cum nu putem nega istoria multimilenară a cărții. Totuși, Internetul este încă la faza de experiment. Pe propria noastră ființă. Trebuie să fim atenți.

4. Poate fi considerat Internetul unul dintre factorii importanți spre trecerea la universul Cyber-poetry?

Ionuț Caragea – În primul rând, ce este poezia? O definiție propriu-zisă este dificil de formulat, cu toate că Wikipedia descrie „Poezia (din grecescul poivhsiz, poiesis, care are sensul de « facere » sau « creare ») ca fiind o formă de artă în care limba este utilizată pentru calitățile sale estetice și evocative, pentru a completa sau a înlocui semnificația sa aparentă. Poezia poate fi scrisă independent, în forma unor poeme discrete, sau poate apărea în conjuncție cu alte arte, în opere dramatice în versuri, imnuri sau texte ale unor cântece”. În al doilea rând, ce înțelegem prin Cyber-poetry? Conform unei definiții luate de pe Slideshare.net, Cyber-poetry este genul de poezie care folosește termeni tehnologici și concepte, în special referitoare la computere, limbaje de programare și sisteme de operare. Se consideră că Cyber-poetry își are rădăcinile într-o sursă de inspirație mult mai vastă datorită dimensiunii digitale. Sau că poate fi privită ca un mariaj între artă și tehnologie. Din punctul meu de vedere Cyber-poetry poate exista și fără Internet, însă acest mod de comunicare nu face decât să propage informațiile și să permită accesul la noi surse de inspirație. Astfel se poate forma o comunitate Cyber-poetry. În volumul „M-am născut pe Google”, cât și în volumele ulterioare, am făcut în repetate rânduri trecerea la arta Cyber, fiind puternic influențat de Internet sau tehnologie. Câteva exemple: „Fericirea noastră este doar un cobai pe care experimentăm click-uri”, „Doamne, am primit mesaj de la tine în timp ce mă spovedeam pe hârtie. S-a înfiripat un link între cer și pământ prin care mă hrăneam, prin care te downloadam poezie”, „Degeaba ne ținem de mâini, nu vom avea niciodată priză la public, ci doar la curent; știm amândoi că adevărata mană cerească este un abonament…”, „Câteodată mă rog la Dumnezeu să primesc un e mail cu locurile în care pot descoperi fericirea.” Chiar dacă această nouă dimensiune a poeziei nu m-a acaparat în totalitate, o conștientizez, o apreciez și consider că Internetul este un factor important spre cunoașterea și amplificarea Cyber-Poetry așa cum PC-ul a fost cel care a făcut trecerea la acest univers. După cum se observă, mici nuanțe definitorii.

5. Se poate spune că odată cu apariția Internetului, zilele postmodernismului sunt pe sfârșite?

Ionuț Caragea – Vorbă multă, sărăcia postmodernului. Sau cum bine ironiza Daniel Corbu: „Postmoderniștii dorm / Buciumul tace cu jale” (Nopți cu lună peste hematiile visului). Ca și orice alt curent literar, Postmodernismul este greu de definit, tocmai din cauza complexității sale, modificărilor continue de-a lungul timpului, de la o cultură la alta, și, mai ales din cauza diferențelor de opinie între teoreticienii și filosofii postmoderni. După opinia mea, Postmodernismul este un virus în continuă mutație la care doctorii în literatură nu au găsit niciodată antidotul potrivit, în ciuda experimentelor din laboratorul literar și în ciuda vaccinărilor cu diverse antibiotice. De ce nu reușesc? Pentru că este un virus produs/ definit tot de ei și scăpat de sub control odată cu renunțarea la etică în favoarea suspiciunii și vulgului. Jean-François Lyotard considera în 1984 că postmodernismul atacă ideea unor universalii monolitice și, în schimb, încurajează perspectivele fracturate, fluide și pe cele multiple (v. Wikipedia). Cred că Internetul va fagocita toate expresiile postmodernismului și va rezulta o nouă paradigmă a literaturii secolului XXI, o nouă renaștere având ca spațiu al expresivității, lumea virtuală.

6. Este Internetul un nou instrument de introspecție, oglinda în care se privește umanitatea?

Ionuț Caragea – Da, am spus bine: introspecție. Însă cum se poate analiza propria viață psihică în fața unui monitor? Totul a început de când Microsoft a creat portalul către o altă dimensiune a conștiinței umane. Windows era o lume de oglinzi/ferestre fermecătoare care te lăsa să pătrunzi în universul virtual, în care omul, pe post de creator, experimenta. Primul lucru pe care omul l-a făcut a fost să învețe să comunice cu PC-ul (și toate componentele sale), să-i dea acestuia un nume, pentru ca mai apoi „să ajute” computerul să evolueze software și hardware. Ca un fel de analogie metaforică – trup și spirit. Pe măsură ce timpul trecea, omul dorea să-i confere PC-ului o însușire cât mai asemănătoare și utilă, încât această mașinărie să-i satisfacă nevoile și necesitățile, să-i devină prieten etc. Internetul a apărut ulterior și a devenit instrumentul prin care omul a reușit să comunice cu ceilalți semeni, să-și dezvolte anumite laturi ale personalității, să scape de inhibițiile relaționale, să-și dezvolte anumite abilități psihice și de limbaj, să poată vorbi cu ușurință despre sine în fața oricărui confident, bine ales sau la întâmplare. Sau să-și păstreze anonimatul și misterul propriului Eu. Bineînțeles că au apărut și tot felul de jocuri de-a cine sunt și ce fac, teatrul, aspecte răuvoitoare sau chiar violente care pot fi experimentate facil prin intermediul Internetului, sub protecția distanței și a scutului tehnologic. Internetul ne face să ne cunoaștem mai bine ființa umană, cu toate calitățile, defectele și angoasele ei. Iar dacă vrem cu adevărat să aflăm cine suntem, nu trebuie decât să facem click în fereastra Google. Acolo ne vom găsi proiecția, acolo ne vom autoanaliza, acolo ne va păsa ce se spune despre noi, chiar mai mult decât în viața reală. Internetul devine astfel refugiu și meditație, introspecție și extrospecție în aceeași măsură. Rămâne de văzut până unde se poate împinge această limită a dezumanizării în detrimentul virtualizării, cât de mult ne pot fi satisfăcute nevoile și necesitățile. Până una-alta, suntem o specie care trebuie să se perpetueze, să-și continue existența pe Terra. Se va ajunge oare la o viață predominant virtuală de la care omul să se deconecteze doar pentru reproducere, hrană etc.? Cumva, lumea din Matrix ne-a dat răspunsul. De cele mai multe ori ficțiunea s-a adeverit, proiectele minților luminate sau ale geniilor S.F.-ului au fost realizate. Este o chestiune de timp.

7. Poate avea Internetul conotații transcendentale? Poate fi o religie?

Ionuț Caragea – Cu toții suntem tentați să spunem că nu. O variantă de răspuns de-a dreptul șocantă este oferită de Web Bot Project, un super-program care caută pe Internet, cu ajutorul roboților software indicii (cuvinte cheie) privind viitorul. La început Web Bot era destinat speculațiilor bursiere. Însă în 2001 un programator a descoperit indicii care depășeau sfera financiară și care aveau trimitere la un posibil atac terorist. După tragicele evenimente de la World Trade Center programatorii au descoperit și alte indicii cutremurătoare. Predicțiile pe care le rezervă Web Bot în ceea ce privește anul apocaliptic 2012 sunt la fel de enigmatice și alarmante precum marile oracole ale civilizațiilor antice. Ce devine astfel Internetul dacă nu profeția și religia viitorului? Iar Dumnezeu, cel care există în tot și toate, de ce nu s-ar manifesta și în universul Cyber? De ce nu s-ar face biserici și în Second Life?

8. Putem să ne naștem pe Internet? Să trăim, să iubim, să murim?

Ionuț Caragea – Răspunsul la această întrebare l-am dat deja în anul 2007, odată cu apariția volumului de poezii M-am născut pe Google și a poeziei cu același nume. Concluziile le trageți singuri: „m-am născut pe Google / am deschis ochii și am privit printr-o fereastră / către cealaltă lume, căreia, probabil, trebuia să-i spun Mamă / am atins-o cu degetele mele pătrate / și mi-a fost teamă… din păcate / să nu o rănesc și să nu mă rănească / cuvintele mele aveau nevoie de atingere pământească // degeaba ne ținem de mâini / nu vom avea niciodată priză la public, ci doar la curent / știm amândoi că adevărata mană cerească / este un abonament // mai demult, am primit mesaj de la Dumnezeu / îmi spunea că va veni o zi în care / va exista o singură biserică universală / credința, da, credința va fi o stare de euforie / declanșată de nevoia oamenilor / de a privi dincolo de nihilism // m-am născut pe o pagină de istorie / care nu va fi niciodată scrisă, cu certitudine / va rămâne o întâmplare / transpusă în milioane de pixeli // am murit pe Google / înconjurat de miliarde de ferestre / deschise pur și simplu din greșeală / să nu mai spuneți niciodată / că Dumnezeu este orb”

9. Credeți că se poate vorbi despre un nou curent literar intitulat Curentul Generației Google?

Ionuț Caragea – Fiind născut pe Google și nu făcut, mă simt îndreptățit să-mi exprim punctul de vedere, propunând teoreticienilor și doctorilor în istorie literară Curentul Generației Google. Consider că un element de referință îl constituie volumul subsemnatului M-am născut pe Google, scris pe atelierul literar Agonia în perioada 2006-2007. Voi puncta numai câteva aspecte ale acestui curent:

– Curentul Generației Google este o mișcare artistică ce a luat naștere exclusiv pe Internet, odată cu înființarea motorului de căutare Google în anul 1998. De atunci și până în prezent, Curentul Generației Google s-a dezvoltat fulminant, odată cu apariția aplicațiilor text/multimedia cât și a diverselor programe utilitare oferite de compania americană Google. Voi menționa: Google Groups, Google Chrome, Google Docs, Google Images, Google Translate, Google Earth, Google Email, Google Desktop etc.

– Curentul Generației Google este o nouă paradigmă a literaturii contemporane pe suport virtual, ca o alternativă a scrisului pe suport fizic. Se bazează pe o nouă estetică a liberei exprimări și pe un nou criteriu valoric.

– Curentul Generației Google reușește să evite capcana de tip șablon, excluzând monopolul instituțional sau monopolul criticii literare. Dreptul la libera opinie, comentariile, numărul de vizualizări și aria de răspândire pe Internet reprezintă certificatul de valoare și autenticitate.

– Curentul Generației Google nu apare nici ca o ruptură și nici ca o continuitate a postmodernismului. El este strict dependent de Internet, dar promovează în aceeași măsură poezia cotidianului, poezia onirică, poezia filosofică, poezia clasică, poezia de genul Cyber, poezia Haiku etc.

– Poeții Curentului Generației Google s-au afirmat pe Internet, pe atelierele literare, bloguri și în revistele Online de literatură. Ei aleg ca formă de publicare fie doar Internetul, fie publicarea pe cele două suporturi, fizic și virtual.

– Curentul Generației Google își propune să elimine barierele de limbă, context, spațiu istoric sau socio-cultural, adresându-se tuturor scriitorilor de pe mapamond. Astfel creația literă va căpăta valențe globale, literatura fiind produsul unui individ raportat atât la conștiința propriului popor, cât și la cea universală.

– Curentul Generației Google își propune să caute și să găsească modalitatea cea mai facilă și corectă de afirmare a scriitorului contemporan.


Întrebări și răspunsuri din volumul Literatura Virtuală și Curentul Generației Google,
Fides, Iași, 2009, ISBN 978-973-8930-51-3 (răspunsuri revizuite)

Bibliografie suplimentară

1. Ionuț Caragea – M-am născut pe Google, Stef, Iași, 2007, ISBN 978-973-8961-89-0

2. Ionuț Caragea – Absența a ceea ce sîntem, Fides, Iași, 2009, ISBN 978-973-8930-40-7

3. Ionuț Caragea – Literatura Virtuală și Curentul Generației Google, Fides, Iași, 2009, ISBN 978-973-8930-51-3

4. Slideshare.net – Cyber-Poetry

5. Wikipedia.org – Video poetry

6. Wikipedia.org – Digital poetry

7. Wikipedia.org – Cyber

8. Wikipedia.org – Visual poetry

9. Wikipedia.org – Electronic literature

10. Ionuț Caragea – În așteptarea păsării (antologie de poeme, citate și aforisme), eLiteratura, București, 2015, ISBN 978-606-700-724-4

11. poetrybeyondtext.org/digital-poetry.html

12. poetrysoup.com/poems/cyber

13. Aforisme internautice de Ionuț Caragea în revista Familia nr. 2, 2016, pag. 65 (revistafamilia.shopia.ro/ro/februarie-2016/)

14. Irina Petraș – Marginalii la literatura cibernetică (irinapetras.ro/Lazi_Marginalii-la-Literatura-cibernetica_47_pg_lazi.html)

15. „Ionuț Caragea, Literatura Virtuală și Curentul Generației Google”, probă la examenul de Bacalaureat la disciplina Limba și Literatura Română (anul 2012, proba A, biletul nr. 67)

16. ionutcaragea.ro/– Site-ul personal al scriitorului Ionuț Caragea

17. Revista Literatura de azi (3 decembrie 2015): literaturadeazi.ro/rubrici/falsul-dimitrie/cateva-vorbe-despre-ce-se-ascundea-in-spatele-unui-manifest-3106

18. Portalul LiterNet (1 octombrie 2004): literaturadeazi.ro/rubrici/falsul-dimitrie/cateva-vorbe-despre-ce-se-ascundea-in-spatele-unui-manifest-3106

19. Revista Viaţa Românească (nr. 3-4/2011): viataromaneasca.eu/revista/articol.php?c=831

Sursa: Ionuţ Caragea, 2021