-
Mariana Moga - Femei în lumea
literaturii
-
Actul de a scrie sau de a se dedica profesional scrierii i-a
fost interzis multă vreme femeii, concepția fiind că rolul
acesteia este legat de viața de familie, de îngrijirea copiilor
și gospodăriei, lovindu-se sute de ani de subestimarea
aptitudinilor sale intelectuale. Totuși, primul autor de poezii
cunoscut în istoria lumii este o femeie, Enheduanna. Era Înalta
Preoteasă a zeiței Inanna și a zeului lunii Nanna, rol obținut
într-o perioadă de mare agitație politică, cu scopul de a ajuta
la instaurarea puterii în sudul regatului în care trăia. A
locuit în Ur, un oraș-stat sumerian, în urmă cu peste 4.200 de
ani. Printre contribuțiile sale la literatura sumeriană sunt și
o colecție de imnuri cunoscute sub numele de „Imnurile templului
sumerian”. Tot ea a fost prima femeie care a deținut o
titulatură de mare importanță politică, conferit doar fiicelor
de regi.
La începuturile umanismului se poate vorbi despre o mică
deschidere a societății față de ideea că femeia are dreptul să
învețe să citească doar pentru a cunoaște și înțelege mai bine
textele sacre, fără însă a‑și neglija obligațiile de veacuri. În
public îi era interzis să-și spună părerea despre ceea ce
descoperise în textele parcurse. Motivul: niciodată o femeie nu
putea ști mai multe decât un bărbat.
Astfel personajele feminine ale vremii, care au avut
îndrăzneala să scrie, au avut și de suferit. Cele care au reușit
să-și finalizeze operele literare, le-au atribuit în cele din
urmă soților lor, pentru a evita represaliile sociale.
Până la mijlocul secolului al XIX-lea, literatura condamna,
într-un fel sau altul, comportamentele „imorale” ale femeilor.
Această imoralitate este strâns legată de ieșirea din
„obligații” și dezvăluirile despre o viață pe care nu și-au
ales-o. Prin urmare, e destul de dificil să găsești exemple de
scriitoare ieșite din anonimat.
Când s-a dezvoltat romantismul, puține femei au putut fi
prezente în viața publică. Multe dintre autoarele vremii au fost
nevoite să-și publice lucrările sub pseudonime masculine,
precum: Amantine Lucile Aurore Dupin cunoscută ca George Sand;
surorile Brontë – care au folosit numele de Currer Bell, Ellis
Bell sau Acton Bell –; Cecilia Bohl – a scris sub pseudonimul
Fernan Caballero – și Maria Lejarraja – care se semna Gregorio
Martinez Sierra. Femeile scriitoare erau pur și simplu o
imposibilitate pentru societate, astfel că a început lupta
insistentă pentru drepturi, pentru recunoașterea efortului și
pentru munca, de multe ori invizibilă, desfășurată atât în
afara, cât și în interiorul căminului.
Cele care au îndrăznit și s-au consacrat într-un final ca
scriitoare au fost: Jane Austen, Mary Shelley și Virginia Woolf
– în Anglia –, Rosalía de Castro și Emilia Pardo Bazán – în
Spania – și Gabriela Mistral – din Chile.
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului
XX, apare o nouă imagine a feminității în încercarea de a modela
opinia publică, cu scopul de a înțelege rolului femeii în
societate. Apare „femeia nouă”, femeia care se răzvrătește, este
obosită de prea multe restricții și, prin urmare, rupe canoanele
impuse de societatea tradițională. Exemple în acest sens sunt
„Madame Bovary”, lucrare care reflectă această separare clară de
imaginea feminină anterioară și inițiază o schimbare în operele
literare ale vremii.
Pe măsură ce secolul XX a progresat, vocile feminine au făcut
eforturi pentru a se elibera de limitările sociale, iar femeia
se afirmă politic, în public, și devine parte a peisajului
cultural prin literatură. Noua femeie este concepută în paginile
ficțiunii de către alte autoare ce își aveau propriile idei
despre feminism. Astfel, partea feminină devine o figură
complexă în literatură, mass-media și în practică.
În prezent, asistăm la o dezbatere importantă, dacă există
sau nu literatură feminină, adică o literatură pe care doar
scriitoarele o pot crea. Concluzia este că activitatea
profesională a autorilor este aceeași, indiferent de sex, și nu
există o literatură separată. Pe scurt, rolul femeii autoare
începe să se consolideze.
Scriitorul, indiferent de sex, oferă cititorului său o lume
fictivă sau reală și poate expune numeroase concepte, care nu au
nicio legătură cu masculinitatea sau feminitatea, ci cu
universul personal și cu creativitatea sa.
Dacă ar fi să răspundem la întrebarea „ce rol joacă femeia în
societatea literară de astăzi?”, răspunsul ar fi: joacă rolul
cititorului, scriitorului, personajului de roman sau de poveste
și mai ales cel al creatorului de infinit.