Vasile Hatos - Întâlnirea cu Dumnezeu
Întâlnirea cu Dumnezeu
La poarta sufletului meu
Mă întâlnesc cu Dumnezeu
Bate încet, vrea să intre,
Cu mântuirea să m-alinte.
Îl poftesc să intre-n mine
Să-i simt puterile divine
Căci vine-ncet, iar focul Său
Îmi purifică sufletul de rău
Și-l simt cum intră-ncet în mine
Ca să-mi aducă numai bine
Când este pe aproape
în fiecare noapte
Înaripat cum zboară
În lumea de odinioară...
Mor, îl văd, trăiesc, reînvii,
Căci Adevărul ne face vii
Amintirea mea de mult
Îl simt și-adesea îl ascult
Îmi spune multe și-l privesc,
Mă-ncântă glasu-i îngeresc,
În fluctuații de lumini
Și de materii care vin,
De energii care mi-aduc
Și-mi spun că timpul l-am pierdut,
Că tot ce va urma să vină
E inspirație divină...
Și-mi spune-așa, necontenit,
Că visul mi s-a împlinit
Sufletul mi-e mântuit
Adevărul l-am aflat
Umblând cu sufletul curat.
Am început să învăț a muri
Am început să învăț a muri
Căutând pe calea dreptății,
Purtat de vise prin galaxii,
Sunt multe, drepte căi de urmat,
Puțini în lumea de azi le străbat.
În lumea aceea vezi Adevărul
Mai ferm e decât piatra,
Decât fierul.
E-o lume ciudată, uitată,
De foarte puțini căutată.
Eu am găsit-o, fiindcă zi de zi
Speram că o voi întâlni.
Acea liniște curată, profundă
Ce-n inimă îți inundă,
Această libertate sfântă,
După o meditație-ndelungă,
Mi-a dat o suferință,
Mai profundă decât căința,
Pentru că am luptat mereu ...
Ca să-L cunosc pe Dumnezeu.
Să înveți
Să înveți să pornești
Pe un drum ascendent
Care duce spre pace și liniște,
Spre apusuri cu lumini colorate,
Acolo e-o lume aparte...
Pășesc prin torente de lacrimi amare,
O lacrimă-mi pică, îmi pare că are
Acea duioșie de visuri albastre,
Pășesc ca un zeu, ca un sfânt printre astre.
Mi-e greu să privesc la ziua de mâine,
O zi ca o lume ce-n viață-mi apune.
Moartea morții
M-apropii încet de Sacru,
Trăiesc în visuri,
Urcând spre înălțimi,
Zburând spre vechile lumini.
O duioșie stranie
Mă întâmpină râzând
Că-n fața lumii
Mă simt mereu străin.
Mereu mi-apar umbre,
Cătând să mor în vis,
Un ultim gând al celui
Ce caută un Paradis,
Ce caută în sine
Calea spre adevăr.
Un ultim gând al vieții,
Că-n moarte nu mai sper,
Că-i ceva frumos și blând,
Moartea nu există
Pentru cei ce o întâmpină surâzând!
M-apropii încet de tine,
Te înțeleg de ce
Apari ca o lumină,
Dar moartea nu mai e!
S-a spulberat în mine
Lăsând-o ca să moară,
Căci moartea morții este
În suflet o povară!