Atunci când studiem activitatea marilor scriitori observăm că viața
lor a fost deosebit de trepidantă, cu bune sau cu mai puțin bune,
dar, mai ales presărată cu întâmplări amuzante. Acei strălucitori
cărturari au avut o traiectorie anume lăsând posterității nestemate
literare și exemple demne de urmat, greu de uitat.
Propus secretar literar
În perioada, 1910-1912, ministrul Cultelor și Instrucțiunilor
Publice se numea Constantin C. Arion, membru al Guvernului Petre P.
Carp (2). Locul de director al Teatrului Național din Craiova fiind
liber, demnitarul s-a gândit la tânărul scriitor Emil Gârleanu, ca
fiind potrivit pentru această funcție. Evenimentul a avut loc la 12
iunie 1911, când cel desemnat ca director avea vârsta de 33 de ani,
fost ofițer demisionat, care ocupase funcția de președinte al
Societății Scriitorilor din România.
În intenția de a da un suflu nou prestigioasei instituții, Gârleanu
a hotărât să-l aducă în importanta funcție de secretar literar pe
romancierul Liviu Rebreanu, mai tânăr cu opt ani. La rândul lui,
Rebreanu era tot fost ofițer demisionat, poreclit Neamțul, deoarece
avea trăsături specifice: părul blond, calm, cu ochii turcoaz.
Această propunere a fost aprobată de ministrul Arion, care a
stabilit ca numirea în funcție să aibă loc trei luni mai târziu, la
11 septembrie 1911.
Data a fost aleasă ca urmare a faptului că în acea zi se organiza
aniversarea a 57 de ani de la inaugurarea Teatrului Național din
Craiova (11 septembrie 1854), deși în scripte figura ca înființat la
29 iulie 1850, sub formă de experiment liric. Prin aceste numiri
teatrul urma să aibă în conducere doi titani ai literaturii
românești, care vor contribui decisiv la ridicarea reputației acelei
instituții de anvergură. Din păcate, această înflăcărare va dura
puțin, numai opt luni, asupra căreia vom reveni.
În fața acestui eveniment de importanță majoră, Rebreanu a invitat
câțiva prieteni să-l însoțească la Craiova, pentru a prelua funcția
onorantă. Neavând posibilitatea de a participa la eveniment,
datorită unor evenimente neprevăzute, ministrul C. C. Arion a oferit
în mod gratuit biletele de tren clasa I-a, necesare deplasării în
Bănie a delegației stabilită de organizatori. Dar, atenție! A
achitat călătoria din buzunarul propriu!
Invitați la investitură
Și astfel, în dimineața zilei de 10 septembrie 1911, de la peronul
nr. 2 al Gării de Nord din București s-au urcat în trenul care
mergea la Craiova, șase cărturari de marcă, în paranteză fiind
trecută vârsta lor în acel moment: Dimitrie Anghel (39), Cincinat
Pavelescu (38), Șt. O. Iosif (36), Octavian Goga (30), Liviu
Rebreanu (25) și Victor Eftimiu (22). Deși era cel mai tânăr,
Eftimiu s-a ocupat cu mult entuziasm de pregătirile deplasării,
deoarece, cu toate că s-a născut în Albania, ca macedoromân,
cunoștea pitorescul orașului din scurta perioadă în care a copilărit
în Craiova, ca elev de liceu. Pe de altă parte, era direct interesat
să fie prezent la Craiova, deoarece stagiunea teatrală se inaugura
cu două piese scrise de el.
După ce au dejunat la vagonul-restaurant și au savurat câte o cafea
proaspăt prăjită, veselii călători așteptau nerăbdători să-și
dezmorțească picioarele în pauza de 30 de minute, în care trenul
urma să staționeze în Gara Piatra Olt. În acel important nod de cale
ferată roțile trebuiau verificate și micuței locomotive îi era
necesară completarea rezervei de apă pentru cazan și cărbunii
aferenți. După oprirea garniturii, tinerii scriitori s-au dat jos
din vagon pentru a face câțiva pași pe îngustul peron. Dar stupoare!
Amazoana de la etaj
De la una dintre ferestrele etajului clădirii le zâmbea o frumusețe
fascinantă. Era Natalia Fabian, soția șefului de gară, care, după
două mariaje eșuate în București și Craiova a încercat o nouă
căsnicie cu un chipeș diriguitor al Căilor Ferate. Natalia a
reprezentat o mare frumusețe a timpului. S-a născut în București la
15 august 1883. Căsătorită cu un căpitan gelos a fost acuzată de
zâmbete ademenitoare în cercurile ofițerești din marile saloane de
lux ale Capitalei. A căutat să-și refacă viața în Craiova, tot cu un
ofițer chipeș, dar și acest mariaj a fost un eșec, fiind incriminată
pe motiv că este admirată în exces de anturajul soțului.
Natalia avea un șirag de moșii în triunghiul Craiova-Caracal-Balș, a
căror suprafață se micșora vizibil, deoarece erau vândute pentru
achitarea datoriilor făcute de soții împătimiți de jocurile de
noroc. Frumusețea și zâmbetul ei cuceritor îi determina pe
admiratori să se provoace la duelul firesc al epocii, atât cu
floreta, cât și apelând la pistoale. Prin intervențiile ei repetate
a încercat să stopeze aceste dispute aducătoare de moarte.
În aceste condiții, la vârsta de 28 de ani a încercat un al treilea
mariaj, de data asta cu un apreciat șef de gară, care a fost numit
să coordoneze Stația CFR Piatra Olt, important nod de cale ferată.
Era îmbrăcată elegant fluturând un evantai filigranat. De fiecare
dată, la ora 13.50 privea de la geam singurul tren de persoane
important al zilei. Garnitura asigura transportul pe ruta București,
Pitești, Craiova, limita fiind Tn. Severin, deoarece la Orșova se
afla granița cu Imperiul Austro-Ungar.
În acea zi cu mult soare privirea senină a Nataliei s-a oprit pe
chipul celor șase tineri erudiți, la gât cu lavaliere, care o
salutau cu pălăriile în mod reverențios, palma dreaptă fiind în
dreptul inimii. Se holbau cu nesaț la celesta mistuitoare cu gândul
la celebra Madame Bovary descrisă de Gustave Flaubert. Frumusețea de
la etaj i-a devastat total, gata, gata să-i determine să refuze
continuarea călătoriei. Ora nemiloasă a plecării anunțată de
fluierul criminal al șefului de tren a scurtat intensitatea acelor
priviri incandescente, languroase și reciproce. Urcați pe scara
vagonului și pe puntea situată deasupra tampoanelor (nu se inventase
burduful de protecție), experții verbului elevat i-au făcut cu mâna
zeiței de la geam, care, la rândul ei a răspuns cu ostentație
fluturând o batistă din dantelă galbenă, culoarea geloziei.
Arena rimei spontane
După ce s-au adunat în compartiment, Victor Eftimiu, copleșit de
buna dispoziție a propus companionilor să scrie câte o strofă în
amintirea acelor minute grandioase, în care au fost amețiți de
zâmbetele angelice ale frumoasei doamne de la etajul Gării Piatra
Olt. Pentru a da tonul, tot el a scris prima strofă: Ducându-și
viața solitară,/ Un suflet trist și visător,/ Nevasta șefului de
gară/ S-a îndrăgostit de-un călător. După aplauzele de rigoare,
Octavian Goga a citit propria ispravă: Dar, trenul a plecat și-n
goana/ Cu care monstrul a trecut/ În suflet i-a lăsat icoana/
Frumosului necunoscut.
Din nou aplauze, care generau suflul provocator. A urmat
sentimentalul Șt. O. Iosif, lovit de soartă din cauza soției, care,
după divorțul lor la 21 iunie 1911, devenise nevasta bunului său
prieten, Dimitrie Anghel, căsătoria oficială urmând să aibă loc la 3
noiembrie: De-atunci trec zile, nopți de-a rândul/ Și trenuri trec
neîncetat/ Ea stă și astăzi, așteptându-l/ La geamul veșnic luminat.
Spectacolul literar luase proporții nebănuite devenind tot mai
interesant, plăcut și plin de veleități. Ambianța poetică încălzea
sufletele și imaginația celor din arena rimei spontane. Scrisă
rapid, strofa lui Dimitrie Anghel era așteptată cu mare nerăbdare:
Și trenuri vin și pleacă iară/ Și nu știu rănile ce-o dor./ Nevasta
șefului de gară/ S-a îndrăgostit de-un călător! Ultimele două
versuri au fost preluate din strofa lui Victor Eftimiu.
Rugat să stabilească strofa de final, intervenția talentatului
epigramist Cincinat Pavelescu a fost devastatoare. Mucalit din fire,
după ce s-a victimizat în mod amuzant, că nu e mare specialist în
poezie, a punctat ca un mare maestru. A repetat primul și al treilea
vers de la Dimitrie Anghel, după care a dat lovitura de grație: Și
trenuri vin și pleacă iară/ Și plictisită-ntr-un târziu,/ Nevasta
șefului de gară/ A deraiat c-un macagiu (acar – n. a.). Un ropot de
aplauze a răsplătit această reușită creație colectivă. Întreaga
poezie ocazională este considerată unică în literatura noastră. La
ora actuală este cântată de Tudor Gheorghe în concerte.
Liviu Rebreanu, care nu stătea prea bine în domeniul versului
spontan, avea rolul de paharnic. În intervalul în care amicii
încremeniseră cu ochii ațintiți la amazoana de la etajul gării, el a
cumpărat de la un negustor ambulant șase căni de ceramică și trei
sticle cu Fetească de Drăgășani, vin natural, vechi de trei ani,
care fusese livrat cu celebrul dop de... cocean ecologic.
Sosirea la Craiova
În jurul orei 15.30, grupul jovialilor a ajuns în Gara Craiova unde
era așteptat de directorul Emil Gârleanu. Acesta arvunise din timp
două trăsuri pentru deplasarea la Hotelul Palace, edificiu grandios
dat recent în folosință, fiind amplasat în vecinătatea Teatrului
Național. A doua zi, pe 11 septembrie 1911, în sala de spectacole a
teatrului a avut loc învestirea lui Liviu Rebreanu în funcția de
secretar literar. La festivitate a participat primarul Craiovei-Ion
Pessiacov, împreună cu diferite oficialități ale urbei, directori de
licee și publicul pasionat de teatru, într-un oraș ce totaliza la
acea dată 51.404 locuitori.
Acel început de toamnă însemna și începutul unei noi stagiuni
teatrale, cu un înalt grad emoțional. S-au pus în scenă două piese
scrise de Victor Eftimiu – Înșir-te, mărgărite și Rapsozii –, în
care debuta, la vârsta de 23 de ani, actrița Ștefania (Fanny)
Rădulescu, viitoarea soție a lui Liviu Rebreanu. Patru luni mai
târziu, la 19 ianuarie 1912, Liviu Rebreanu, în vârstă de 26 de ani,
s-a căsătorit cu Fanny, actriță care avea o fetiță, Puia-Florica, în
vârstă de doi ani, din altă căsnicie. Stagiul craiovean al celor doi
miri s-a încheiat relativ repede, la 1 mai 1912, după aproape opt
luni de când poposiseră la Craiova. Motivul? Actrița fusese
solicitată să joace pe scena Teatrului Național din București.
Muzeograful teatrului craiovean, Constantin Gheorghiu, susținea
varianta că în aprilie 1912 s-a declanșat un conflict pecuniar între
Rebreanu și directorul Gârleanu, referitor la nivelul redus al
lefurilor primite comparativ de cele promise. Acesta a fost motivul
esențial ce a dus la refuzul proaspeților însurăței de a mai rămâne
în Bănie. Stabiliți în Capitală, pentru început, Liviu Rebreanu a
devenit reporter la ziarul Adevărul. Au cumpărat o casă cu grădină
pe strada Primăverii nr. 19. După război, în acel imobil a scris
romanul de analiză psihologică, Pădurea Spânzuraților, publicat în
1922. Ulterior a ocupat mai multe funcții ca director al Teatrului
Național din București, apoi în Ministerul Culturii și Cultelor, în
calitate de director al teatrelor.
Liviu Rebreanu a murit la 1 septembrie 1944, în vârstă de 58 de ani.
Decesul a survenit la conacul propriei podgorii de la Valea
Mare-Argeș. Cu nouă zile mai înainte fusese împușcat de un soldat în
plămânul drept, organ măcinat de un început de cancer. Evenimentul
s-a petrecut în seara istoricului 23 August, când romancierul se
afla în anturajul spionului britanic, Valeriu Georgescu (cod-Jokey),
pe o stradă nordică a Bucureștiului. Fanny Rădulescu a murit la 12
martie 1976, la vârsta de 88 de ani.
Istoria este cea mai frumoasă poveste pentru oamenii inteligenți ne
asigură, de fiecare dată, distinsul profesor Adrian Cioroianu.
Pentru amatorii de detalii
Teatrul Național din Craiova se afla la acea dată lângă actuala
Primărie și Palatul Prefecturii Dolj. Inaugurat la 25 mai 1857,
teatrul a ars în întregime la 24 august 1927. Timp de trei decenii
pe acel loc a fost amenajat un spațiu verde, după care, în anul 1957
s-a construit blocul Romarta, cu profil arhitectural sovietic,
existent și astăzi.
În anul 1934, Liviu Rebreanu a cumpărat apartamentul cu numărul 12
din blocul situat pe strada Gheorghe Marinescu, din București,
clădire situată în spatele Palatului Cotroceni. Apartamentul era
destinat fiicei sale adoptive, Puia-Florica, în vârstă de 25 de ani
(n. 1909), fiica actriței Fanny Rădulescu amintită mai sus.
Note
• Constantin Gheorghiu și Alexandru Firescu, volumul 666 de actori
craioveni, Editura Scrisul Românesc, 1993, Craiova, p. 282.
• Dorin Stănescu, Nevasta șefului de gară, adevărul.ro, 3 iunie
2014.
•Victor Eftimiu, volumul Portrete și amintiri, Editura pentru
Literatură, București, 1965, pp. 152-154.
• Petre Gigea-Gorun, scriitor, ministru și ambasador, Dialoguri cu
Victor Eftimiu, oaspetele Craiovei, în anul 1971.
Teatrul Național din Craiova, inaugurat la 25 mai 1857, a ars la 24
august 1927.
Pe spațiul rămas liber s-a construit, în anul 1957, Blocul Romarta.
Hotel Palace din Craiova, inaugurat în anul 1905.
Puia Florica (n. 1909), fiica adoptivă a lui Liviu Rebreanu.