Fântâna acestui secol. Adrian Erbiceanu în traducerea lui
Constantin Frosin
La fontaine de ce siècle. Adrian Erbiceanu dans la traduction de
Constantin Frosin
Chemarea ta
Ar trebui să plec; se bate-o oră
Mult prea târzie ca să mă conforte.
Chemarea ei m-atrage în cohorte;
Chemarea ta, ascunsă, mă devoră.
Te joci cu vorba ca să mă escorte
Prin vreme, ca o masă piroforă,
Când ceasul bate ca să ies din horă
Și nu știi, a te-abține, ce efort e!
Stau prins ca-ntr-o capcană ilicită,
Gata să-i sparg ferestrele opace,
Când gestul tău mă prinde în ispită
Cu-aceeași abdicare zălogită
Ca dopamine paradiziace.
Ar trebui să plec și n-o pot face…
À ton appel
Il faudrait que je parte ; une heure retentit,
Il est trop tard pour que cela me conforte.
Son appel me séduit, m’attire en cohortes ;
Et ton appel secrètement, m’anéantit.
Tu joues avec les mots, pour que ça m’escorte
Au fil du temps, en vraie masse pyrophore,
Il faut quitter la ronde, aller au-dehors
Et tu ignores combien cet effort m’importe !
Je suis pris comme dans un traquenard prohibé,
Fort enclin à en casser les vitres opaques,
Quand ton geste m’induit en tentation, m’attrait
Avec la même abdication engagée
A l’instar de dopamines paradisiaques,
Je devrais partir, mais ne suis pas d’attaque…
Mă-ncearcă uite-așa
Mă-ncearcă, uite-așa, un dor de ducă
prin albele zăpezi ce mă-nconjor,
s-alerg prin ele – unică nălucă,
o spumă pe-un tangaj zămislitor.
Mă cere, uite-așa, o alternanță –
minuterie pusă pe-un cârlig –
o voce gravitând în rezonanță
când fără voie mă surprind că strig
Mă poartă, uite-așa, o unduire
de aripi… presimțindu-le că-mi cresc
– simptom acut de gravă cumpănire –
între ce vreau și ce am să găsesc.
Mă prinde, uite-așa, un nu știu cine,
și-un nu știu ce m-atrage spre-nserat,
dar glasul tău zvonește viu în mine
și iar mă-ntorc la poarta ta… și bat…
L’envie me prend, voilà
L’envie me prend de tenter une évasion
à travers les blanches neiges de l’extérieur,
y courir – unique chimère et illusion,
écumes sur un tangage générateur.
Je ressens, tiens, le besoin d’une alternance –
minuterie suspendue à un crochet –
certaine voix gravitant dans la résonance
lorsque, malgré moi, je me surprends crier.
Me transporte, voilà, un certain ondoiement
d’ailes… tout en les pressentant me pousser
symptôme bien aigu d’un grave balancement –
entre ce que je veux et je trouverai.
Un je ne sais pas qui me séduit, voilà,
quelque chose que j’ignore, vers le soir me happe,
mais ta voix retentit vivement en moi
et je reviens à ta porte… et je frappe…
Ce taină
Ce taină ești, că pentru-ntâia oară
Toți heruvimii-n sufletul altar
Cântând deschis-au raiurile-n mine?…
Tu nu mi-ai dăruit un gest măcar!…
Ce vis clipește-n ochii tăi? Și cine
Povestea mea o știe pe de rost?
Ascuns în mine, ca-ntre vis și veghe,
Inima îți ridică adăpost,
Povestea ta povestea mea, sub vreme,
Să-nchidă-n ele sensul echivoc
Al întâlnirii flăcărilor noastre-n
Aceeași clipă și același foc.
Dar heruvimii tac!… și se întâmplă
Că tot mai rar ceasornicul din piept
Naște lumina visului pe tâmplă…
Și nu știu cum și cât și ce aștept…
Quel secret
Quel secret es-tu, car pour la première fois
Tous les chérubins dans mon âme autel,
Chantèrent et ouvrirent les paradis en moi ?…
Tu ne me fis don d’un geste, d’un rappel !…
Quel rêve clignote dans tes yeux ? Et qui alors
Connaît mon histoire en longueur, par cœur ?
Rentré dans ma coquille, comme entre rêve et veille,
Mon cœur édifie pour toi une demeure,
Pour que ton histoire, mon histoire, sous le temps,
Renferment en elles le sens vague et douteux
A la rencontre de nos ardeurs réciproques
Au même moment, aussi bien qu’au même feu.
Les chérubins se taisent !… Il arrive, quelle trêve,
J’entends plus rarement ma montre s’épandre,
Engendrer sur ma tempe la lumière du rêve…
J’ignore quoi, comment et combien attendre…
Căutare
Îmi cad pe clape notele răzlețe –
Eresuri strecurate prin cuvânt;
Lumina când mă scol îmi dă binețe,
Dar sunt luat de ape și de vânt.
Un fel de dănțuire-nvolburată,
Ca vremea care arde în imberbi,
Îmi arde răsuflarea ferecată
De ale clipei otrăvite ierbi.
E valea mea, laguna mea, e marea,
E liniștea ce străjuie cu foc
Speranțele în care desfătarea
Își caută și nu-și găsește loc;
E presimțirea mea neîmplinită,
Ori sunt doar niște jocuri de opal?
E patima ce trage obosită
Ca barca înecatului la mal?
Că tot ce-am căutat în legi nescrise
– Va fi oare cândva să și găsim? –
Stă în balansul porților deschise
Care ne joacă-n rosturi, legitim…
Quête et recherche
Il tombe sur les touches des notes éparpillées –
Égarements faufilés dans le mot,
A mon réveil, la lumière vient me saluer,
Mais suis comme emportés par vents et eaux.
Une sorte de ballet plutôt embrouillé,
Pareil au temps qui brûle dans les imberbes,
Consume la respiration verrouillée
Par l’empoisonnement de l’instant en herbe.
C’est ma vallée, ma lagune et mon océan,
C’est le silence qui veille, doté de feu,
Les espérances où le divertissement,
Cherche une place, pourtant ne trouve aucun lieu ;
Est-ce là mon pressentiment inaccompli,
Ou sont-ce simplement des jeux en opale ?
Est-ce bien la passion qui cherche, toute avachie,
Comme la barque du noyé, la berge d’aval ?
Car ce qu’on chercha en des lois non écrites
Pourra-t-on le trouver un jour, mais quand ? -
Réside au balancement des portes, qui profitent
Et nous mène la vie dure, légitimement…
Chiromanție
O știu prea bine, vezi, te miri c-o știu:
Ți-e drumul lung și aprig și pustiu.
Atât de lung cât poate să încapă
Într-un ocean, pe zi, un strop de apă…
Atât de aprig că-ntreind puterea
De-abia vei zămisli, scrâșnind, durerea…
Pustiu atâta – dacă ai idee –
O noapte ne-ncepută când se-ncheie.
Închide-ți pumnul. Taci! E trist și greu.
Dar colo la răscruce poate-s eu!
Chiromancie
Je m’y connais, tu vois, ça te sidère :
Ton chemin est bien long, dur et désert.
Autant que cela ne dépasse pas le lot,
Dans l’océan, tous les jours, d’une goutte d’eau…
Aussi dur que, tout en triplant ta puissance,
Tu réussiras à provoquer ta souffrance…
Tout ce désert, alors – si tu as idée
Quand peut prendre fin une nuit à peine commencée.
Serre ton poing ! Tais-toi ! C’est triste, aux abois,
Mais là, au carrefour, peut-être serait-ce moi !