Dacă este să anatemizez pe careva, aș începe cu capetele de
la guvernare ce au promovat niște agramați. De acolo ni se trage o
parte din relele vremurilor ăstora tulburi în care trăim. Reacția de
domino a angrenat și sferele educației și culturii. Multe din
instituțiile statului, de la grădinițe, școli, universități,
biblioteci publice, teatre, muzee, filarmonici etc. au fost căpușate
de găști politice cu iz de interese financiare, de a mulge bani de
la buget pentru proiecte de bâlci în stradă. Pe ecrane se propagă
prostia și impotența intelectuală ale unor impostori de ajungi să
desființezi televizorul din casă. Vedete și vedetuțe inculte își
varsă cu năduf lacrimile în direct povestind printre sughițuri
despre bubele din fundul lor care le-au făcut viața amară și de aia
nu mai pot ele de discreție și bun simț. Autori plagiatori,
mitomani, semidocți au aterizat în topurile de vânzări pentru că,
deh, publicul le-a citit cu nesaț inepțiile. Care public? Ăla care
habar n-are de literatură și confundă sporovăielile infantile cu
talentul creativ. Colac peste pupăză, mass media, contra cost bien
sûr, se întrece în a-i evidenția pe grafomani prin articole
publicitare din ziarele centrale sau prin emisiuni „de suflet” și de
bășcălie la adresa culturii, în general. Așa crește vizibilitatea
impostorilor ce se cred scriitori. Trag o concluzie din toate astea: trăim în epoca de înflorire
a analfabetismului funcțional. Tăcerea unor intelectuali de vază, în
fața acestei adevărate „pandemii”, nu a dus la nimic bun. „Lasă-i,
dom'le, ce ai cu ei, dintotdeauna au existat semidocți, în toate
epocile.” Adevărat, dar niciodată n-au fost atât de vocali și
vizibili ca acum și asta din cauza Internetului și a like-urilor
feisbuciste ce i-a propulsat în mulțimile de admiratori ce i-au
ridicat în slăvi. Păduchii se laudă între ei de au ajuns și în
fruntea țării.
sursa: Facebook, 12 decembrie 2021
OPINIA PUBLICĂ... S-AVEM REZON
Ea nu apare inopinat, nu se naște decât din torpile. Se
acumulează niște traume, frustrări, lipsuri și nevoi colective, după
care explodează în lanț: azi în Timișoara, mâine în toată țara. Dar
nu despre revoluție vorbesc eu aici. Ci despre fenomenul apariției
opiniei publice ca modalitate de exprimare a unor nemulțumiri în
masă. Heh, aici e problema, cu masele. Din masa uniformă de oropsiți
ai sorții, din alte vremuri, supuși unui regim totalitar, ne-am
divizat azi în grupulețe mai mult sau mai puțin semnificative.
Fiecare cu iluziile lui. Borfașii cu supărările lor, când nu pot să
acceadă la banul public; populimea împărțită de diverse interese: Să
ni se dea! chiar dacă frecăm manganul; Vrem o țară ca afară! deși
furăm în draci de la opincă la vlădică; Jos guvernul vostru ca să
vină al nostru! Noi nu ne vaccinăm! deși liderii antivax ori s-au
vaccinat pe șustache ori au mierlit-o, și câte și mai câte sloganuri
ce se aud din stradă sau pe platformele de socializare. Suntem cu
toții niște nemulțumiți. Când vine unul mai deștept și întreabă: ce
faci tu concret ca să îmbunătățești lucrurile, să nu se mai fure, să
nu se mai mintă, să nu mai aștepți să vină investitorii străini ca
să te scoată pe tine din rahatul economic în care te afli? Care
credeți că este răspunsul la unison al opiniei publice divizată în
mai multe grupulețe? Să se schimbe ceva, pe ici pe colea, dar nu în
punctele esențiale, adică să nu-mi deranjeze mie ploile. S-a
înțeles? Divide et Impera. Asta și vor păpușarii. De unde și mass
media aservită diverselor interese de clan în formarea unei anumite
opinii publice. Bre, mă lași, ce dreaq, doar nu toți suntem boi să
vă credem pe voi. Par exemple moi. Ce am făcut eu pentru a schimba
fața omenirii. Aproape nimic. Am și eu o mie și unu de cusururi, ca
toată populația globului, și nu mi-s cu stea în frunte. N-am stofă
de revoluționar, uneori mai apar și orgoliile, lipsa de reacție și
câte și mai câte. Cu toate cusururile mele, totuși, nu am furat
niciodată și nu mi-a plăcut să mă dau drept cine nu sunt. Bunăoară,
am încercat să zgândăr și eu opinia publică semnalând un caz
revoltător despre niște cărți ce ani de zile s-au aflat în toate
topurile de vânzări din România și s-a dovedit că erau înțesate cu
texte plagiate de la alți autori. Nu m-am limitat doar la a face
cunoscut pe pagina mea Facebook. Am considerat că este mult mai
benefic de a încunoștiința distribuitorii de cărți, librăriile,
bibliotecile publice (care achiziționaseră maculaturile cu
plagiate), ziarele și revistele online. Cu alte cuvinte, speram să
se ajungă la nivelul opiniei publice. Cioaca sau vax albina, cum
vreți să-i ziceți. Dacă e să te lași pe mâna opiniei publice, e timp
pierdut. Mass media nici măcar n-a ridicat vreo sprânceană de
atenționare, deh, maculaturile alea au fost lăudate pe bani, pentru
publicitate iar acum tăcere totală când e vorba de scoaterea la
suprafață a adevărului. Nu de adevăr are nevoie mass media, ci de
fanii numeroși și înfocați ai inculturii. Distribuitorii de cărți și
librăriile n-au retras de pe rafturi cărțile cu plagiate pentru a
nu-și pierde clientela formată din analfabeți funcțional. Ce-i de
făcut? mi-am zis în barbă. Nimica, nimicuța. M-am declarat învins.
În țara în care la mare preț se află plagiatorii, escrocii,
impostorii, ar fi ca și cum te-ai lupta cu morile de vânt. Cel
puțin, mi-a plăcut postura de Don Quijote, spre amorul meu propriu,
deh...
sursa: Facebook, 4 decembrie 2021
ARTA DE A NU TE COMPROMITE
Trebuie să fie si asta o artă din moment ce nu-i la îndemâna
oricui și mulți dau în străchini. În construirea imaginii tale ca
autor, editor, om de cultură, este necesară o bază solidă, cât mai
apropiată de adevăr, pentru ca „edificiul” să fie stabil și
credibil. Dar câți impostori nu există în lumea noastră? Pe
fundamentul șubred al marketingului discreționar și mincinos, se
nasc „legende” și imagini de personalități atât de diferite de
realitate, în spatele cărora se ascund minciuna, camelionismul,
carențele de educație și cultură. Să lăsăm teoria în pace și să
trecem la exemple concludente din care unii ar trebui să învețe. Îi admir pe editorii care iubesc cu adevărat literatura mai
presus de ispitele financiare. Scriitorul și editorul Andrei Ruse
este unul dintre ei. Nu acceptă compromisul în pofida profitului
rezultat din vinderea unor cărți la care el, ca editor, a muncit din
greu pentru ca produsul finit, cartea, să devină atent șlefuit,
corectat, „reșapat” de mâini profesioniste pentru a nu-i dezamăgi pe
cititori. Dovada cea mai clară de a fi un editor dedicat numai
literaturii și atent la legătura intrinsecă ce trebuie să existe
între carte și autorul ei constă în faptul că acel editor are tăria
de caracter de a lua hotărâri tranșante: de a refuza din start
manuscrisele ce colcăie de inepții din care nu se poate scoate nimic
bun editorial, ori, pur și simplu, să retragi de pe piață o carte pe
care te-ai străduit din greu să o promovezi și constați că aceasta
este un fiasco la prezentarea în fața publicului. Imprevizibilul
poate da peste cap toate planurile editoriale. Cartea promovată de
editura Hyperliteratura, de care se ocupă Andrei Ruse, corespunde
oricăror parametri editoriali, nimic de comentat, atacă o problemă
spinoasă și actuală a violenței domestice fiind un semnal de alarmă
la nivelul societății. Editorul cărții a depus suflet, a consumat
resurse materiale și manageriale în gestionarea lansărilor și
promovării încât nimic nu părea să perturbe procesul firesc al
apariției ei pe piață. Numai că la primul contact live pe Internet,
deci lansat public, autorul cărții a făcut mărturisiri halucinante.
S-a produs un declick, adică a ieșit la suprafață cacialmaua jucată
de acel autor la ruleta afirmării. Zicerile spoiler din gurița
autorului nu se potriveau neam cu conținutul cărții sale,
dimpotrivă, individul s-a apucat să afirme că femeilor trebuie să li
se aplice pedeapsa corecțională. Absurdul situației create, una
scrie în carte, alta afirmă autorul ei, a dus la stupoare în rândul
publicului și a ajuns la urechile editorului luat prin surprindere.
Andrei Ruse a fost nevoit să ia o decizie radicală pe care nici un
alt editor n-ar fi făcut-o, de a retrage cartea respectivă de pe
piața de cărți. Nu ne jucăm de-a adevărul, literatura nu trebuie să
fie rampa de lansare a unor impostori, altfel îți pierzi
credibilitatea. O altă situație de alt gen, aflată, însă, la polul
compromisului, este cea a editurii For You. Deși au fost atenționați
că în cărțile publicate de această editură, scrise de Irina Binder,
există destule pasaje copiate de la alți autori, cei de la For You
nu numai că n-au catadicsit măcar să verifice dacă sunt reale
plagiatele, dar chiar au persiflat atenționările văzându-și mai
departe de vânzări. Normal ar fi fost ca acele cărți să fi fost
retrase de pe piață cu scuzele de rigoare față de cititorii care au
fost înșelați, ani de-a rândul, cu niște produse piratate, adică
pline de plagiate. Respectul față de public ar trebui să-și tragă
esența din arta de a nu te compromite ca editor și autor. Exemplul editurii Hyperliteratura ar trebui urmat și de alte
edituri care n-au înțeles care este rolul lor pe lume și pun banul
mai presus de orice morală, promovând niște impostori. Îl felicit pe
Andrei Ruse pentru tăria de caracter și adevărata pasiune pe care o
are față de literatură!