« Revista ASLRQ
Gabriel Cernea - Epoca imbelicizării

    EPOCA IMBECILIZĂRII

    Dacă este să anatemizez pe careva, aș începe cu capetele de la guvernare ce au promovat niște agramați. De acolo ni se trage o parte din relele vremurilor ăstora tulburi în care trăim. Reacția de domino a angrenat și sferele educației și culturii. Multe din instituțiile statului, de la grădinițe, școli, universități, biblioteci publice, teatre, muzee, filarmonici etc. au fost căpușate de găști politice cu iz de interese financiare, de a mulge bani de la buget pentru proiecte de bâlci în stradă. Pe ecrane se propagă prostia și impotența intelectuală ale unor impostori de ajungi să desființezi televizorul din casă. Vedete și vedetuțe inculte își varsă cu năduf lacrimile în direct povestind printre sughițuri despre bubele din fundul lor care le-au făcut viața amară și de aia nu mai pot ele de discreție și bun simț. Autori plagiatori, mitomani, semidocți au aterizat în topurile de vânzări pentru că, deh, publicul le-a citit cu nesaț inepțiile. Care public? Ăla care habar n-are de literatură și confundă sporovăielile infantile cu talentul creativ. Colac peste pupăză, mass media, contra cost bien sûr, se întrece în a-i evidenția pe grafomani prin articole publicitare din ziarele centrale sau prin emisiuni „de suflet” și de bășcălie la adresa culturii, în general. Așa crește vizibilitatea impostorilor ce se cred scriitori.
    Trag o concluzie din toate astea: trăim în epoca de înflorire a analfabetismului funcțional. Tăcerea unor intelectuali de vază, în fața acestei adevărate „pandemii”, nu a dus la nimic bun. „Lasă-i, dom'le, ce ai cu ei, dintotdeauna au existat semidocți, în toate epocile.” Adevărat, dar niciodată n-au fost atât de vocali și vizibili ca acum și asta din cauza Internetului și a like-urilor feisbuciste ce i-a propulsat în mulțimile de admiratori ce i-au ridicat în slăvi. Păduchii se laudă între ei de au ajuns și în fruntea țării.

sursa: Facebook, 12 decembrie 2021

    OPINIA PUBLICĂ... S-AVEM REZON

    Ea nu apare inopinat, nu se naște decât din torpile. Se acumulează niște traume, frustrări, lipsuri și nevoi colective, după care explodează în lanț: azi în Timișoara, mâine în toată țara. Dar nu despre revoluție vorbesc eu aici. Ci despre fenomenul apariției opiniei publice ca modalitate de exprimare a unor nemulțumiri în masă. Heh, aici e problema, cu masele. Din masa uniformă de oropsiți ai sorții, din alte vremuri, supuși unui regim totalitar, ne-am divizat azi în grupulețe mai mult sau mai puțin semnificative. Fiecare cu iluziile lui. Borfașii cu supărările lor, când nu pot să acceadă la banul public; populimea împărțită de diverse interese: Să ni se dea! chiar dacă frecăm manganul; Vrem o țară ca afară! deși furăm în draci de la opincă la vlădică; Jos guvernul vostru ca să vină al nostru! Noi nu ne vaccinăm! deși liderii antivax ori s-au vaccinat pe șustache ori au mierlit-o, și câte și mai câte sloganuri ce se aud din stradă sau pe platformele de socializare. Suntem cu toții niște nemulțumiți. Când vine unul mai deștept și întreabă: ce faci tu concret ca să îmbunătățești lucrurile, să nu se mai fure, să nu se mai mintă, să nu mai aștepți să vină investitorii străini ca să te scoată pe tine din rahatul economic în care te afli? Care credeți că este răspunsul la unison al opiniei publice divizată în mai multe grupulețe? Să se schimbe ceva, pe ici pe colea, dar nu în punctele esențiale, adică să nu-mi deranjeze mie ploile. S-a înțeles?
    Divide et Impera. Asta și vor păpușarii. De unde și mass media aservită diverselor interese de clan în formarea unei anumite opinii publice. Bre, mă lași, ce dreaq, doar nu toți suntem boi să vă credem pe voi. Par exemple moi. Ce am făcut eu pentru a schimba fața omenirii. Aproape nimic. Am și eu o mie și unu de cusururi, ca toată populația globului, și nu mi-s cu stea în frunte. N-am stofă de revoluționar, uneori mai apar și orgoliile, lipsa de reacție și câte și mai câte. Cu toate cusururile mele, totuși, nu am furat niciodată și nu mi-a plăcut să mă dau drept cine nu sunt. Bunăoară, am încercat să zgândăr și eu opinia publică semnalând un caz revoltător despre niște cărți ce ani de zile s-au aflat în toate topurile de vânzări din România și s-a dovedit că erau înțesate cu texte plagiate de la alți autori. Nu m-am limitat doar la a face cunoscut pe pagina mea Facebook. Am considerat că este mult mai benefic de a încunoștiința distribuitorii de cărți, librăriile, bibliotecile publice (care achiziționaseră maculaturile cu plagiate), ziarele și revistele online. Cu alte cuvinte, speram să se ajungă la nivelul opiniei publice. Cioaca sau vax albina, cum vreți să-i ziceți. Dacă e să te lași pe mâna opiniei publice, e timp pierdut. Mass media nici măcar n-a ridicat vreo sprânceană de atenționare, deh, maculaturile alea au fost lăudate pe bani, pentru publicitate iar acum tăcere totală când e vorba de scoaterea la suprafață a adevărului. Nu de adevăr are nevoie mass media, ci de fanii numeroși și înfocați ai inculturii. Distribuitorii de cărți și librăriile n-au retras de pe rafturi cărțile cu plagiate pentru a nu-și pierde clientela formată din analfabeți funcțional. Ce-i de făcut? mi-am zis în barbă. Nimica, nimicuța. M-am declarat învins. În țara în care la mare preț se află plagiatorii, escrocii, impostorii, ar fi ca și cum te-ai lupta cu morile de vânt. Cel puțin, mi-a plăcut postura de Don Quijote, spre amorul meu propriu, deh...

sursa: Facebook, 4 decembrie 2021

    ARTA DE A NU TE COMPROMITE

    Trebuie să fie si asta o artă din moment ce nu-i la îndemâna oricui și mulți dau în străchini. În construirea imaginii tale ca autor, editor, om de cultură, este necesară o bază solidă, cât mai apropiată de adevăr, pentru ca „edificiul” să fie stabil și credibil. Dar câți impostori nu există în lumea noastră? Pe fundamentul șubred al marketingului discreționar și mincinos, se nasc „legende” și imagini de personalități atât de diferite de realitate, în spatele cărora se ascund minciuna, camelionismul, carențele de educație și cultură. Să lăsăm teoria în pace și să trecem la exemple concludente din care unii ar trebui să învețe.
    Îi admir pe editorii care iubesc cu adevărat literatura mai presus de ispitele financiare. Scriitorul și editorul Andrei Ruse este unul dintre ei. Nu acceptă compromisul în pofida profitului rezultat din vinderea unor cărți la care el, ca editor, a muncit din greu pentru ca produsul finit, cartea, să devină atent șlefuit, corectat, „reșapat” de mâini profesioniste pentru a nu-i dezamăgi pe cititori. Dovada cea mai clară de a fi un editor dedicat numai literaturii și atent la legătura intrinsecă ce trebuie să existe între carte și autorul ei constă în faptul că acel editor are tăria de caracter de a lua hotărâri tranșante: de a refuza din start manuscrisele ce colcăie de inepții din care nu se poate scoate nimic bun editorial, ori, pur și simplu, să retragi de pe piață o carte pe care te-ai străduit din greu să o promovezi și constați că aceasta este un fiasco la prezentarea în fața publicului. Imprevizibilul poate da peste cap toate planurile editoriale. Cartea promovată de editura Hyperliteratura, de care se ocupă Andrei Ruse, corespunde oricăror parametri editoriali, nimic de comentat, atacă o problemă spinoasă și actuală a violenței domestice fiind un semnal de alarmă la nivelul societății. Editorul cărții a depus suflet, a consumat resurse materiale și manageriale în gestionarea lansărilor și promovării încât nimic nu părea să perturbe procesul firesc al apariției ei pe piață. Numai că la primul contact live pe Internet, deci lansat public, autorul cărții a făcut mărturisiri halucinante. S-a produs un declick, adică a ieșit la suprafață cacialmaua jucată de acel autor la ruleta afirmării. Zicerile spoiler din gurița autorului nu se potriveau neam cu conținutul cărții sale, dimpotrivă, individul s-a apucat să afirme că femeilor trebuie să li se aplice pedeapsa corecțională. Absurdul situației create, una scrie în carte, alta afirmă autorul ei, a dus la stupoare în rândul publicului și a ajuns la urechile editorului luat prin surprindere. Andrei Ruse a fost nevoit să ia o decizie radicală pe care nici un alt editor n-ar fi făcut-o, de a retrage cartea respectivă de pe piața de cărți. Nu ne jucăm de-a adevărul, literatura nu trebuie să fie rampa de lansare a unor impostori, altfel îți pierzi credibilitatea.
    O altă situație de alt gen, aflată, însă, la polul compromisului, este cea a editurii For You. Deși au fost atenționați că în cărțile publicate de această editură, scrise de Irina Binder, există destule pasaje copiate de la alți autori, cei de la For You nu numai că n-au catadicsit măcar să verifice dacă sunt reale plagiatele, dar chiar au persiflat atenționările văzându-și mai departe de vânzări. Normal ar fi fost ca acele cărți să fi fost retrase de pe piață cu scuzele de rigoare față de cititorii care au fost înșelați, ani de-a rândul, cu niște produse piratate, adică pline de plagiate. Respectul față de public ar trebui să-și tragă esența din arta de a nu te compromite ca editor și autor.
    Exemplul editurii Hyperliteratura ar trebui urmat și de alte edituri care n-au înțeles care este rolul lor pe lume și pun banul mai presus de orice morală, promovând niște impostori. Îl felicit pe Andrei Ruse pentru tăria de caracter și adevărata pasiune pe care o are față de literatură!

https://zenobisme.ro/cazul-george-burcea-si-retragerea-romanului-sau/

sursa: Facebook, 25 noiembrie 2021

Sursa: Gabriel Cernea, nov.-dec. 2021