« Revista ASLRQ
 
Nicolae Silade - Miniepistole
 
 
1
 
n-am învăţat nimic din viaţa asta care nu încetează să mă ţină
în viaţă care nu încetează să mă uimească cu serpentinele ei cu
urcuşurile şi coborâşurile ei n-am învăţat nimic din viaţa asta care
nu încetează să fie altceva decât viaţă iasomie levănţică trandafir
 
n-am învăţat nimic din viaţa asta care nu încetează să fie când eu
nu voi mai fi n-am învăţat nimic din viaţa asta care nu încetează
să-mi arate altă viaţă viaţa adevărată pierdută în timp ce trăiam
şi ce fericit eram şi în ce rai eram când nu ştiam că nu ştiu nimic
 
n-am învăţat nimic nu ştiu nimic nici măcar să iubesc n-am învăţat
şi nu ştiu şi nu ştiu cum aş putea iubi vreodată această deşertăciune
a deşertăciunilor dacă n-ai fi tu oaza din mijlocul ei dacă n-ai fi tu
izvorul ei şi delta şi marea cum aş putea iubi vreodată altceva
 
decât viaţa n-am învăţat nimic nu ştiu nimic asta e tot ce ştiu
despre viaţă despre ea care ştie tot despre ea care este totul
 
 
2
 
tocmai luasem premiul nobel şi începuse să ningă şi am intrat
într-un bar să beau o cafea să mă gândesc la mine la tine la
trecutul tău viu la prezentul meu înstelat la viitorul nostru mai
alb ca o pagină albă peste care tot el aşează cuvinte cuvinte
 
mă gândeam să te sun să îţi spun că ninge-n suedia că devenisem
şi eu suedez şi bogat în ninsori în speranţe devenisem cum să îţi spun
cel care eram cu mult înainte nici nu ştii cât de mult căci înainte şi după
sunt doar noţiuni şi doar timpul le ştie şi doar timpul le face în timp
 
mă gândeam să îţi dau sms să îţi scriu o scrisoare din care să afli
unde sunt cine sunt ce gândesc şi cum mă împac cu cel care este
dar am trecut peste pentru că începuse să ningă atât de frumos
începuse să ningă şi era atât de frumos şi atâta alb în afară
 
că mi-am băut pe nerăsuflate cafeaua şi am ieşit de îndată
singur singur singur şi strălucitor în marea albire stelară
 
 
3
 
ascultă-mă fiule ascultă-mă cu atenţie şi cu luare aminte ascultă-mă
stau lângă ploi bacoviene lungi şi stropii bat în sufletul de cretă durerea
lui rămâne violetă stau lângă ploi bacoviene lungi în parc pe-o bancă
toamnele de plumb se-aşează leneş le privesc în faţă sunt laticlave
 
ce-au ieşit din ceaţă să zguduie simţirile de plumb da ai ghicit sunt
versurile mele de la douăzeci de ani dedicate lui bacovia pe când eram
şi eu bacovian dar acum vreau să-ţi spun ceea ce nimeni nu-ţi spune
vreau să-ţi spun ceea ce nimeni nu ştie vreau să-ţi spun că bacovia
 
este cel mai poet stai lângă mine şi-ascultă un poem de bacovia
eu trebuie să beau să uit ceea ce nu ştie nimeni ascuns în pivniţa
adâncă fără a spune un cuvânt singur să fumez acolo neştiut de
nimeni altfel e greu pe pământ parcă nu seamănă a bacovia
 
şi totuşi e şi totuşi întreabă-te ce ştia el fără ca nimeni să ştie
nimeni nimeni nimeni şi s-asculţi pustiul ce melancolie
 
 
4
 
voi apărea în curând în toate fotografiile în tonuri de sepia
părul meu argintiu va fi fiind atunci amintire oglindă surâs
al unui timp întors în sine dragoste dragoste ce-mi dai să
spun povestea ta povestea noastră ce dai ce iei dragoste
 
voi apărea în curând în toate revistele lumii marii critici
ai lumii vor scrie mereu despre mine dar cine să înţeleagă
cine s-adune cine să-ntoarcă din marea risipire un chip
care a fost al lumii un chip care a fost al meu dragoste
 
voi apărea în curând în toate bibliotecile lumii ochi străini
mă vor privi din sonete eternelii epistole inimi străine se vor
cutremura şi vor plânge şi se vor bucura dar eu nu voi mai
fi fiind atunci decât un nume dragoste un cuvânt un nume
 
dar de ce vă vorbesc despre mine când foarte bine aş putea
vorbi despre altul şi altul şi altul sau chiar despre tine frate
 
 
5
 
nu ţi-am luat flori nu ţi-am spus te iubesc nu te-am scos în
oraş nici cină romantică nu ţi-am pregătit de ziua îndrăgostiţilor
dimpotrivă m-am plimbat singur şi te-am lăsat singură să faci
curăţenie-n suflet dumnezeu ştie de ce şi m-am uitat cu jind
 
după toate femeile şi le-am făcut ochi dulci puştoaicelor şi
complimente doamnelor şi sfântul valentin se uita la mine şi
nu înţelegea nimic eu însumi mă uitam la sfântul valentin şi nu
înţelegeam nimic doamne într-o astfel de zi am văzut şi femei
 
singure singure am văzut şi bărbaţi singuri bărbaţi poate
se supără sfântul valentin dar într-o astfel de zi nu e permisă
singurătatea şi după o valentine’s day nu e permis să urmeze
o valentine’s night plină de vise şi singurătate mare dreptate
 
avea prietenul meu când spunea: îndrăgostiţilor nu le ajunge
o zi de dragoste mie spre exemplu nu-mi ajunge o viaţă


 

Sursa: Nicolae SIlade, 13 dec. 2021