- Nicolai
Tăicuţu - Să îți cobori privirea
spre
pe colina lăsată de Dumnezeu
cu fața spre răsărit
frunza viței de vie se lasă ușor întomnată
în pârga strugurelui, cămașă aurie
e vremea când se confundă
diminețile cu roua/ amiezile cu soarele blând
serile nu se confundă, nici măcar, una cu alta
ele au menirea de a se dedica viei/ rodului
întru vinul pentru împărtășanie
pentru nuntă și pentru botez
într-un buchet aromat
întru fericirea lucrătorului
să îți cobori privirea
de pe vârful minor al movilei din câmpie
sau de pe un martor de eroziune
la fel de înalt și tot de aici
de jur-împrejur se vede
ca printr-un clar de răsărit de soare
ca printr-un confuz de apus de soare
ca și când te-ai afla pe un vârf de munte
și ai ști că la picioare tale
ți se desfășoară geologia locurilor
descrisă de un mal de râu
de la iarba verde
până-n afund de apă, unde
pe sub lanurile la zi sau
pe sub gheața veșniciei
au rămas fixate în calcar și-argile
cohorte de viețuitoare
precum filele unei cărți
de istorie a pământului
de ani buni
șterg praful din
fereastra casei părintești
îl tot șterg de ani buni
deși casa nu mai e
merg la fântână
pe urmele lăsate de mine
cu mult timp în urmă –
urmele au rămas
fântâna nu mai e
mă plec în fața bisericii
cu evlavie m-aplec
și din spatele ei, din cimitir
aud doar pacea consătenilor mei
ce dusu-s-au demult
ultimele iviri
viața mea se bâțâie
într-un balansoar de-o singură persoană
și asta pentru că frunzele toamnei
cad alternativ
brune, ude, reci și grele fiind
când peste galoșii mei posomorâți
(în timp ce soarele ivit de după nor
usucă frunzele de pe pălărie)
când pe borul pălăriei mele negre
(în timp ce același soare ițit după alt nor
usucă frunzele de pe galoși)
bicicleta neagră
după mutarea mea
pe una din străzile lăturalnice ale orașului
venea poștașul pe bicicleta lui neagră
înainte de ora prânzului venea
și-mi lăsa în cutia poștală un plic alb
după un timp
venea poștașul pe bicicleta lui neagră
după ora prânzului venea
și-mi lăsa în cutia poștală un plic maroniu
acum
vine poștașul pe bicicleta lui neagră
spre seară vine
și-mi lasă în cutia poștală un plic pământiu
nu știu dacă în tot acest timp
a fost același poștaș
dar sigur a rămas aceeași bicicletă neagră
pe care o vedeam de fiecare dată
îndepărtându-se de cutia mea poștală
aceeași bicicletă neagră
care prin inducție, treptat-treptat
a cedat din culoarea ei plicului