- Valentin
Marica - Lângă cununa de spini
Lângă cununa de spini
Iartă-mi, Doamne, netezimea degetelor...
N-am frământat destul strugurii pământului,
până la luciu,
până la strigăt,
dar
ştiu să arăt cu mâna spre cer.
Mers în gol
Timpul
şi-a pierdut degetul arătător.
Numai buzele tale
bat orele
când
corabia cuvintelor
e în larg.
Răzimat
într-o scândură căzută din cruce,
omul
numără
fulgerele cerului.
Un alt punct cardinal
Se surpă
dimineața din cuvânt.
Îngenunchezi în flacără, trup alb...
Între uscat și apă,
umărul meu
e pendul.
In nuce
E linie dreaptă cerul
în dimineața când lumina
crapă de atâta blândețe.
Trupul ieșit din scâncet
își desenează repaosul.
Mă prinde de ochi infinitul.
Încă nu știu
să mă dezobișnuiesc de tine.
Revelații
O dâră prin iarbă.
Din ochii tăi
a căzut coada șarpelui
sau e urmă de înger,
cel ce mă caută
de trei ori pe zi
să-mi pună mir
în podul palmelor,
numai eu să pot netezi
geamătul
unei amiezi
ce și-a pierdut verdele
și lacrima.
Și ochiul era o boabă de strugure
Purtam pe umeri Biserica Vinului,
ca pe un coșciug alb,
ca pe o coadă de șarpe
strivită de fulgerul mirării.
Îmi căutam numele
și căutam pentru somn,
prin aerul ce legăna candele,
muntele răstignit.
Sub candele,
se poate muri?
Târziu, visul...
Târziu, rup din pâinea dulce
a lemnului dulce.
Îmi ung trupul cu laptele lemnului dulce,
adormind în hotarul de argint
unde stă, îngenuncheat, soarele.
Aici se taie pomul fără de rod.
Aici moare puiul de viperă.
Întâlnindu-ţi slava...
Puteam fi cuvântul prin care să te strig.
Puteam să fiu păzitorul icoanei, Doamne,
mâna ce apără căldura candelei
sau tăcerea untdelemnului.
Sunt vasul gol...
Peste ape s-a făcut curcubeu altcineva.
Prea târziu am băut vinul măslinilor.
Sunt numai ţărână,
neamintindu-mi lacrima spicului.
Începutul zilei
Ca o pânză ți-e răsuflarea
când fiecare frunte
e clepsidră,
fiecare palmă-potir.
Os alb
e începutul zilei,
os alb
în chivotul cuvântului
pe când toate vor dori
să aibă chipul tău.
Unde va cădea valul
Lași iarba
să fie val
spre colțurile mesei
acoperind o iluzie.
Unde va cădea valul
când Îngerul
îmi va atinge coroana de spini?
Marginea lumii arde.
Își schimbă culoarea
cuvântul.
În părul tău de apă
Cum să ţin apa în mâini?
Cum să ţin în mâini cuvântul ce se face val?
Voi călca pe apă.
Voi călca pe spinarea cuvântului.
Aerul, apăsându-mi umerii,
apăsându-mi gleznele,
întinde în părul tău de apă
tăcere de stea.
Cum să ţin în mâini tăcerea de stea?
Aura Golgotei
În flacără îmi prind mâinile.
Atârn
ca o pasăre lovită de fulger.
Îmi caut giulgiul.
În moartea Ta îmi aștern moartea.
Aud cu auzul Tău.
Văd cu văzul Tău.
În jur se leagănă
iarba rară a ultimului cuvânt.
Tăcerea magilor
Vor călca
doar marginea frunzei
și ea se va-nălbi.
Vor tăia
doar umbra din țărm
și ea se va-nălbi.
Tăcerea magilor
va aduna zăpezile
la picioarele crucii.