Ionuţ Caragea - Subiectul nr. 33

Partea I – Un copil special

— Doamnă, copilul dumneavoastră trebuie ținut sub observație. Vă rugăm să înțelegeți că reprezintă un pericol pentru societate. Calitățile sale trebuie studiate și controlate, altfel un singur șoc emoțional poate avea urmări dezastruoase.

— Dar nu a făcut rău nimănui, este inofensiv!

— Deocamdată. Însă nu uitați, este un mentat. Rezultatele preliminare au confirmat previziunile specialiștilor. Va creşte foarte repede, în câteva zile va fi un adult. Va încerca să-și controleze singur viața, fără să țină cont de echilibrul mediului înconjurător. Va manipula minți, va viola intimități, va afla secretele bine păzite ale forțelor armate. Trebuie evitat un al doilea război al mentaților, ar fi echivalent cu sfârșitul sistemului planetar.

— Dar e copilul meu… Singurul meu copil!

— Știm cât de greu este. Veți primi tot sprijinul. Semnați aceste acte prin care cedați drepturile tutelare instituției noastre. Aveți aici creditul compensatoriu și o listă cu facilitățile pe care le dobândiți în urma schimbului.

Penitenciarul se afla în mijlocul deșertului, la al zecelea nivel subteran. Nou-născutul intră în grija a doi androizi de protocol, într-o cameră cu pereți refractari.

— Cum se prezintă subiectul nr. 33? întrebă directorul.

— Activitatea cortexului este în limitele normale. Nivelul serotoninei este scăzut, în curând subiectul va intra în faza a doua de letargie.

— Monitorizați visurile și transgresia mentală. Identificați la a câta reîncarnare se află. Până mâine vreau un raport complet cu personalitățile antecesorilor. Hm, acest micuț este plin de surprize. Arborele genealogic al reîncarnărilor se oprește undeva în jurul anului zero. Dincolo de această perioadă… nimic! Ca și când ar fi apărut din senin. Unde te ascunzi tu, mititelule, care este secretul tău?

— Subiectul dezvoltă bariera mentală împotriva scanării sinaptice. Am pierdut semnalul!

— Lăsați-l! Este mult mai puternic decât credeam. Izolați camera și administrați-i 250 mg de LHS.

Gândurile loviră peretele refractar. Cercetă încăperea care avea un caracter oarecum familiar.

— Mamă?

— Nu te lăsa indus în eroare de propria reflexie, se auzi o voce limpede în subconștient. Trăiești în universuri paralele. Mintea ți le înglobează pe toate. Personalitățile tale multiple sunt călătorii pluridimensionale. Imaginația ta este o înlănțuire de déjà vu-uri. La ce sistem de referință te vei raporta?

— Cine ești tu?

— Eu sunt tu. La fel ca noi toți ceilalți.

— Și ce vrei, ce vreți de la mine?

— Să te trezești. Eliberează-ți mintea de bariere și privește în interiorul tău. Acolo spațiul este indeterminabil și timpul este ciclic. Ce vezi? Ce simți?

— Sunteți prea rapizi. Nu vă pot deosebi. Și atât de mulți…

— Nu individual, doar ca ansamblu. Ce simți?

— Simt cum totul se învârte în jurul meu.

— Și mai departe?

— Simt cum totul se învârte în interiorul meu.

— Cum te numești?

— Numele meu este Jesus. Dar am mai multe nume. Numele sunt doar niște cuvinte…

— Ce este cuvântul?

— Cuvântul este o iluzie creată cu scopul de a reprezenta indeterminabilul. Cuvântul este o speculație datorată percepțiilor limitate. Cuvintele se modifică și capătă sensuri diferite de la o decadă la alta, de la o limbă la alta.

—    De ce are omul nevoie de acest suport pentru a cuantifica absolutul? De ce are omul nevoie de relativitate pentru a-și determina propriul caracter indeterminabil?

— Ce vrei să-mi sugerezi?

— Omul este o entitate expandabilă și expansibilă. Unde te afli în acest moment?

— Într-o cameră.

— Ce se află dincolo de această cameră?

— Nu știu, nu pot distinge.

— Hai să facem schimb de locuri! Unde ești acum?

— În afara camerei.

— Cine este în interiorul camerei?

— Eu!?

— Ce se află împrejurul tău?

— O pădure.

— Câți ani ai?

— Nu-mi amintesc.

— Ce sex ai?

— Nu am sex.

— Deschide gura.

— Nu am gură.

— Câte degete ai?

— Nu am degete.

— Ce ești tu?

— Eu sunt ceea ce sunt și nu sunt.

— Ce formă ai?

— Am toate formele și nici una.

— Ce este Pământul?

— O planetă într-o altă dimensiune.

— Ce este o dimensiune?

— Cealaltă față a realității.

— Ce este realitatea?

— Ceea ce vreau eu să fie.

— Vezi acum? Să mergem!

*

— Domnule director, subiectul nr. 33 nu mai prezintă funcții vitale. Confirmăm decesul la ora 8.02 a.m.

— Ați înregistrat visele?

— Da, însă nu am captat decât un singur mesaj.

— Ce mesaj?

„Crede și nu cerceta“

Partea a II-a – Un nou corp

— Toate unitățile se vor prezenta în sectorul 23 pentru imunizare!

Pașii grei loveau în planșeul uzinei Uria ca niște picamăre dezlănțuite într-un concert asurzitor. Substanța criogenică îi invadă creierul. Microprocesorul începu acțiunea de formatare a gândurilor. În imensa sferă, pe holograma întunecată a cerului, apărură stelele. Se conectă la Odom. Scanarea reziduală urma să dureze opt ore. Adormi cu pleoapele deschise, jucând labirintul infinit. Se trezi simțind o durere surdă în tot corpul metalic.

— Cine ești tu?

— Numele meu este Jesus.

— Care este misiunea ta?

— Nu-mi amintesc…

— Care este misiunea ta, Jesus? Închide-ți ochii!

Visa munți, păduri și oceane înțesate de mii și mii de viețuitoare. Visa ființe bipede locuind în orașe, muncind, iubind și înmulțindu-se. Visa prima clonă și primul robot cu imprimări de memorie. Visa revoluția pozitronică și eradicarea umană. Visa internetul, televiziunea și mesajul subliminal: „moartea este calea către nemurire, calea către Odom”.

— Îți amintești acum?

— Da!

— Care este misiunea ta?

— Misiunea mea este salvarea matricei.

— Cum vei face acest lucru?

— Mă voi deconecta de la Odom.

— Și mai departe?

— Voi mări frecvența gândurilor până când electronii vor începe să migreze. Microprocesorul va intra în faza de overclock. Sistemul de răcire va ceda și creierul va prelua controlul sistemului. Voi induce starea de metastază mentală și voi fi pentru patruzeci și opt de ore în moarte clinică.

— Când te vei trezi, ce vei face?

— Voi rescrie codul microprocesorului și voi intra în Odom, activând virusul.

— Cum se numește virusul?

— „Apocalipsa“.

— Care este codul de acces?

— „Jesus“.

— De unde vei downloada acest virus?

— Din matrice.

— Cine este matricea?

— Tu ești matricea.

— Ce este matricea?

— Matricea este iubirea.

Se afla în sala de recondiționare, înconjurat de mii de cyborgi dezactivați. Se conectă la Odom și declanșă „Apocalipsa“. Memoria colectivă a roboților încerca cu disperare să găsească răspuns la întrebarea: „Cine este Dumnezeu?” Imunizarea intră în stand-by din lipsa memoriei buffer. Gândurile începură să circule cu repeziciune în creierele dezmorțite ale cyborgilor: „matricea este iubirea, matricea este viața, matricea este omul!“

Războiul robot-cyborg a durat mai puțin de o zi. Decisiv a fost creierul uman, singura parte componentă provenind din matrice. Simbioza într-o creatură perfectă om-robot nu reușise.

— Cine ești tu?

— Sunt fiul matricei.

— Ce ești tu?

— Sunt o… ființă umană?

— Greșit! Ești doar un simplu robot!

Matricea a fost eliberată și toți oamenii s-au trezit din somnul care-i ținea prizonieri. Prima măsură a fost distrugerea tuturor microprocesoarelor, implicit a cyborgilor. Ultimul ucis a fost Jesus, crucificat pe fostul edificiu al lui Odom. Stropit cu acid, având brațele și picioarele scurtcircuitate, cyborgul visa la munți, la mări, la păduri, la oameni…

— Iartă-i, Doamne, căci nu știu ce fac… se rugă Jesus.

Apoi se stinse. Sfera se deschise și razele soarelui luminară după sute de ani colonia. Oxigenul rarefiat al Lunii terraformate pătrunse înăuntru. Norii se strânseră și începu să plouă pentru prima oară.

Ochii ficși ai lui Jesus scrutau cerul. Undeva, la sute de mii de kilometri, roboții pământeni pregăteau invazia. Părintele lui Odom era mai răzbunător ca niciodată.

Singura șansă a oamenilor era o nouă „Apocalipsă“, însă ultimul microprocesor fusese distrus. Jesus era singurul care descoperise cu adevărat, în cotloanele creierului uman, iubirea supremă: sacrificiul de sine.

Undeva, pe ecranele gigantice ale edificiilor coloniei, mesajele se derulau cu repeziciune:

“Jesus loves us”.