Plastica luminii metaforice

 

            A vorbi despre plastica lui Costin Brăteanu este ca şi cum te-ai angaja în explicarea unei poezii postmoderniste. Ticluirea cuvântului este o explozie internă de sentimente ce intră în rezonanţă cu frazarea. Metafora e doar un boboc în desfacere pentru a zidi imaginea creaţiei. Fiecare cuvânt se aliniază sprijinindu-se reciproc pentru o construcţie sublimă. Expresiile sunt rezultatele, dar şi ele devin doar o verigă într-un lanţ de nestemate.

            Vizual, creaţiile lui Costin Brăteanu sunt metafore. A le înţelege pe deplin e o muncă sisifică, pentru că rezultatul nu poate fi obţinut decât prin alegerea unui versant ce corespunde unei trăiri de moment. Nu pot fi niciodată identice. E o pictură a momentului pentru că surprinde clipa interioară a artistului desprins din cotidian şi transpus în metafizica creaţiei.

            Subiectele sunt diverse. Peisajul poate fi o sursă de inspiraţie, iar cutreierarea naturii este un exerciţiu sănătos cu multiple valenţe: clădeşte atât în structură fizică cât şi spirituală. Rusticul este rădăcina ancestralului căruia artisul îi oferă o nouă strălucire. Nu reprezintă nicidecum un sacrilegiu pentru că îi păstrează aura divinităţii născute din creaţia primordială. Nu trece nici pragul unei joncţiuni mult prea agresive, din contră, crează un echilibru ce lasă spaţiu pentru meditaţie. Spaţiile albe sunt locurile prin care lumina pătrunde în compoziţie pentru a deschide canalele energetice către libertatea gândului. Un văzduh poposit între vibraţiile pânzei, aspiră spre pacea interioară. E imaginea de dinaintea visării precum o pleoapă străvezie ce permite gândului să treacă dincolo de fizic.

            Recunoaşterea motivelor tradiţionale îi este permisă celui ce a cunoscut taina satului. Puţini mai sunt cei ce au avut parte de această trăire. Costin se poate considera un privilegiat. În orice caz, este unul dintre aceia care au putut deveni mesageri ai tainelor trecutului. Pânzele sale restrălucesc nestematele ancestrale dospite de timp. Are măestria de a le modela pentru a căpăta un parfum în rezonanţă cu prezentul ori viitorul imediat.

            Se poate pretinde o alunecare spre abstract, dar cred că e mai degrabă un mix de tehnici răspândite pe straturi ce autorul le conjugă în mod armonios pentru a zămisli un poem, o poartă către expansiunea sufletească a privitorului. Se crează o punte pe care nu oricine o poate găsi. Ca orice creaţie, există o rugăciune ce trebuie rostită pentru a o pătrunde. Ea se manifestă prin contemplare. Privitorul intră în rezonanţă cu creatorul privind prin metaforă, deschizându-i limitele trăirii fizice.

            Căutând explicaţii pentru metafora vizuală este ca şi cum ai încerca să-ţi impui vibraţiile peste trăirile privitorului. E ca şi cum ai intra încălţat pe un pământ sacru. Poţi sta la limita hotarului ca să oferi câteva sugestii, dar rămâne în sarcina privitorului de a pătrunde desculţ pe tărâmul creaţiei. El şi cu sinele său pot desluşi porţi pe care numai aşa le pot trăi în cel mai profund sentiment divin. Creaţiile lui Costin Brăteanu poartă această pecete.

 

Gabriel Todică

sursa materiale: Costin Brăteanu, 20 dec. 2021