« Revista ASLRQ

CARMEN DOREAL SAU POEZIA CA STARE ȘI DESTIN

 

cronică de Adrian Erbiceanu

 

 

    Am aflat ceva mai de mult, tot cotrobăind pe internet, și dând involuntar peste Șăineanu, că poezia este limba sentimentului și a imaginațiunii. O definiție mai clară este greu de găsit. Sentimentul și imaginația!
    Sentimentul, fie el condiționat sau nu, așa cum îl percepem și interpretăm este semnul neîndoios al autenticității lirice. Imaginația, în schimb, își are rolul ei în încorporarea, stilizarea și amplificarea fenomenului poetic.
    Scriitorul Daniel Corbu, editorul și prefațatorul ultimului volum de versuri al poetei Carmen Doreal, Nunta de fluturi, simte acest lucru și ni-l dezvăluie: „Am credința că suntem departe de a greși, atunci când afirmăm că avem de-a face cu o poezie a proiecției omului în raport cu identitatea pură.” Cu alte cuvinte, sentiment și imaginație!
    De multe ori criticii literari, făcând referiri la operele unor poeți, mai mult sau mai puțin cunoscuți, afirmă că aceștia sunt pe calea căutării propriei lor identități. A spune acest lucru despre Carmen Doreal este superfluu. Ea nu are nevoie să-și caute drumul, drum pe care l-a găsit încă de la prima apariție editorială, Vernisajul iubirii, (Ed. Curierul Dunării, București, 1999).
    Fundamentul de rezistență al unei opere poetice constă în veridicitatea cu care autorul știe să transfere cititorului informațiile pe care le posedă. Scrise cu rimă, sau fără, în versuri libere sau albe, poeziile trebuie să reflecte stările emoționale ale autorului. Cu volumul pe care îl prezentăm astăzi, Nunta de fluturi (Ed. Princeps Multimedia, Iași, 2022), autoarea își face cu prisosință datoria.
    La o primă citire, versurile poetei par a curge lin, neobișnuit de lin, în opoziție cu latura tulburătoare a imaginației. Acesta este punctul forte al autoarei: „voi da inima înapoi cu o vară / până ce totul în jurul meu / va relua urma pașilor tăi // mal peste care aleargă visele / desenând jurăminte / ținute pe jumătate // doar așteptările / întârzie agitate / pe nisipul fierbinte / sub învolburata chemare // dincolo de rana asfințitului / fantasmele noastre îndrăgostite / adâncite în ochii tăi”. (Voi da inima înapoi cu o vară)
    Nu toți avem, sau nu toți știm cum să găsim cheile menite să deschidă porțile inspirației, dar, odată găsite, sentimentele se regăsesc în elementul lor.
In cazul liricii, gen literar ce nu exclude ficțiunea, ci, dimpotrivă, o îngemănează cu realitatea, autentificând astfel valoarea ei literară, ficțiunea devine forța motrice, depășind în multe cazuri realitatea.
    Parcurgând paginile cărții poetei Carmen Doreal, fenomenul de „deja vu” se impune. În poezii ca: Povestea razelor de lună, Tu nu îmi poți atinge cuvintele, Mă tot întreb, sau Nunta de fluturi (poezia care a dat titlul volumului), procesul „proiecției” este prevalent. Cu alte cuvinte, dispoziția morală în care se află autoarea ca rezultat al acestei „proiecții”, se profilează, ca parte și exponent a stării sale.
    Poezia autoarei este, prin excelență, unidirecțională. Nu tu frunze, nu tu iarbă, nu tu vânt, nu tu primăvară, nu tu toamnă. Peisajele, în poezia sa, nu-și găsesc locul; ea le-a dăruit, în schimb, cu generozitate și cu o inspirată delicatețe, picturii. Excluzând declamațiile patetice, gesturile inutile și ocolind invectivele, poeta își dezvăluie sufletul, așezând pe hârtie, cu noblețe, gândurile sale.
Citit, versul ei sună cu melodicitatea unui concert interpretat, pe o singură strună, de marele Paganini: „nu degetelor tale / neliniștite / le cer mângâierea / iubite / nici buzelor tale / însetate / le aștept săruturile / în noapte / nici ochilor tăi / nu le caut privirea / doar nopților noastre / le cer amintirea // de aceea mă agăț / disperată în gând / de aceleași jurăminte / risipite în vânt / de aceea mai sper / să nu vezi / să nu știi / câtă noapte e-n mine / câte vise târzii.” (Doar nopților)
    Cu o altă ocazie, referindu-mă la poemul „Întâlnire fără argumente”, am scris: „Actul poetic nu este o simplă întâmplare. Nevoia de a te exterioriza, de a încerca să găsești răspunsuri la întrebările care te frământă, să faci o lume întreagă părtaș la zbaterea ta sufletească, este ca și reprezentarea pe o pânză, un act de cultură.”
    Volumul Nunta de fluturi are ca subtitlu o expresie pe cât de scurtă, pe atât de elocventă: poeme de iubire. De aici începe să se înalțe, fără a privi în urmă, trunchiul întortocheat al destinului!