Astăzi

 

Astăzi, vechiul far a întinerit

în chemarea valurilor,

lumina fragilă tot crește

în iubirile născute.

 

Trecem și noi prin timp

și-n spirala apelor

Inimile noastre bat

mai repede în poemele tăcute.

 

 

“Cornelia Grozavu iubește marea. S-a născut la Constanța, primăvara, în clipa când ziua și noaptea își împart în mod egal orele, la echinocțiu. Studiile și le face în orașul natal și Iași. Este profesoară licențiată în fizico-chimie.”

 

Poezia doamnei Cornelia Grozavu este expresia unei energii pure, a sentimentului de iubire benefică. Am acceptat cu sufletul deschis această provocare literară, deoarece poeta păstrează ca principală preocupare, concretizată și în acest volum, numit Interferențe, să transcrie delicat poezia, din starea de transă poetică pe foaia de hârtie, iar "interferențele" - iată cuvântul din titlu, pe care îl recuperez în discursul meu - dezvăluite atât în cuplul existent (eu liric - persoana iubită), cât și în frumoasa întâlnire a sinelui cu marea, redate cu suavitate, îi trădează poetei, prin toți porii, acea implicare, acea reîntoarcere a sufletului în spațiul poeziei.

O fire poetică hipersensibilă, de un lirism care absoarbe diafanul în iubire (exemplific versurile): "eram în toamne/ frunze rebele/ chemări subtile/ în albastrul din stele/ eram surâs/ flori la fereastră/ așteptare uitată/ pe cărarea albastră", Cornelia Grozavu este printre puținii care înregistrează inteligent acea undă (in)conștientă care produce poezia în afara realității.

Această carte, de fapt, este într-o permanentă completare pentru că temele reluate: iubirea, trecerea timpului, amintirea interferează cu inspirația metaforelor și cunosc mereu asumarea trăirii.

"Prea târziu te-am găsit/ era ziua când ai plecat, digul părăsit/ clipa de-atunci e uitată/ pasărea-n zbor, val de peruzea: A fost odată!" sunt versurile din lirica autoarei, care m-au invitat să găsesc acel profil intim al întregului, al cuplului, rămas cognoscibil în universul său interior, redus uneori la digul părăsit sau numărabilul "A fost odată!". Se înțelege un ultim val din seismul acelei trăiri (poemul "Între ape")

Poemele sunt fuziuni, interferențe ale gândurilor jucăușe, chiar spectaculoase, cu acea energie spre care a năzuit spiritul poetei: "ascunderea sub verdele/ adânc/ unde, clipele naufragiate, înșirate pe firele timpului/ lângă harpa zeilor, caută-n suflete/ cu aripi albe".

Eul liric acroșează această binevenită și animată prezență a mării și reușește să elibereze din interior emoția, cu aceeași simplitate, muzică, incisivitate a valurilor. Prezența prelungită a poetei pe malul mării și conexiunile care se realizează - întrucât se observă termenii dominanți din discursul liric - decantează reflecții profunde, exprimate într-un limbaj simplu, dar generos metaforic, fără să fie spumos, acest cuvânt fiind rezervat doar spargerii valurilor, în această panoramă a mării. Metaforele create nu reprezintă, din punct de vedere stilistic, doar tulburări, trăiri care se sparg, se năruie, se descompun, se reneagă, dispar într-o clipă, ci sunt sugestive. În ceea ce privește această coerență a gândului, cu sufletul, care prinde culoare în virtutea contextului mării, iluzia optico-cerebrală-spirituală a poetei scoate în evidență bucuria din intimitatea cu sinele, acest înlăuntru numit "acasă". Am admirat în timpul lecturii volumului că oricât de frământat ar fi sinele poetei Cornelia Grozavu, cei din afara lui nu cunosc proporția luptei interioare, ci sunt doar receptori ai exprimărilor strălucitoare precum stropii valurilor, care au puterea, prin tranziție, să se piardă și ei în jocul întortocheat al trăirilor, așa cum valoric și "firele de nisip numără clipele", în labirintul timpului. Iată motivul pentru care verbul la imperfect din propoziția simplă: Începea viața!, cuprinsă în versul final din poemul "În pletele albastre" (pag. 12) definește tot acel miez al universului sentimentelor și câmpului semantic aferent lirismului poetei, uneori chiar elegiac.

Poeta Cornelia Grozavu proiectează sugestia erotică pe tărâmul unui prezent armonizat cu starea sufletului. Ca efect al acestei stări, am ales poezia "Pe umerii tăi", unde ambii parteneri ai cuplului sunt prezentați cu o tentă chiar simbolistă, prin condiția de existență care le este dată, deoarece ei nu sunt doar elemente ale spațiului vizual, ci sunt creați astfel încât iubirea să fie sugerată la maximum. Eul liric nu se înstrăinează nicio clipă de sufletul compatibil, ci se îndepărtează de lume, dar conceptualizează sugestiv lumea interioară, a fanteziei și visului. ("Pe umerii tăi,/ cascadele lumii înfloresc,/ Eu sunt oceanul ce așteaptă/ să le întâlnesc./ În ochii tăi,/ Universul e odihnă de mult,/ Eu sunt tăcerile latente/ în veșnic tumult./ În pieptul tău,/ bate inima Căii Lactee,/ Eu sunt așteptarea/ țesută în Odisee.")

Misterul începe chiar de la începutul volumului și nu mi s-ar părea firesc să nu evidențiez starea din care se va desprinde mereu o lume a iubirii, mereu altă lume pentru poeta Cornelia Grozavu dar și pentru cititori, reprezentată incitant pentru imaginație și spirit, sub aspectul unor simboluri personale, autentice, din care derivă o altă viziune conceptuală, combinată cu elemente de recuzită romantică - nu aceea stilizată a curentului literar simbolism - viziune pe care o salvează chiar prin așezarea poeziei intitulate sugestiv: Decor, în deschiderea volumului.

Poemul omonim al lui George Bacovia, apărut în 1916, în volumul Plumb, are motive dominante ale esteticii simboliste, specifice creației bacoviene. Acolo, albul și negrul, cele două nonculori, sunt sugestive pentru reducerea universului, pentru reducerea lumii la starea de neant.

Dar în poemul Decor al poetei Cornelia Grozavu, natura nu simbolizează descompunerea materiei. Chiar dacă nu are un refren, ca un sonet, are ideea de îngânare a unui refren, prin transferul cântecului interior, dominat de impactul mării, speranței și vieții. (“Ajung la copacii cu ramura-n floare,/ Plouă a primăvară și renasc/ sub soare./ Vântul se apleacă peste umbra florii,/ Norii-s tot o fugă, dar i-ajung cocorii./ Pașii se măsoară-n așteptarea dulce,/ Valul mă împarte, fluxul mă aduce./ În bobul de rouă se-mparte culoarea,/ Sunt de-acum aproape și mă/ strigă marea.”)

Există o deschidere a eului liric către cromatică și suprapunere sinestezică de elemente ale naturii, pentru a arăta poezia interioară, acea culoare a ei, în dimensiunea mării, fundalul universal al întoarcerilor poetei către iubire, speranță, renaștere. (poemul “Păsările”)

Poezia doamnei Cornelia Grozavu desemnează o poezie scrisă sub semnul armoniei. Acesta este și motivul pentru care am exprimat ideea, la începutul prezentării, că acest volum nu se finalizează aici, că se află într-o continuă completare. Sentimentele poetei au acest potențial să fie energia unui univers liric extins sub semnul luminii, pe care să-l dăruiască în mod consecvent cititorilor, sufletelor ce rezonează. 

Bineînțeles că viața poetei a fost și catharsis. De multe ori am întâlnit în poeme cuvântul lacrimi. Dar l-a ameliorat, l-a transformat în miere, prin metafore. În ceea ce privește structura versurilor, se observă că rimele nu sunt căutate cu obstinație. Există uneori. În schimb, poeta acordă atenție imaginilor artistice și simbolisticii acestora, să transmită. Nu ia în calcul prozodia. Stabilește corespondență între imagine, sentiment, muzicalitate. De vreme ce esența poeziei o constituie iubirea, consider că o consecință ce derivă de aici este faptul că poezia va ajunge repede la sufletele cititorilor. Ce poate fi mai tainic, mai intraductibil din profilul necunoscut al autorului, dar și al cititorului decât acest punct comun de revenire/ reîntoarcere/ recurență a iubirii, călăuză oarbă pe "digul pustiu", "totemul de pe stânci în apele adânci"...?

Volumul, apărut la Editura EX PONTO, inspirat intitulat "Interferențe" urmează celorlalte patru volume: "Marea în inima mea", Gânduri la țărmul mării", "Între ore", "Muguri de lumină" și, prin comparație, se observă că manifestă aceeași formă lirică, ce atrage spiritul cititorului prin harul poetic. Cele 124 de poeme din această carte sunt scrise în versuri libere, uneori cu rimă, alteori doar cu asonanță, care te fac să simți puterea de învăluire a imaginarului lor. Ele se dovedesc a fi expresia unei creații profunde, prin căutarea de sine, prin trăirea visului poetic, iar lectura volumului constituie, de fapt, interferența viziunii poetice cu recunoștința și bucuria cititorului, ce primește, cu generozitate, sensibilitatea din starea nativă a poetei Cornelia Grozavu, reverberată pe traiectul literar.

 

 

Sursa: Elena Papadopol, 14 nov. 2023