Nume:
Lascu
Prenume:
Alexandru-Gabriel
Data nașterii:
22.07.2002
Student la Facultatea de Automatică și Calculatoare din
cadrul Politehnicii Timișoara, specializarea Automatică
și Informatică Aplicată, și absolvent al Colegiului
Național „Onisifor Ghibu” Oradea. A activat în cadrul
Cenaclului Internațional Româno-Canadian al ASLRQ
„Prietenii Poeziei” din Oradea, condus de poetul Ionuț
Caragea și prof. univ. Dan Horațiu Popescu și a mai
contribuit cu poezii în revista ASLRQ din Canada (nr.
10, 2019).
Debutul său în volum s-a produs în 2019 odată cu
lansarea cărții de poezii „E o lume între noi”, Ed.
Fides, Iași.
A mai apărut cu
propria poezie în:
-
revista
polianuală „Porți deschise” a Colegiului Național
„Onisifor Ghibu” Oradea (mai multe numere în perioada
2017 - 2021);
-
revistele online
„Orizonturile bucuriei tinerilor” a ASCIOR România și
„Ofranda literar-artistică”
alei
alei
alei părăsite
cu plopi întinați
de șoaptele omului
alei
alei petrecute
de siluete șterse
înmuiate în recile
acrilice
din paleta iernii
alei
alei pășind răstit
pe ochii aburiți
în răsuflarea
amintirilor
pierind
alchimie
drenat
ca ultima picătură
de sânge
îmi trăiesc
intimitatea rece
obsedat de memoriile
unui trup cald
mă scurg încet-încet
într-o eternitate
irosită iubind
ofilindu-mă spre a
purifica
aurul pus deoparte
undeva
în holul acela mare
admirat de lume zilnic
dar temut prea tare
pentru a intra
singur nu mi-aduc
folos
și doar o-mbrățișare
întregește cercul
spart prin naștere
ca și cum nu era de
ajuns
am inventat
nemurirea de mult
doar că n-a
recunoscut-o nimeni
pierdut în amăgirea
unor umbre
lăcrimând rușinea
propriei bezne
Uităm
Uităm și ultima
îmbrățișare,
Ultimul sărut,
ultima binecuvântare.
Ne uităm în gol,
împietriți,
Întrebându-ne dac-am
fost cândva fericiți.
Uităm formele
iubitelor noastre,
Uităm ochii triști
și mările-albastre,
Ca și cum nu ne-am
fi iubit niciodată,
Ca și cum n-am fost
o inimă pulsând deodată.
Uităm, uităm - reci
și cuceriți de imagini,
Uităm esențe
frunzărind printre pagini...
Uităm că am fost
împreună noi doi
În promisiuni și-n
fapte prea goi...
epavă
uitat la malul
tristeții
înghit cernelurile
propriului păcat
nu găsesc altundeva
iertare
decât în locuri
mirosind a mir
și primesc numai
probleme sălășluind
în pustnicia de
cristal a idealului
inima părăsită trage
după ea
o epavă de
sentimente
cadrele grele din
metal
șuieră patimi
demente
în licăriri de ochi
înstrăinați
iar eu nu mai am
decât goluri
goluri crăpând sub
presiune
noi fărâme de uscat
blestemate
de marinarii
temerari acostând
când mă gândesc la
noi
când mă gândesc la
noi
mă gândesc la
plimbările lungi prin oraș
mă gândesc la
poftele interminabile
pentru înghețata
italienilor vizavi de fântână
când mă gândesc la
noi și ating ceaiul de mentă fierbinte
o amintire
înflorește din scânteile electrice înlesnind o sinapsă
și fac legătura
între cât de pură era dragostea noastră
și cât de pură e
Luna acum
parcă smulsă din
tenul tău ca un totem al frumuseții
când mă gândesc la
noi
suspină florile de
cenușă
presărate-n poemele
scrise
de când ai plecat