- Dumitru
Chioaru – De vorbă cu poesia
-
-
-
-
Poet și eseist. Născut în 19 octombrie 1957, loc. Sîngătin, jud.
Sibiu. Absolvent în 1980 al Facultăţii de filologie, secţia
română-franceză, din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” din
Cluj-Napoca şi doctor în filologie în 1998 al aceleiaşi
universităţi. În anii studenţiei, redactor al revistei Echinox din
Cluj-Napoca. În deceniul 1980-1989, a fost profesor de limba și
literatura română la diferite școli și licee din Piatra Neamț,
Agnita, Cisnădie și Sibiu, iar după 1990, profesor de literatură
comparată la Facultatea de Litere şi Arte a Universităţii “Lucian
Blaga” din Sibiu şi redactor-şef al revistei Euphorion fondată de
Uniunea Scriitorilor din România în 1990 la Sibiu. Debut absolut cu
poezie în revista Transilvania (1976) şi editorial cu volumul de
versuri Seară adolescentină (Ed. Albatros, 1982), distins cu Premiul
Uniunii Scriitorilor din România. Alte volume de poezie publicate:
Secolul sfîrşeşte într-o duminică, Ed. Cartea Românească, 1991,
Noaptea din zi, Biblioteca Euphorion, 1994, Viaţa şi opiniile
profesorului Mouse, Ed. Limes, 2004, Ars orphica (antologie tematică
de autor), Ed. Limes, 2017, Opera poetică, Ed. Rocart, 2023 etc.
Studii despre poezie: Poetica temporalităţii. Eseu asupra poeziei
româneşti, Ed. Dacia, 2000 Avatarurile lui Orfeu. Eseu despre poezia
orfică universală, Ed. Univers, 2021. Traduceri din poezia lui au
apărut în reviste şi antologii din Belgia, Franţa, Germania, Italia,
Polonia, Spania şi SUA.
-
-
DE VORBĂ CU POESIA
S-a întors Poesia uimită
de capul meu cărunt –
pe unde ai umblat atîția ani?
prin biblioteci și muzee –
și ce ai aflat ?
am scris un raft de cărți
căutîndu-te –
tu ai uitat că poezia
e în altă parte ?
lucruri mărunte din viața
de zi cu zi
să le vezi și să le asculți
ca un îndrăgostit
( a plecat lăsîndu-mă pe gînduri )
cobor în parcul gol din fața blocului
și ascult
cum cîntă o pasăre pe gardul viu
într-o limbă învățată
înainte de a ști
că m-am născut poet
și-mi vine iar să scriu
în limba ei
ORFEU CU CHITARĂ
Și cînd deodată zeul se opri
și cu durere mare-n glasul lui
îi spuse : A-ntors capul, nu-nțelese
nimic și întrebă în șoaptă: Cine?
-
(Rilke, Orfeu, Euridice, Hermes)
Să te trezești în Valea Tempi
la poalele Olimpului
într-o dimineață de vară
atît de aproape de zei
printre alți turiști
cu ochii abia dezlipiți de somn
văzînd cum se ridică ceața
ușor de pe apă spre vîrfuri
și deschide gura peșterii
în care a coborît Orfeu
cîntînd din liră să înduioșeze
inima de piatră a lui Hades
să i-o dea vie pe Euridice –
ascultînd această poveste
un tînăr călător și-a scos chitara
gata să urce la peșteră
și cățărîndu-se pe stînci
a-ntors deodată capul
să vadă dacă ceilalți îl urmează –
în loc să mai cînte la chitară
a zdrobit-o de stînci
și-a dispărut în ceață
SEMN DE CARTE
Deschizînd ochii asupra rafturilor de cărți
îmi dau speriat seama
că mi-ar trebui mai multe vieți
să le citesc pe toate –
bunica citea numai Biblia
stînd în picioare
ca o lumînare aprinsă
iar seara îmi povestea pilda
și mie în șoaptă –
într-o zi semnul de carte
cusut de mîna ei
a rămas nemutat între pagini
și ea întinsă între giulgiuri albe
ca foile nescrise –
îmi amintesc mereu
ultimele ei cuvinte :
viața a trecut atît de repede
încît n-am apucat să citesc
Biblia toată –
acum că ai învățat buchiile
citește-o tu mai departe !
LA TELEVIZOR
Se spune că televizorul
e leagănul unui bătrîn –
în moțăielile de peste zi
știrile se rostogolesc
ca valurile mării
amestecîndu-se cu amintirile
din copilărie construia
castele de nisip pe plajă
măturate peste noapte de reflux
și dimineața o lua de la capăt –
doar serialul văzut seara
înainte de a-l fura somnul
mai ține numărătoarea zilelor
care se va încheia cu un cîntec
răsunînd tot mai îndepărtat
nani nani nani nani
într-o noapte fără sfîrșit –
și iată
acela sînt eu
CLEPSIDRA
Cînd privești înainte
viața pare făcută din întîmplări
dar într-un tîrziu
întorcînd capul
vezi cum toate se leagă
ca într-o țesătură fir cu fir –
acesta-i destinul
(îmi spunea odată un bătrîn)
acum privesc cum puținul nisip
rămas în partea de sus
se scurge prin gîtlejul îngust
tot mai repede
în partea de jos a clepsidrei
și mă-nfioară gîndul
că după ce ultimul bob de nisip
se va scurge stingîndu-se
ca o stea căzătoare
vor rămîne golul de sus
și plinul de jos
pînă cînd peste noapte
o mînă nevăzută va-ntoarce
cu grijă maternă clepsidra
-