Ioana Burghel - Lumini de toamnă
 

CHIRURGIE

Biet poem despre care mâine
nimeni nu va mai şti nimic!
Ţi se contestă dreptul la existenţă
pe motiv de neadaptare la genuri ad-hoc.
Îţi răscolesc prin măruntaie şi te disecă
toţi chirurgii de litere
cu eminenţe iscălite
de umbrele altor stejari,
de parcă ai fi o broască
pe care se învaţă alfabetul
unei anatomii
anormale.
Ţi se filtrează cuvintele
până la strălucirea fiecărui punct de vedere.
Ţi se adună şi ţi se împart globulele
în nuferi şi pietre
pe care
nu le recunoşti.
Tu, suflete infam şi lipsit de tăria contestaţiei,
nu prea ştii cum se vindecă anemia avansată,
de aceea,
îngenunchează, te rog, la marginea rândurilor tale,
cu faţa spre răsărit.
Cine ştie?
Într-un alt timp,
un alt Dumnezeu va decide
să-ţi păstreze
într-un anticariat
sufletul
intact
pentru ca
îngerul tău
să te poată
recunoaşte.

***

ning disperările
lângă fărâma noastră de inimă
albe întrebări
sub cearcănele luminii
se înalță din pietre fumegânde
cerul nostru s-a acoperit
cu același șal gri,
în care
buzele mele, amorțite
au depus un sărut
fără nicio
speranță


Cotidiene

***
program de lucru
tinerețea lor printre
ramele albe

***
aburi de cafea
ziua începe cu o
blagoslovire

***
tristețile lor
în glume piperate
farmecul zilei

***
umbrele serii
peste coasta dealului
și peste case

***
geamuri termopan
lumea din spatele lor
e colorată

***
în hală, zgomot
ca să mai uite de griji
oamenii glumesc


Tinerețe

Într-un alt timp
am fost tânără și
defilam cu văzduhul
în buzunare.

Șuiera vântul
a fericire indusă
iar eu mă bucuram, de parcă,
toate câmpiile mele, cu maci,
ar fi durat o eternitate.

Am fost tânără.
Prea tânără, într-un timp
în care
nu cuantifiam nimic din acest
miracol al ferestrelor înălțate
până departe,
deasupra unui cer
ce nu mă cuprindea.

Am fost tânără.
Câteodată, doare să știi
cum, până și secundele
ajung să îngenuncheze
mugurii.


Starea vremii

Te gândești ce întâmplare nefericită
a fost tinerețea, ori, dimpotrivă,
atât de frumoasă, încât,
prea orbită, ai traversat-o
în grabă, pe culoarea roșie a vieții,
fără nicio țintă,
fără niciun scop și
fără să știi unde o să ducă
toată această alergare.

Dintr-o dată
s-a schimbat starea vremii.
A început să ningă ușor,
cu toate clipele netrăite,
cu tot farmecul pe care
nu l-ai înțeles.
Apoi, din ce în ce mai tare
s- au întețit ninsorile,
adâncind noaptea ta, polară.
Azi, nu știi ce doare
cel mai mult: viața pe fugă,
cuvintele care sfârșesc într-o filă tristă
ori, cealaltă iarnă, căreia
nu i-ai simțit fulgerul de zăpadă și
scânteierea.


Lumea

Întorc lumea pe toate părțile ei.
Nimic nu e clar.
Nimic nu e sincer până la capăt.
Năucă,
lumina se prelinge pe fețe cu
disperarea unui animal care alunecă
pe un zid din tablă.

Ni s-a dezlipit cerul de inimă și,
tăiem poteci în
,,pâinea noastră cea de toate zilele,,
spre anotimpuri care
nu există.

Întorc lumea pe toate părțile.
Răstignitul
pe care l-am iubit
de la naștere
îmi face semn spre pulberea
din inimă:

Totul e moarte!
Totul e fals!

Pentru rana și întunericul tău,
niciun semen nu va mai
accepta
vreodată
o
Cruce!


Cântec smintit

în inima ta
un cântec smintit
ademenește lumina

ești ca o fântână

adâncă.

de ciutura veche
zeități din alte lumi
atârnă cadavre

în nicio altă cetate
nu e atâta liniște.

ignoră-mă!

acolo
unde păienjenii țes pânza
orelor vii
numai acolo
începe
moartea


Poem desculț

ca o copilărie prea scurtă
ca un cerşetor
la marginea timpului
îţi voi dărui
o pereche de pantofi
cu tocuri înalte
să înveţi
cum se calcă-n picioare
sufletul lumii
până când sângele
difuz
va colora lumina
va învăţa cuvintele să cânte
dincolo de urlet
până când
nu va mai fi
nimic de neînţeles
în tot înţelesul
acesta.


Lumini de toamnă

un paradis de frunze-n care tac
iubirile de orice sens golite
în toamnele acestea, fără leac,
cu aerul în lame de cuțite.

tristeți înscrise-n crude limpeziri
desăvârșesc o altă zi, opacă,
prin care, efemere nemuriri
pătrund lumina asta, mai săracă.


Zi ca oricare alta

Drujbele fac țăndări
liniștea acestei duminici de toamnă.

Nu există zi perfectă!
Creatura numită Om
se pierde din ce în ce.

Umanitatea?
O veche poveste bună de amintit
la gura sobei.

Cu o năframă din frunze veștede
codrii se pregătesc de-o altă execuție.

Undeva, mult deasupra lor,
Lumina plânge.

Nimic nu mai e sfânt!
Ce am sperat eu de la lume?
Ce așteptări are lumea de la mine?
Ce căutăm noi, de fapt, în toate
aceste frici cu miezul răscopt?

Pun întrebări unui mâine sub lacăte.
Mie îmi pun întrebări și
nesomnul se lipește, adânc, de sufletul meu,
ca o cămașă transpirată.

E o zi de duminică.

În nefirescul unor clipe de răgaz,
sunetul, sinistru al drujbelor
despică aerul amintirilor dintr-o lume
paralelă.


O toamnă ca o mumie

Se instalează o toamnă cu o istorie grea.
Țin frunzele în palme și palmele încep să ardă
cu tot nefirescul acestei lumi rătăcite.
În curând, totul va fi plin de sclipici.

Cadențat, fanfarele vor străbate bulevardele
cu ritmul lor de inimă albastră, cu tobelele lor
din care țipă, deopotrivă, regi și plebei.

Zilele se dau în carusel și se răstoarnă
peste burțile ceasurilor nesătule.
Nu știu de ce nimic nu ne mai ajunge.
Când plec, dimineața, număr stele și avioanele,
Vorbesc cu omul din lună și, mă întreb
Dacă n-am devenit, cumva, o lunatecă.


Orașul fără nimic

orașul n-avea pâine
atunci
oamenii se mâncau între ei
felie cu felie

orașul n-avea aer
își respirau aerul
unul
celuilalt
vâscos
se prelingea otrava ca
o lacrimă de miere
oamenii credeau că
așa trebuie
își lingeau degetele de
nefericirea celuilalt
ziua devenise o linie subțire
subțire

orașul nu avea răsărit
oamenii se mutau dintr-o negură
într-alta
erau vagi termenele lor de comparație
orașul nu avea pâine
lumină și aer

numai Omul
el nu și-a înțeles întunericul
până la istovire l-a crescut
din atât de puținul
oaselor sale
 

    Burghel Ioana – economist

Născută la data de 19 martie 1968, în Comuna Bolboși, Județul Gorj.

A publicat volumele: Hoața de maci; O fereastră întredeschisă într-un câmp răpit de maci; Vis cu sandale roșii; Vene de pământ; Vibrații,

precum și un volum româno-albanez, în colaborare cu scriitorul Baki Ymeri, intitulat ,,Surâsul cuvintelor,,.

A publicat în numeroase reviste literare: Tribuna, Convorbiri literare, Argeș, Calende, Discobolul, Bucovina literară, Meridianul Timișoara,

Oltart, Sintagme literare, Miracol de Brădiceni, Ad Mutrium, Albanezul, Actualitatea literară, Feed Back, Orizonturi, Vatra,

Semne Emia, Luceafărul, România literară, Flarăra Rebus, New York Magazin, Melidonium ș.a.

A fost cuprinsă în lucrarea intitulată ,,Un dicționar al scriitorilor români contemporani (VI),, apărut la Tipo Moldova,

în colecția Opera Omnia, sub îngrijirea scriitorului și criticului Ioan Holban.

Colaborează cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.

Are poezii traduse în limbile: spaniolă, catalană, engleză, franceză, italiană, albaneză.

În pregătire, două volume: ,,Cuvinte pentru păsări rare,, și ,,Sentimente la ofertă,,

Sursa: Ioana Burghel, 14 nov. 2023