Gabriela Dimitriu - Renaşterea (fragment din romanul Sub talpa destinului)

    Renașterea

Șase luni s-au scurs de la nașterea micuței Ana, prințesa vioaie a familiei Udrea. În acest interval, Andrei a rămas aproape de sora și cumnatul său, inspirând și expirând cu bucurie fiecare clipă în care frumoasa mogâldeață îi zâmbea fericită din pătuț, ori de câte ori el se afla în preajma ei, rotindu-și în aer mânuțele, cerșind convingătoare, să fie luată în brațe. Prima dată a fost mai greu pentru Andrei, deoarece a considerat că nu se poate folosi doar de mâna sănătoasă pentru a-i îndeplini Anei dorințele. Pe parcurs, devenise expert în astfel de lucruri. Uneori, când nu se găsea nimeni prin preajmă, el îi schimba scutecul, o ungea cu cremă și pudră pe corpul firav, apoi o scotea în oraș la plimbare cu căruțul, preferând să străbată zonele neaglomerate, în care să fie doar el și ea. Purta mereu mască în apropierea ei și era neobișnuit de protector. Se simțea realmente fericit în momentele în care devenea util. O voce nerostită îi șoptea că ar fi minunat să devină și el tată... Acest sentiment devenise obsesiv din momentul în care aflase că Lelia îi purtase în pântece pruncul lui.
Se agăța de această idee ca de un fir de pai care îți lasă impresia că te poate scoate dintr-o groapă adâncă și încerca să învețe cât mai multe lucruri cu privire la creșterea unui copil, implicându-se activ în tot ce ținea de evoluția celui mai mic membru din familia lor.
Cu toate acestea, Andrei consideră că sosise ceasul să cedeze familiei Udrea intimitatea unei căsnicii care abia se înfiripase, astfel că îi anunță pe cei doi soți că era dispus să se reîntoarcă în vechiul apartament. Se simțea capabil să se întrețină singur și îndrăznea să-și facă planuri. Sora sa Emilia era cât se poate de mulțumită de întorsătura lucrurilor, care se dovedea favorabilă tuturor.
Înainte de plecare, Andrei își renovă întregul apartament, ca pentru a șterge din memoria sa, toate amintirile. Totul a fost vopsit în culoare albă, cu mici modele geometrice de culoarea untului, reflectând un interior primitor și o pace absolută și liniștitoare. Și-a înlocuit mobila, cu una tinerească, la modă, în nuanțe argintii odihnitoare, întregind eleganța micului paradis proiectat. La fel s-a întâmplat și cu garderoba lui, pe care a schimbat-o în totalitate. Și-a reînnoit stocul de blugi și de cămăși de toate culorile, neuitând să-și cumpere și un nou costum de culoarea cerului senin, care-l prindea foarte bine. Prin aceste schimbări radicale, el încercase să se detașeze de cercul vicios în care se aflase în nenumărate circumstanțe.
În zilele libere, cutreiera parcul și străzile orașului, trasându-și planuri de viitor. Spera să întemeieze o familie, simțea nevoia să aibă un copil doar al lui, care să-i spună ,,tată”.
Oamenii deveniseră din ce în ce mai posomorâți, virusul Covid 19 dădea târcoale la fiecare casă, auzea la tot pasul de persoane infectate și de teama care pusese stăpânire pe întreaga lume. Își dorea să nu mai poarte măștile acelea blestemate, să-și poată oxigena plămânii în voie, fără opreliști. Cât de fără culoare devenise totul în jur, într-un răstimp atât de scurt! Veștile pe care le auzea din clipa în care deschidea ochii și până adormea, erau din ce în ce mai sumbre. Omenirea se cufundase într-o mare amorțeală.
Nu-și permitea să îmbolnăvească pe nimeni din familie, astfel încât, în ultimele zile, lua legătura cu sora lui, mai mult telefonic, neuitând să-i ceară Emiliei poze noi cu nepoțica sa, pe care aceasta i le trimitea prin WhatsApp.
Ultimele zile ale anului 2021 l-au găsit pe Andrei, într-o solitudine plină de apăsare, care i-a amplificat dorința de a avea lângă el un suflet care să-l asculte, să-l consoleze și să-l înțeleagă. Străzile pustii, mantia iernii așternută peste întregul oraș, nu făcea altceva decât să cufunde populația într-o stare și mai mare de apatie și resemnare.
Măsurile privind restricțiile erau intense, astfel încât, fiecare familie își pregătea propriul Revelion în intimitate, departe de ochii celorlalți. În zadar insistase Emilia ca el să-și petreacă trecerea dintre ani la ei acasă, hotărârea lui Andrei de a sta singur, rămăsese de neclintit. Era primul Revelion petrecut între patru pereți, în care butona disperat canalele televizorului. Nimic nu-l atrăgea. Puțin după miezul nopții, se trânti în pat și adormi imediat. Nici măcar zgomotele artificiilor pe care vecinii din bloc le aruncau, nu au reușit să-l trezească din somnul profund.
Se trezi a doua zi în jurul orei opt și constată că era fericit. O visase pe Ramona, întorcându-se la el. Îi sună pe Emilia și Marcel pentru a le ura: ,,Un An Nou Fericit” și le povesti acestora, entuziasmat, visul.
— Dacă Ramona ar reapărea în viața mea, mi-aș oferi o nouă șansă alături de ea! Regret că am pierdut-o!
— Potolește-ți pornirile, Andrei! Ultima oară când am auzit de ea, locuia în Austria, în aceeași casă cu medicul Călin Grădinaru. Nu te mai amăgi singur, încercând să cârpești trecutul. După toate neajunsurile, a venit vremea să ieși din vâltoarea în care te-ai zbătut neputincios, încercând să înoți dincolo de limitele tale, îl sfătuiră cei doi.
— Îmi voi asuma acest risc! Nu pot să fug de sentimentele mele, doar pentru a vă face pe plac! Este atât de rău să visez?
Numele Ramonei nu a mai fost reamintit nici măcar o singură dată, timp de trei luni de la acele discuții, până în 13 aprilie 2021. Era o zi de marți obișnuită, care nu prevestea nimic deosebit. Primăvara pășise sfioasă peste întreg orașul, încercând timid, să-și instaleze regatul în sufletele bucureștenilor. Copacii înmuguriți și iarba verde, răspândeau în jur acel iz de căldură, al renașterii fizice și spirituale. Oamenii păreau că se trezesc din amorțeala iernii, uniți prin sentimente asemănătoare, de chemarea păsărilor care concertau gălăgioase pretutindeni, de explozia plină de culoare a florilor de sezon, de mirosul parfumat dătător de bună dispoziție răspândit în aer, în ciuda poluării cauzate de miile de vehicule în mișcare. De-a lungul bulevardelor străjuia natura animată și revărsarea de lumină care se prelingea din cerul albastru, lipsit de nori. Andrei, tocmai ieșise de la serviciu și încerca să se bucure de ultimele zvâcniri ale soarelui, care se furișau timide peste fața acoperită de masca neagră, ce-i lăsase la vedere doar ochii pofticioși de tabloul primăvăratec. Simțea chemarea pământului reavăn, pe care i se părea că-l observă pentru prima dată după atâtea luni de stat în casă. Constată uimit că recunoștea și intuia figurile celor pe care îi întâlnea, chiar dacă fețele lor erau acoperite cu măști de diferite culori. Se simțea ca un magician cu forțe depline, care căpătase pe parcursul anilor 2020-2021, puteri supranaturale de a distinge personajele din calea lui.
,,Uite ce a făcut Covidul din noi! Reușim să observăm omul și dincolo de mască”, își spuse el cu o mare satisfacție, care-i lumină ochii mari, cu gene arcuite, încadrate de stufoasele sprâncene maronii. Pășea vioi spre parcarea în care se afla mașina, când deodată, privirea i se opri ca un magnet, pe imaginea unei femei care ținea de mână un copil. Acesta părea să aibă în jur de doi ani, iar mersul lui împleticit îl determină pe Andrei să zâmbească. Părea că mama micuțului, mai mult îl târa după ea, obligându-l să țină pasul în ritmul ei sprinten.
— Andreiaș, te rog să mergi mai repede, trebuie să ne grăbim!
Acea voce îi răscoli lui Andrei toate simțurile! Pentru o clipă, inima care se pregătea să-i sară din piept, aproape îi îngheță, blocându-i, preț de câteva minute pașii în acel loc. Încremeni... Fără îndoială, era vocea inconfundabilă a Ramonei.
O strigă cu glas răsunător și în clipa în care aceasta își întoarse privirea către el, îi recunoscu ochii, singurul indiciu care se întrevedea pe deasupra măștii de culoare verde. Alergă către ea cu brațele larg deschise. Își dorea s-o îmbrățișeze, dar femeia și copilul se îndepărtară câțiva pași înapoi. În privirea ei se citea surpriza și deznădejdea.
— Ramona, tu ești? Chiar te afli aici? Nu fugi! Acum câteva luni, mi-ai apărut în vis, dar Emilia mi-a spus că ești în Austria!
— Mă confunzi! Nu mă cheamă Ramona! Hai, Andreiaș, scumpule, spuse aceasta, luându-l pe micuț în brațe.
Năucit de răspuns, Andrei înaintă către ea și printr-o mișcare bruscă, îi smulse masca. Înmărmuri când îi văzu chipul. Pe obrazul drept, trona o cicatrice adâncă, care se întindea de la ureche până aproape de bărbie. Acel semn roșiatic era în contrast cu tenul alb, însă, Ramona nu-l ascunsese cu fond de ten. Șocat, Andrei încercă să o mângâie, însă ea îi îndepărtă mâna cu nervozitate, determinându-l să facă un pas în spate. Reacția ei îl descumpăni, însă realiză totodată că trăsăturile inconfundabile ale Ramonei, nu-l păcăliseră.
— Fără să-ți dai seama, ai rămas la fel de stupefiat ca toți cei care-mi văd chipul hidos! Așa este?
— Ramona sunt doar surprins! Pentru mine, ești neschimbată!
— Minți!
— Îți spun doar ce simt! Nu încerca să mă acuzi gratuit! De ce te ascunzi de mine? Sunt eu, Andrei! Ce s-a întâmplat cu tine? În amintirea clipelor frumoase petrecute împreună, nu mai putem nici măcar să vorbim? Te rog, nu mă ocoli, vreau doar să știu că ești bine! S-au petrecut atât de multe lucruri de când ai dispărut, încât o conversație cu tine, mi-ar prinde extrem de bine!
— Clar! Ai rămas la fel de meschin! Nu ai în prezent niciun umăr pe care să-ți plângi amarul? Eu nu mai sunt dispusă să te ascult, mi-ai provocat destul rău! Uite, privește-mă! Fața aceasta este așa din cauza ta! Ești mulțumit?
— Te auzi ce spui? Nu te-am lovit niciodată! Nu îmi vine să cred că pot fi acuzat pentru astfel de fapte abominabile! Cine ți-a făcut asta? Ce s-a întâmplat?
— Am ajuns să fiu victima bărbatului pentru care m-am hazardat să plec în necunoscut, din cauza nesiguranței și nesincerității tale în luarea unor decizii importante cu privire la noi doi.
— Ce vină port eu în această poveste?
— Vezi acest obraz slut? Arăt așa datorită faptului că nu am reușit să mi te scot din inimă. Din gelozie, Călin Grădinaru m-a desfigurat cu un briceag. Acum este în închisoare, în Austria. Am pornit alături de el în acea călătorie spre necunoscut, ascultându-i sfaturile care m-au îndepărtat de tine! Totul este din vina ta! M-am destăinuit lui, când te-am auzit vorbindu-i poetului Alex Știrbut N. despre sentimentele tale pentru Lelia.
— Ramona, am fost mereu cu un pas în urma ta! Asta nu înseamnă că nu te-am iubit, ci doar că eram nesigur, în acele momente. Am trăit o experiență cumplită în ultimul an și mi-am dat seama că Lelia a fost pentru mine toată viața, un mister pe care nu l-am cucerit în totalitate, decât, poate doar în adolescența mea.
— Niciodată nu ai știut ce-ți dorești cu adevărat, Andrei!
— Uite, astăzi este Marți, 13... Toate schimbările importante din viața mea, s-au produs într-o astfel de zi.
— Tu nu m-ai abandonat în voia sorții într-o astfel de zi! La tine, Andrei, totul a fost premeditat!
— Ramona, te-am căutat ca un nebun în lunile ce au urmat plecării tale! Dumnezeu mi-e martor! Vreau să aflu totul despre tine... Te rog, urcă în mașina mea și hai să bem o cafea. Îl luăm cu noi și pe micuțul acesta adorabil, tizul meu. Părul și ochii copilului erau aidoma cu cei ai lui Andrei și pentru o clipă, o idee nebunească îi trecu prin cap: ,,Și dacă el este copilul meu? Până și buzele sunt identice cu ale mele! Parcă ar fi imaginea mea proiectată într-o oglindă! Aduce puțin la înfățișare și cu Emilia!”
În cele din urmă, ea se lăsă înduplecată de rugămințile lui și toți trei porniră spre cel mai apropiat restaurant. Acolo, Andrei comandă mâncare și o cană cu lapte cald pentru băiețel, alături de fursecuri trecute prin budincă de vanilie, iar în scurtă vreme, gurile celor doi s-au desferecat, fiecare dintre ei încercând să-și expună întâmplările prin care au trecut în perioada despărțirii lor. Pe măsură ce clipele se scurgeau, Andrei o sorbea din priviri pe Ramona, realizând în sinea lui, că dacă aceasta era fără obligații, nu avea s-o mai scape din strânsoarea îmbrățișării sale.
— Te-ai căsătorit?
— Nu, Andrei! Deși Călin a știut de la început cât de mult te iubeam, a sperat în sinea lui, că timpul petrecut lângă el, departe de casă, mă va vindeca de tine. Nu a fost așa cum și-a închipuit, astfel că după ceva vreme, a început să devină agresiv și insistent în a-și declara sentimentele obsesive față de mine. M-am îndepărtat de el, la câteva luni după ce am ajuns în Austria. A trebuit să-mi iau viața în mâini și să încerc să supraviețuiesc. A fost foarte greu, deși cunoșteam limba germană. La început am fost constrânsă să fac rost de bani, am făcut curățenie în casele austriecilor. Ajunsesem la capătul puterilor, se apropia și data când trebuia să nasc copilul, astfel încât, am fost nevoită să plec cât mai departe de localitatea în care el profesa ca medic, deoarece începuse să-mi fie frică de reacțiile lui .
— Ce om meschin!
— Tu i-ai permis să intre în viața mea! Dragostea este un risc pe care fiecare om ar trebui să și-l asume, iar tu nu ai știut să gestionezi nicio fărâmă din toate aceste sentimente... Bineînțeles, dacă le-ai avut vreodată față de mine...
—Cum poți să spui asta, după tot ce am experimentat noi doi împreună?
— Îmi doresc doar să știu că te-ai maturizat! Nu crezi că e timpul să fi crescut și tu?
— Crede-mă că m-am schimbat mult, Ramona!
— În fine... Erai departe de mine și în același timp, atât de aproape de inima mea! Călin a simțit că probabilitatea ca eu să fiu cucerită de el era aproape nulă... Mereu se prezenta în fața mea, amenințându-mă. După ce l-am părăsit, m-a descoperit după multe căutări, într-un sătuc uitat de lume, unde aveam grijă de doi bătrâni și acolo s-a întâmplat tragedia. Dacă nu erau ei, probabil că mă obliga să urc în mașină, condamnându-mă la prizonierat în locuința lui, din care eu, cu greu evadasem. Atunci, într-un moment de furie, a scos un briceag și mi-a tăiat fața, strigându-mi că este cea mai bună pedeapsă care mi-ar fi putut-o da cineva, pentru ca niciunui bărbat să nu-i mai pese de mine. Bătrânii au anunțat poliția, iar eu m-am trezit la spital, ciopârțită, în stare de șoc. Sperietura trasă mi-a accelerat nașterea, astfel încât, micuțul Andrei este un copil născut înainte de termen. De aceea, pare mai firav decât copiii de vârsta lui.
— I-ai dat numele meu...
—Da... Eu nu am regretat nimic din ce am trăit alături de tine, doar că refuz să accept să mă mai arunci în bezna incertitudinilor! Doresc doar onestitate din partea ta! Nimic mai mult! Nici vorbele căutate cu iscusință, nici prelegerile despre o iubire ce-a fost, nu mai contează în momentul de față! Spre deosebire de tine, pot să mă rup oricând de trecut, făcând un pact de acceptare a prezentului, cu mine însămi. Nimeni nu va mai reuși în viitor să mă ademenească prin complimente mieroase! Să ții minte acest lucru!
— Ramona, timpul este cel mai bun aliat al nostru! Oferă-mi oportunitatea să-ți dovedesc contrariul a ceea ce crezi despre mine! Încerc acum să mă simt ca în pielea ta, vreau să te ascult și să nu-ți întrerup șirul destăinuirilor! Cum ai reușit să supraviețuiești acolo?
— Pentru mine, îngerii păzitori au fost domnul Hans și doamna Greta, pe care i-am considerat în sufletul meu, bunicii mei dragi. Datorită lor am reușit să-mi salvez copilul, iar ei m-au ajutat cu banii necesari pentru îngrijirea lui în spital... Opa și Oma (bunicii), cum îi strigam eu, au fost familia mea din Austria și nu-i voi uita niciodată, pentru tot binele pe care mi l-au făcut.
— De ce nu mi-ai telefonat? Dacă nu pe mine, s-o fi înștiințat măcar pe Emilia! Ea te-a considerat întotdeauna, sora ei.
— Cum îți închipui că aș fi putut să accept ajutorul tău? Ai uitat că ai fost principalul motiv al plecării mele din România? Tu, chiar nu mă cunoști deloc!, răspunse Ramona cu un glas rănit și ochii invadați de lacrimi.
— Te rog să mă ierți pentru tot ce ți s-a întâmplat!
— Nu-ți asuma răspunderi care nu au fost pe umerii tăi! Și eu am avut partea mea de vină! Trebuia să cântăresc lucrurile lucid, nu orbită de furie și mândrie absurdă! Nu mi-au folosit la nimic aceste aruncări orbești lângă un om despre care nu știam mai nimic!
— Dacă am fi reușit să vorbim, poate am fi ajuns la un consens...
— Nu te amăgi, Andrei! Nu are rost să dezgropăm motivele dezamăgirii mele. S-au conturat foarte clar atunci. Tu îți doreai o posibilă întoarcere la Lelia. Ochii tăi nu au mințit niciodată.
— Da, ai dreptate, dar eu te iubeam și pe tine...
— Nu aș fi acceptat niciodată o iubire în trei!
— Bine, draga mea! Avem timp să ne așezăm în palme inimile noastre, care au bătut cândva la unison... Mă simt acoperit de bucla eternității, în ce ne privește. Nu-ți mai dau drumul mâinilor, niciodată! Te rog să-mi povestești în continuare despre neajunsurile pătimite în Austria. Sunt foarte curios!
— O perioadă am rămas cu Andrei la bătrâneii mei dragi, ajutându-i la treburile casnice, apoi, după dispariția lor, am revenit în țară. Primul a pierit Opa... și a doua zi, s-a stins și Oma. Dragostea lor a fost mai puternică decât inima ei. De la acei oameni am învățat ce înseamnă iubirea sinceră, capabilă de sacrificii. Nu mult după decesul lor, au murit și părinții mei, intoxicați cu monoxid de carbon, în casa în care am copilărit. O afurisită de țeavă de gaz fisurată mi-a furat și ființele care mai contau pentru mine în această lume efemeră. Am rămas singură, într-o deznădejde apăsătoare, incapabilă să pășesc mai departe! Moartea mamei și a tatălui meu a pus capac stării depresive în care mă aflam, însă băiețelul meu, mi-a redat forța de a merge mai departe! Mi-am vândut casa copilăriei și am revenit în România, sperând la un nou început! Nu am știut că locuiești în București, altfel, sigur aș fi închiriat un apartament într-un alt oraș. Faptul că Andrei este mai bolnăvicios din fire, m-a forțat să nu-mi caut încă un serviciu. Trăim din banii obținuți de pe urma moștenirii și acest fapt îmi creează o stare de vină permanentă. Am irosit întreaga muncă a mamei și tatălui meu, plătind chirie într-un oraș pe care nu l-am agreat niciodată. Însă, din fericire, aici am găsit pediatrul cel mai bun de care fiul meu are nevoie. Momentan, până el se înzdrăvenește, sunt nevoită să rămân în capitală, în Moldova nu mai am pe nimeni!
— Dumnezeu mi te-a scos în cale! Îmi pare rău pentru moartea părinților tăi! Sincer îți spun, te înțeleg cel mai bine prin ce ai trecut! Și mama a murit anul trecut.
— Of! Regret dispariția doamnei Ana! A fost o femeie deosebită, uimitoare! Am purtat-o mereu în sufletul meu, pentru toate acele vorbe pline de duh pe care mi le-a adresat și care mi-au atins inima. Cu toate acestea, eu sunt sceptică în ce te privește. Am suferit îndeajuns, încât reîntâlnirea mea cu tine să-mi producă fiori de neliniște. Cam atât despre mine.
— Ramona, oferă-mi doar puțin credit, înțelege, te rog, că nu îl mai ai în fața ta pe vechiul Andrei de care te-ai îndepărtat, fugind alături de Călin Grădinaru. Acel doctor nenorocit te-a mințit, încercând să te manipuleze și să-ți sădească în minte frica și incertitudinea! Pentru mine, tu ești frumoasă oricum și nu am de gând să te pierd pentru a doua oară! Vei fi soția mea, iar Andreiaș va fi fiul meu, indiferent al cui copil este! De data aceasta, îți jur solemn că totul va fi bine! Voi fi susținătorul din umbră, pentru ca tu să redevii Ramona care era îndrăgostită de meseria ei, de mine! Te implor, acordă-mi prilejul să repar tot răul pe care ți l-am creat, datorită inconștienței mele! Sunt atât de fericit că ești necăsătorită!
— Crezi că este atât de ușor să uit acele momente când m-am simțit folosită de tine?
— Existența mea a fost într-o carantină continuă de la plecarea ta, dar am de gând să evadez din nou în această lume, adăugând un fragment nou de început sufletului meu! Alături de tine, am existat mereu și mi-aș dori să nu mai renunți niciodată la... noi. Pentru a nu știu câta oară, te rog să mă ierți!
— Inima mea spune da, dar mintea se opune! Nu știu ce să-ți răspund!
— Permite-mi să fiu reazemul tău, spuse Andrei, sărind din scaun și îmbrățișând-o spontan, în timp ce-i strivea buzele cu un sărut plin de dorință și patos. Timpul le va rezolva pe toate, speranța este ultimul lucru pe care-l pierdem! Eu am certitudinea că iubirea noastră se va înfiripa din nou, iar aripile noastre se vor întări, pentru a putea zbura pe deasupra zidurilor reci și înalte impuse de amândoi.
În jurul lor plana sentimentul unei revederi la care amândoi visaseră, iar plânsul de fericire, le invadă obrajii înfometați de dezmierdări. Nu mai conta că nu erau singuri. Dorul de ei le cuprinsese trupurile care fremătau de emoția redescoperirii, în ritmul firesc al unei iubiri regăsite într-o zi de marți, înlăturând momentele de timiditate și tatonare. În ochii copilului care asista mirat la această scenă tulburătoare, se afla o mamă așa cum nu o văzuse niciodată. Ramona radia de bucurie... Privindu-l cu ochi înlăcrimați, Ramona începu să-i vorbească cu un glas încărcat de emoție:
— Recunosc că dragostea și ura mea pentru tine au fost mereu în conflict, atacându-se cu intensitate una pe cealaltă. Nu am stabilit niciun câștigător în această bătălie, dar nici nu m-am prăbușit în tot acest timp în ringul luptei. Am călcat mai departe pe drumul vieții, neprivind în urmă, țintind orizontul speranței. Vom studia relația noastră pe parcurs, ne vom deprinde să avem răbdarea necesară pentru a ne cunoaște caracterele și sentimentele care sălășluiesc în noi!
— Sunt dornic să pornim în noua aventură a vieții noastre, Ramona!
— Atunci, să începem! Andrei, nu ți-ai dat seama încă? Andreiaș este fiul tău!
El nu mai putea vorbi, de atâta bucurie. Își șterse lacrimile de pe față și închise poarta în urma speranței care intrase din nou în inima lui.
 

 

 

Biografie Gabriela Dimitriu:

Născută în Adjud, județul Vrancea la 14 aprilie 1967.
Copilăria și o parte a adolescenței am petrecut-o în Țibucanii de Jos, Județul Neamț, locul sufletului și rădăcinilor mele.
Actualmente stabilită în orașul Carei, Județul Satu Mare în urma căsătoriei, unde am regăsit a doua mea familie de suflet.

Colaborări literare:
•Revista Extemporal Liric, condusă de domnul Teodor Dume, fragmente din romanul: ,,Trecutul, labirintul viselor”
•Revista Zbor spre Înălțimi, condusă de doamna Camelia Bot, fragmente din romanul: ,,Trecutul, labirintul viselor”.
•Revista Luceafărul, Editor: Ion Istrate cu articolele: ,,Ionuț Caragea și trilogia veșniciei” și ,,Căutătorul de amintiri”.
•Revista eCreator, director: Ioan Romeo Roșiianu, cu proză scurtă: ,,Telepatia”. și ,,Dincolo de toamnă”
•Revista Avânt, director Iolanda Mirea •Cronică pentru cartea: ,,Îngeri fără aripi”, scrisă de scriitoarea, Rusty Adriana Holtei.
•Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZR), recenzia cărții : ,,Îngeri fără aripi” scrisă de Rusty Adriana Holtei în noiembrie 2022.
•Colaborări sporadice de-a lungul anilor, cu ziarele locale: ,,Buletin de Carei” și ,,Opinie de Carei”.
•Antologia literară: ,,Primăvara se numără prozele ” cu proza scurtă: ,,Coșmarul”, lansată de Editura Inspirescu în anul 2021, director George Terziu.
•Antologia literară dedicată mamelor: ,,Mama-primăvara mea” cu proza scurtă: ,,Fire de nisip, în scrisoare pentru mama mea” la Editura Inspirescu în anul 2021, director George Terziu.
•Antologia literară: ,,Lirica unui miez de toamnă”, cu proza scurtă: ,,Trecut întunecat”, lansată în 2021 de Asociația Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice, la Editura InfoRapArt, redactor și prefațator, domnul Petre Rău.
•Antologia ,,Toamna emoțiilor” din octombrie 2022, cu proza scurtă: ,,Dincolo de toamnă”, marca ECreator, director: Ioan Romeo Roșiianu.
•Cartea Univers XXL-Lumină și culoare, lansată de doamna Elena Toma la Editura Armonii Culturale în anul 2022, în care am apărut cu două proze scurte: ,,Gânduri dincolo de noi” și ,,Timpul, o oază a speranței”.

Lansare carte:
•În iunie 2021, apare primul meu roman: ,,Trecutul, labirintul viselor”, editat și tipărit la Editura Inspirescu, început în noiembrie 2020 și terminat în aprilie 2021. Romanul a fost lansat în orașul Carei, la 22 iulie 2021.
Proiect apărut în anul 2023:
•Romanul: ,,Sub talpa destinului”, început în 9 mai 2021 și terminat în 22 iulie 2022.
Romanul a fost tipărit de Editura George Coșbuc din Bistrița, în martie 2023.

Premii obținute:
•Mențiunea II Elogiul Iubirii, Secțiunea Proză, Ediția a IV-a, 2022
Festival- Concurs Internațional de Creație Literar-Artistică
•Diploma- Distincția Univers XXL, la Concursul Internațional de Creație Trofeul Univers Românesc XXL- Lumină și Culoare, 2022, Ediția a VII-a.

 

Sursa: Gabriela Dimitriu, 31 oct. 2023