-
-
Melania Cuc -
Viaţa ca un film de război
-

-
Melania Cuc -
Viaţa ca un film de război
-
Fragment din romanul Păcatele
domnului Abell, Editura Vatra veche 2023.
-
-
Vila de sub
Munte era încăpătoare ca o cloșcă, aveau loc de
întoarcere și chiriașii și proprietarii, rude mai
apropiate sau îndepărtate, se aciuaseră acolo ca
păsările într-un cuib ferit de furtună. Furtuna
războiului trecuse, dar locatarii formau deja un fel de
familie, depindeau unii de alții, nici nu se gândeau
să-și caute altă casă, să se mute cândva.
-
În bucătăria cu
plită imensă, se gătea după graficul afișat pe perete, o
hârtie cu scris mărunt și cu desene pe care nimeni nu-și
mai amintea cine le făcuse cu ani în urmă.
-
În anii 50-60 ai
veacului trecut nu era nepotrivit să locuiești la comun,
dimpotrivă, colectivismul era încurajat de politic, și
un nou mod de viață își punea amprenta roșie pe viața
individului.
-
Categoric, șeful
declarat al clanului vilei de sub Munte era
avocatul Grigore Erden, dar adevăratul administrator al
destinelor tuturor, era de pe departe nevasta lui,
Emma, deși nu ți-ai fi imaginat la prima întâlnire cu
ea, că sub smalțul de femeiușcă mondenă și răsfățată de
soț, se afla un contabil dubat de un psiholog foarte
priceput.
-
Emma se pricepea
și la oameni și la bani și parfumuri. Nu aveai cum să o
păcălești.
-
Odată, Catalina,
la sugestia Evei Evian, a luat din parfumul ei
franțuzesc, a înlocuit conținutul cu apă. În sticluța
transparentă ca un cristal, lichidul s-a tulburat. Eva
Evian știa ca așa se va întâmpla și aștepta curioasă
deznodământul. Hoața prostuță a fost prinsă cu mâța în
sac.
-
Emma a leșinat,
teatral sau ba, iar Catalina și-a luat papara.
-
Eva Evian și-a
savurat clipa, era mulțumită că tulburat nițel apele, a
mai spart din monotonia ce risca să-i acopere ca o
negură de toamnă târzie.
-
Între ele
două, Catalina, încă o copilă, și Eva Evian, femeie
coaptă și unsă cu toate alifiile vieții, se crease o
legătură aproape mamă-fiică.
-
Eva îi povestea
lucruri pe care nu ar fi crezut că și le-ar fi putut
spune nici sieși, în oglindă. Era sigură că aceea le va
uita de îndată. Nu se întâmplase asta. Catalina avea
memorie de elefant, cum îi spuneau profesorii ei, și
înregistra tot ce vedea și auzea în casă, nu doar
poveștile Evei Evian. E drept, nu înțelegea prea multe
din secretele adulților, citise cărți, dar nu avea
experiență de viață.
-
Eva Evian îi
vorbea despre războiul căruia îi supraviețuise, despre
oameni ce deveniseră umbre. Îi spunea că fusese
îndrăgostită o singură dată și că bărbatul acela nu
fusese chiar o ființă, ci mai mult o mașinărie din
angrenajul combatanților lui Hitler. Catalina nu prea
știa ce diferență era între Hitler, Stalin, Titto,
Musolini...
-
Într-o zi a
venit la vilă o săsoică bătrână, poate nevasta
grădinarului, care le-a povestit cum fiul ei din
Germania Federală îi trimitea plăci cu muzică
bună. Nu, nu erau cântece de război. Eva Evian i-a
promis că va face rost de un pickap, de la un prieten
care tocmai venise din Rusia. Și vor face o seară
dansantă. Săsoiaca s-a speriat și a dat înaopoi, de
fapt, ea nu știa exact ce era cu plăcile acelea de
ebonită. Îi era frică.
-
Eva Evian a
intrat pe fir, se pricepea la înregistrări și afaceri cu
melodii care lipseau pe piață. Cum, necum și-a format o
rețea de contrabandă nu doar cu plăci de vinilin aduse
din Europa de Vest, și apoi, trimise mai departe, la
relațiile sale de la Moscova și Leningrad.
-
Pe copertele
muzicale erau fotografiile lui Sinatra, Elvis... Dar și
muzică de balet la modă.
-
Cam pe atunci,
Evei Evian i se năzărise că fata Martei avea postură
de balerină. O ruga să danseze, să meargă în poante
și îi povestea despre un dansator ca un zeu,
care se numea Nurayev. Toți vorbeau în casa aceea
despre balet și muzică simfonică, dar nici unul nu
mergea la teatarul dramatic care tocmai își deshisese
stagiunea în orașul care devenea din ce în ce mai
proletar.
-
- Nici nu ai
crede că s-a născut la Irkutsk. Nu ai auzit de Siberia,
tu copilă?!
-
- Ba, da, știu
despre Siberia de la tata, de la unchiul Vasile… Ei
chiar au fost prizonieri la ruși. Siberia îi Iadul! Cum
să se fie acolo un artist ca el?
-
- Habar nu ai,
Catalino, până și sub gheață încolțesc și cresc flori.
Și acolo se nasc oameni. Unii buni, alții răi, ca
pretutindeni. Omul în Siberia nu doar supraviețuiește,
și trăiește. Uite, au am fost război. Eram în plin foc
la Odesa, minele puse de sovietici au explodat. Românii
împreună cu nemții s-au răzbunat. Firesc. Umblam pe
străzi cu părul plin de funingine, dar trăiam.
-
Azi e pace dar
eu vorbesc mai mult cu morții. Cei din anturajul meu de
atunci nu mai sunt. Vrei să facem o ședință de spirit?
Îl chemăm pe tatăl tău, pe Ioan, pe răposatul tău unchi,
pe Vasil Erden. Nu, mai bine îl aducem pe
iubitul meu, peAbell Winser. Chemăm ce spirit vrei, doar
să nu îi spui secretul nostru Emmei. Dacă ar afla, ar
muri ca electrocutată.
-
Zăvorăște ușa,
trage masa mai aproape de mine. Pe cine chemăm primul?
-
-Pe tata, nu!
Să-l lăsăm să se odihnească. Unchiul Vasile Erden?
Spiritul lui dacă vine, nu o să mai vrea să plece, așa
cum a făcut și data trecută. Sigur că nu și-a găsit
încă locul în Rai.
-
- Nu ești
hotărâtă, așa că îl voi chema pe negustorul cu care
făceam gheșeft, evreul pe care l-am salvat din
carnagiul de la Odesa. De la el am bijuteria asta. Vezi?
Nu-i o brățară foarte scumpă dar are energie Yng și
Yang. Nu știi ce-s astea! Yoga indiană, draga mea. Știi,
eu am fost acolo și m-am scăldat în Gange. Ia, trebuie
că am o fotogarie pe undeva, eram pe elefantul
maharajahului.
-
- Nu te cred,
tanti Eva!! Nu ai intrat în Gange pentru că apa aceea ea
infectată de la cadavre. Nu vreau să chemi nici spiritul
ofițerului german. Ce avem de împărțit cu acela?!
-
Ziceai că era
arătos, că nu mai văzuseși altul ca dânsul.
-
Semăna cu cel
din tabloul din sufrageria mătușii Emma? Dacă da, și
mie nu mi se pare a fi fost chipeș. Dar, ce știu eu,
sunt doar un copil.
-
- Ba știi,
destule. Trebuie să afli de ce ai ajuns pe lume, să
afli secretele vieții pentru ca să nu treci ca gâsca
prin apă prin lume. Acum, nu-ți mai roade unghiile!
Ascultă la mine!
-
Așa, foarte
bine. Închidem ochii și pleoapele ne devin grele, mai
grele, sunt ca din plumb… Așa, așa, simți mirosul de apă
sărată? Este marea la Odesa. Respiră adânc. Mda, se
simte și miros praf de pușcă. Nu-l lua în seamă. Doar
suntem în război. Așa că… să alunecăm, să zburăm ca
păsările. Orașul este tot distrus. Uite, este o clădire
care mi-e tare cunoscută.
-
Taci! Nu vorbi,
doar planează, zboară cu imaginația așa ca fluturii.
Suntem doar spectatori, noi nu putem interveni în
Istoria celor de jos! Privim și ascultăm. Învățăm. Atât.
-
Ce noroc avem că
trăim!! Ei toți au murit cu tot cu ambițiile, cu gloria
efemeră în brațe.
-
Nu l-am putut
salva de el însuși nici pe Abell Winser! Moartea și
iubirea merg mână în mână, așa zic toți folosofii.
-
Catalina intrase
într-un fel de transă hipnotică, un exercițiu pe care
Eva Evian îl experimentase demult, la școala de spionaj
de la Harkov. Fusese una dintre cele mai bune eleve, un
agent al spionajului sovietic de care se mai foloseau
încă, în războiul-rece. Misiunea ei se încheia doar cu
moartea.
-
Intrase în
spioanaj și nu se putea retrage ca un jucător de poker
după ce câștigă potul cel mare.
-
În ultimul timp
nu o mai căutase nimeni din agenție, dar era obligată să
exerseze, de câte ori putea, repeta manevrele, unele
chiar la limita ocultismului medieval, a șamanismului
sud-american.
-
Nu doar Hitler
adunase în jurul statului său major persoane ciudate și
care jurau că pot vedea și schimba viitorul. Sovieticii
aveau și ei generalii și laboratoarele lor de cercetare
și fabricare a armele psihotronice.
-
Ele erau în vara
anului 1965, undeva la mansarda unei vile splendide din
orașul de sub Munte, și trecutul belicos, pe care Eva
Evian îl evoca, le apărea în imagini din ce în ce mai
clare, ca pe un ecran panoramic de cinema.
-
Intraseră în
sala unde, oamenii se adunaseră și așteptau licitația
bunurilor abandonate de foștii locuitori ai
orașului.
-
Că, de ce era
Odesa perla după care umblau ca nebunii, rușii,
germanii, românii, și-o disputară dintotdeauna
semințiile vântului de la răsărit și cele ale apusului,
sudul și nordul continentului?
-
Sursa:
Melania Cuc, 5 nov. 2023