« Revista ASLRQ
Cornelia Grozavu: Elena Papadopol, poeta cu versul cu un surâs tainic

 

 
Marea are harul divin de a chema la țărm gândul, de a-l potrivi cu valurile ei, de a-l trimite în astral și de a-l chema înapoi, așa cum norii, în albastrele orizonturi, rotesc cerurile. Atunci avem poemele!
Bucuria noastră, dincolo de cuvinte, este revelația sinelui pe repere metaforice; ne îmbrățișăm poet și cititor într-o regăsire magică și ne spunem: “Zboară cu mine să vorbim despre viață”!
Poeta Elena Papadopol ne invită, prin lectura volumului “Altădată norii fugeau pe cer”, în absolutul iubirii, în lumina cea mai adâncă dintr-un anotimp al sinelui său, după cum spune: “o lumină/ cea mai adâncă/ a unei frunze murind”, făcând o mărturisire de credință cu evlavie și sinceritate în poemul “Cititorului meu”. Ele, cuvintele, reprezintă “sufletul meu/ așternut pe hârtie”.
Marea fredonează doruri și noi trecem, împreună cu prietena noastră, citindu-i versurile, peste văi, munți, ape, cu sufletul, inima și gândul, rămânem un timp în copilăria ei și a noastră, revedem oamenii, renaștem din stele, ne ascultăm poveștile, copacii și păsările, dar rămânem lângă mare, cu marea și memoria ei eternă, cu zbaterea ei și în ritmul efemer al vieții, al oamenilor: “Oamenii vin și pleacă, trec sau curg” ne spune poeta, dar rămâne iubirea. Această clipă de liniște și introspecție ne este oferită de poetă cu generozitate, talent și iubire.
În “Glasul copacului meu”, o chemare tainică adună etape ale vieții într-un poem și lumea devine mai caldă: “lumea este copacul înflorit”. Rădăcinile poetei sunt undeva mai departe de mare, acolo unde se află “rugul copacilor înfloriți” și duhul sfânt al marelui nostru poet -Luceafărul din infinit, regăsit apoi, lângă mare în ultimul său dor (Mai am un singur dor - Eminescu) și nu este o întâmplare sau dacă este, Dumnezeu zâmbește în uimirea poetei și a noastră.
Poate de aceea Elena Papadopol a îmbrățișat mai întâi copacul, apoi valul mării ca într-o regăsire a idealului său, cântul naturii în veșnicia ei. Frumoase poemele -mărturisiri: Glasul copacului meu, O nouă viață, Ipoteză, Adevărata natură, Cer de primăvară, Vânt de vară … !
Copacul este sursa tuturor trăirilor, dar “casa în formă de inimă”, viața poetei, se află pe coordonatele: mare, cer, copaci, anotimpuri cu iubirea matură ce îi aduce împlinirea ca femeie.
Nu lipsesc florile, florile de măr ce “amintesc de poeme frumoase întinse la soare”, macii, trandafirii care par să plângă, toate aduse în cuvinte cu o simplitate tulburătoare: “ce fac cireșii?” se întreabă undeva poeta.
Poeme despre viață, despre iubire și certitudini, despre amintiri, trădare, despre locurile copilăriei, ne fascinează prin imagini poetice: clipele rămân în urmă, visul are porțile închise, himera transcende realitatea, sufletul strigă sleit de oboseală.
În poemul “Fuziune” aflăm “mișcarea eternă a valurilor tăcerii”, iar în “Cine a spus că focurile se sting”, poate cea mai frumoasă poezie de dragoste, iubirea are falange lungi de undă.
Poemele, ca lacrimile norilor de altădată fugind deasupra aerului salin pe clipele grăbite ale liniștii și tăcerii, ne duc în lumea poeziei de o rară profunzime. Inima cititorului bate în ritmul acestei poezii, în rezonanță cu șoaptele valurilor, ale copacilor, ale florilor, ale acestei lumi, unde poeta își găsește liniștea.
Ca să redai viața în taină și simplitate îți trebuie un semn divin, o fereastră deschisă spre cerul lui Dumnezeu și poeta noastră o are, o ține deschisă și își ascultă inima, sufletul și gândul. Scrie cu har și iubire: “Ce înseamnă viața”, prietenia, familia? În cuvinte nerostite apar răspunsurile, trăirile intense ca femeie, mamă, fiică; ne regăsim, recitind poemele, iar și iar, revenim la țărm, căutându-ne în “adâncul înalt al spațiului și timpului” dintre ceruri.
Alergăm cu norii și suntem și mai aproape de lume, încercând înțelegerea terestră și cosmică a vieții; poeta ne îngăduie și noi îi mulțumim cu recunoștință pentru gândul ei frumos.
 
 
Prof. Cornelia Grozavu
Constanța, 18.01.2024

 

 

Sursa: Elena Papadopol, martie 2025