Daniel Luca - De la femeie la idee și viceversa

 

            Fără femeie, viața bărbatului ar fi fadă, goală, lipsită de sare și piper, după cum observă George Lână în volumul bilingv de versuri (ediție română-engleză) intitulat A treia inimă (Editura Waldpress,Timișoara, 2022).

            Mingea din copilărie se transformă odată cu trecerea anilor în femeie, odată ce bărbatul ajunge să-i recunoască importanța („Nu mai vedeam nu mai respiram / alergam îndrăgostit după tine / tot așa cum în copilărie / rupt de realitate alergam / emoționat după o minge” – Rupt de realitate).

            Alergarea aceasta devine, la rându-i, emoție, iubire, iar lumina din noi va birui întunericul („În emoția ce mă învăluia / întunericul din lăuntrul meu / se umplu cu lumină” – În emoția ce mă învăluia).

            Iubirea îl înalță pe om, ajutându-l să se ridice de la pământ și să zboare („Te-ai abătut prin Banat / strălucitoare și plină de har. // Îndeajuns ca inima mea / să se înalțe deasupra orașului” – Îndeajuns).

            De altfel, iubirea îmbracă mai multe haine: magia („Ești marea mea slăbiciune / de o mie de ani și tot de atunci / stai la temelia puterilor mele magice” – Ești marea mea slăbiciune), dragostea de sine („Ai renunțat la prejudecăți / ți se făcuse dor de femeia / îndrăgostită de tine și iată acum / mă strângi cu disperare în brațe” – O îmbrățișare neașteptată), leacul („Ești îngerul meu păzitor / doctorul din această poveste / însă nu vei reuși niciodată / să mă vindeci de tine” – În această stare de grație), credința („Te privesc cu aceiași ochi / prin care îl privesc pe Dumnezeu / și smerită mintea îmi coboară / în inimă” – Cu aceiași ochi). Iubirea este, așadar, inefabilă, ea trebuie trăită, cuvintele fiind prea sărace pentru a-i surprinde cu adevărat profunzimile.

            Totodată, iubirea este și ispită, dar și cântec, muzica fiind întotdeauna un balsam pentru suflet („Îmi cânți și descântecul viorii tale / este cel vrăjit al sirenei” – Cântecul tău vrăjit). Însă cel mai bine iubirea se simte în poezie, însoțită de munca brută, fizică („Trag la sapă la coasă / în Edenul meu din Chișoda / mă întorc la mine cel care sunt / lucrez cu bucurie grădina via livada / și la sânge fiecare poem” – De trei decenii).

            Poemul nu se lasă izvodit cu una cu două, asupra lui poetul trudește cu sârg pentru a-l face să transmită simțăminte, trăiri, emoții, iubire („împătimit lucrez la sânge / fiecare cuvânt fiecare vers fiecare poem / și în vreme ce le înnobilez / le transmit toată căldura dragostei” – Duhul Poeziei).

            Prin poezie, femeia este ridicată la rang de idee, de absolut, de ideal, devenind intangibilă, imaterială („Nepământeană dragostea mea / devine motorul poeziei pe care o scriu / fără voia ta / în această uriașă combustie, / am ales și te-am înălțat / la rang de idee” – Fără voia ta).

            După o vreme, poetul își dă seama că a greșit, femeia trebuie să rămână vie, să poată fi atinsă, pentru că, în fapt, îi lipsește și el îi cere să renuțe la locul în care a fost așezată („Hai plictisește-te secundă / măcar vremelnic la rangul de idee / la care te-am înălțat / și pământeană echilibrează talerele / acestei neobișnuite povești de iubire” – În ultima vreme).

            Iar femeia, dornică și ea de atingeri, nu se lasă îndelung rugată și redevine ceea ce a fost, o ființă în carne și oase, coborând de pe piedestal („Îți era dor de tine așa cum erai / fermecătoare și vie / și sastisită ai hotărât să renunți / la rangul de idee la care te-am înălțat / cu de la tine putere / te trezești senină la viață” – Te trezești senină la viață).

            Ars poetica autorului este poemul Stare de spirit, pe care îl citez în întregul său: „Îmi cunosc slăbiciunile și puterile / mă hrănesc cu seva cuvintelor / centrifugate de mașinăria secundei / și distilate în mintea mea / cu neliniștea și magia ochilor tăi / de culoarea nucilor verzi / ce îmi spintecă din antichitate una câte una hematiile. // Beau vin roșu cu peliniță / să îmi crească mai abitir / hemoglobina din sânge / sunt vertical cred cu tărie / mizerabilii ce ne conduc / nu pot scoate România cu forța / de pe orbita de platină / a libertății”.

            Care este semnificația titlului? Aceea că divinitatea însăși e a treia inimă, o inimă care trăiește, suferă și se bucură împreună cu pământenii („în sincron inima din pieptul / nemărginit al acestei lumi / în continuă mișcare și înnoire / bate încât să ne pătrundem / de toată frumusețea emoția și unicitatea ei / și nepământeană a treia inimă” – A treia inimă).

            În versurile lui George Lână, femeia este o prezență permanentă, fermecată și fermecătoare, fără de care bărbatul nu ar ști să se bucure de viață, totul în jurul său nefiind altceva decât un imens deșert.