-
Pentru atâţia oameni, Poezia e un paradis al erorii, iar poetul un
fel de comis voiajor al deformării realului. Căutând în poezie
sufletul pierdut sau pe cale să se piardă, poetul e un „producător
de ideal”, cum spunea Baudelaire, dar cât poate frumosul artistic să
contribuie la idealul atât de râvnit de hommo aestheticus? Poate el să
corecteze însăşi fatalitatea lumii? Dezarmantă candoare! Ajunşi în acest
punct, să-l credem oare pe Hegel (cel din ,,Filosofia istoriei”) care
spunea că deosebirea dintre idealul şi realul lumilor este doar
aparenţă? Că, practic, lumea materială există doar ca aspect al
spiritului, iar conştiinţa este instanţa care reface lumea materială
după propria imagine. Pentru noi a fost o bucurie să întâlnim în
Giambattista Vico o definire a poeticului ca ,,formă de cunoaştere
autonomă”. Pentru Vico, omul înainte de a integra lumea în categorii
intelectuale o integrează în categorii emotive (în ,,Scienza nuova”).
Iar această libertate a emoţiei e infinită şi e generatoare de poezie.
Așa cum am afirmat deja, măreţia poetului se măsoară şi în
felul în care îşi suportă singurătatea. Singurătatea creatoare, care îi
conferă un anumit tip de libertate. Şi nu greşea Baudelaire când făcea
distincţia clară între libertatea omului ales, blestemat şi libertatea
foarte restrânsă a puşlamalelor. În cazul primei libertăţi (singura care
ne interesează) apare densitatea trăirii şi irepetabilitatea ei.
Depăşirea de sine. Realul ideal.
Pentru poet, călătoria din lumea de semne exterioare în lumea
profundă cu semnele sale, în labirintul interior, unde întâlnirea cu
minotaurul se poate petrece în oricare clipă, e de fiecare dată
misterioasă şi iniţiatică. Dezechilibrele dispar şi ţi se conferă acea
forţă de fondator de religii, de şaman al ideii şi expresiei. De cele
mai multe ori simţi că ţi se dictează („Et verbum caro factum est” – Şi
cuvântul s-a făcut trup, spune Ioan în Evanghelia sa). Că descoperi ce
n-ai râvnit, ce n-ai visat. Că o libertate atinsă de divinație forţează
limita. De aceea nu găsesc rea o vorbă a lui Thomas Dempster care
priveşte limita: „Nu cerceta emoţiile interdicţiilor!” Iar dacă poetul
nu-şi cultivă libertatea harică şi dacă prin această libertate (o spunem
deseori!) nu se consideră un centru al lumii, înseamnă că se află în
eroare. În acest sens, el e magician fără voie, uneori anarhic, chiar
fără metodă. Pentru că nu e doar un privilegiu, ci o adevărată magie să
desfaci coaja lucrurilor şi ele să te lase să le pătrunzi înţelesul sau
misterul.
DANIEL CORBU
(Fragment din cartea DIMENSIUNEA
METAFIZICĂ, 480 pagini, în curs de apariție)
-
-
Sursa:
Daniel Corbu,
Facebook, 2025
