Aurelian Silvestru

Aurelian Silvestru - Aforisme

● Talentul n-are zile de odihnă.

● Cu gândul la rădăcini, tatăl meu îmi spunea:
‒ Țara se vede cu ochii.
Patria ‒ cu sufletul.

● Nu confundați clipa cu viața. Clipa poate fi și goală, iar viața are sens doar dacă e plină.

● Decât să faceți legi care condamnă omul rău, mai bine faceți școli care educă omul bun.

● Cel mai sigur loc sub soare e între PĂRINȚI și DUMNEZEU.

● Ce dulce „exil” ‒ cărțile bune!

● Poți pierde orice, dar, abia după ce îți pierzi demnitatea, nimic altceva nu înseamnă pierdere.

● Nu aștepta să vină inspirația la tine. Mergi tu însuți în întâmpinarea ei. O vei descoperi pe drum, muncind din greu...

● Vrei să faci dușmanilor o bucurie? Arată-le că ești nefericit.

● Perseverența îl înalță pe omul obișnuit în tronul din care lenevia îl coboară pe omul de talent.

● Nimeni nu are mai multă răbdare, decât o mamă care așteaptă.

● Școala nu-ți dă minte. Ea te învață cum s-o folosești.

● Nicio facultate nu te învață cum să devii scriitor. Înveți a scrie foarte bine abia după ce înveți a citi foarte bine.

● Mă sperie nu oamenii care greșesc, ci oamenii care dau vina pe alții, când greșesc.

● Temelia personalității se pune în familie. Fără cei șapte ani de acasă, școala nu poate construi nimic.

● Dacă porțile Raiului s-ar deschide doar în fața omului fără păcate, atunci Paradisul ar fi un loc pustiu.

● Oamenii cu adevărat mari nu se laudă că sunt remarcabili. Așteaptă ca alții să observe asta. Majoritatea așa și mor... așteptând.

● ‒ Toți oamenii merită să fie iubiți, am învățat de la părinți.
‒ Dar nu toți oamenii merită să fie respectați, am învățat de la viață.

● Copiii care se ceartă sunt mai puțin vinovați decât adulții care nu fac nimic ca să-i împace.

● La bătrânețe, doare nu faptul că începi să uiți, ci faptul că începi să fii uitat.

● Lumea e plină de oameni buni, dar cine și de câte ori i-a spus aproapelui său:
‒ Ești mai bun decât mine!

● Teama de foaia curată se pare că a ucis mai mulți scriitori decât teama de moarte.

● A educa înseamnă a clădi un SUFLET.

● Personalitatea se afirmă în spațiul dintre vorbă și faptă

● E primăvară. Tata afânează solul. Cerul e senin. Eu ‒ fericit. Și, totuși, în poala mamei, e cineva cu mult mai fericit decât mine: SEMINȚELE...

● Fără curaj, nu poți avea convingeri, ci doar păreri.

● Nu vă temeți să mergeți până la capăt. Abia de acolo veți putea lua totul de la capăt.

● Dorul nu e sentiment, ci unitate de măsură a iubirii.

● Oricât de bine te-ai cunoaște, bârfitorii consideră că te cunosc mai bine.

● Omul pe care îl iubești nu îmbătrânește niciodată.

● Nicăieri nu te afli în mijlocul mai multor prieteni, decât într-o bibliotecă.

● Primii dușmani ți-i faci odată cu primul succes.

● Un plugar care iubește animalele este un produs al școlii mult mai valoros decât un general care urăște oamenii.

● Nu există oameni mari. Cei considerați așa sunt niște „autocondamnați” la muncă silnică.

● Într-o școală cu adevărat bună, cel mai sârguincios dintre elevi e profesorul.

● Prietenul adevărat nu vine să fure din timpul tău. El vine să dăruiască din timpul său.

● Părinții ne ajută să devenim Oameni. Cărțile ‒ să rămânem.

● În spatele tuturor victoriilor noastre stă o ființă care crede în noi.

● Noi, românii din stânga Prutului, locuim în biserică. Basarabia este Biserica Durerii Poporului Român, iar Icoana ce ne ține împreună, în fața altarului, se numește Limba Română.

● Politica distruge cu mare ușurință ceea ce cultura făurește cu mare greutate.

● Dragostea ‒ singura „slăbiciune” ce te face puternic.

● Mamele sunt rugăciuni pe care le înțelegem abia atunci când nu mai are cine le rosti.

● Fără a da, zilnic, cu dalta în nou înșine, ajungem niște împietriți.

● Omul de nimic are o singură mare satisfacție ‒ să-l vadă umilit pe omul de valoare.

● Dumnezeu preferă să stea printre oamenii care se iubesc. Unde este multă iubire, acolo este și mult Dumnezeu.

● Copilul pedepsit pe nedrept ține minte nu morala făcută de educator, ci nedreptatea comisă de el.

● Dacă dincolo de moarte nu există dragoste, la ce bun veșnicia?

● Să spună totul, fără să rostească nimic, doar lacrima poate.

● Marginea iubirii este iubirea fără margini.

● Talentul e capacitatea omului de a transforma efortul în plăcere.

● Toți copiii încap în inima mamei. Doar ea nu întotdeauna are loc în inima lor.

● Oferiți copiilor cât mai multă libertate. Lăsați-i să se joace, să greșească, să reinventeze bicicleta. Nu-i obligați să vadă lumea cu ochii dumneavoastră. Doar așa veți putea spune că ați făcut ceva pentru talentul lor.

● Înveți din cărți, dar mai cu seamă ‒ din rănile pe care ți le fac „ai tăi”.

● Nu Biserica are nevoie de om, ca să rămână în lumină, ci omul are nevoie de ea, ca să nu cadă în întuneric.

● Pe ceilalți îi cunoști mai bine când vorbesc. Pe tine ‒ când taci.

● Fără artă, omenirea ar fi mult mai săracă decât fără bani.

● Înfrângerea devine pierdere abia când nu mai ai ce învăța din ea.

●Victoria e dincolo de imposibil.

● Talentul este nu un mare dar, ci o mare datorie.

● Inima ți-o poate frânge doar omul pe care l-ai primit în ea.

● Singura bătălie din care poți ieși încununat de slavă e bătălia cu propriile neajunsuri.

● O prietenie pierdută – grămezi de cuvinte pe care le regreți...

● Dumnezeu pretutindeni e la El acasă. Noi, oamenii, oriunde ne aflăm, suntem în vizită la El.

● Între Talent și Geniu e aceeași diferență ca între primul și unicul.

● Nu sărbătoriți Limba Română odată în an. Faceți din ea o sărbătoare zilnică.

● Nu vă concentrați pe greșelile copiilor. Puneți accentul pe succesul lor. Ajutați-i să se simtă bine. Motorul dezvoltării este bucuria.

● Lacrima unui copil ajunge la Dumnezeu înaintea rugăciunii unui adult.

● În singurătate, vezi mult mai clar cu cine mergi alături.

● Scrisul ‒ o lepădare de sine. Sinele ‒ o lepădare de alții.

● Nu poți ajuta pe nimeni, dacă nu ești ajutat de Dumnezeu.

● Teroarea naște teroare. Ura naște ură. Și doar omul poate naște orice.

● Nu mai ești tânăr, dacă te mulțumești cu puțin.

● Eminescu suntem noi, cei de un sânge cu el. Citindu-l, ne cunoaștem mai bine Țara, sufletul, pe noi înșine.

● Creația, în egală măsură, se sprijină pe teamă și pe curaj. Curajul de a crede în ziua de mâine și teama că mâine s-ar putea să nu existe.

● Am întâlnit foarte mulți oameni necăjiți. Și toți ca unul erau stăpâniți de aceeași frică: teama de părerea lumii.

● Viața e frumoasă chiar și atunci, când o privești printre lacrimi.

● Persoanele care merită mult mai multă dragoste decât primesc din partea noastră se numesc PĂRINȚI.

● Cu o carte poți aprinde un rug sau un suflet. „Chibritul” e în mâna autorului.

● Fă tot ce poți pentru cei apropiați și vei descoperi că poți mai mult.

● Cum să nu fii mândru că ești Român, dacă și Eminescu e român?

● Tragedia lui Iuda: a trăit printre sfinți, dar nu a învățat nimic de la ei.

● Un om mare poate fi mai mic decât o lacrimă, dar, neapărat, este la fel de pur ca ea.

● În copilărie, dacă nu aveam o carte bună sub căpătâi, mi se părea că nici în lume nu se întâmplă nimic bun.

● Cunosc trei remedii ce fac minuni cu sănătatea noastră: familia, prietenii și buna dispoziție.

● Lumea te sprijină, dacă te ții bine pe picioare.

● Nu poți fi talentat în permanență, dacă nu muncești în permanență.

● Deși nu sunt icoane, părinții merită să ne închinăm în fața lor.

● Lumea este imperfectă. Contează însă nu cum o găsești când vii, ci cum o lași când pleci.

● Celebru te face nu talentul, ci munca susținută de talent.

● Am un respect aparte pentru profesorii care îi învață pe copii a construi poduri, nu garduri.

● Sunt cu adevărat mari doar oamenii care sunt cu adevărat buni.

● Nu vă uitați la geniu ca la un sfânt. El se deosebește de alți oameni doar prin capacitatea de a munci mai mult.

● A-ți respecta Patria înseamnă a face tot ce-ți stă în putere ca și alții s-o respecte.

● Deși nu era medic, taică-meu îmi spunea uneori:
‒ Fii de folos altora. E cel mai bun medicament.

● Pentru un Educator, cel mai important premiu e recunoștința din ochii copiilor.

● Bagă, fără teamă, bisturiul în scrierile tale. Dacă nu curge sânge, înseamnă că nu e nimic viu în ele.

● Ce altceva poate să vină mai târziu decât mintea cea de pe urmă?

● Când cauți un loc sub soare, nu uita că soarele aparține tuturor.

● Țăranul pășește în urma plugului, dar, de fapt, cară brazda în spate.

● Mai ușor îl înveți pe copil să meargă la timp, decât să se oprească la timp.

● Iubiți-vă părinții așa cum sunt (bătrâni sau tineri). E cel mai sfânt exemplu pe care îl puteți lăsa copiilor drept moștenire.

● Mamele sunt poezii scrise de punci.

● Marele merit al întunericului e că pune în valoare Lumina.

● A face un pas greșit nu înseamnă a avea eșec. Cel mai mare eșec e să nu faci nici un pas.

● Nu contează de câte ori cazi. Contează de câte ori te ridici!

● Chipul se vede în oglindă. Sufletul ‒ în fapte.

● Cunosc atât de puțini oameni fericiți, încât nici nu îndrăznesc să sper că aș putea fi unul dintre ei.

● A-i imita pe alții înseamnă a te sinucide, lent, în umbra lor.

● Insuportabilă e doar singurătatea omului învins.

● Mediocritatea se teme de opinia publică. Talentul ‒ de publicul fără opinie.

● Iubirea e singura cetate în care merită să mori.

● Când mergi pe urmele altora, nimeni nu observă pe unde mergi tu.

● Pacea e singura victorie într-un război.

● Fericit ești nu atunci când ai ce-ți trebuie, ci atunci când nu-ți trebuie mai mult decât ai.

● Capătul lumii începe acolo, unde simți acut dorul de casă.

● Cezar a fost un om ca tine, deci și tu poți fi un Cezar ca el.

● Dragi profesori! Aveți grijă pe unde pășiți: elevii, de regulă, vă calcă pe urme...

● Între meserie și Talent e atât de puțin loc, încât nu încape decât Dumnezeu. Ni-meni nu poate trece de la meserie la talent, dacă nu trece mai întâi prin El.

● Ca să rămâi la înălțime, niciodată să nu dai drumul mâinii cu care Dumnezeu te ține lângă El.

● Folclorul ‒ un copil genial, dar cu părinți necunoscuți.

● Nu vă temeți de carte. Periculos e omul care fuge de ea.

● Lumea e plină de minuni. Dar și de oameni care nu le văd.

● Școala trebuie să făurească nu oameni mari, ci oameni buni.

● Orice suferință e o lecție. Concentrează-te pe lecție, nu pe suferință.

● Dintre toate talentele, cel mai de preț mi se pare talentul de a fi OM în toate.

● Uneori, se întâmplă să treci prin clipe de infern, clipe când sângerezi, când arzi, când simți că mori. După un timp însă... Și acest „după un timp” te scoate din toate necazurile.

● Marii profesori au stofă de sfinți ‒ o stofă ce nu se vinde nicăieri.
Te naști cu ea!

● Am obosi mai puțin, dacă am munci mai mult.

● Teme-te de tine însuți. Nu există altcineva în stare să-ți facă mai mult rău.

● Odată, pe când eram elev în clasele primare, vrând să mă pedepsească pentru nu știu ce greșeală, tata (de obicei, foarte sever cu mine) mi-a interzis să merg a doua zi la școală.
‒ De ce? m-am revoltat, iar dânsul mi-a răspuns:
‒ Învățătura e un privilegiu pe care trebuie să-l meriți.

● Am fost un copil fericit: părinții m-au învățat să cer de la ei sfaturi, nu bani.

● Marile cărți se făuresc cu sufletul, nu cu penița.

● Cu adevărat întuneric este nu acolo unde nu există lumină, ci acolo unde nu există speranță.

● Sunt capabil să muncesc ca un cal (u condiția să nu fiu călărit de nimeni).

● Când ne dau la brazdă, profesorii ne dau și tot ce au mai bun în ei.

*
Biografia autorului pe site-ul ASLRQ.