Florian Chelu Madeva - Ars sonetica

 

Sinopsa 41 (XLI)

Sfânt Augustin zicea că eşti,
că ştii, că vrei...
– fatidic număr trei! –
Doar de le întorcea,

nu spre-a le-întortochea,
aşa, ca din condei,
ar fi aflat idei
ce altfel le rostea:

voind, ştiind doar eşti!
de vrei să ştii, vei fi!
Căci prin voinţă, da,

ştiinţa îţi sporeşti...
născut spre-a deveni,
nu pentru-a exista!


Sinopsa 44 (XLIV)

Sonetu-acesta…! Oh, e cam ciudat…
căci eu am scris o melodie’ntâi,
apoi, atent cu grijă am cătat
şi versuri… Ah, e bine să râmîi

sub inspiraţia ce te-a cuprins,
căci doar aşa tu ţelul poţi să-atingi!
La jumătate am ajuns… şi-am prins
decasilabul aspru ca-ntre chingi,

și rime, iamb, şi de pe-acum gândesc
distihul chiar… aşa, shakespearean!
De Caprio Vega însă-mi amintesc,

de Violante-a sa… ! Porunci avan?
Mlădiţă e ce cânt, destin şi plan,
căci eu aşa sunt: eminescian.
 

Sonetul-Ghazel

Ghazelu‘ ’ncepe cu-un distih hotărâtor
pentru-următoarele – ca o menire-a lor.
Păstrând, dar‘, cele paișpe rânduri de sonet,
voi demonstra din nou că sunt un visător,

căci un Sonet-Ghazel propusu-mi-am și, deci,
compune ’l-voi, acu‘, spre sama tuturor…
Cu grijă, schema clasică eu am păstrat,
rimând doar versu‘ al doilea din distih, cu spor.

Firesc, prin timp am înțeles, trudind, că, eu,
mereu, noi forme-a căuta chiar sunt dator
și-am intuit, de la ’nceput deja, că sunt

pe drumul drept și, ca un brav biruitor,
semna-voi, chiar, Madeva Chelu Florian,
păstrând tradiția, căci sunt inventator.


Ars sonetica

Cu tâlc, A.G., mă întreba: „Tu, oare,
creația ce-o tot sulevi o-ai definit?
Obligatoriu, crede-mă, sunt de gândit
artisticele-ți, adâncii, răzoare!“

Spre-a lămuri, ce pare-a fi păinginit,
răspund cu-un literar-sonet, scrisoare
ce vreau să-i fie și lui stârnitoare,
căci... infinirea-i de aflat doar în finit:

„Fiind a genului vocal-instrumental,
desigur, specie-i sonetul muzical,
dar ce-i de adâncit e tocmai forma

cu două – doar – măsuri din Bach, ca norma,
și versuri cu terține și catrene… Deci,
dura-vom, mângâiați de Clio, veci de veci“


Retrogradus 1

Promisă lui Marin, ce stă cu drepţii,
această carte, iat-o, uimitoare,
e sigur că va sta-ntre cele rare,
noi totdeauna împlinind excepţii!

Sonete retrogradus... e-o-ncercare,
de vor căta (şi-n lac) toţi înţelepţii,
ce mult prea greu îşi află, oh, adepţii,
e-un vis la viaţa cea nemuritoare!

...şi-am întrupat şi ce-ar fi fost să fie
că iată-acum ca-ntr-un buchet noi prins-am
rostire-n versuri, asta ni-i ursita!

Vom memora ăst număr, să se ştie,
că Puiu cincize’ş’cinci de ani trăit-a...
da, cincize’ş’cinci de poezii noi scris-am!

----

Da, cincize’ş’cinci de poezii noi scris-am,
că Puiu cincize’ş’cinci de ani trăit-a...
vom memora ăst număr, să se ştie!
...rostire-n versuri, asta ni-i ursita,

că iată-acum ca-ntr-un buchet noi prins-am
şi-am întrupat şi ce-ar fi fost să fie!
E-un vis la viaţa cea nemuritoare,
ce mult prea greu îşi află, oh, adepţii,

de vor căta (şi-n lac) toţi înţelepţii,
sonete retrogradus... e-o-ncercare!
Noi totdeauna împlinind excepţii,

e sigur că va sta-ntre cele rare
această carte, iat-o, uimitoare,
promisă lui Marin, ce stă cu drepţii!


Retrogradus 2

Prea multe-s zilele, prea multe, Doamne,
când sunt vândut, mă vând pentru nimic,
mă simt de parcă-aş fi purtat pe-un dric...
oh, toate anotimpurile-s toamne!

De spaime-s încărcat, de nopţi grozave,
mă sparie de-acum orice răstimp,
ah, toate-mi par că-s de-un amar de timp
năluci asurzitoare, doar otrave!

Îmi rup doar mâinile a neputinţă...
de rele nu-s capabil, n-am habar,
mă sorb adâncuri parcă-n nefiinţă

întru-adierea-acestui nou delir,
acum când zorile îmi par mai grele
de-arpegii-n tremur, versu-mi e-un zefir.

----

De-arpegii-n tremur versu-mi e-un zefir,
acum când zorile îmi par mai grele
întru-adierea-acestui nou delir!
Mă sorb adâncuri parcă-n nefiinţă...

de rele nu-s capabil, n-am habar,
îmi rup doar mâinile a neputinţă!
Năluci asurzitoare, doar otrave,
ah, toate-mi par că-s de-un amar de timp,

mă sparie de-acum orice răstimp,
de spaime-s încărcat, de nopţi grozave!
Oh, toate anotimpurile-s toamne,

mă simt de parcă-aş fi purtat pe-un dric
când sunt vândut, mă vând pentru nimic...
prea multe-s zilele, prea multe, Doamne!

*

Biografia lui Florian Chelu-Madeva în Jurnalul Bihorean