- Gela Enea - Poeme
-
curriculum vitae pentru bărbații din viața mea
m-am născut într-o iarnă geroasă undeva/ pe la 5 dimineața
zodia m-a cadorisit instantaneu cu două coarne/ n-am știut
să le folosesc niciodată
m-am născut cu circulară de cordon
după
tot ce-mi părea rotund și gata să-mi înfășoare ființa
l-am perceput ca pe un semn
de moarte prematură
pe lista mea de dorințe sunt trecute câteva poezii care să-nmoaie inima
cititorilor de cursă lungă
din exterior nu știu ce-ar conta mai mult pentru voi
kilogramele în plus ori cele pe care le pot căra cu spinarea făcută rampă
n-am dormit niciodată într-un hotel de gheață dar am fost comparată
mă voi sinucide dacă patul și cearșaful vor mărturisi
despre
mirosul sângelui călduț care ține animalul la distanță
supraviețuirea rămâne singura artă adevărată/ în rest
ce vedeți defilând pe un podium atent uns cu mir
sunt numai fantome
țin un jurnal cu greșeli și unul cu fapte bune/ vă întreb
pe care să-l ard mai întâi
de la un timp narcoza defectelor mă adoarme îmbrăcată de oraș
poate de-asta orice vis se sufocă rătăcind pe sub gulerul alb
n-am prieteni care să-mi simtă lipsa/ în schimb
am două telefoane
mă apelez singură pe unu și-mi răspund pe celălat că sunt ok
asta înseamnă că mă iubește dumnezeu
încă mă iubește
totuși niciun bărbat nu s-a-ndrăgostit de mine până la capăt
am mers în genunchi am mers normal am și planat când zidul
a fost mai înalt decât fruntea mea/ degeaba
din lipsă de cunoaștere m-ați botezat lady g și să fiu a naibii / dacă
numele ăsta nu e un plagiat
bea ilioșca
să te prăbușești în tine cum te-ai prăbuși
de la etajul 10 al unui bloc
tocmai când moare imnul în fluierul
polițistului de cartier
ia-ți capul și așază-l pe masă
așază-l și pe masa cealaltă
ilioșca
pune pe toate mesele capul tău
se va umple cârciuma de prieteni
închină un pahar cu ei
înverziți ca niște lăstari de plop
prin zgura trotuarului
dacă-ți alunecă umbra pe podea
nu te-apleca s-o culegi
îmbrăcată-n rochie albă
cu mănuși de belle époque
ea
o să treacă printre mese
îți va poposi în rama ochilor îți va unge privirea
cu bronz
și te va tulbura
ai cea mai puternică dantură/ ilioșca
mușcă din întunericul ei ca din plăcintă
oricum va șterge podeaua cu poalele rochiei
îți va purta umbra peste granițe
acolo unde sunt numai valeți dintr-aceia
care beau apă chioară
de li se face sângele sloi
ilioșca
a trecut dumnezeu pe la noi
a lăsat vorbă
să-ți aduni capul de pe mese
că la el nu vine nimeni fără cap
să-l pui într-un sac
așa cum se pun puii de pisici
când rămân pentru vecie cu ochii-nchiși
bea ilioșca
sunt aburi pe chipul acestei nopți
fă-ți sufletul ștergătoare
înghesuită-n gâtul sticlei
zarea se scurge cleioasă
pe jos
o vei lua pe tălpi cum se ia noroiul
ai să bei de unul singur
zațul ei
dar atunci
ilioșca
nu vei mai simți ce gust are
îi fac respirație artificială unui mort
îl țin în brațe îl mângâi
el se-ncăpățânează să rămână mort
dacă-l întâlniți pe strada voastră
și nu vă răspunde la salut
e mortul meu
îmi seamănă ca două picături de apă
în care s-a pus clor din belșug
are o banderolă de căpitan pe braț dar ăsta e un detaliu
ce nu-i justifică jocul de glezne
nici muțenia
nu vă bucurați prea devreme
inconștient
fiecare dintre voi cară-n spinare măcar un mort
până când trece un fulger prin amândoi deodată
mortul vă ia locul și prinde curaj
dacă nu mă credeți e problema voastră
eu oricum o să-mi dublez umbra
în ea va sta mortul meu
astfel
n-o să mai umble creanga
și o să-i arăt cu mâna cerul
și o să-i spun
de-acum încolo tu vei rămâne în umbra mea
ea va fi
bungaloul tău
nu am nicio fotografie cu tata
ce bine ne-ar fi stat împreună
aș fi lăsat să treacă de la mine/ m-aș fi aplecat puțin
cât să părem la fel de înalți/ tata
cu bunăvoința lui firească
mi-ar fi dat să trag dintr-un kent
ca să ies în poză
matur
după divorțul alor mei
ne-am așezat la mese diferite
inconștienți
depresivi
flămânzi
așteptând porția noastră de viață
din mâinile aceleiași afurisite de chelnerițe
ea întârzia
mereu întârzia
dintr-odată
boxele au slobozit je suis malade
Lara Fabian/ ori Dalida în versiunea vivre
n’ importe qui
vocea
vibra peste foamea din noi
o acoperea
aș fi vrut să se apropie mama
tata
s-o danseze puțin
îi și vedeam cum alunecă unul spre altul
de la masa lui
tata nu privea decât farfuria adâncă/ pesemne
zeama lungă și acră a despărțirii îi sta în gât
altceva n-a vrut să mai încerce/ spunea
orice supă reîncălzită e bună s-o arunci la câini
i-am trimis scrisori/ fotografii
în costum de gimnazist/ în costum de licean
în costum de îndrăgostit
i-am cerut bani de buzunar
nu știu prin ce subterfugii ale vârstei
buzunarul creștea și el odată cu mine
tata nu s-a plâns niciodată
sau eu mă aflam la celălalt capăt al înțelegerii
azi
îl însoțesc pe ultimul drum
mi-apropii buzele de mâinile tatei
ca de niște crucifixe în noaptea Învierii
vor mai fi ocazii/ îi spun
ca și cum el m-ar auzi/ ca și cum
nu acesta este finalul
acasă am găsit o fotografie din ziua nunții lor
scăpată de prăpădul mamei
am tăiat-o frumos/ pe jumătate
m-am așezat la mijloc / între ei
să fac un selfie/ dar
ieșeam din cadru / eram
prea mare
sau ecranul era prea mic
vor mai fi ocazii/ mi-am spus
mă mai iubești?
Marta înfigea zilnic întrebarea asta în capul meu/ cum își punea sieși
o agrafă-n păr privindu-mă din marginea de vest a oglinzii
locul ei preferat pentru descărcări electrice
simțeam că i se perpelește-n cuvinte un soi de disperare
a abandonului (spune el și mi-e clar că îi voi deveni confidentă)
Marta era bună
la pat știa o sumedenie de trucuri/ intuia
când sună alarma și pentru ce
topea distanțe cum topește soarele troianul suprapus
peste un drum național
în plus Marta făcea o budincă de sfeclă roșie din care se scurgea siropul
ca sângele porumbelului din gura unei pisici flămânde
mirosea bucătăria a sălbăticiune
pe mine Marta m-a făcut fericit de două ori
(spune el și văd cum îi plesnește nasturele cămășii
în dreptul inimii în timp ce mă încurajez să-l cred pe cuvânt)
am fost fericit prima oară când am contemplat-o
părea a treia replică a Monalisei
cu unghiul buzelor sale indecise între zâmbet și întristare
cu părul ei lung și fața acoperită de o paloare nepământeană
cu mâini încrucișate într-o nedumerire mai mare decât antebrațele unui zeu
o clipă am crezut că s-au încurcat în definiția dragostei-fulger
sau cum îi spun francezii coup de foudre
a doua oară am iubit-o pe Marta când m-a părăsit salvându-mă
de la o moarte sigură
pentru că (spune el și eu mă încurajez să-l cred pe cuvânt)
absența acestei femei înseamnă ocupația mea constantă/ slujba
din care-mi plătesc taxe și impozite
amenzi
iar în weekenduri
câte-o beție cruntă până-ncep să vomit bucăți din trecut
umplu podeaua iar când dau să plec/ oricât m-aș feri
tot nimeresc în băltoaca vreunei amintiri cu Marta
chiar/ nu știu unde-o fi locuind acum
într-o casă mică plină de plozi și de păianjeni/ ori într-una mare
în care îți pierzi umbra prin saloanele cu mobilă stil
poate că Marta a devenit peretele despărțitor
între un el și o ea
peretele ăla în dreptul căruia ridici piciorul și-ți pui talpa
ca pe o amprentă să se vadă că ai trecut pe-acolo
acel perete unde graffiti ține loc de revoluție și de cugetări postume
Marta/ despre care n-am mai aflat nimic
femeia asta
este celălalt capăt al funiei
fără ea n-am cu ce să-mi spânzur tristețea de lustră
(tac și-n tăcerea mea sclipesc adevăruri care mă termină)
femeie
pentru că te consider prietena mea ție pot să-ți cer
alege o zi când să spui sunt perfectă
așa cum m-a născut mama și nu cum
m-au colonizat domnii cu fracuri
am învățat că cel mai credincios animal de companie
se numește memorie
nu-i da voie să lingă mâini murdare
și când vrea să muște
să muște
singurătatea
seamănă cu o spinare de leoaică
poți să urci dar e mai bine să mergi pe jos
intri-ntr-o biserică pentru-a te ruga
sfinții vor coborî de pe pereți să te-ntrebe
cât mai e pân’ la dumnezeu
răspunde-le că nu contează
se vor cățăra înapoi cu aura puțin șifonată
voiau doar să te pună la-ncercare
ai comis erori toți comitem
ele stau ca fructele coapte pe creangă
la cea mai mică adiere vor cădea
e mai bogată creanga
după?
odată la o conferință am vorbit despre timp
am spus că doar oamenii își împrumută timpul
îl primesc înapoi împuținat sau nu-l mai primesc
așa că dacă vezi vreun poet rătăcind pe-aici
să știi că a căzut în această capcană
și tot pentru că te consider prietena mea
te avertizez că nu toate petele se curăță
cele de sub piele rămân și ustură
în ciuda acestui adevăr alege-ți o zi când să spui
sunt perfectă/ altfel
vei rămâne cu suspinul în carne
am întâlnit în viață bărbați/ nu
și pe-al meu
se iubeau între ei se-mpușcau
ca-n westernurile americane
pe ecran apărea the end/ iar eu
loveam cu pumnul în televizor
să nu se-ntrerupă finalul
însă erau televizoare pe lămpi se-ntâmpla
tot pentru că ești prietena mea pot să-ți mărturisesc
ecranul cu purici mă făcea să plâng
vedeam puricii cum invadau casa și strada
orașul și țara
trăiam un doliu național/ mi-am dat seama mult mai târziu
acum sunt alte vremuri
avem lcd-uri avem canale avem
transe
dar pentru că ești prietena mea
chiar după o despărțire ce te-a desfigurat
după o beție cruntă sau după un coșmar
nu uita
alege o zi când să spui sunt perfectă
într-un singur sens
pe strada noastră sunt case-vagon
lungi tuburi de dren/ prin care nu mai trec
nici pace/ nici
dragoste
prinse-n ziduri/ tăblițe cu-același număr
strada noastră
are propria matematică
eu/ tu
et les autres
memoria ei seamănă cu o pasăre
ce se scaldă-n praf
la noi plouă rar/ poate și de-asta
iarba trece prin toate anotimpurile într-o singură zi
învățăm să nu-i spunem străzii
pe nume
fiecare literă ascunde amplificatoare
de voci
s-ar face o gălăgie
intimidantă
când circulă bolizii
produc ambuteiaje cosmice
sirene
ambulanțe
cruci
uneori se-ntâmplă mișcări de protest
supermanii
folosesc sprayuri paralizante/ bastoane
și ură
după asta
e curățenie și liniște
strada noastră/ca toate străzile brusc cumințite
înjură-n gândul ei/ de mamă de tată
de partid
dacă o calci pe bombeu
strada
te calcă și ea
pe cap
bătrânul de colo a vrut să traverseze
la culoarea roșie
ca urmare
tocmai și-a îmbrățișat fantoma
cerșetoarea în negru
căreia domnii îi lasă din milă unda lor/ de
hugo boss
odinioară vindea plăceri
până-a epuizat toate resursele
naturale
strada
a primit-o-n inima ei
largă
pentru că doarme puțin
strada noastră visează
puțin
visele
sunt cai înaripați
ne-aruncă din șa/ ne-amețesc
nu mai știm
unde e casa din care-am plecat
ține de mine
să cos limbile despicate ale Alaskăi
să cultiv plauri între Big Diomede și Little Diomede
pentru câte-o pasăre obosită
ține de mine să-mi așez respirația la o palmă distanță
de Paralela 45
să dau o definiție a fericirii cum n-a mai dat-o nimeni
pe acest pământ / uneori rotund alteori turtit
dar întotdeauna cu doi poli / uriașii
la care ajung călare pe un ren de catifea
așa e cu toate drumurile lungi
mergi cu cine și cu ce ai
numai de voința mea ține să-mi cresc copiii
nenăscuți
să-i dau la grădiniță / la școală
să-i văd că sunt în rândul lumii
lumea din interstiții capse și geamăt
dacă nu mă credeți ce spun ține / în mod evident
numai de mine
*
Gela Enea - Biografie
Membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Craiova
18 volume publicate: critică literară, poezie, proză scurtă, literatură pentru copii, eseuri, cărti științifice și metodice.
Prezentă în mai multe antologii, atât în țară, cât și în Franța, Italia, Iran, Albania.
Poeziile au fost traduse în limba franceză, italiană, engleză, spaniolă, albaneză.
Colaborator permanent pentru critică de întâmpinare la revista Uniunii Scriitorilor, Ramuri.
Colaborator la alte reviste ale uniunii sau sub egida uniunii, precum Luceafărul de dimineață, România literară, Viața românească, Convorbiri literare, Orizont, Neuma, Caiete Silvane, Expres cultural, Libris, Mișcarea literară, Poesis( poezie, proză, critică literară).
Mai multe premii, cele mai recente, obținute în anul 2023:
Marele premiu Nichita Stănescu, la Festivalul–Concurs Nichita Stănescu din Spania, cu volumul bilingv, Butonul de panică(versuri).
Premiul pentru critică literară decernat de Comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor, Filiala Craiova, pentru volumul Cartea de identitate critică, Editura Neuma, 2022.
Premiul pentru critică literară, cu volumul, Cartea de identitate critică, în cadrul Festivalului–Concurs, Saloanele Liviu Rebreanu, Bistrița, 2023.
Premiul III, la Festivalul Internațional de Poezie, Adrian Păunescu, iulie, 2023.
Membru al juriului la Festivalul-Concurs, Alexandru Macedonski, organizat de Asociația Macedonenilor din România.
- Sursa: Gela Enea, 21 martie 2025
