-
Captiva adâncurilor
Mă scufund în adâncurile oceanului tăcut,
unde răpitorii pândesc umbre de visuri.
Un val se frânge, încărcat de dorințe sparte,
ca o furtună ce naște doar o parțială liniște.
Pielea mea de filigran, o platoșă de argint,
alunecă în vârtejul creat printre fiarele uitării.
Mă simt captivă, delfin pe marginea timpului,
o căprioară ce caută verdele pierdut al pădurii.
Moliile cerului își lasă aripile
peste pielea mea;
un praf de stele căzătoare,
și totuși, niciun răspuns.
Spune-mi, cine sunt în această poveste,
în acest dans al valurilor ce nu cedează?
Picături de singurătate
M-a surprins sunetul ploii,
un ecou dulce care a umplut seara,
cu vioara care povestea melancolia
și cu pianul care picta verdele frunzelor.
Cuvântul m-a atins ușor,
ca o șoaptă străveche,
între elegii înalte și viziuni nebuloase,
un fragment de timp care s-a oprit.
Singurătatea m-a învățat să aștept,
că viitorul este un vis fragil de care trebuie ținut.
Nimic nu se îmbracă în starea potrivită
pentru a saluta sinceritatea brută.
Mi-am înclinat fața spre trandafir,
un trandafir sălbatic, plin de spini
și grație, culoarea lui roz cânta
în adierea odei tăcute a vântului.
Eram un suflet pierdut în junglă,
ramurile groase îmi țineau pașii.
Am primit picăturile de pe frunze
și acolo mi-am găsit refugiul.
-
Arcul Destinului
Simt ecoul timpului dezbrăcându-se,
cioburi de zile se sparg pe catifeaua serii.
Șoapta umbrei se strecoară,
în timp ce visul se uită prin ușa sufletului
iar cântecul stelelor tremură în întuneric.
Izvoarele se ridică în gând,
ramuri împletite ale memoriei și ale dorului,
iar suflarea frunzelor nou-născute
pasc umerii tăcerii.
În spatele obloanelor nostalgiei,
o bătaie de aripi rănește apusul,
în timp ce pereții sculptează secrete
pe care inima nu îndrăznește să le mărturisească.
Parfumul așteptărilor mature plutește,
copt în brazdele de ieri,
gata să înflorească cu parfum
în mâinile zilei de mâine.
Nu este decât un arc întins de destin,
corzi vibrante care împletesc totul,
ținând împreună invizibilul, în timp ce gândurile
dansează între armonii și contraste.
-
Urmărire în vânt
Voi scrie ceea ce tăcerea nu poate rupe,
cuvinte pe care timpul nu le va putea șterge.
În inima ta las un semn ușor,
un fir de lumină care nu se pierde niciodată.
Vocile tac, dar versurile rămân,
ecoul zilelor, amintiri pierdute.
Dacă nu pot să vorbesc cu tine, lasă să fie,
piesa asta a scris simfonia mea.
Fiecare literă o suflare, o bătaie, un val,
care coboară din suflet și înconjoară lumea.
Pentru ca trecerea mea să nu fie uitată,
o respirație veșnică, o îmbrățișare înzestrată.
Ține minte: chiar și vântul îmi știe numele,
îl șoptește încet în veșnicul sunet al clopotelor.
Și dacă într-o zi vei căuta prezența mea,
vei găsi esența mea în aceste rânduri.
-
Marea Sufletului
Nu judeca, cu ochi reci și cu mintea severă,
frământarea care zace ascunsă în sufletele altora.
Sunt mări adânci, tăcute, uneori întunecate,
care navighează furtuni de vise și gânduri mature.
Fiecare inimă poartă cicatrici ale unor bătălii necunoscute,
o greutate invizibilă, pe care cei care nu o simt, nu o pot scutura.
Totuși, sub acea suprafață a aspectului,
trăiește într-un univers de luptă și rezistență.
Ascultă tăcerea care țipă, prestează-ți urechea.
Fiecare suflet este o lume, diferită, dar o oglindă.
Judecând, pierdem darul empatiei,
în înțelegere, descoperim poezia.
În Taina Credinței
Nu întotdeauna suntem pregătiți să fim bătuți cu pietre,
când credința noastră arde ca o flacără-n tăcere.
Într-o lume ce adesea uită să privească spre cer,
ne rămâne doar speranța, ca un cântec efemer.
Pe cărări de lumină, pașii noștri se pierd,
căutând adevărul în cuvinte ce se cer.
Dar în inimi, o șoaptă, un ecou divin răsună,
și ne cheamă să iubim, chiar și-n noaptea cea mai bună.
Nu-i ușor să porți crucea, să ierți și să crezi,
când lumea te judecă, iar tu doar să veghezi.
Dar în taina credinței, găsim alinare,
o lumină ce străpunge orice disperare.
Ziua Trezirii
Vine o zi de mirare liniștită,
Nu trezită din somn, ci din durere,
Ți-ai uitat esența,
Stinsă de prea multă dragoste și răbdare.
Ai spus „da” când ai vrut să negi,
Ți-ai ascuns plânsul ca să nu rănești,
Ai dat prea mult, fără odihnă,
Stingându-ți focul strălucitor.
Mamă, soră, prietenă credincioasă,
Un înger tăcut cu mâini zvelte,
Ai purtat greutatea tuturor celorlalți,
Dar cine a văzut vreodată pașii tăi vicleni?
Vine liniștea, vidul domnește,
Copiii mari, prietenul îndepărtat,
Și în oglindă un chip străin,
Nu mai știi cine ești, unde ți-e calea.
Nu este durerea a ceea ce ai pierdut,
Doar că nimeni nu a înțeles vreodată,
Greutatea purtată, cântecul înăbușit,
Speranțele unei inimi neiubite.
Nu e prea târziu, timpul este prezent,
Adună-te, ridică-ți mintea,
Strigă-ți numele, auzi-ți cântecul,
Găsește-ți drumul înapoi fără regret.
Abandonează umbrele unei vieți înălțătoare,
Luminează drumul care acum este numai al tău,
E rândul tău să trăiești și să strălucești,
Pentru tine, cu tine, pentru totdeauna, strălucind.
Lumina Harului Suprem
O, har divin ce cerul lin inundă,
Flacără vie, ce arde, nu pătrunde,
Dincolo de misterul omenesc tăcut,
Ești viață nouă, un foc renăscut.
Sufletul neliniștit ți se-ncredințează,
Dincolo de granițe, harul te veghează,
Cei ce-ți simt atingerea divină,
Întrezăresc imensul ce renaște din ruină.
O, mâna ce pe orb îl duci spre orizont,
Lumină ce alungă nopțile de front,
Tăcut cuvânt, o cheie din lumină,
Ce inima distorsionată o alină.
Nu e prin merit, nici prin fapta omenească,
Ci darul pur al iubirii cerești să crească,
Cei ce se-nclină smeriți cu umilință,
Primesc puterea creatoare, credință.
O, har ce căderea o poți opri,
Steaua care pace în suflet va sădi,
Pe calea fragilă, grația domnește,
Și în lumină, ființa se trezește.
În umbrele sorții ce grele ne apasă,
În amărăciunea unei dureri ce ne lasă,
Tu strălucești, candoare angelică, divină,
Al meu far sigur, alinare deplină.
Sufletul zdrobit îl ridici cu ușurință,
Îl eliberezi de povara din ființă,
Și ca ceata ce soarele o desface,
Arăți chipul omului în splendoare de pace.
O, grație, melodie cerească auzită-n vis,
Liniște veșnică, în cuvânt ai fost decis,
Ești viața ce renaște viața-n ființă,
Val ce transformă și dă omului credință.
Pe cerurile aurii unde ești regină,
Suflare eternă ce iubirea determină,
Noi, praf și stuf fragil, ne închinăm,
În fața harului tău, lumină proclamăm.
*
Biografie
-
-
Lidia
Popa s-a născut pe 16 aprilie 1964 in România, comuna Piatra
Șoimului, județul Neamț. A studiat și a locuit în municipiul Piatra
Neamț. În prezent trăiește, scrie și lucrează la Roma, Italia. A
debutat ca poet în limba italiană în 2014 în Antologia cu mai mulți
poeți „Sentire” a editurii Pagine Roma, apoi în 2016 în volumul de
poezii „Punto differente (essere)”/ Punct diferit (a fi) ediția
italiană (care a câștigat Premiul Corona) cu Aletti Editore. Au
urmat alte șapte cărți de poezie publicate: În Italia: „ Nell'antro
dei miei pensieri (Dacia) 2016 Aletti Editore (care a primit
Premiile Maria Cumani Quasimodo și Poetry Club Association Prize), "Anfora
di cielo" ed. italiană/ română 2017 Divinafollia Edizioni, "Segni
silenti" ed.italiană 2025 Pace Edizioni. Iar în România: "Sufletul
cuvintelor/ Spirti i Fjalëve" ed. română/ albaneză 2022 Editura
Amanda Edit Verlag, "Vocea interioară" ed. română/ italiană 2022
Editura Amanda Edit Verlag, „Sintagme cu dor de trifoi” ed. română
2022 Editura Minela, „Soulmatess” ed. engleză/română 2025 Editura
eCreator.
A fost publicată în numeroase antologii și reviste internaționale,
atât pe hârtie, cât și online, în Italia, România, Serbia, Statele
Unite, Canada, Bangladesh, Austria, Germania, Spania, Turcia,
Belgia, Liban, Mexic etc. iar operele sale literare sunt traduse în
alte limbi. A primit numeroase premii internaționale, inclusiv două
titluri Doctor Honoris Causa în literatura latino-americană și în
umanitate și un titlu de ambasador al păcii și justiției sociale în
lumea literaturii.
Alte premii și recunoașteri în Italia: I Trionfi -
Francesco Petrarca, Alberoandronico, Salvatore Quasimodo, La Rosse
Pergamene etc. Premii și recunoașteri internaționale: Medalia
Ordinului Shakespeare, Cesar Vallejo, Jorge Luis Borghes,
Rabindranath Tagore, Vulturul de Aur și Vulturul de platină, Medalia
Miguel Cervantes, Luis Muñoz Rivera, Antonio Di Benedetto, Carlos
Hugo Garrido Chalén etc. Este membru al Federației Unitare a
Scriitorilor din Italia (FUIS) și membru al Uniunii Scriitorilor
Hispanic-World (UHE), fondator și președinte al poetului Carlos Hugo
Garrido Chalén, Peru, iar Lidia Popa este președintele de onoare al
filialei UHE din România. Este fondatorul grupului literar „Lido
dell'anima” și gestionează publicațiile online și un premiu
internațional care se referă la grup. Este administrator și membru
al consiliului de administrație al grupului literar Poetry and
Literature World Vision (PLWV) din Bangladesh. Face parte din
redacția revistelor „Condeierul diasporei” Austria, „Claviaturi”
România și „Consulta delle Donne” Italia. Acestea și toate celelalte
funcții literare sunt onorifice și neremunerate. Este activă în
numeroase grupuri literare în lumea literaturii internaționale. Are
proiecte de scriere inedite (poezii, eseuri, povestiri) unele în
curs de publicare.
Alte informatii utile:
https://lidiapopablog.wordpress.com
https://lidodellanima.wordpress.com
