-
Ştefan Petrea - Sonete
-
-
-
Mă doare-n sânge
Mă doare-n sânge, noaptea, taina bând-o,
Vărsare mi-e de os, străbun e visul,
Înaltul cer pe mare-și poartă-abisul
De stele stând în tine, moarte, blândo.
În foaie-mi țin ca de demult înscrisul
Eu vorba veche în peniță-având-o
Iar tu, iubito, de mister osândo
Îmi dai cuvântu-n adevăr promisul.
Enigma ta de prin strămoși mă soarbe
Fiindu-mi azi de fostul verb zălog
De basm acum că stihurile-s oarbe.
La Dumnezeu de-un aprig imn mă rog
Să sfredelesc priviri ca-n răni de coarbe,
Să amețesc gândiri ca de un drog.
Mi-e frică, mamă
Mi-e frică, mamă,-n veci că te vei duce
Neaşezându-mi capu-n a ta poală
Ulcica vieţii tale-aproape-i goală,
Mi-e jind de mine verde-n vămi caduce.
Tu-mi fierbi iubire în a vieţii oală
Dar doru-ncepe-n cleşti să mă apuce,
La ţâţa ta mi-s rănile uituce
Şi timpul are curgerea domoală.
Rămâi tu încă-n trai, a mea măicuţă
Că încă n-am pecete de bărbat
Şi ofu-mi doarme-n litera micuţă.
Şi zmei cu Feţii cei Frumoşi se bat,
De-nham o lege veche la căruţă
E numai vânt ce suflă-n zări turbat.
Mai trece-un gând la poarta celor multe
Mai trece-un gând la poarta celor multe
Şi fum de frig prin tot văzduhu-adie
Dorm sfinţii în icoane, în grafie
La glasul dumnezeului s-asculte.
Şi-n iarnă câte roze-n geam să fie
Pe-atâtea-s fraze-n declinări oculte
Nu am emoţii, grele să exulte
Ce-a mai rămas din mine-n poezie.
Şi prin auzul rece de lumină
Doar fără vorbe simt adânc fior
Ce literă din haos să devină.
Şi-n clipa fără curgere m-omor,
Din Şarpe, duc o viaţă de jivină
Şi-mi este jind, de ieri îmi este dor.
Când viaţa nu se-ncheagă în montură
Când viaţa nu se-ncheagă în montură
Bijuteria morţii este fadă
Şi demonii îs puşi pe lungă sfadă
Când îngerii ne strigă-n vorbă pură.
Aştept la aşternut femei să-mi cadă
Şi dulce fi-va leneşa lor gură
Mă rog de Tine, Doamne, mă îndură
Când Te privesc ori îţi arunc ocheadă.
Când traiu-mi este doar o simulare
Amurgul lui e zeamă de venin
Nu zahărul vecia ce-l presare.
Din zare cai de nefiinţă vin
Năluci spre a le-njunghia pe-altare
Când sunt carnat îi lepăd în suspin.
rămâi, o, mamă
rămâi, o, mamă-n anii ce te scaldă
nu mai înainta spre-a morţii clipă
că după ea tăcerea se-nfiripă
şi n-o să-mi mai şopteşti iubire caldă.
îmi faci de mângâieri pe chip risipă
de prins lumina-mi eşti a vieţii şoaldă
şi Domnul pace-n mine din înalt dă
în poala ta visez, nimicul ţipă.
crepusculul să nu ţi-l mai apropii
să-mi stai alături în parfum de veci
alungă nunta-n ultim mers cu popii.
plecând, o să-ţi sărut obrajii reci
imens voi plânge-n văz cum au ciclopii
ci încă azi cresc flori pe unde treci.
Ștefan Petrea s-a născut pe 29 mai
1981. A copilărit în satul Zorleni, lângă Bârlad.
Studii liceale. Redactor la revista Junimea studențească. Fost
student la Psihologie, Teatru, Litere. Boem de profesie,
-
nu a finalizat niciuna dintre cele mai
sus amintite.
Are
așternute pe hârtie peste 5000 de
poezii, dintre care peste 3000
de sonete.
Apariții în numeroase publicaţii: Păreri
tutovene, Bîrladul, Academia Bîrlădeană, Junimea studențească,
-
Înscrisuri artistic, Argeș, Cronica,
Aripi tinere, Pași spre infinit, Algoritm literar, Scârț.
-
-
Debut editorial: Pași în întuneric,
editura Timpul, Iași, 2000
Au urmat: Jurnal, editura Timpul, Iași, 2004; Refugiul din călimară,
editura Junimea, Iași, 2012;
-
Ruj Negru, editura Junimea, Iași,
2014; Sintagma visului (sonete) etc.