Constanța Abălașei-Donosă - Pe cărări de nea stelată
 

Pe cărări de nea stelată

S-a dus noiembrie plumburiu
Trecând într-o culoare spartă,
Toamna, drumu-și va călăuzi
Cărărrui de nea stelată.
Stai tu toamnă rumenă
Printre codrii și grădini,
Poți să dai iarăși furtună
Făr ca neaua să înșiri!
Mai stai toamnă peste lanuri
Ale verii împletite,
Peste crengile de lauri
Nouă ce ne-au fost sortite.


Îți voi picta o amintire

Îți voi picta amintirea despotică
Din care tu încerci să fugi,
De culoarea cuvântului aprins
Și-a lumânărilor pentru rugi.
Îți voi picta părul, apoi fața
Ochii cu lumina dinprejur,
Ruga smerită spusă-n Altar
Icoanelor darnice de har!
Acolo, numai cu ființa ta
Sub simțuri îți vei aminti,
De lacrima, mâhnirea mea
Venite spre a mă stăpâni!


Amintiri nemărginite

Amintirile-mi nemărginite
S-au dus cu toate în mormânt,
Îs vii, șoptesc, le văd trezite
Pe chipul părinților sfințit.
Din copilăria mea, în căsuța albă
Și-n grădina de-altă dată,
Mușcate roșii, flori de nalbă
Pomii cu fructe mari de salbă
S-a dus pe-a timpului ogradă!
De toți și toate-mi aduc aminte;
Patu unde dormeam, masa la care-nvățam
Să scriu, să citesc din abecedarul sfânt.
În odaie tulburată uneori, mă rugam
Cu lacrimi line, mulțumind lui Dumnezeu,
Maicii și Fiului, rugăciunea spuneam
Îngerilor care mă-nsoțeau! .


Toamnă, ție mă rog

Mă rog ție toamnă cu frunzele-n cădere
Nopților de-acum reci ce mă alintă uneori,
Te urmăresc zilnic, ca ziua de Înviere
Și-ți văd pe chip ploaia, plângând deseori.
Mă rog la Cerul nostru că Sus e Cineva
Deși norii-s triști, melancolici și-amăgiți,
Ploaia-ți spală zilnic și aievea
Haina în culori cu purpură tiviți.

De-ai venit acum, rămâi aici mereu
Prin sosirea ta, nimic nu-i întâmplător,
Timpul fiecărui an, e și timpul meu
Frumoasă toamnă, de taine ești ziditor.
Chipurilor trecute în a treia fază
Lumina le-o aprinzi cu strălucire,
Le speli dezamăgirea ca pe-o oază
Dăruind cadrane de iubire!


Dragă-mi ești pădure

Dragă-mi ești pădure-ngălbenită
Când frunza-ți este țesălată,
De ploaie și de vânt bătută
Și iarna ce se vrea trezită.
Prin septembrie începi să te fardezi
De faci grădinile să tacă,
Cer cu ploi, Brumărelui alegi
Fardurile să nu-ți treacă.

Din noiembrie dorurile-ți lasă
Stând sub veghe cu ardoare,
Frigului de tine chiar nu-i pasă
Știe tot de ce ești în stare.
Iarna de apare-n prag
Sub roi de frunze adormite
Asculți crivățul cu drag
Cântecul iernii sosite.


Ești o stea ce te înclini

Ești o stea ce te înclini
Dintre aștri în abis,
Treci prin noapte și lumini
Și-mi revii mereu în vis.
Tu apari strălucitor
Întinzând priviri roșcate,
Ochii îți sunt mai colorați
Culoare din doruri coapte.
Întinzi brațele smerit
Repetând în jurul meu,
Din a stelelor iubit
Văzut doar de ochiul tău.


Ți-am ales din amintiri

Ți-am ales din amintiri
Gestul mâinilor pierdute,
Conturul degetelor subțiri
Peste păr și peste frunte.
Peste geana ochilor
Ce le mângâiai într-una,
Buzele pline de dor
Cum sunt stelele și luna.
Seară de seară în vis
Noi doi, ne petreceam amarul,
Tu-n sobor de stele Sus
Eu aici, smulgându-ți dorul.
Zorii zilei de veneau
Gândul îmi pleca în lume,
Când seara iar revenea
Bâlbâiam doar al tău nume.


Să ne iubim plini de iertare

Să mă iubești cu raze iertătoare
De sus peste mine să le frângi,
Cu forța lor cea iubitoare
Tăcerea nopții să învingi.
Să strângem doar ce e admis
În noaptea plină cu stele,
Rugăciunii, cuvântului din ele!
De-i întunecat - lumină
Nimic să nu ascundem,
Ne-ai înfăptuit într-o ființă
Harului să îi pătrundem!


Însingurătate stearpă

Însingurătate stearpă
Dorul tău îmi e lumină,
Ochii-ți par o flacără
Nopatea în surdină.
Tare-aș vrea să mă cuprinzi
Să fim în apropiere,
Cu dorul să mă veghezi
Prin sărut și prin durere.
S-avem libere simțiri
Nimeni să nu știe,
Amintiri după amintiri
Eu-lui nostru să fie!


Albastră-i steaua noastră

Albastră-i steaua noastră
Prin lumina ei curată,
Și-a răsfrânt ca niciodată
Cugetu-n doruri și faptă.
Iată-ne, iubindu-ne din nou
Din tainele lăsate cândva,
În seara când ne-am despărțit
Pe ploaia ce ne-mbrățișa!
Trecut-au serile ce-au dat
Doruri blânde licărind,
Iubiri în pulbere de cad
Peste noi bine venind.
Albastră-i steaua noastră
Ce ne păzește-n veghe,
Ne ilumină voioasă
Sub gândurile-i de leghe!


Vis de noapte rătăcit

Vis de nopate rătăcit ori din Cer venit
Pictat ca un curcubeu ori mai albăstrit.
Aduci dor ușor, dorinți potcivite,
Rugăciuni făcute de cruce sfințite!
Zorii mă aleargă tot spre rugăciune
Cruce fac și seara, când ea revine!
Mă așez în tihnă, Maica o privesc
Știu că mă ascultă, este cu mine.
În puterea nopții țipăt de pescăruș
Cântă pe limba sa-n tăcere,
Ruga nopții; rugă tristă de durere.

Așa-mi cânta și mama în cântecele ei,
Mă alinta cu dor la taina somnului.
Îmi picura din lumina rugăciunii
Să văd doar Fața Domnului!


Ai venit să mă ilumini

Ai venit să mă ilumini
Spunându-mi că ești din Ceruri
Precum steaua făcătoare de minuni.
De ce-mi ceri să te urmez
Când ai din amintirile ferice?
Pari lunecos, încolăcit pe raza Lunii!
În taină, decupezi cuvinte simple
Din oale sparte, fulgi de păun,
Din oase de pește prins la Neptun.
Din plânsul neiubit în nocturn
Ori zborul fără vlagă străbun.
De ce-mi ceri să te urmez?
Privește-mi zidul gândurilor.
Mâinile ce-ți vor mângâia
Aglomerația de iubiri inutile,
Ochii despuiați de singurătate
Dulceagul inimii de tristeți sufocate!


Primăvara-i pentru tine

Femeia-i pentru tine
Un nufăr printre sălcii plângând,
Când la Răsărit de soare
Când în Apusul nesăbuit.
Femeia-i pentru tine
Un vis, o moarte, o înviere,
Un cântec de foc, o înălțare
O netrăire de dor apoi depărtare.
Femeia-i pentru tine
Un întuneric apoi lumina
Răsăritul ce trece ușor
Apusul ce vine plutind cu mila.
Femeia-i pentru tine
Copacul rămuros cu brațe lungi,
Ce te mângâie din cap la brâu
De la brâu spre tălpi,
Și te strânge lângă ea
Prefăcându-te în dor și stea!
De ești dor, rătăcești poezie
Stea de ești, îți cânți numai ție!


La început

La început
Sărutul ți-a fost pașnic.
Nopatea, numai pentru muza ta
Ziua, pentru iubirea nespusă,
Că soarele ți s-a sleit pe chip
De taina palmei neatinsă.
De ce sărutul crezi pătruns,
La agonia răbdării?
Să știi că mereu vei fi învins
De gândul sfidării.


Aș vrea să-ți ating făptura

Aș vrea să îți ating făptura, în podul palmei să îl strâng,
Să-ți spun mai mult ca niciodată, dorințele ce ne înving.
Aș vrea să te ating încet c-un cântec de l-aș ști,
La gât să-ți pun năframă violet cu picuri de ploaie de-ar fi.
Aș mai primi de-ai vrea să-mi da, amorul și dulceața să curgă,
Să ne fie precum stropul bălai descântecul vorbelor ce n-ai!


Ai oprit stelele

Ai oprit stelele pe rând din jocul lor stelesc,
Să nu cadă licărind peste cei care jelesc.
Ai vrut să-mi dai din forța lor nepriceputul dor din timp,
Mi-ai dăruit cu-aceiași sete un pat de frunză verde.
Steaua ta din bolta-nstelată tot cuvântă și tresaltă,
Se bucură că slujește chipurile noastre iubește!

Sursa: Constanța Abălașei-Donosă, 8 nov. 2023