- Carmen Oltean - Distopia sufletului și arta de a vedea lumina
-
-
Câți ştiu că
trăiesc într-o distopie? Câți dintre noi rămân prinși într-un
decor care nu le aparține, fără să îşi dea seama? Câți oameni se
trezesc dimineața, beau cafeaua, pornesc spre munci care le
storc sufletul, zâmbesc din obligație, rămân prizonieri ai unui
teatru de păpuși unde fiecare şi-a acceptat sforile ca parte din
normalitate? O lume a convențiilor nescrise, a regulilor impuse
subtil, unde libertatea e o iluzie permisă doar în colțurile
ascunse ale minții.
Eu ştiu că sunt într-o astfel de lume. O lume unde fiecare trăieşte pentru interesul propriu, unde copiii încă se descoperă, dar par prizonieri ai propriului egoism, unde partenerii de viață sunt absorbiți de propriile frământări, iar cuvintele spuse nu înseamnă neapărat comunicare. O societate unde sensibilitatea e taxată, unde creația e redusă la validare externă, unde expresia autentică este adesea filtrată prin aşteptările altora, pierzându-și esența în fața conformismului.
Stoicii vorbeau despre dicotomia controlului: să acceptăm ceea ce nu putem schimba și să ne concentrăm pe ce e în puterea noastră. Dar ce faci când ai senzația că nimic nu e sub control? Când vezi clar că sforile teatrului sunt făcute să nu poată fi tăiate? Răspunsul nu este în luptă, ci în claritate.
Adevărata putere vine când realizezi că libertatea nu îți poate fi luată, doar uitată. Există o cale de a vedea lumina chiar și în întuneric. În drumurile închise, când ne batem de un zid, se ascunde o altă cale. Poate una pe care nu am fi ales-o inițial, dar care ne forțează să ne descoperim altfel. Când lumea exterioară pare inaccesibilă, e șansa perfectă de a te recunoaște tu însăți.
Divinitatea nu se află într-o lume perfectă, ci în felul în care alegem să ne raportăm la lume. Viața este artă, nu pentru că este armonioasă în mod ideal, ci pentru că haosul ei are sens atunci când sufletul înseamnă ceva. A hrăni sufletul nu înseamnă a fugi de realitate, ci a vedea frumusețea în mijlocul ei.
Adevărata libertate nu înseamnă să rupi toate sforile, ci să alegi conștient când să dansezi și când să stai nemișcat. Să nu mai joci roluri care nu îți aparțin. Să îți faci propriul scenariu. Să iubești lumina din întuneric, nu pentru că e mai ușor, ci pentru că e singura alegere care îți păstrează sufletul viu.
Carpe Diem