Biografie

 


Mioara Baciu s-a născut pe data de 30.03.1968, în orășelul cu castani si plopi, Făurei de Brăila. Este licențiată în știinte economice in cadrul ASE Bucuresti, Facultatea de Relații Economice Internationale, după o carieră la catedră, in judetul Brăila, unde a predat discipline socio-umane si istorie (perioada 1986-2000). Din anul 2000, pană în prezent (2021)  îmbrațișează functia de inspector fiscal, in cadrul ANAF - AJFP Galati – Inspecție Fiscala Persoane Juridice.

Pasiunea pentru poezie datează din perioada gimnaziului, materializându-se mai pregnant în timpul liceului, prin trimiterea unor poezii la revista “Flacăra” a lui Adrian Păunescu, la rubrica lui Geo Dumitrescu (care nu s-au păstrat in arhiva personală).

      Participarea, ca invitat, in luna iunie 2017, la Festivalul de poezie si muzică de la Sivița, județul Galati, a marcat foarte precis faptul că, din acel moment, poezia avea să facă parte integrantă din ea.

Ulterior, Tabăra de creație de la Maliuc, Tulcea, organizată in luna iulie 2017 de către Platforma literara “Grai romanesc”, precum și debutul publicistic in antologia “Iubiri înrourate” (coordonator Liliana Liciu si editor Trandafir Sîmpetru), marcat prin publicarea poeziei “Culoarea gândului”, Editura Liric Graph, au deschis pentru proaspăta poetă noi oportunități, noi orizonturi, noi abordări.

 

Cărti publicate:

Dincolo de vise – poezii, Editura Liric Graph, Colectia Grai Românesc, martie 2018

Raze de gand – poezii, Editura Pim, iunie 2019

Pe potecile gândului - volumul poezii biligv (româno-italian), Editura Pim, martie 2020

 

Antologii:

Iubiri înrourate” (iulie 2017);

Pod de flori si de dor”( februarie 2018) - coordonator Liliana Liciu si editor Trandafir Sîmpetru - Editura Lirich Graph; 

Parfumul unei noi primăveri” - Antologia de poezie româno-italiană - editor Trandafir Sîmpetru; traducător Maria Niculescu - Editura Lirich Graph;

Evadati din zapada” – editor George Teziu – Editura Inspirescu, (iulie 2018);

Ofrandele zeului har” – Editura PPC PUBLISHING Londra, Marea Britanie (septembrie 2018)  - coodonatori: Garofita Jianu, Mioara Baciu, Cristina-Maria Done, Sorin Baicu;

Dictionar de reliefuri literare românesti”, coodonator Mariana Moga, Editura Armonii Culturale (noiembrie 2018);

Clepsidra cu sentimente”, Tabara prieteniei literare, vol. II, editia 2019, coordonator Mariana Moga, editura Rotipo Iasi, 2019;

Inzapezirea cuvantului”, Colectia Antologica, Asociația Social-Culturala „eCreator”, coordonator Ioan Romeo Rosiianu, 2019

„Antologia Campionatului European de Poezie”, Editura Lirich Graph, mai 2019

„Muzica gandului”, coordonatori: Vasilica Mitrea, Garofita Jianu, Mioara Baciu, editura PIM, 2019;

„Petale de iubire”, coordonatori: Vasilica Mitrea, Garofita Jianu, Mioara Baciu, editura PIM, 2020

 

Premii literare:

- Premiu de excelență – Tabăra de creație de la Maliuc (iulie 2018)

- Premiu de excelență – Editura Inspirescu( iulie 2018)

- Titlul de „Ambasator al poezei”, acordat de Asociația Social-Culturală „eCreator”, condusă de Ioan Romeo Rosiianu;

- Premiul Revistei „Fiii Brailei”, in cadrul Campionatului European de Poezie, februarie 2018, pentru poezia „Să nu mă lași”.

- Premiul special in cadrul celei de-a patra editii a premiilor literare “Uniti per la legalita, Napoli, 2020, cu poezia “Descult prin gând”

 

Activităti literare: in cadrul Platformei literare „GRAI ROMANESC”, Festivalului Internațional al cărtii AXIS LIBRI, Asociației pentru civilizație ortodoxa (ASCIOR), Cenaclului „Mihail Sadoveanu”, Constanța, revista “Amprentele sufletului”, revista “logos si agape,  Asociația Social-Culturală „eCreator”, revista “Flacăra lui Păunescu

 

Calități deținute:

Membru în Liga Scriitorilor Români, Filiala Dobrogea, începând cu 17.07.2019;

Membru în Liga Scriitorilor Dobrogeni, începând cu 01.03.2020;

Redactor- șef Revista “Dobrogea culturală”, apărută sub egida Ligii Scriitorilor Dobrogeni, începând cu 15.02.2020

Fotografii reprezentative:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mioara Baciu - Creaţii reprezentative

 
 
 
 
NOCITURNĂ

Ceru-și piaptană norii
pe pragul năvalnicei clipe;

Iarna-și dezgolește trupul bălai,
viscolind cuvinte în răspăr.

Luna toarce fuior de vise coapte
pe aripa fremătândă a nopții;

Stele jucăușe scriu destine
agățând infinitul în nori de speranțe.


VENEAM ZORITĂ-N LUME

Cândva, lumina blândă-n germinar
Pe 30, in ’68, la ceas grăbit, de seară
Vestea pe strada Pieții, 29, lapidar
Minunea nașterii în zi de primăvară.

Zambile, ghiocei,narcise și mărgăritar
Își scuturau arar parfumul și pudoarea
Noian de stele, vrednic, de un furnicar
Croia cu sârg, agil, destinului, cărarea.

Veneam zorită-n lume c-un atare scop
S-aduc dezinhibat, cuvântului, culoare
S-aștern pe gând cerneala mea din toc
Și slovele să le presar în nesfârșita cale.

Cu litere arzânde iubirea s-o cuprind
Efervescența clipei s-o adun din stele
Pe aripi de soare, nemurirea s-o ating
Să implinesc, netemătoare,visele mele.


HRISTOS A ÎNVIAT CU-ADEVĂRAT!

Sosit pe lume pentru-a noastră mântuire
Din duhul sfant, din ceruri S-a intrupat
Întru Maria, pururea fecioară, cu iubire
Să spele-asudând al lumii nesfârșit păcat.

O stea lumina și-a trimis, vestind, în taină
Că-n zi de 25, in Betleem, in ieslea sfântă
Avea să nască, sacru fiu, Fecioara Mamă
Și-ntregii lumi iertare de păcate să aducă

Și mângâiere și iubire de aproape- a dăruit
Și vindecare - n trup, în cuget, și - n șimțire
A luat cu El poverile ce sufletele au înrobit,
Pavând cu sfinte pilde calea către nemurire

Și-a patimit din greu în evul lui Pontiu Pilat
Răstignit a fost pe cruce când Iuda a trădat
Însă, a treia zi, cum spun scripturile, a înviat
Și azi, Hristos, există-n oameni cu-adevărat!

A inviat din morți, călcând voit pre moarte
Prin jerfta Sa, tumultul de păcate a spălat
Și prorociile a împlinit, din Sfânta Carte
Să rostim azi cu evlavie: „Hristos a Înviat!”


DOR

Cuvinte-mi răscolesc setos cărarea
Și poposesc fugar, la mine-n gând
Își leagană perenitatea și plecarea
Pe țărmul nemuririi, spumegând.

Un dor nebun îmi lunecă prin vene
Un dor de glasul mamei, mult iubit
Un dor de vraja vremii ce se cerne
Prin labirint și foc de inimi, tăinuit.

Mi-e dor aprins de casa părintească
De puritatea-mi, ce-am sădit-o-n ea
Mi-e dor, lumina-n voie, să renască
Cu-aceeași strălucire-n viața mea.

Mi-e dor să-mi fie zilele, lumină
Mi-e dor să-mi fie viata numai cânt
Mi-e dor nebun, cât dorul va să țină
Să-și plângă nemurirea in cuvânt...


CÂND CERU-ȘI CERNE SITA

Ce faci la ora când întreb de tine,
Când alizee-mi bat prin gânduri?
Ti-e cald sau rece, rău sau bine,
Când luna-și cerne stele randuri?

Ce faci, la ora când îmi este dor
Să navighez prin clipe de iubire,
Să-mi trilui calde vorbe de amor
Să simt pulsând smintita fericire?

Ce faci la ora când iar îmi e greu,
Respir poveri și inima-mi tresare
Și port pe umeri foc de Prometeu
Și bucuriile-mi sunt tot mai rare?

Ce faci la ora când întreb de tine
Îmi este dor și-mi este iarăși greu?
Te rog, răspunde-mi că-ți e bine,
Că-ți sunt în gânduri, tot mereu

Și spune-mi că-mi vei fi tot tu ursita
Și că-ti voi fi din nou mireasă, eu
Noi doi și cerul care-și cerne sita
Prin timpul hărăzit de Dumnezeu.


PE TÂMPLA GÂNDULUI NESCRIS

Soarele-mi mângâie blând
tâmpla gândului nescris
răscolind anotimpuri,
prin nemințite iubiri .....

Miresme picurate-n dimineți
îmi netezesc aleile inimii
și mă îmbie să risipesc
troienite gânduri...

Speranțe răsturnate în paharul vieții
Alungă neobosite metehne
agățate de tupina minții,
pe pragul neastâmpărat al clipei

Necuvintele mi se lipesc de gene,
dansează haotic pe file
și se transformă-n șimțiri
pe albia nemărginirii

Năvalnice, netrăirile aleargă
se-aprind și se sting,
zâmbesc și plâng deopotrivă
pe tâmpla gândului nescris ....


BOB DE GÂND PE GLEZNA NOPŢII

Bob de gând pe glezna nopții
Se coboară lin din stele
Scutură petale, valuri
Peste visurile mele...

Bob de gând pe glezna nopții
Mă-mpresoară în lumini
Largi cărări deschide-n ceruri
Pe aripi de heruvimi ...

Bob de gând pe glezna nopții
Arde-n zori și stinge focuri
Adunate-n umbra sorții
Risipite-n fade jocuri ...

Bob de gând pe glezna nopții
Mă invăluie cu sârg
Picură din stele şoapte
Și le-asterne în cuvânt...

Bob de gând pe glezna nopții
Lasă-ți geana pe hârtie
Pune rod în poezie
Să străbat-o veşnicie ...

Bob de gând pe glezna nopții
Noaptea mi-o îmbraci în zi,
Tu-mi dai strălucire vieţii,
Zâmbesc sorții, orice-ar fi...
 
 
MIRACOLUL RĂSĂRITULUI

Ceru-și ridică geana nopții
rostogolindu-și mingea de foc
pe umerii generoși.
Pescăruși brăzdeaz-orizonturi
în strigăt de iubire etern.
Neobositul dans al mării
învăluie în munți de vise
zboru-mi lăuntric.
Miracolul răsăritului
scrie neîncetat destine
în fiece bob de nisip.
Miracolul răsăritului
se revarsă asiduu
în respirația mării, în cuvant...
Miracolul răsăritului
hrănește perpetuu
speranța unui nou început..


SĂ FIM COPII

Să fim astăzi copii prin joc
Să alergăm, să râdem, să cântăm
Să ținem aripa clipei în loc
Și curcubeu de vise să pictăm.

Să ne-amintim să fim copii
Și zâmbete să oferim zburdând
Prin anotimpul viselor târzii
Din care n-om pleca nicicând.

Copilaria să ne fie un dar sfânt
Să-l oferim copiilor oricând
Și soare să ne fie pe pământ
În orice zbatere de gând!


MIREASĂ, TU, NATURĂ

Necontenit,
pădurea-și glăsuieste
trilul divin al mierlei,
în fiece tremur de frunză.
Necontenit,
ravisante trăiri
inundă barierele cunoașterii,
deschid ferestre spre cer,
luminând aleile sufletului
poleite cu petale de frumos.
Sublimul naturii fremătânde
invadează perpetuu
minunile facerii.
Cât de mireasa ne vei fi
natură tu, ca o morgană
ne vei cânta prin pletele
anotimpurilor noastre
povești de frumos...
 
 
SE FĂCEA, PĂREA CĂ ....

Se faceă că-mbrațișam stelele
Iar lumina lor radia nemurire
Ce se scurgea riguros in cuvânt
În ploaie, în zâmbet, și-n cânt

Se făcea că-mbrațișam luna
Iar poala cerului ne-nvelea
Cu mantia-i generoasă de stele
Tivită cu sclipiri de peruzele

Părea că te imbrațișam pe tine
Nestemată, nepieritoare iubire
Zâmbetul tău, furnicar de stele
Inundat acerb de dorințele mele

Părea aievea, că erai una cu luna
Și stelele-ți erau sfântă cunună
Se făcea ca-ți eram eu, cerul
Ce savura, arzând, strălucirea ta...
 
 
SINGURĂTATEA VIEȚII-N DOI

Mă însoțeste luna-n jocul sorții
Cand stelele pe buza nopții ard
Singurătatea-n doi în fața morții
Împrăstie bătăi de inimi în hazard.

Mi-s fugărite visele și gândul
Prin anotimpuri ce se sting în noi
Mi-i ger și-n galantare bate vantul
Singurătății ce-o trăim în doi.

Alerg ranită-n cursa nepăsării
Am obosit să viscolesti în noi
Să punem capăt astăzi disperării,
Singurătății ce-o trăim în doi.

 


 
LINIȘTE ȘI VRAJĂ

Desculțe taine-ai scuturat din clipa
Ce-n brațul nemuririi ne-a cuprins
Sărut, spășită, timpului grabit, aripa
Care, sălbatică iubire-n stele-a scris!

În galaxia ta cu văl umbrit de-o teamă
Frumos nebun, mereu cu chipul blând
Aștepți umil hârjoana viselor să cearnă
Simțiri și patimi, freamăt, doar in gând

Tu, caldă șimfonie a nopților fierbinți
Esti dor plecat, tăcere care țipă-n șoapte
În amalgam de vise dalbe, spui ce simți
Dai liniște și vrajă inimii căzute-n noapte.


COROLA DE GÂNDURI

Mi-alunecă un gând în palma nopții,
Se leagănă pe tâmpla harului divin,
Aduce-ofrande-n poala nobilă a sorții,
Scriind destine-n vremuri care vin.

Un gând va naște pururi alte gânduri,
Ce-și vor stropi culoarea in cuvânt.
Povesti se lasă scrise, printre rânduri
Atât cât viața naște viață pe pământ !

Din leagan sfânt, din fragedă pruncie
Noian de gând ma învelește-n astru
Ducând în zbor cuvântul întru veșnicie
Zidind pe clipe amfore de alabastru.

În taina-n care crește-n tihnă altă taină
Un gând se va-ntrupa sporadic în cuvânt
Cuvântu-i va fi gândului o sfânta haină
Și taina-i va fi gândului un veritabil scut.


ȘI, IATĂ, AZI MĂ-NTORC LA TINE, MAMĂ

Cu ochii umezi, ca o căprioară
Cu umeri garboviți de soartă
Suspini pe prispa de la țară
Că nu auzi bătând la poartă ...

Iar nu-i vezi chipul fiicei tale
Nici fiii tăi n-au mai trecut
Să-ți toarne viață în pocale
Și să-ți aline dorul mut

Pustiu de vise stau sa cadă
Și se-ntrupează în tăceri
Ți-i sufletul o toamnă caldă
Ce-și plânge frunza nicăieri

Nu indrăznești să-ți spui durerea
Nici ajutor n-aștepți, de fel
Accepti să se-mplineasca vrerea
Destinului, cât o mai fi, din el

Cu-obrazul cald, lipit de geamuri
Privirea lungă, dusă-n alte vremi
Mai speri, prin sinuoase gânduri
Copiii să îți mai alunge din temeri

Să-i știi că sunt pe drumu-ăl drept
Că-n existența lor sunt toate bune
Că toată viața și-au trăit-o ințelept
Și că azi, demni, se-ntorc la tine

Deschizi timid zăvorul de la porți
Faci drumuri, pe ulița fără nume
Pui streașină privirii, de mai poți
Și-astepti, sperând, intr-o minune

Și, iată, azi mă-ntorc din nou la tine
Să te cuprind, zâmbind, de subsuori
Să-ți mângâi visele, s-alung suspine
Și iar să-ți bucur sufletul până la nori

Să-ți mulțumesc frumoasa mea
Că fără tine-n viață, soare nu ar fi
Cortina nopții peste mine ar cădea
Noian de vise, întunericul ar nimici

Tu ești minunea care-mi umple viața
Ești vie flacără, ce- mi intreține visul
Copii mei îti vor urma mereu povața
De a-și trăi cu demnitate necuprinsul.


LA GURA SOBEI

Cu șoapte ce-mi alină dimineața
Mă-mbată dansul fulgului de nea
Timidă, iarna-mi colorează viața
Și mă întoarce în copilaria mea

Ca un copil mă bucur de omătul
Ce plapuma-și asterne peste noi
Ne-ntoarce supărarea deandăratul
Ne-nvață dansul dragostei în doi

Un geamantan de vise mi-este clipa
Grăbite ierni cad repezi peste gând
Smulgând în zborul timpului, aripa
Ce ne-călzește sufletele fremătand

Hai, vino, iarnă, hai, vino, iară
La gura sobei, noi să ne iubim
Și tot ce-i rău, în foc să piară
Noian de fericire să clădim.


MĂRITĂ ȚARĂ, ROMÂNIA

Cu dragoste și cu credință, in zi sfântă
Întind al clipei braț spre-aduceri aminte
Să-ți mângâi, țărișoară, fruntea căruntă
Chipul tău demn, de română sorginte

Pe tricolorul steag au scris cândva unire
Moși și strămoși, copii, parinți și frați
Și viața și-au jertit-o cu nețărmurită iubire
In fața vrașmașilor să rămânem neîntinați!

Cei de o mamă, de o limbă și de-un neam
Prea multe secole, pe umeri, am purtat
Despărțiri, asupriri și-un ideal ce-l nutream
Unirea să curgă în inimi române necondiționat!

Și azi, pe- ntâi decembrie aducem mulțumire
Eroilor ce-au scris cu aur jertfa lor in stele
Și au făcut, luptând, din idealul de unire
Un neam, o țară sfântă, în care credem cu putere!


ÎMPĂCATĂ CU SINE

Răscolesc, pe brațul vremii
amintirile copilăriei și ale adolescenței
agațate în castel de inimi pe strada Pieții,
stropite cu roua aducerii-aminte,
scrise in lacrima cerului, in ocean de priviri
acum, când, fugar incurabil, timpul
își odihnește pleoapa, o clipă.
Văd, ca prin vis, chipul sfânt al măicuței
care-și-așteaptă fiica, pe cărarea albită de dor,
să-i culeagă ghioceii de pe tâmplele,
pe care, au crescut munți de așteptări...
Simt dragostea ninșilor plopi
care, mă-mbrațișau, cândva, cu soț...
Privesc, apoi, cu uimire, cu încântare,
peste umerii ceasornicului,
povestea, scrisă pe petalele anilor,
de fetița din orășelul cu castani și plopi
cu brațe deschise spre cer,
recunoscătoare Providenței, pentru că este
și împăcată cu șine, într-o lume a ideilor ...


EMINESCIANĂ

Vegheaz-o stea prin frunzele de plopi,
Ce-s fără soţ, cântaţi in vers de aur;
Era stiută-n, in vremuri, de vecinii toţi;
Doar ea nu-ntrezărea al stelei laur.

Adesea o-astepta, tăcut, in noapte
Luceafărul, cu dragostea-i dintâi
Să-i prindă-n plete dalbe soapte
Să-i strige-n ceruri: ”mai ramai”....

Cum ea, nicicum, nu-nţelegea
Eternitatea dragostei de o clipă
Pe bolta cerului mai tare strălucea
Smulgând a ceasornicului aripă

Și fiindcă „candela iubirii” n-a aprins
S-a dus..., azi, nici că ii mai pasă;
Pe cea, care in mreaja ei l-a prins
Nepăsător, Luceafărul, o lasă.


ODĂ LUI EMINESCU

Eminescu e iubirea,
E Luceafărul cel blând;
Eminescu-i nemurirea,
Adunată in cuvânt.

El e tatăl limbii noastre,
Ce ne-a apărat moşia
De pagâni şi de năpaste,
Slăvind cu mândrie glia.

E fiul sfintei Moldove,
El trăieşte pururea
Mărturie ii stau slove
Lacul, teiul şi pădurea.

Eminescu-i România,
E tot ce-avem mai sfânt,
Poartă către simfonia
Frumuseţii din cuvânt.
 
 
MĂRTURISIRE ÎN AMURG

Adio-ți spun, iubite, cu inima rănită
Prea multe-am îndurat de când ne știm
Ce-a fost frumos s-a stins într-o clipită
Păreri de rău, în van, acum, rostim.

Nu poate, clipa, zidul să îl sfarme
Nici măcar versul nu ne mai unește
Suntem captivi in propriile karme
Destinul nemilos ne pedepsește.

De-a fost sau nu, iubire-adevărată
Ne vor răspunde frunzele de tei
Ce-or netezi cărarea-îndurerată
De pașii tăi pierduți în pașii mei...

Îți spun adio, dar rămâi in mine
Pumnal și scut al iernilor din gând
Viforniță și jar al lumilor păgâne
Ce-și scutură mirarea in cuvânt.

Iubitul meu cu ochi de căprioară
Din care azi regretele se scurg
Mărturisesc, la fel, ca-ntâia oara
Indubitabil, ai condei de demiurg.

Chiar dacă soarta s-a împotrivit
Cărările spre cer să ne unească
Îți spun adio, dar eu te-am iubit
De-acum tăcerea, doar, o să vorbească.
 
 
ROMANȚA IUBIRII

Nu ți-am mai scris demult o poezie
Cuvântul a făcut popas la mine-n gând
Nici nu mai știu de-a fost real sau fantezie
Când jurăminte ne rosteam plângând.

Dar dac-a fost, cândva, iubire-adevărată
În vers, îmbracă-mă în șoapte, pe-nteles
Obrazul mi-l atinge tandru, înc-odată
Te rog, compune-mă din stele-n univers.

Și, când pe brațul nopții, luna piere
Iar stele mii, arzând, se risipesc de dor
Rămâne pururi, una sfântă, între ele
Ce-și cerne dragostea deasupra unui nor.

Dovadă-n cer că n-a pierit, încă, iubirea
Sărutul tău fierbinte și versul ne vor fi
Zâmbetul cald, ce ți-a-ncolțit uimirea
Că pe altar de vise, iubirea vom jertfi.

 

 

poeme din volumul Raze de gând, ed. PIM, 2019