Biografie

 



Moga Marioara (Pseudonim literar: Mariana Moga), s-a născut la 3 mai 1966, în localitatea Sebeş, jud. Alba. După terminarea liceului urmează cursurile Facultății de Drept și Administrație Publică  a Universității din București.  Este membră a Uniunii Scriitorilor de Limbă Română, Chișinău, Republica Moldova, făcând  parte din Consiliul de Administrație al organizației; este membră a Ligii Scriitorilor din România și a Societății Culturale „Anton Pann” din Râmnicu – Vâlcea.

Debutează literar cu poezii publicate în diverse periodice și antologii, în anul 2008.
 
Născută pe tărâmul lui Lucian Blaga autoarea, cochetează cu lumea cărţilor în postura de autor din 2010, când îi apare primul volumul de versuri „Între piatră şi nisip”. Începând cu anul 2013, Mariana Moga reușește să treacă dincolo de granițele României, având pe parcursul anilor numeroase prezentări de carte, sau invitații la evenimente literare din Austria, Germania și Republica Moldova. Printre altele participă la „Ziua Europei”, ediţiile  2013 - 2016, eveniment organizat la Viena, iar în luna mai 2018 revine pentru a sărbătorii „Centenarul Marii Uniri” alături de românii din Republica Austria.

Posesoare a numeroase diplome de merit și excelentă  pentru activitatea literară, profesionalism şi dăruire în promovarea literaturii româneşti, în țară și peste hotare (diplome primite în Austria, Anglia, Republica Moldova, Italia și România), Mariana Moga obține și numeroase premii sau medalii, la diferite concursuri, amintind aici doar: premiul III , la secțiunea proză a Concursului internațional de creație „Poesis”, Taranto – Italia, 2016; premiul I la Festivalul Național  „Florența Albu” , secțiunea proză;  „Premiul Artur Silvestri și al Asociației Române pentru Patrimoniu”, obținut cu volumul de versuri „ Anotimpul cu trifoi”, în anul 2018. În 2015 primește din partea RadioTV Unirea Austria un premiu pentru volumul de versuri „Popas în suflet”.

Autoarea coordonează apariția anuală a antologiei „Clepsidra cu sentimente”; se ocupă de promovarea scriitorilor aflați la început de drum; înființează „Tabăra Prieteniei Literare – De amicitiae”, un proiect important unde se întâlnesc scriitori de origine română din țară și de peste hotare. Prin activitățile desfășurate, Mariana Moga reușește să promoveze actul cultural de calitate, susținând că prietenia literară trebuie să dăinuie în scopul promovării culturii și spiritualității românești.
Autoarea pătrunde cu scrierile sale până dincolo de ocean, în Statele Unite ale Americii, dar şi în Europa, pe lângă Austria şi Republica Moldova, în ţări ca Germania, Suedia, Croaţia, Spania, Anglia sau Italia.
 
Pe parcursul anilor are numeroase colaborări cu o serie de reviste și publicații de prestigiu, amintind aici: Revista de cultura „Discobolul" – apărută sub egida Uniunii Scriitorilor din România ; Antologia de cultură „Solteris” – apărută sub egida Uniunii Scriitorilor din România; Revista de cultură şi artă „Unirea” – Austria; Periodicul de cultură „ Literatură şi artă” - apărut sub egida Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova; Revista de cultură „Caligraf” – apărută sun egida Uniunii Scriitorilor din România; Revista de Literatură, Artă și Civilizație „Rotonda Valahă” – apărută sub egida Uniunii Scriitorilor din România; Periodicul de cultură „Paşii Profetului”, apărut sub egida Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”; Revista „Lumină Lină” - New York; Volumul de studii, analize, sinteze, recenzii şi opinii  „Aripa vederii” - Republica Moldova; „Zorile Bucovinei” – publicația românilor din Ucraina; Revista „Agora Literară” - publicaţie editată de Liga Scriitorilor din Români; Revista  bilingvă româno-germană „Der Unterwald " ; Antologia lirică  „Ucenicii cuvântului" ; Revista „Rapsodia” -  Sibiu; Revista „Arta Conversaţiei”- Colecţia „Poezia iubirii”, precum şi multe alte publicaţii de gen.
 
Cărți publicate: 

„Între piatră şi nisip" –  Editura Reîntregirea, poezii, Alba Iulia, 2010; „Popas în suflet ",  – bilingv română-engleză, poezii, Editura Emma Books, Sebeş, 2011; „Tăcerea albastră" – Editura Emma Books, poezii, Sebes, 2013; „Înaintând prin ceaţă” –  Editura Ecou Transilvan, roman, Cluj Napoca, 2014; „Dincolo de mine – Poeme cu spatele la oglindă” – Editura Ecou Transilvan, poezii, Cluj Napoca, 2015; „La un păhărel de veşnicie – Povestiri din lumea satului” – Editura Mircea cel Bătrân, proză scurtă, Băile Olăneşti, 2016;  „ Anotimpul cu trifoi ” – Editura Inspirescu, poezii, Satu Mare, 2017; „Clepsidra cu sentimente” – Editura Emma Books, Sebeș, 2018, antologie cu apariție anuală și „Dicționar de reliefuri literare românești” – Editura Armonii Culturale, Adjud, 2018.
 
Referințe critice:
 
Cornel Udrea, membru al Uniunii Scriitorilor din România spune despre autoare, făcând referire la poezia sa:
 
"Mariana Moga nu practică o poezie feministă, cu candori şoptite sau mici fiorituri stilistice, se abordează cu toată seriozitatea, iar propunerile pe care le face pentru această nouă construcţie poetică sunt plauzibile şi vin să reconfirme importanţa poeziei sale. La ora actuală, într-o inflaţie de poeţi şi de poezie, vocea acesteia se singularizează tocmai prin refuzul de a adopta comoditatea lucrului comun, ridicat la pretenţia de vers [...]
Este o certitudine faptul că Mariana Moga este un poet care se ia în serios şi care, atunci când vine cu propuneri de frumuseţe versificată către cititor, o face cu toată responsabilitatea şi acest lucru înseamnă claritate, durabilitate şi până la urmă, aşezarea poeziei sale într-o loc al său, inconfundabil."
 

Emilia Dabu, Uniunea Scriitorilor din România,  scria pe 2 iulie 2017:
 
"Poezia spirituală, filozofică, revelațiile, au o lume a lor în sufletul autoarei  „ eu știu că visurile pier” spre „ o nouă eră în cuvânt” deși „ un ger năpraznic parcă dirijat” riscă să ne cuprindă, iar singurătatea de la o vreme   „ tipărește poeme-n Univers”.
    Poeta Mariana Moga a trecut „ prin constelații   îmbrăcate-n haine ude ” și „ în amor etern cu cerul,/ a stat preț de o secundă,/ lângă temelia vieții,/ povestind cu steaua sa”.
    „Anotimpul cu trifoi” este o carte de evoluție, o carte ce te ajută să supraviețuiești prin poezie, care te sprijină să nu îți fie sufletul învins. Ne răcorește inima cu apă vie și ne arată calea spre bucuria vieții. Iarna, anotimpul desăvărșirii, o inspiră pe autoare „ se despletește iarna... în murmur de cristale cu o rânduială veche” sau „ îngenunchez cuvinte sub tălpile de sănii/ și-mi scutur trupul rece de ceață și uitare”, fiind „ înfășurată-n ninsori ca-ntr-un fuior”.
    Devenind unul dintre ultimii grăniceri  ai poeziei adevărate, autoarea mângâie, dar în același timp își impune dreptul de a rămâne vii oamenii frumoși, de a nu lăsa viscolul urii și răutății să contopească visele, credința sau speranțele și cât există apărători de valoarea și forța scriitoarei Mariana Moga va exista bucuria întâlnirii cu poezia adevărată. – din recenzia volumului ” Anotimpul cu trifoi”"
 
 
Criticul literar Victoria Fonari, membră a Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, într-un articol publicat în Revista „ Literatura și arta” a USM, la 6 octombrie 2016 , preciza: 
 
"Mariana Moga îşi pictează cu litere „Tăcerea albastră”. Universul i se destăinuie şi în momente de restrişte iubirea este cea care o fortifcă. Este o fire puternică, pentru care tăcerea nu înseamnă resemnare, tăcerea este strigătul care ştie desprinderea, cunoaşte zborul şi accede prin viziunea individuală la universal."
 
 
În tipografie cu volumele:

"Versuri în decor encomiastic" – versuri
"Negustoarea de iluzi" – proză
 
În lucru volumele:

"Cetatea de la marginea veșniciei" – proză
"Povestea soarelui şi a lunii" –  carte pentru copii
 
 
Fotografii reprezentative:

 
 
 

Mariana Moga - Poezii

 


 

 ***

Pașii mei imită o cusătură
și mă leagă de timp.
Mi-am imprimat palma
în pământul pustiu pentru posteritate.
Toată viața mea este acolo.
Citiți-o!


VAMA DINTRE POLURI

Salut eternitatea captând secunde nude,
ca cioburi de lumină cad fulgii, în pereche,
se despleteşte iarna prin vama dintre poluri,
în murmur de cristale c-o rânduială veche.

M-a invadat tăcerea cu valuri moi şi umezi,
nu simt nicio durere, azi nu mai sunt în stare,
îngenunchez cuvinte sub tălpile de sănii
şi-mi scutur trupul rece de ceaţă şi uitare.

Între zăpezi bolnave de-atâta veritate,
zâmbesc un pic cam straniu şi mă cuprinde-un dor,
mă uit la cer să-mi cumpăr un dram de amintire
fiind înfăşurată-n ninsori ca-ntr-un fuior.

***

Dureri îmi trec prin vene, rănindu-mi plămânul,
am devenit tamponul dintre pământ şi cer,
iar de singurătate alerg în a mea urmă,
sub templul zilei astăzi sunt ultim grănicer.


POEMUL VIEȚII MELE

Eu sunt precum o frunză în toamna deghizată,
sunt o poveste rară în veac sau poate-un mit,
îmi curg prin vene rânduri și doruri îndrăznețe,
când sus pe Dealul Negru bat clopote la schit.

Și în amurgul zilei lăsând în urmă calea,
pădurea mă invită să stau la adăpost,
plătesc tribut trei versuri ce le-am adus cu mine,
iar pașii mi se-adapă din lutul fără rost.

În sânge simt cum urcă trăiri din Testament,
esențe de lumină izvorând prin ceață,
cuvintele m-apasă cu ritmuri de blestem
și dorul lor mă arde până dimineață.

Le-am recitat în șoaptă, iar cerul cocoșat
de ultimele stele parcă îmi răspunde:
„ Tu te-ai născut din lutul pădurii pe-nserat,
nu rătăci acum când dorul te pătrunde”.

Astăzi îi dedic toamnei poemul vieții mele,
trăiri îmi dau binețe și curg necontenit,
la geam aștept tăcută și cercetând iar dealul,
nu mai aud bătând clopote-n vechiul schit.


PRESUPUS APOCALIPTIC

Un decor apocaliptic
Cu ore pietrificate
Ce se pierd uşor în urma
Lăsată de Dumnezeu,
Stăpâneşte infinitul
Bântuit de nevedere,
Coborând apoi în rocă
Printre lut şi minereu.

Fuziune mâl şi ploaie
Concluzionau în piatră,
Iar perdeaua de-ntuneric
Tot dansa în ritm păgân,
Profilând în zodiacul
Rămăşiţelor bipede,
Trei schelete ascunse-n roca
Fără aer şi plămân.

Timpul căuta sub oase
Vlăguit de existenţă,
Îngeri se stingeau în valuri
Înfăşaţi cu plânsul meu,
Pământul nu mai respiră
Oprindu-şi centrifugarea,
Când descoperă femurul
Unui brav arhiereu.

Îndrăznesc şi-mi plimb privirea
Cu o patimă atroce,

Prin gramatica culorii
Absorbită de elipsă
Și din propriile-mi gânduri
Rătăcite-n vama nopţii,
Îmi culeg nemărginirea
La final de-apocalipsă.


ATÂT DE GREU

Pe undeva ştiu că veghează
lumina peste un gutui,
ori poate-un felinar visează,
privind la calea nimănui.

Dansează licurici în beznă,
prinn seara fără calendar,
ceaţa ajunsă pân’ la gleznă
plutea-n decorul legendar.

Aud din zări întunecate,
bolnavi cerşind un strop de stea,
iar nori cu vise spulberate,
stau goi, chiar sângerând pe ea.

Deodată orologiul bate,
ascuns după un ceas târziu,
cu respiraţii prea curbate
şi-un râs gemut de prea pustiu.

Mâine e ziua de paradă,
sărbătoresc un „amărât”,
stau nevoiaşi chirciţi pe stradă,
cu ceaţa îngheţată-n gât.


Trecerea umbrei

Îmi ninge în suflet iubite,
priveşte zăpada pe ramuri,
se pierde în viscol tăcerea
şi-ngheaţă lumina la geamuri.

Prin noapte trec ca o umbră,
eu sunt vânzătoarea de vânt,
în seara furtunii cu stele
„ Iubite, mai ştii cine sunt?”

Ascultă colindul din zare,
pe stradă iar trece-un tramvai,
întind o mână spre tine:
„Iubite, te-aştept la un ceai!”
---
În mine se-ascund zăpezi numărate
şi ninge, iar stele vin să mă vadă,
în noaptea aceasta te rog să m-aştepţi:
„Iubite, eu sunt un fulg de zăpadă!”


Excesul iubirii

Mi-e dor de vremuri vechi în vremuri noi,
mi-e dor să mai ascult câte-o baladă
şi-ntr-un exces de foame şi nevoi,
mi-e dor să mă mai recunosc pe stradă.

Simt un amestec de plăceri străine,
să las în spate lumea muribundă,
recidivând îmi este dor de mine
şi-nvii frumos secundă cu secundă


Gândesc odat’ cu timpul...

În vers îmi pun simţirea şi îngerii se miră,
Aud rapsozi pe scena ce devora destine,
Vând arii tălmăcite, iar eu fecunde rânduri,
Cuvintele sunt doruri descoperite-n mine.

Dau formă azi iubirii, dau visului putere,
De dincolo de creste-mi zâmbeşte Dumnezeu,
Țin strâns apusu-n palme, într-un popas de sunet,
Gândesc odat’ cu timpul şi timpul sunt chiar eu.


Ținutul zăpezilor albastre

A îngheţat din nou lumina la ferestre,
Un ger al veșniciei s-a cuibărit în ea,
Împrumut speranța zăpezilor albastre,
Să-mi împletesc din vise albastru corp de stea.

Îmi ninge peste suflet cu amintiri virgine,
Ninge într-un amor etern cu infinitul
Și în singurătatea zăpezilor cianine,
Doi îngeri își împart în taină răsăritul.

E amorțit pământul sub orele de plumb,
O umbră se închină, pe deal, la vechiul schit,
Iar zorii îmi zâmbesc, nu vor nimic în schimb,
Și mă cuprinde dorul din cerul învechit.


Filmul benzii din iarmaroc

Zăresc trecând o rază prin vechile vitralii,
Precum un gând fugar în vise fără pată,
Aud pe scenă voci, fac trafic de lumină,
Jucând în piesa vieţii de-a pururea jucată.

M-a salutat ecoul printre virgine ramuri,
Respir pe verticală multiplele-i iluzii,
Mi-e sângele bolnav de-atâta poezie,
Și timpul se alintă împărțind concluzii.

Ascult cum o vioară jelește fără note,
Nevinovate treceri pe corzile-i de foc,
Iar viața mea e toată un film de lung metraj,
Pus astăzi la vânzare în vechiul iarmaroc.
 
 


 
 
 
Versuri în decor encomiastic

În valea cu poteci îngândurate
Și vechi unghere pline de substanță,
Răvașe vieții scriu pe lângă plopii,
Ce anonim împart căte-o speranță.

Tăcute versuri îmi străbat gândirea,
Dând semne c-au creat un univers,

Prin ierburi vagaboande saltă greieri,
Într-un dispreț total și fără sens.

Vâslește vântul peste o petală,
Trecând prin anotimpul alegoric,
Nu voi lasa să geamă sau să piară,
Iubiri ce rătăcesc fantasmagoric.

N-aș vrea să plec către un alt septembre,
Gonind prin dimineți neprihănite.
Aștept ca-n prima zi de sărbătoare,
Să stâmpăr setea orelor golite.

Fiori îmi saltă liberi prin cornee,
Se pierd în întunericul elastic,
Și dincolo de plopi dansează rumba,
Îngerii în decor encomiastic.


Boala decorului teracot

Sunt amăgită astăzi de un ecou de frunze,
De ruginiul toamnei în nou foileton,
Cuvintele îmi lasă sărutul lor pe buze,
Dumnezeiască urmă în timpul de carton.

Pătrund sub umbră deasă şi-o clipa împietrită,
Aşteaptă lângă mine când sufletul meu tot,
E floare sângerândă, e floare otrăvită
Și-un fir de fulger parcă mi-a înflorit în cot.

Cu siguranță boala-i direct molipsitoare,
Prin ceaţa dintre frunze mă plânge cerul tot,
Se strânge în cămaşa iubirii şi mă doare,
Mă dor din nou poeme-n decorul teracot.


Ecou pentru alt mâine

Sunt doar o adiere ce mai pulsează încă,
Sunt corp cioplit din lutul udat de Dumnezeu,
O flacără în bezna ce mângâie zăpada,
În infinit amprentă a propriului meu EU.

Eu sunt o picătură ce doarme printre frunze,
În ploaia care spală o dală în cădere
Și scenă pentru piesa fără un text anume,
Pietriş adus de apa ce printre cetini piere.

Mâine sunt amintire, voi aștepta răspunsuri,
Când un gropar mi-arată casa-n pustietate,
Pe coli am tot destinul, îl voi lăsa pomană,
Ecoului să vândă clipe-n eternitate.


Muzica pământului

Ating foc.
Cireșii ascultă melodia lentă a pământului.
Sub ei prind rădăcini.

În fiecare zi, la aceași oră,
îmi ridic brațele
și ele,
rădăcinile mele,
încep să danseze printre straturi.

Nici un dans nu este uitat.
Mă hrănesc cu muzica pământului
în timp ce din ramurile mele se scurg cuvinte.


Mă ridic

Mă puteți arunca în praf
și, tot ca praful, mă voi ridica.

Ca luna și soarele,
ca speranța am să mă ridic.

Nu îmi veți vedea
capul înclinat și ochii coborâți,
umerii căzând ca niște lacrimi...
Nici strigătele mele sufletești.

Voi dansa ca și cum aș avea diamante
la întâlnirea brațelor mele.

Sunt visul și speranța celor ca mine.
Eu mă ridic.


Și visul are vise

Un sărut pe frunte înainte de despărțire.
Atât.

Speranța a dispărut
în noapte, într-o viziune,
sau în nici una,
prin urmare, a plecat.

Totul a fost doar un vis într-un vis.

Pe țărmul sufocat de umbre,
țin în mână
granulele de nisip auriu.
Se strecoară printre degetele mele lungi,
în timp ce strig:
„Dumnezeule, nu-mi pot salva visul!
Sufletul meu este acea umbră care se plimbă pe apă”.


Fugind printre amintiri

Din biblioteca cerului
îngeri îmi binecuvântează aşteptarea.

În singularul avalanşei de paşi,
dincolo de zidurile în care mă am,
cu inima zidesc treceri.

Și timpul vibrează în ecou.

La glezne mi-au crescut amintiri.

Pătrund în plânsul meu
și mă gândesc dacă se tem de mine.


Salvare

E un cerșetor acolo în ploie.
Ud lângă copacul spintecat de fulger.

Nu își permite nimic. Doar să trăiască
în întunericul nopții,
niciodată moale,
doar negru precum turla bisericii
de peste drum

Nu cere mâncare,
nu cere bani,
nu vrea milă.

Fără umbră,
fără culoare,
nu observă că ritmul clopotului
i-a intrat în urme
să-i alunge blestemul.
Pentru salvare.


În același loc gol

Viscolul a pustiit peisajul.
Lacrimile lui s-au transformat în stalactite,
ascuțite,
gata să cadă în fiecare suflet,
picătură cu picătură,
ca o tortură.

Stropi ucigași,
cu urme albastre
pe sticla în spatele căreia
culorile au străpuns
sunetul pământului.

Și vântul suflă în același loc gol.


Dileme

Au trecut anii peste mine,
cum au trecut peste râul din spatele grădinii,
peste sălciile umilite de singurătate,
peste trifoiul înflorit...

Iar eu m-am aflat
în fiecare zi,
în fiecare anotimp,
şi m-am trezit
în fiecare dimineaţă pentru mai târziu,
în fiecare săptămână pentru luna următoare
şi în fiecare an pentru un nou început.

Atunci de ce în toate trecerile eu nu apar?