Biografie
Eva Halus este pictoriţă, poetă şi jurnalistă născută în 1967,
la Bucureşti. În 1989 a emigrat în Canada, reunindu-se cu familia
tatălui ei, stabilindu-se la Montreal. A studiat Designul Grafic la
Universitatea Concordia (1990-1993) şi este mai mult cunoscută ca
pictoriţă.
În anul 2000, la o expoziţie personală la agenţia de voiaj «Inter Palas»
din Montreal, patronată de dl. Basile Gliga, face primul contact cu
comunitatea română de aici. La îndemnul Otiliei Tunaru – jurnalistă şi
iniţiatoarea Şcolii Junimea Română din Montreal – care îi descoperă şi
talentul literar, începe să scrie articole în jurnalele «Tribuna Noastră»
şi «Terra-Nova». Din 2008 devine colaboratoare permanentă la Jurnalul
Accent din Montreal, publicând bilunar articole despre mediu şi despre
artă şi artişti români din Montreal.
În 2012 îşi adună poeziile de prin carnetele de notiţe şi publică prima
ei carte, intitulată «Fragmente» (cu poezii în limba română şi limba
franceză), carte în totalitate ilustrată de către autoare (apărută la
Editura Reflection Publishing din California). Cartea a fost foarte bine
primită la Montreal şi în ianuarie 2014 urmează publicarea celui de-al
doilea volum de poezii, de data aceasta în engleză, intitulat «Of me and
you», urmand aceaşi idee de poezie ilustrată. Iată ce spune dl. Traian
Gărduş în prefaţa acestei cărţi:
«Eva Halus este o persoană studioasă, care lucrează şi ca profesoară de
pictură şi ca pictor de studio, iar in restul timpului este poetesă,
având succes în ambele domenii. Cred că Horaţiu spunea ``Ut pictura
poesis`` (o poezie e ca o pictură), lucru pe care Eva Halus îl
demonstrează în cărţile sale.»
Cel de-al treilea volum de poezii intitulat “Muza des-compusă” este
publicat şi va fi lansat la Montreal în mai 2015.
Eva Halus a participat la şase ediţii ale Festivalului Internaţional de
poezie de la Val David, Québec, şi are numeroase poezii publicate în
decursul anilor în «Tribuna Noastră» şi «Candela de Montreal», cât şi în
diverse antologii de poezii : « Cahiers de Val-David », « International
Who’s who in poetry » (Los Angeles), « Across the Canyons” (Eber & Wein
Publishing, Pensylvania), “Antologiile Editurii Singur”.
Fotografii reprezentative:
|
-
- Poezii
din volumul « Muza des-compusa »
Primăvara
Într-un iureş de viaţă
Ce limbi de vânt fugar înhaţă
Crengile bătrâne, noduroase,
Crengi încă bune să-ntemeieze
Un leagăn parfumat de floare
În cinci petale, cu nimb uşor
Ce l-a vrăjit o vrăjitoare:
Natura cu fior de soare.
Într-un iureş de viaţă
Încep să plesnească mugurii
Rozalii-miracolele primăverii,
De unde au plecat şi unde vor veni.
Umblă mai mult pe sus, deasupra
Stârnind stihii de frunze şi boboci de parodii.
Într-un iureş de viaţă
De unde au plecat şi unde vin,
Au coborât azi pe aleea din faţă
Scuturându-se puţin.
Apoi, pe seară, un grădinar tăia poteci
În florile de cireş risipite în valuri.
Strângea-n mormane cu grebla florile roz
Şi le-aprindea cu-amnarul:
Parfumul lor pluteşte lin,
Se risipeşte-n valuri
Acesta este al meu destin,
De unde am plecat şi unde vreau să vin.
Primăvara să-nmuguresc
Să cad ca ploi de muguri de cireş
Şi-apoi să mă afum,
Călătorind cu gândul lin
Spre un alt tărâm
Înmiresmând cu iz de flori
Al meu nou drum.
Butaşii de trandafir
La capul lor s-ar fi bătut în săbii
Doi împăraţi îndepărtaţi :
Vântul de Nord şi Vântul Deşertului Arid
Şi astfel butucii ar fi crescut tăiaţi
De gândurile aprige
Memorate în culoarea sângerie
A fibrelor
Amestecată cu culoarea verde
Ce stă tandru, dar stingher
La poarta primăverii.
Venit cu primăvara, un înger de mă cere,
Îngenunchind, Eu şi El,
La rădăcina acestor butaşi de trandafir,
Mâinile noastre s-ar întâlni
Înainte de a se atinge
Şi apoi ar alerga pe tijă,
Fluturând adieri albăstrii
Din sângele nostru vărsat pe spini
În jurământul de fraţi de cruce.
La capul lor se bat şi azi cu săbii
Copiii. Când roşul trandafir
Îşi va fi arătat obrazul
În vara ce va scutura ploi
Şi va ridica talazuri
De ierbi şerpuitoare-visătoare,
Celălalt-un boboc lângă el înflorit
Îi va da o dulce sărutare
De frate de cruce, de înger ce aduce
Alinare.
Allegro
În paşi mărunţi dansează vântul
Prin cireşul în floare
Dedesubt, pe dale albe
Scuturaţi bobocii îşi aşteaptă rândul
La un vals, ca într-o sală
De palat, unde vântul muzicant
Printre oaspeţi se strecoară.
Din loje, păsările îi ţin isonul
Cu triluri lungi-clarinete şi oboaie,
Iară domnul trandafir, împărat peste-un tufiş
Ţine mâna-nmănuşată a prinţesei de aici,
Mângâind-o părinteşte cu frunze de chihlimbar,
Promiţându-i multe voaluri din petale
Ca s-ascundă, vara asta, de căldură
Nimbul ei mic, diafan.
De aici şi de acolo
Sare-un greier cu-n toiag:
«Pe mine nimeni nu m-a invitat la soare
Şi am nevoie: un picior mă doare.
Cum toţi petrecăreţii m-au uitat
Eu îmi iau tălpăşiţa si vă spun Adio!
Şi-ntr-un salt s-a înhămat
Pe-o pală de vânt ondulat
Chiuind şi-ndesându-şi pălăria (păpădia).
Hăt departe a zburat,
Din gradină în grădină,
De ai lui de mult uitat…
Blues
Un dans cu norii de-alabastru
În albastru-nalt, zidit de ochi şi de ocean,
Unde abia zăresc catarge-n şir indian,
Şirul de rar mărgean al zilelor albastre
În care cântă blues-ul momentan.
O ceaşcă de porţelan grefată
E.V. pe policioara nou pictată,
Mă-ntorc la ţărm ca să mai beau o dată
Cafeaua neagră, în ritm de blues de altădată.
Şi-oceanul cerul soarbe,
Rând pe rând norii călători
Se topesc vaporoşi în mare
Reciproci, monotoni,
La fel ca blues-ul din amvon
Cu timpi scurgându-se înceţi,
Pe toarta ceştii, între cafea şi biscuiţi.
Imposibila iubire
Imposibila iubire
Mi-ai fost destinată mie,
Tu faci totul posibil
Fără să m-atingi,
Mă struneşti, mă mâni,
Mă-ngâni.
Şi eu te-ngân
Ca un sitar cu coardele de aur
Ale sufletului meu sprinţar.
Din miracolul tău
Sorb şi eu un pic,
Astăzi e plinul,
Mâine nu mai e nimic.
Însă la şopotul tău dulce
De izvor, adăst şi eu un pic
În momentul tău unic
Rotitor în Universul
În care Timpul este o clipă lungă,
De milioane de ani întinerită.
Azi e totul
Mâine nu mai e nimic.
Drumul
Şerpuitor, dar fără margini tăioase,
Drept, cu imagini clare,
Dar fără şocuri vizuale,
Ademenitor, dar fără unghiuri obscene,
Cărând poveri fără împovărări să mă deşele,
Înălţător, când vârfurile le-am atins,
Într-o privire lumea am cuprins
Şi înţeles mistere într-o clipă
Lăsându-le apoi ca liber să se-ntrupeze.
Coborâtor, făcându-mă să simt
Pământul în pumni,
Din care modelez din nou
Idei cu siluete de statui din teracotă,
Antice, vechi, fecunde,
De Madonă.
Drumule, nu te-am întrebat
Unde mă duci, în ce regat…
Absorbit de meandrele tale
Ştiu numai că îmi curgi
Prin vene în spirale,
Şi numai prin Dumnezeu cel Mare
Voi şti şi azi şi mâine
Care-i locul meu sub soare
Şi când îmi vei da dezlegare…
Sonata nesfârşită
Ia sfeşnicul
Concertul poate să înceapă,
Crinii pe pian desfac aureole galbene în asfinţit.
Fără zgomot, cu un mers de vis,
Te-aştept să te aşezi la pian,
Primele acorduri mărşăluiesc profund,
Iar mâinile pe clape zboară-ntr-o sonată.
Nu-i «clar de lună», este numai amintirea
În crâmpeie, de cum a fost odată.
Mi-am băut tinereţile
Într-un elan de a răzbi până la tine,
Oricât de dulce sună mi-bemolul,
Oricât de-adevărat în pieptul meu răsună,
Nu-i chip să te găsesc-poate vei fi pe lună…
Între torente de note înalte,
Între ape profunde de chei joase
M-azvârl în acorduri tumultoase
Poate ca-asemeni unui delfin
Absorb notele şi le transmit în vid,
În marea depărtare ce ne-apasă,
Departe tu cum eşti, cât de departe…
…De te apropii numai muza poate şti
Cum muzica se stinge-n poezie.
Poveşti de iarnă
Într-o cetate albă, în exil,
Unde au nins întregi cohorte de omăt,
Acolo unde nu se mai aud păsări chemând
Ci doar scrâşnitul aspru de bocanc…
…Acolo, parcă m-am zidit
Fără scrisori şi fără internet,
În jurul meu doar ridicând
Baricadele înalte de poveşti.
În turnul îngheţat cu zimţi de timp
Nemişcat, de mult oprit,
Înşir poveştile în jurul meu
Unui cerc de îngeri prisosit
În pragul meu, iar aripile lor foşnesc uşor
Cum se topeşte neaua de argint.
Pe aripile lor se ţes poveşti
Care apoi, în zbor se vor roti
Căzând în rime şi sincope
Peste oraşul adormit.
Aşa îmi pare c-am istorisit
Poveştile zglobii, cu tâlc:
Şoptite vorbe oaspeţilor mei,
Fulgii de nea, dintr-o cetate în exil.
-
-
-
-
-
-
-
-
-
|
-
-
Poezii din volumul « Carnetul albastru »
Timp de toamnă
Aici nu văd timpul cum trece,
Aud doar vântul bătând monoton
Un timp lichid al toamnei ce petrece
Culorile în ruguri de carbon.
Aici nu-mi văd închipuirea
Lucrând păianjeni de cristal,
Aud numai cum vremea-ţi ţese pânza,
Când ceaţa se coboară din tavan.
Aici nu bate nici un ceas
Şi soarele, bănuţ de aur, uitat-a să se plimbe
Din marginea din stânga
Până-n dreapta cercevelei:
E timpul tot împotmolit
În teste de butoaie unde fermentează vinul.
La sfârşit de An
Alergam, în faţa mea se depănau amintirile
Se aşterneau din ce în ce mai clare
Si nu mai puteam ajunge viitorul
Nou, strălucitor şi paşnic
Încurcată fiind în puzderie de imagini
De care nu mă mai puteam despărţi.
Galopau în faţa mea
Invitându-mă să le sui în şa,
Să mă poarte în alte timpuri stătute de praf,
Îndepărtate, voalate... şi
Deodată le-am văzut esenţa:
Nemuritoare, ale mele când
Nimeni altcineva nu le mai da târcoale,
Cerându-mi binecuvântate:
A fost atât de bine şi de magic!
Urare de început de an
Desculţ, neaua se alege în gene
Si tălpile dor, călcând apăsat prin troiene
Ochii clari, vindecaţi de părere,
De năluci ce chemau din stejarii cocoşaţi de inele
Cu mantii albe până la glezne
Învăluit de ger ca de un scut alb, fără miresme,
Numai şuierul respiraţiei aburi albi suflând în beznă.
Şi fuga mea ca anatemă
A noului an ce-l întrezăresc înainte de toate
Ca o scriptură aleasă ce în văzduh se cerne.
Albă, nepătată,
Invitând zilele ce-i vor urma în an
Să-I semene!
Inima mea
Tânăra pasare cu nume de pădure,
Cu aripi de Phoenix şi ciocul de mure,
Cu-adânci urme purtate prin zboruri
De ciocniri printre stele şi-amoruri.
Te simt bătând, cândva în colivie,
Cum pâlpâie flacăra cea arămie,
Cu setea străvezie de-alte zboruri,
Cu neliniştea clipei în cercuri de fier,
Risipind dorul pe nimic până pieri.
Dar este pieptul meu tare
Să vrea să strângă lângă sine
O altă inimă, ca-ntr-o-mbrăţişare…
Dar toţi pecete îmi pun pe piept
Să stau însingurată şi cu pieptul drept!
Dar nu-i destinu-mi decât o floare
Ce-aşteaptă-n infinit o ploaie
Să mă-nflorească pentru sărbătoare!
|