LINIȘTE ȘI VRAJĂ

Desculțe taine-ai scuturat din clipa
Ce-n brațul nemuririi ne-a cuprins
Sărut, spășită, timpului grabit, aripa
Care, sălbatică iubire-n stele-a scris!

În galaxia ta cu văl umbrit de-o teamă
Frumos nebun, mereu cu chipul blând
Aștepți umil hârjoana viselor să cearnă
Simțiri și patimi, freamăt, doar in gând

Tu, caldă șimfonie a nopților fierbinți
Esti dor plecat, tăcere care țipă-n șoapte
În amalgam de vise dalbe, spui ce simți
Dai liniște și vrajă inimii căzute-n noapte.


COROLA DE GÂNDURI

Mi-alunecă un gând în palma nopții,
Se leagănă pe tâmpla harului divin,
Aduce-ofrande-n poala nobilă a sorții,
Scriind destine-n vremuri care vin.

Un gând va naște pururi alte gânduri,
Ce-și vor stropi culoarea in cuvânt.
Povesti se lasă scrise, printre rânduri
Atât cât viața naște viață pe pământ !

Din leagan sfânt, din fragedă pruncie
Noian de gând ma învelește-n astru
Ducând în zbor cuvântul întru veșnicie
Zidind pe clipe amfore de alabastru.

În taina-n care crește-n tihnă altă taină
Un gând se va-ntrupa sporadic în cuvânt
Cuvântu-i va fi gândului o sfânta haină
Și taina-i va fi gândului un veritabil scut.


ȘI, IATĂ, AZI MĂ-NTORC LA TINE, MAMĂ

Cu ochii umezi, ca o căprioară
Cu umeri garboviți de soartă
Suspini pe prispa de la țară
Că nu auzi bătând la poartă ...

Iar nu-i vezi chipul fiicei tale
Nici fiii tăi n-au mai trecut
Să-ți toarne viață în pocale
Și să-ți aline dorul mut

Pustiu de vise stau sa cadă
Și se-ntrupează în tăceri
Ți-i sufletul o toamnă caldă
Ce-și plânge frunza nicăieri

Nu indrăznești să-ți spui durerea
Nici ajutor n-aștepți, de fel
Accepti să se-mplineasca vrerea
Destinului, cât o mai fi, din el

Cu-obrazul cald, lipit de geamuri
Privirea lungă, dusă-n alte vremi
Mai speri, prin sinuoase gânduri
Copiii să îți mai alunge din temeri

Să-i știi că sunt pe drumu-ăl drept
Că-n existența lor sunt toate bune
Că toată viața și-au trăit-o ințelept
Și că azi, demni, se-ntorc la tine

Deschizi timid zăvorul de la porți
Faci drumuri, pe ulița fără nume
Pui streașină privirii, de mai poți
Și-astepti, sperând, intr-o minune

Și, iată, azi mă-ntorc din nou la tine
Să te cuprind, zâmbind, de subsuori
Să-ți mângâi visele, s-alung suspine
Și iar să-ți bucur sufletul până la nori

Să-ți mulțumesc frumoasa mea
Că fără tine-n viață, soare nu ar fi
Cortina nopții peste mine ar cădea
Noian de vise, întunericul ar nimici

Tu ești minunea care-mi umple viața
Ești vie flacără, ce- mi intreține visul
Copii mei îti vor urma mereu povața
De a-și trăi cu demnitate necuprinsul.


LA GURA SOBEI

Cu șoapte ce-mi alină dimineața
Mă-mbată dansul fulgului de nea
Timidă, iarna-mi colorează viața
Și mă întoarce în copilaria mea

Ca un copil mă bucur de omătul
Ce plapuma-și asterne peste noi
Ne-ntoarce supărarea deandăratul
Ne-nvață dansul dragostei în doi

Un geamantan de vise mi-este clipa
Grăbite ierni cad repezi peste gând
Smulgând în zborul timpului, aripa
Ce ne-călzește sufletele fremătand

Hai, vino, iarnă, hai, vino, iară
La gura sobei, noi să ne iubim
Și tot ce-i rău, în foc să piară
Noian de fericire să clădim.


MĂRITĂ ȚARĂ, ROMÂNIA

Cu dragoste și cu credință, in zi sfântă
Întind al clipei braț spre-aduceri aminte
Să-ți mângâi, țărișoară, fruntea căruntă
Chipul tău demn, de română sorginte

Pe tricolorul steag au scris cândva unire
Moși și strămoși, copii, parinți și frați
Și viața și-au jertit-o cu nețărmurită iubire
In fața vrașmașilor să rămânem neîntinați!

Cei de o mamă, de o limbă și de-un neam
Prea multe secole, pe umeri, am purtat
Despărțiri, asupriri și-un ideal ce-l nutream
Unirea să curgă în inimi române necondiționat!

Și azi, pe- ntâi decembrie aducem mulțumire
Eroilor ce-au scris cu aur jertfa lor in stele
Și au făcut, luptând, din idealul de unire
Un neam, o țară sfântă, în care credem cu putere!


ÎMPĂCATĂ CU SINE

Răscolesc, pe brațul vremii
amintirile copilăriei și ale adolescenței
agațate în castel de inimi pe strada Pieții,
stropite cu roua aducerii-aminte,
scrise in lacrima cerului, in ocean de priviri
acum, când, fugar incurabil, timpul
își odihnește pleoapa, o clipă.
Văd, ca prin vis, chipul sfânt al măicuței
care-și-așteaptă fiica, pe cărarea albită de dor,
să-i culeagă ghioceii de pe tâmplele,
pe care, au crescut munți de așteptări...
Simt dragostea ninșilor plopi
care, mă-mbrațișau, cândva, cu soț...
Privesc, apoi, cu uimire, cu încântare,
peste umerii ceasornicului,
povestea, scrisă pe petalele anilor,
de fetița din orășelul cu castani și plopi
cu brațe deschise spre cer,
recunoscătoare Providenței, pentru că este
și împăcată cu șine, într-o lume a ideilor ...


EMINESCIANĂ

Vegheaz-o stea prin frunzele de plopi,
Ce-s fără soţ, cântaţi in vers de aur;
Era stiută-n, in vremuri, de vecinii toţi;
Doar ea nu-ntrezărea al stelei laur.

Adesea o-astepta, tăcut, in noapte
Luceafărul, cu dragostea-i dintâi
Să-i prindă-n plete dalbe soapte
Să-i strige-n ceruri: ”mai ramai”....

Cum ea, nicicum, nu-nţelegea
Eternitatea dragostei de o clipă
Pe bolta cerului mai tare strălucea
Smulgând a ceasornicului aripă

Și fiindcă „candela iubirii” n-a aprins
S-a dus..., azi, nici că ii mai pasă;
Pe cea, care in mreaja ei l-a prins
Nepăsător, Luceafărul, o lasă.


ODĂ LUI EMINESCU

Eminescu e iubirea,
E Luceafărul cel blând;
Eminescu-i nemurirea,
Adunată in cuvânt.

El e tatăl limbii noastre,
Ce ne-a apărat moşia
De pagâni şi de năpaste,
Slăvind cu mândrie glia.

E fiul sfintei Moldove,
El trăieşte pururea
Mărturie ii stau slove
Lacul, teiul şi pădurea.

Eminescu-i România,
E tot ce-avem mai sfânt,
Poartă către simfonia
Frumuseţii din cuvânt.
 

 

MĂRTURISIRE ÎN AMURG

Adio-ți spun, iubite, cu inima rănită
Prea multe-am îndurat de când ne știm
Ce-a fost frumos s-a stins într-o clipită
Păreri de rău, în van, acum, rostim.

Nu poate, clipa, zidul să îl sfarme
Nici măcar versul nu ne mai unește
Suntem captivi in propriile karme
Destinul nemilos ne pedepsește.

De-a fost sau nu, iubire-adevărată
Ne vor răspunde frunzele de tei
Ce-or netezi cărarea-îndurerată
De pașii tăi pierduți în pașii mei...

Îți spun adio, dar rămâi in mine
Pumnal și scut al iernilor din gând
Viforniță și jar al lumilor păgâne
Ce-și scutură mirarea in cuvânt.

Iubitul meu cu ochi de căprioară
Din care azi regretele se scurg
Mărturisesc, la fel, ca-ntâia oara
Indubitabil, ai condei de demiurg.

Chiar dacă soarta s-a împotrivit
Cărările spre cer să ne unească
Îți spun adio, dar eu te-am iubit
De-acum tăcerea, doar, o să vorbească.

 

 

ROMANȚA IUBIRII

Nu ți-am mai scris demult o poezie
Cuvântul a făcut popas la mine-n gând
Nici nu mai știu de-a fost real sau fantezie
Când jurăminte ne rosteam plângând.

Dar dac-a fost, cândva, iubire-adevărată
În vers, îmbracă-mă în șoapte, pe-nteles
Obrazul mi-l atinge tandru, înc-odată
Te rog, compune-mă din stele-n univers.

Și, când pe brațul nopții, luna piere
Iar stele mii, arzând, se risipesc de dor
Rămâne pururi, una sfântă, între ele
Ce-și cerne dragostea deasupra unui nor.

Dovadă-n cer că n-a pierit, încă, iubirea
Sărutul tău fierbinte și versul ne vor fi
Zâmbetul cald, ce ți-a-ncolțit uimirea
Că pe altar de vise, iubirea vom jertfi.

poeme din volumul Raze de gând, ed. PIM, 2019