Angela Baciu

Biografie

Angela BACIU - S a născut pe 14 martie în Brăila. Este poetă, prozatoare, publicistă, trainer. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi. Membră PEN CLUB România.

A publicat 20 cărţi, printre care: Maci în noiembrie (1997), Trei zile din acel septembrie (2003), Tinereţe cu o singură ieşire (2004), De mîine pînă mai ieri alaltăieri (2007), Mărturii dintre milenii (2012), Despre cum nu am ratat o literatură grozavă (2015), 4 zile cu nora (2015), mai drăguț decît dostoievski (2017)-carte scrisă împreună cu Nora Iuga, , Hotel Camberi (2017), Charli. Rue Sainte – Catherine 34 (2017). “Mic dejun la Frida” (2020).

Spectacole: mai drăguț decît dostoievski (2018, Editura Polirom) adaptare după poemul dramatic cu același nume, de Nora Iuga și Angela Baciu, ilustratii: Ion Barbu; dramatizare: Chris Simion-Mercurian, distribuție: Maia Morgenstern & Carla-Maria Teaha – în cadrul Festivalului Internațional de teatru Independent “Undercloud”, editiile din 2018 si 2020, București.

- Selecție premii recente:
2008, Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania, Filiala Iasi, pentru Eseu și Publicistică vol. „Mărturii dintre milenii"
2014 - Titlul de „Poetă a Iașului”, oferit de Primăria Iași.
2015 - a primit Premiu pentru Publicistică la Concursul de Creație Literară “Vasile Voiculescu” (Buzău).
2016 - Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Literatură „Lucian Blaga” (Sebeş Lancrăm)
2016, septembrie - Premiul BALCANICA pentru poezie românească la „Festivalul Poeţilor din Balcani”, ed. a X a, România Turcia.
2017 - a primit Premiul I la Concursul Național de Poezie “Lidia Vianu Translates” - în urma căruia a fost publicat volumul de poezie “Charli. Rue Sainte-Catherine 34”, în ediție româno-engleză.
2018, noiembrie – Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași „Premiul pentru calitatea operei și activitatea scriitoricească”

2019, 18 mai - Titlul de „Poet al Capitalei Istorice a României” oferit de Primăria Iași

-A publicat interviuri cu personalităţi ca Laurenţiu Ulici, Radu G. Ţeposu, Eugen Simion, Mircea Sântimbreanu, Mircea Zaciu, Cornel Regman, Mircea Horia Simionescu, Nora Iuga, Ana Blandiana, Nicolae Breban, Barbu Cioculescu, Alexandru George, Cezar Ivănescu, Emil Manu, Nina Cassian, Fănuş Neagu, Leo Butnaru, Adrian Alui Gheorghe, Liviu Ioan Stoiciu, Constantin Abăluţă ş.a.

- În ultimii 10 ani s-a implicat în numeroase campanii umanitare și sociale pentru bătrâni, copii și persoane cu dizabilități.

Fotografii reprezentative


Linkuri despre autor:
Wikipedia
Scriitori români contemporani
Revista Agero
Cercul poeţilor
http://tinyurl.com/7psvd8
http://romaniankukai.blogspot.com

Angela Baciu Moise - Texte

FEMEIA NISIPULUI

IULIE atat de cald.
Sunt in jur de 36 de grade C
plaja aglomerata.
femeia tanara privea marea ar privi-o zile si nopti in sir fara plictiseala sa se contopeasca cu ea
Se juca cu degetele in nisipul fin…cerul era fara nici un nor…

Era pentru prima data cand traia un mare sentiment de libertate, de impacare si chiar….o dorinta de a trai iar, de a o lua de la capat…nu mai spera…credea ca trecuse timpul ei…zambea…un copil trecuse cu o galetusa de apa vroia sa ridice un castel de nisip, un barbat tanar isi intinse prosopul la cativa pasi de ea, curios, sau poate doar singur, nu-i pasa de nimic cu privirea tinta spre orizont simtea o mare caldura in tot corpul si …o mare fericire
Viata a inceput din nou pentru ea…

Il privea. statea in stanga ei pe nisipul cald cu picioarele aproape de apa ii urmarea liniile chipului era ispitita sa-l ia in brate sa-i sarute ochii, gura, sa-i spuna soptit « te iubesc » dar nu facu nici o miscare…daruit somnului sub razele soarelui il iubea, era acolo doar pentru ea, dar maine…cine stie…

In el recunoscuse mirosul iubirii, a blandetii, a erosului,a marii.

Un clipocit o facu sa ridice privirea, o barca aluneca usor…se lasa seara, soarele cobora .se apropie de trupul lui si il invalui cu parul « facut palmier » cum ii placea sa spuna – se ascundeau de privirile iscoditoare ale oamenilor – se apropie cu pielea cu degetele cu inima ei

Deodata EL se trezi deschise ochii EA il privea pe sub pleoapele intredeschise era mirat de privirea ei vedea o intreaga lume acolo vedea trecutul vroia sa stie totul despre femeia aceasta toata bucuria si durerea toate fostele iubiri s-o iubeasca ar vrea cum n-a mai iubit-o nimeni pana acum s-o sufoce cu iubirea lui …

O prinse in brate si o saruta cald pe frunte pe ochi pe buze pe sani pe umeri, marea atat de deschisa ii acoperea…apoi asa goi intrara in apa marii alge i se incurcau femeii in pletele lungi si negre, nu-i pasa, inainta cu el in valurile

marii tinandu-l de mana,
ar fi mers cu el asa pana dincolo de capatul lumii, cresteau, se inaltau pe valuri, fugeau fericiti….cum sa opresti clipa, cum s-o furi pentru totdeauna, cum sa-ti strigi fericirea in gura mare

regaseau amandoi iubirea de mult uitata, stiau, simteau ca timpul i-a adus impreuna in sfarsit, iar ei trebuiau sa pastreze nebunia, sa n-o piarda, s-o protejeze ca pe un copil, s-o tina strans in brate pentru totdeauna

barbatul cuprinse cu bratele soldurile femeii, o lasa pe spate si o invarti usor in cerc pe suprafata apei. femeia inchise ochii soarele in asfintit ii mai lumina putin chipul si-i mangaia gandul…fericirea venea din el cum sa-i spuna acestui barbat ca timpul s-a oprit in loc cum sa-i multumeasca pentru acest dar
sa-i scrie pe pielea lui ce i se oferea, toate cuvintele ce ii veneau grave,frumoase ,adevarate, ametitoare, confuze,… din trup, din suflet, din pantec…

femeia parca murmura sau se tanguia cu ochii inchisi nu vroia sa se opreasca miscarea aceea in cerc s-o tina asa in valurile marii pana va veni iarna sa fie femeia lui, FEMEIA NISIPULUI …

barbatul se opri , avea genele ude, pielea de pe degete i se incretise, parea fericit
si in cel mai elegant gest de balerin perfect o ridica de mijloc deasupra capului o tinu asa in aer privind-o tot timpul apoi…o arunca in valuri…

femeia tipa…
cel mai frumos tipat ce a fost vreodata…elibera toata groaza, toata durerea, elibera lanturile…si i se darui lui cum n-a mai facut-o niciodata…inima ii sari din piept capul ii vajaia stia ca e acolo o astepta sa aiba grija de aceasta iubire, si cu cea mai mare forta femeia se ridica deodata din apa involburata

insetata de …tot…respira aerul, privi cerul, apoi isi potrivi trupul de al lui, erau singuri intr-o noapte de iulie…

Spre miezul noptii…

uneori barbatii si femeile isi pierd gratia atunci cand sunt dezbracati, pentru unii nuditatea este o spaima o angoasa un complex femeia aceasta chiar si imbracata avea aerul ca e goala si el intelese acest lucru….se priveau sub clar de luna, se scufundau in maretia marii chiar in locul in care raza lunii incalzea mai tare apa

barbatul o privea : parul lung ud era lipit de linia corpului, formele i se umflau traiau propria viata, pieptul mare si tot trupul cuprindeau parca doua varste de adolescenta si de femeie in acelasi timp o respira se bucura de parfumul ei de transpiratia de pielea sarata…avea momente cand chipul lui parea nefericit nu vroia s-o lase pe femeia aceasta ar fi vrut s-o pastreze mereu langa el sa respire odata cu ea …se spune ca de persoana care ne este cel mai drag ne temem cel mai mult…

iubise mult in viata lui incercase toate relatiile si cunoscuse trupurile femeilor mai bine decat ele
vorbele si soaptele amantelor nu-i mai trezeau sentimente nu mai vibra nimic stia ca fiecare poveste se termina la fel sentimentul intalnirilor banale il urmarea pretutindeni ..
acum parea sa-si traiasca clipa din carne cu furie cu deznadejde cu voluptate zile si nopti intregi de lene si de senzualitate, momente unice, stiu pentru el EA devenise povestea tuturor povestilor si invata s-o cunoasca mai bine s-o deschida ca pe un fruct proaspat sa-i stie aroma visele secretele…toate aceste ganduri ii trecu atunci in mijlocul marii in noaptea calda, o iubea…

DUPA RITMUL CELORLALTI TRAIESTI

‘Singuratatea mi-e iubire calda
ceru-nstelat - natalul asternut,
Tovaras bun imi este caravana,
adanca pace – drumul ne-ntrerupt’

(AVETIK ISAHAKIAN)

Zi de duminica in Kusadasi.o doamna in negru asezata pe o banca soare puternic a auzit tipatul puternic al pescarusului plutind pe marea rosie duse de vant ca niste bucati de ziare vechi sunt gandurile ei priveste cu ochi atintiti negri puternic rimelati.

In stanga portul turcesc barci odihnindu-se pescari pregatindu-si unditele si navodurile largi un copil descult vesel vinde porumb fiert alaturi un batran turc pregateste cafea la nisip ce puternic miroase
Li se intersecteaza privirile pentru o clipa doamna in negru coboara privirea va merge ceva mai tarziu sa bea vestita cafea turceasca si sa manance o baclava proaspata.

Acum e singura. Nu pare sa astepte pe nimeni. Nu vrea sa astepte pe nimeni.

Are chip exotic e frumoasa nu se stie din ce tara vine si unde se duce un turist japonez se opreste sa-i faca o fotografie doamna isi intoarce capul nu se supara sigura ii zambeste. Sa fie de prin partile locului…para sa aiba tot timpul din lume. Deschide o carte o rasfoieste cu gesturi tandre apoi o inchide priveste din nou spre apa NU MAI ASTEAPTA NIMIC cine a cunoscut-o stie in spatele zambetului sufletul ei e o rana un destin ce si-l poarta il duce cu ea oriunde chiar si la capatul pamantului.

Ce varsta sa aiba nu se stie. In dreapta ei sunt palmieri inalti si leandru roz inflorit apoi sunt ceilalti iubitii neiubitii radacinile trecutul…deodata se ridica de pe banca si face cativa pasi se opreste iar doi pasi in fata unul la stanga doi pasi in spate unul la dreapta merge in pasi de vals sau un dans stiut doar de ea.

cu poalele fustei usor ridicate pe tocurile ei inalte se intrezaresc picioarele frumos bronzate bratele-i sunt acoperite de o dantela neagra iar chipul si el bronzat este aproape acoperit de o palarie cu boruri largi. Femeia misterioasa se opreste din dans isi scoate sandalele se aseaza pe treptele falezei si atinge apa cu piciarele e rece atat de placuta. Inchide ochii…

gandurile ei o iau razna toata copilaria si adolescenta ii trece prin fata ochilor toti anii pierduti intr-o clipa apoi se indreapta spre el ar fi vrut sa fie acolo cu ea s-o prinda in brate sa-i muste din carne s-o invineteasca s-o iubeasca asa cum stie doar el sa devina piatra si metal odata fara oprire sa-si strige fericirea ar vrea sa uneasca si cerul si pamantul

femeia isi scoate palaria. Ca o amazoana isi scutura parul lung negru in soarele fierbinte pielea se inchide si mai mult la culoare doua lacrimi ii cad aproape neobservat pe obraji ar vrea

ei da, ar vrea sa se rupa in doua jumatate sa ramana acolo cu el si jumatate sa colinde lumea libera sa colinde lumea.
Ar vrea ca maine sa fie ieri ar vrea ca noaptea sa fie zi sa nu mai doarma sa nu mai sufere dupa tot timpul irosit sa fie mereu o mireasa tanara cu un copil frumos in pantece cu ochii albastri

Ar fi vrut sa-l urasca…
Ar fi vrut sa dispara…
Ar fi vrut sa aiba puterea de a fugi de a-l fi parasit dar traieste si ea dupa ceilalti merge in acelasi ritm

provocandu-si mereu sangele tipand dupa o gura de fericire HIMERA se cheama viata ei

Viata ei pare un spectacol fara sfarsit de pe o zi pe alta bagajele ei sunt gata facute pentru plecari unele au ramas chiar nedesfacute reveniri
Sfidand frivolitatile femeia aceasta pare hotarata sa fure fericirea s-o ascunda sa bea paharul cu vin rosu pana la fund sa danseze nebuna cu picioarele goale pe ritmuri salbatice tiganesti in nisipul de la malul marii sa rada zgomotos de moarte s-o infrunte apoi s-o goneasca sa planga apoi de fericire dupa o noapte lunga de dragoste…

Se apropie seara. Soarele apune dupa muntii stancosi.

Femeia se urca singura pe feribot e ultima cursa mai arunca o privire inapoi poate sa nu uite locul unde si-a lasat durerea si dorul stie ca nu va mai reveni niciodata cel putin in aceasta viata. Se sprijina de marginea rece de metal dedesupt scrie cu litere mari IZMIR unde va mai merge femeia aceasta isi va gasi vreodata drumul dar linistea ..

Un barbat tanar o priveste din celalat capat culoarea neagra il frige il starneste il sperie

FEMEIA PRIVESTE MAREA. SINGURA.

Duminica

Intind mana spre noptiera din stanga,
Aprind lumina

latratul cainilor mei sfasie noaptea tarzie,
sunt patru : bot roz, speriosu si fratii tarcati, gemeni,
grea noapte, de ce nu dormi,
pentru ca
nu cunosc tainele mortii, ai rabdare,
NU MAI AM RABDARE,
Nu mai pot....

Rasfoiesc « Anatomistul » lui Federico Andahazi,
Imi amintesc – sunt vie –
Sleita, singura, satula de viata, dar...vie,
Stii,
Moartea nu are sentimente, nu este nici urata nici frumoasa,
Nu iubeste nici nu uraste, traieste ca noi
Pana acum
Treizeci si ceva de ani...

Forma chipului meu e atat de..,
Ne piedem identitatea pana-ntr-atat
Incat nu mai stim cine suntem !

Sa incercam sa mai dormim
Vreo doua ore, mi-e atat de frica, acum se faceeeeeee ziua,
Stau nemiscata,
Sarpele asta alb al durerii
Ma cuprinde,
Ma strange,
Ma sufoca,
Pacat
De frumusetea asta de chip, unde mama dracului ma aflu,
Nu mai vad nimic,
Du-te la fereastra respira aer curat,
...ai avut iar un cosmar.

A inceput sa ploua
Pentru cata vreme ?

La inceputul paginii
AMINTIRE

Nu mi-e teama, incerc sa ma descriu –
Mai sunt cea de ieri?
Ce s-a schimbat ?
m-am-spalat-de-pacate-m-am-botezat.

Un baietel amarat imi cere o mie de lei, ii dau mai mult,
Il mangai pe crestet, are parul murdar,
Se mira
Apoi fugeeeeeeeeeeee…

Mai incolo un accident – masina visinie a intrat
Pe contrasens – pacat, frumoasa fata si tanara, spune
Tiganul cu dinti innegriti
Si ghiul mare pe deget,
Puradeii isi spalau picioarele in apa murdara,
Haaaaaaaaaaaaideti,
Vine ploaiaaaaaaaaa!

Ridic ochii se aduna
Incet norii unde ma duc si Astazi, Doamne, unde ma duc?
Inima si creierul se zbat, dau semne de neliniste,
Adu-ti aminte de mama cum te

Invelea seara si-ti spunea o poveste
Cu printi si printese,
Te spala pe cap cu grija
Sa nu te usture ochii,
Sufla peste genunchii zdreliti, sparti,
Sa treaca durerea (ca unde pupa mama, trece)

De-ar trece si acum...

ANGELA BACIU
(din vol.”De maine pana mai ieri, alaltaieri”, Ed.Limes,Cluj)


“ GUST DE ABSINT “
motto:
“…fericirea are o poveste care nu este povestea obisnuita; ea este confuzia memoriei cu uitarea: amintiri ale unor episoade atat de dense incat sunt sterse de insasi perfectiunea lor, incremenite intr-o estompare vesnica...” (Pascal Bruckner)

sunt aici cu toate gandurile mele
si coastele pe dos nici eu nu stiu cum de am ratacit atatea nopti fara nume fara aer
zgomotele se aud atat de puternic in spatele peretilor si nu pot dormi
“iubirea e cea mai hatra panza” spunea o poeta candva
e noapte tarzie usa liftului se izbeste din cand in cand semn ca oameni obositi se intorc la casele lor “Izdraela, inchide odata fereastra aia ca ploua” tipa cineva din cartierul tiganesc;
zambesc, privesc pe fereastra ploua mocnit, e noapte intunecoasa un caine zgribulit isi face culcus in pragul unei case si-ar dori sa-l mangaie cineva
imi lipesc indelung fata de fereastra rece in spatiul acesta vin dupa tine inchid ochii...amantii se prabusesc deodata sub greutatea trupurilor lor respirand din greu as dori sa simt iar in cerul gurii gustul acela de absint buzele impreunandu-se la malul marii...

cu cateva zile in urma barbatul zise la telefon « ar trebui sa nu ne mai vedem, sa cunosti pe altcineva »
viata pentru mine tine de o minune, iar iubirea atunci cand iti zambeste tine de un mare dar…da, vorbea scurt, ireprosabil, aproape dur, …nu simtea cuvintele,
nu erau ale lui
am mers impreuna pana la capatul puterilor dincolo de cuvinte, de emotie ne infometam de atata iubire, ne strangeam in brate cu furie foame fara sa mai stim de timp spatiu de oameni...

zile si nopti traite intr-o singura inima intr-un stomac ce ardea la nesfarsit EL stia e acolo pentru a fi impreuna n-o s-o lase prada atator suflete goale n-o va lasa sa plece simti navala subita a sangelui spre tample
o furie nebuna il invaluia
o gelozie binestiuta ii sugruma artera simti furnicaturi in causul palmelor

femeia isi veni in fire...crezuse ca nu va mai plange niciodata isi promisese sa nu se lase ranita, sa nu sufere atat de mult, isi dorea sa-i auda vocea, sa-i simta mirosul de parfum puternic, aroma de cirese a tigarilor de foi, s-o ameteasca mai tare ca in acele zile toride

de vara…prin fata ochilor ei ii trecuse fiecare clipa petrecuta cu el, patru luni de fericire
fara margini
ar vrea sa-i zguduie inima acestui barbat, sa-i smulga strigate de bucurie, sa simta fiecare respiratie a ei s-o sufoce sa nu-si revina niciunul din acea vraja
cu canea lipita unul de celalalt, calda, calda...

***
nu-i desparteau decat cativa pasi...ea coborise din tren in statia orasului P.el mergea mai departe in capitala B.se priveau cu iubire, nu vroiau sa se desparta, obositi, fiecare pleca pe un alt drum, dar stiau vor fi iar impreuna...
apoi,
apoi, zilele alunecau si tacerea barbatului o facea sa-si piarda din nou acea sclipire descoperita de el,
nu mai radia, aproape ca isi pierduse si zambetul...intelese ca nu va putea avea niciodata acea implinire, asteptarea era prea grea, aproape nici glasul nu si-l mai recunostea
era mai stins
incet-incet se inchidea iar in cochilia atat de bine stiuta

vechea nebunie o cuprinse!
Scrisese mult
zecile de foi cuprindeau aproape o carte
ar fi vrut ca el sa stie
ar fi vrut sa-i citeasca doar pentru el s-o
cunoasca asa cum era ea....dar noptile si zilele de singuratate tacerea lui o speriase
ii luase aproape
dorinta de a mai crede
se smulse din durere si rupse cu furie cu tristete paginile scrise din iubire, cartea ce ar fi fost a lor...

nu mai ramase nimic.
bau o inghititura de cafea ramasa in ceasca se privi in oglinda pentru o clipa
apoi
apoi privirea ii cazu pe o bucata de servet pe care el ii scrisese candva doua vorbe...inchise iar ochii
pentru o clipa il zari asa cum il stia ea
semet, privind-o cu cei mai sfredelitori ochi pe care-i intalnise, puternic si sigur pe el, ametitor de frumos
incerca sa lipeasca la loc foile rupte, sa reintregeasca macar putin din ce scrisese.

da, da, nu se va lasa invinsa, va scrie din nou povestea lor inceputa acolo
in fata maretiei marii,
enorma, izbind pamantul invizibil
ii intelegea dorinta lui de a o cunoaste
de a o deschide

salbatic
s-o iubeasca cum stia el

iubirea aceasta ce luase forma unei lupte
ii dadea puteri nebanuite nestiute
ar fi vrut sa-i spuna acest lucru ii placea tandretea lui, dar si infruntarile aproape violent
de carnale, urmate de acea minunata blandete calma, sensibila delicata a mainilor lui...

nu mai avea
incredere in oameni
in viata...nimic
EL o facuse sa-si gaseasca linistea, sa mearga pe drumul drept atat de calma, emanand o iubire fara margini

eliberata de lungi asteptari - strangerea mainii lui privirea directa capul ei asezat pe adancitura pieptului lui –
o facea atat de fericita...
o facea sa mai creada in miracole

...deschide ochii femeie si priveste iar lumea...

femeia isi tarsi picioarele goale pe gresia rece
bau un pahar cu apa...
se apropiau zorile
era din ce in ce mai trista...astepta...il astepta...

= O ZI IN CAFENEAUA LITERARA =
“In afara de arta,care e condamnata de mult de curiozitatea iadului sau de nepasare, ingerii ma deranjeaza,insa nu ma surprind niciodata cand vin sa-mi ofere fructe de ceara perfect imitate. Cat despre mine, prefer un mar viermanos Rabdarii lor solemne, prezumtioase. ‘ (ROBERTO SANESI) scrisul meu are timp incepe iar sa imi bata inima poate ar vrea sa fie intr-un alt trup cu treizeci si ceva de ani in urma nimic nu se compara cu bucuria lungilor plimbari cu mama de mana pe faleza dunarii se spune ca inima nu doare dar tine al dracului de tare ca o ghiara tine cu ce sa va servesc doamna zambet naiv dar indraznet ce tanara e fata asta cati ani o fi avand scrieti o noua carte despre ce sunt ani de zile de cand merg in aceasta cafenea ma asez la aceeasi masa langa fereastra spre oras fata de masa alba cu patratele rosii odata am numarat toate patratelele asteptam nici nu mai stiu ce dar la capatul celalalt era rupta si am uitat numarul acelasi loc aceeasi mocheta verde inchis arsa de mucuri de tigara imi plac locurile vechi neschimbate simt ca nu trece timpul pot ramane aceeasi doar chipurile se schimba acum serveste la masa o tanara as dori o cafea cu doua pliculete de zahar si un suc fara acid de care sa fie ce complicat ce fel de suc sa fie e atat de important… imi folosesc intens simturile sa ma conving ca traiesc am fost si ieri aici ce va mai fi pana maine… deschid ziarul citesc acelasi ziar aceleasi titluri culori astazi s-au mai nascut 3 copii n-a mai murit nimeni este soare cei ce se iubesc mult vor fi nemuritori e sambata stii e asa de bine sambata sa lenevesti voluptos sunt singurul client din cafeneaua literara ce bine in dreapta pe perete tablouri cu flori in stanga poze vechi si mai noi cu scriitori iar in fata ei bine in fata e propriul tau desert tot ce ai tot ce vezi durere exista atatia oameni nenorociti ce tipa boala ce te pandeste la fiecare pas sa-si infiga ghearele in trupul tanar sa te calce in picioare sa arda sa descompuna ATATA DURERE AM STRANS IN MINE ca moartea –mi pare ireala nu ma mai sperie asta inseamna sa traiesti e dulce cafeaua si calda e prima in aceasta dimineata ce bucurie gustul bun al cafelei e printre putinele bucurii nu mai conteaza… amintirile dau valma sunt treaza privesc pe fereastra soarele incepe sa arda e deja ora pranzului atat de repede trece timpul un sloi de gheata imi trece pe sira spinarii as fi vrut sa am copilul acela ce varsta ar fi avut acum cu ochii mari si blanzi voi mai astepta si totusi infinitul nu asteapta nimic nu e intamplator am un semn din nastere carul mare pe piciorul stang se spune ca e un semn astral norocos asa e m-am nascut intr-o noapte cu luna plina fara bilet de voie am asteptat mereu acelasi tren pe peronul unei gari in orasul G.drumuri intortocheate caravane ‘un vis e viata, lumea e un basm’ ma las purtata pe vers de Avetik Isahakian orice pata de culoare e un intrus orice raza zambesc e trecut de ora 14 cafeneaua e plina de chipuri galagioase vesele tineri frumosi indragostiti batrani semeti un violonist incearca arcusul e timid s-au rarit scrisorile nimeni nu imi mai scrie nimeni nu-mi bate la usa doar o data pe luna vine postarita v-am adus facturile doamna altceva nu am primit nu nu atat de simplu nu mai e nici o emotie nu te mai vrea nimeni nici telefonul nu mai suna nu ma sperie poate s-a inventat altceva s-a facut frig soarele a trecut pe partea cealalta nu-mi mai incalzeste chipul as mai dori o cafea cu doua pliculete de zahar si un suc fara acid s-a schimbat tura ma serveste un baiat blond cu par spalacit zambet incurcat dar sincer de care sa fie ma intreaba nu stiu sa-i raspund prea complicat aveam 4 ani locuiam pe strada s.c.m. din orasul B.ma trimisese mama sa-mi cumpar suc atat suc era doar unul cico avea culoarea galbena era tare bun sau asa mi se parea de care aveti intreb deja nu-l mai auzeam ce mai conta alege-ti dumneavoastra s-a indepartat de masa usor iritat fara indoiala nu intelege incepe ploaia e aproape ora 16 nu imi este foame aceasta e ziua cand vreau s-o petrec doar cu mine sa ma prinda noaptea in aceeasi cafenea e firesc sa iubesc tineretea mea pentru ca incetul cu incetul o pierd se duce precum copilaria eram atat de frumoasa din nou gustul cald al cafelei aud rasete sanatoase priviri hulpave iscoditoare imi trec mana prin parul lung negru bratarile de pe bratul stang zornaie aproape erotic misc parul ca pe o coama salbateca s-a facut aproape cald se apropie seara am terminat de citit ziarele si aproape jumatate de carte lipseste ceva poate o dorinta rea de a indrazni de a pipai mai mult de a dansa cu picioarele goale pe o plaja pustie pe nisipul cald si sa ma arunc libera cu bratele deschise in mare nu glumesc am sa cer un pahar cu vin si inca o cafea apoi desculta voi porni spre tarm… se apropie ora inchiderii mai doriti ceva o vrabie micuta se aseza pe speteaza scaunului meu stau nemiscata ne privim o clipa ciuguleste o scama imaginara ne privim iar cine va fugi prima nu multumesc nu mai doresc nimic scaunele se strang si se asaza pe mese se spala pe jos a ramas doar zatul in ceasca mea de cafea si o urma usoara de ruj auriu e usa deschisa dicolo de zidurile cafenelei e lumea e viata lucioasa rosie poate neagra precum aceasta noapte un caine trece lenes pe langa picioarele mele il mangai atingerea cunoscuta pe blana moale imi aduce aminte de primul catel primit amintirea e prezenta fac cativa pasi cainele se tine dupa mine imi place sa nu-mi fie frica drumul e totusi scurt pana acasa strang foile scrise sub brat sa nu le pierd respir aer rece buna seara doamna ce mai faceti v-am cautat stiti s-a schimbat cartea de telefon nu v-am gasit in nici o pagina in spatele zambetului binevoitor e ora 22.30 plec mai departe mai am de scris cateva randuri cineva mi-a recomandat o alta cafenea se face expresso rad maine ei da maine ma voi aseza la aceeasi masa alba cu patratele rosii si voi bea o cafea cu doua pliculete de zahar…