Biografie


 

Marius Chelaru este un eseist, poet, prozator, traducător, promotor cultural, critic literar şi editor de origine română. S-a născut pe 30 august 1961 în oraşul Negreşti, judeţul Vaslui. Este absolvent al Liceului “Costache Negruzzi” şi Liceului nr. 8 Iaşi. Urmează cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice, Universitatea “Al.I. Cuza”, Iaşi (absolvită –1990).


Marius Chelaru este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Clubului Junimea, Iaşi, membru onorific al Fundaţiei Maison Naaman pour la Culture, Beirut, Liban, membru al Societăţii Române de Haiku și membru World Haiku Association, Japonia (din 2007).
 
 
Activitate literară


1990, redactor la revista TIMPUL, Iaşi

1991-1993, redactor la revista CRONICA, Iaşi,

redactor la editura JUNIMEA, Iaşi din 1993

redactor - şef la aceeaşi editură din 1998

1999-2000, director al editurii JUNIMEA

2000-2004, director la editura SAKURA

2000-2002, director la editura PARNAS

2001-2002, director executiv la editura TIMPUL

2001, Consilier editorial la revista ACCES (Paşcani, judeţul Iaşi)

2003, redactor la revista POEZIA pentru secţiunea eseu,

2006, redactor la revista POEZIA la secţiunea eseu şi poezie

din 2007, secretar general de redacţie şi redactor la revista POEZIA pentru secţiunea eseu

din 2008 redactor şef adjunct revista Carmina Balcanica (Iaşi, Brăila)

din 5 septembrie 2008 secretar al Asociaţiei Revistelor şi Publicaţiilor din Europa (ARPE)

Director sau coordonator/ supervizor al unor programe de presă şi distribuţie de carte din sectorul privat la nivel naţional sau regional, fost asociat la câteva companii de distribuţie sau/ şi editare de carte

Consultant pe probleme de management, tehnici de lucru şi design editorial
 
 
Volume publicate

1 „Pelerinul“, poezii, colecţia Debut, JUNIMEA, 1996 – debut editorial

2. „Două Kakemono închipuite din ţara unde înfloreşte spiritul limbii“, poeme haiku şi tanka, TIMPUL, 1996

3. „Japonia, ţara unde înfloreşte spiritul limbii“, eseuri, TIMPUL, 1996

4. „Femei“, poezii, JUNIMEA, 1997

5. „Alt fel de sinucidere“, poezii, JUNIMEA, 1998

6. “Chiriaşul timpului”, poezii, TIMPUL 1999

7. “Amanţii iluziei”, poezii, 1999

8. “La descălecatul prezentului”, poezii, SAKURA, 2000

9. “Sayōnara”, haiku, ediţie bilingvă (română-engleză), Iaşi, 2000

10. “Tai Ping”, roman, UNIVERSITAS XXI, Iaşi, 2001

11. “Abraham şi muntele nebun sau lumea lui AltFaust”, Iaşi, 2001

12. Jihād. Chipul lui Dumnezeu în oglinda războiului sfânt, eseu, Timpul, Iaşi, 2004

13. „Cartea între Orient şi Occident” I , eseuri critice, Editura Timpul, Iaşi, 2004

14. „Cartea între Orient şi Occident” II , eseuri critice, Editura Timpul, Iaşi, 2005

15. „Poezia Orientului de la Khayyam la Tagore”, eseuri critice, Editura Fundaţiei Culturale Poezia, Iaşi, 2005

16. „Poezia Orientului de la Khayyam la Tagore. Asia de Sud, Sud Est”, eseuri critice, Editura Fundaţiei Culturale Poezia, Iaşi, 2005

17. „When the present settles down”, poezii – volum în limba engleză, Timpul, Iaşi, 2006

18. „Cartea între Orient şi Occident” III , eseuri critice, Editura Timpul, Iaşi, 2006

19. „Cu sufletul pe buze”, eseuri critice despre scriitori de limbă albaneză, Timpul, Iaşi, 2006

20. „Istorie şi poezie în cultura arabă”, eseuri critice, Editura Fundaţiei Culturale Poezia, Iaşi, 2006

21. „Poezia Orientului. Clasic şi modern”, eseuri critice, Timpul, Iaşi, 2008

22. „Simfonia-a singurmiljei” / „Simfonijata na osamenosta”, versuri, ediţie bilingvă: aromână – macedoneană, traducere: Vanghea Mihanj-Steryu, Dru{tvo na pisateli i umetnici Vlasi od Makedonijam, Scopia, Republica Macedonia, 2008

23. baladë përditshmërie (baladă cotidiană) – poezie, volum în limba albaneză, versiunea în limba albaneză: Baki Ymeri, redactor de carte Sali Bashota (Prishtina, Kosova) apărut la Editura Fundaţiei Culturale Poezia (în colaborare cu Uniunea Culturală a Albanezilor din România), Iaşi, 2009
 
 
Premii literare recente

Premiul asociaţiei culturale „Duiliu Zamfirescu”, Focşani, 2005, „pentru promovarea literaturii străine în context românesc”

Premiul Uniunii Scriitorilor din România la secţiunea „Eseu”, filiala Iaşi, 2005

Premiul Maison Naaman pour la Culture, Beirut, Liban, 2006

Premiul asociaţiei culturale „Duiliu Zamfirescu”, Focşani, 2007

Premiul pentru critică al revistei „Convorbiri literare”, Iaşi, 2008

 

 

 

 

Linkuri despre autor
 
Wikipedia
Blog personal
Revista Poezia
Letras Rumanas
Convorbiri literare
Naaman Culture
 
 
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Marius Chelaru - Poezii

 

 

.lumea. azi
 
 
.cînd am ajuns
lîngă năvodul acela
în care un ochi de peşte ascundea lumea
religia lui îşi pierduse culorile de pe pleoape. acum arăta
ca o pădure fără frunze. m-am plimbat apoi gol
pe plaja din solzii lui
la braţ cu deşertul
cu blocul tău
cu străzile păturite în punguţe de plastic
cu toate femeile
în timp ce din degetele mele zburau păsările
salvate de gripa aviară. în Deltă raiul stă la taclale cu iadul. un cioc de pasăre retezat
paşte din palma călăului în costum de protecţie.
 
pe ţărmul oraşului
rătăcit în ziua de azi
şedeau locuitorii. ghiceau în cărţi. tarot
.nu ştiam de ce locuim toţi în aceeaşi zi.
pe cer
două căprioare păşteau stelele uitate de peste noapte.
fiecare bărbat se scălda în frumuseţea acestei zile părăsite de iubiri
ca într-o inimă în formă de bazin olimpic
o stradă părăsită sîngerează.
la TV
procurorii controlează conturi de politicieni. două mitinguri aşteaptă la colţ un pretext
care nu mai curge din degetele zilei.
dacă n-ar fi fost Voltaire poate eram mai puţin cinici.
 
am depus un ţînţar plin de sînge adus cine ştie de unde pe masă
.la TV
inundaţiile devorează vieţile oamenilor şi nimeni nu plînge.
am aplecat partea de nord a mesei – ţînţarul a plecat spre abis.
goi
ca nişte prunci peştii se zbat în năvoade
plîngînd după păsările arse. oamenii strigă înlăuntrul lor. se tîrăsc printre sufletele celorlalţi
speriaţi că încă trăiesc.
nişte sfinţii care mă aşteaptă din copilărie îmi citesc poeziile
tipărite cu carne pe foaia zilei de azi
simt lumea cum curge prin venele mele.

 
absurd
 
cheia înţelesurilor e legată de gleznele lui Dumnezeu
undeva unde nimeni nu priveşte maleficul în ochi
printre îngerii cam şleampeţi
Adam o cată pe Eva ’ntre orele neivite din palma Lui
 
cerul are culoare de amintiri urcate în dintâia clipă
Edenul e încărcat cu frunze care cad întruna
acoperind toţi şerpii
o talpă de femeie uitată printre fructele fără înţeles pentru nimeni
aşteaptă bărbatul care să o privească
 
poeme de plecare plutesc peste tot
ca o supă de despărţiri
 
de ce rîde Adam e o altă poveste
 
la un colţ
verbul a nu fi rînjeşte din toate literele

 
poezia e cheia ochilor lumii
 
.cînd eul meu se mişcă supărat
faţa ta e fără formă
culoarea cerului se schimbă a gri
iar eu scot din inima mea înapoi toate culorile
le dăruiesc copiilor
ca pe nişte mere coapte în sos de poveşti fără taţi
 
plutesc prin cer între iubiri care cresc între salcîmi
mă las peste oraş ca o ploaie şi curg în pămînt
mă plimb printre cei care au fost şi aşteaptă să fie uitaţi
pe stradă un ţăran .nu înţelege unde e satul .se plimbă
printre locurile pe care trebuiau să fie copaci
 
femei frumoase
aşteaptă izolate ca nişte crisalide în secunda asta
în care moartea geme de neputinţă că toţi vor rămîne tineri
oare
o să se mai împrăştie vreodată amintirile pe cîmpuri
îngrăşînd pămîntul pe care cresc ochii noştri
povara din sufletul fetei de vizavi se surpă pe zidul din faţă
în valuri de sînge
merele ca nişte nori de ploaie lăcrimează în palma
în care ar trebui să fie sabia
 
iertarea ultimă e aceea care dezleagă spaima de gard
lăsînd-o să alerge – cerb născut la prima naştere a lumii
 
pe umerii celui din faţă e construit un oraş de lumină
pe pleoapele tale o grădină de raze
poezia e cheia ochilor lumii
orice viaţă cultivă în grădina ei tainică moartea
iar eu
sînt o pagină din Carte.
 
 
 
gnoză
 Într-un colţ al ruinelor se află mulţi bărbaţi care citesc misterele înscrise pe tabla existenţei. Alături de harababura roţii destinului, ei ştiu lucruri uluitoare şi călăuzesc măgari străvechi text gnostic
 
.labirintul care sînt mă construieşte
salahor-demiurg cu gigantici ochi de pripas
atîrnaţi
de picioarele fiecărui pelerin prin viitorul-prezent
uneori cu iubiri
alteori cu dorinţe trunchiate
mărşăluiesc
Ianus cu chip croit din doar începuturi
printre
neavute amintiri
călcat mă las de paşii tuturor celor cari au fost
zăgăzuiţi într-o literă/ prizonieri într-un cuvînt
pe care mai nimeni nu-l mai ştie când a murit
 
a avea
piatră pe care calcă toţi cei care urcă
muntele atotneurcat
.uneori pretind chiar că sînt propriul meu urmaş
smerit
călare pe asinul călare pe umbra mea călătoare
mă reazem de prima mea întîlnire cu mine pe muntele Nicăieri
mă strecor ca un ceva dureros între viaţă şi mine
dincolo de prezentul-prezent
mă aşteaptă clipa naşterii mele
cu ochii către locul lui Dumnezeu
aştept în apele şerpeşti ale lui to ti en einai[1]
 
mă scald de două ori în apele aceluiaşi eu

 
încă o poveste de dragoste care nu s-a mai născut
 
.femeia mă privea printre coastele oraşului care ne înghiţise pe toţi
cu ochii aceia în care adunase toată culoarea pădurilor
am invitat-o să ne plimbăm pe câmpia din amintirile mele cu tata
unde plouă cu cântece şi broaştele se descompun în flori
şi păsările împrăştie culorile peste tot
 
.privirile ei stăteau ca o pasăre pe umerii mei
stătea încurcată în holul alegerilor importante
 
 - în spatele meu cineva strigă .pleca cu maşina lui veche
la plimbare printre vieţile celorlalţi .pe noptiera vecinei
de peste drum doarme de câţiva ani o biblie –
 
rochia lunii e tivită cu vreo doi nori pufoşi
stelele sunt nişte balerine care ţopăie deasupra tuturor vânturilor
 
o naştere se imprimă în clipa asta pe obrazul nopţii
o mamă fericită plânge hrănindu-şi mintea cu lacrimi
urmele oamenilor hrănesc strada hulpavă .ce vrei, aşa e în oraş
doi vechi comunişti plâng după „înainte”
un isteric îşi acoperă ochii de prea multă ură
 
oraşul vânează suflete în noaptea destrămată ca o pânză veche
aici unde toţi se prefac că ştiu dacă există Dumnezeu
 
coastele oraşului se umflă a somn
e noapte
.privirile ei cad împreună cu noul în balta de peste drum
încă o poveste de dragoste care nu s-a mai născut

[1] Ceea ce era pentru un lucru a fi (Aristotel, Metafizica, cartea Z)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


 

învăţăturile străinului către fiul său
pe care l-a vîndut

povestea rătăcită printre dinţii serii se aşterne printre noi
e despre un copil vîndut pe 30 de cuvinte
despre-un străin adus de glasul ierbii nici vii şi nici moarte
pe buzele unei femei uitată de dorinţă, pe care cresc crini
 
cineva golise lumea de bărbaţii pe care i-ar fi putut iubi
din ce în ce mai lent singurătatea valsa cu nopţile ei
 
actorii-spectatori erau şi filosofi
lucrînd la prezenţa ei
păreau a fi chiar ce jucau/ crini străini
pe scena ca un cerc preaplin cu iluzii şi surogate de real
 
cînd am plecat
povestea a rămas pe drumul răstignit peste singurătatea serii
acolo unde muţenia şterge orice iluzie
doar străinul aşteaptă de vorbe părăsit să-i crească fiul
la colţul unei zile păstrată numai pentru asta


 
regula după care poţi uita
 
.totuşi
de ce nimeni nu spune nimic
despre asemănările diavolului cu bunul Dumnezeu?
 
.am ars încă o dată Biblioteca din Alexandria
cînd m-am stropit cu apa mirării prefăcută-n piatră
literele care mă compuneau erau
dorinţe cu dinţi grei
pitulate în ochiul care-L privea
mereu
la augustinianul prezentul-prezent
ochiul mă separă de ceilalţi ca nişte cai galopînd către ieri
numele meu e atît de straniu cînd se ascunde de mine
întotdeauna uit că sunt eu
 
.camera mea răsucită ca o foaie de hîrtie
pe care literele înfloresc pînă ard a poezie
.seara/ cînd florile sorb inimile lăsate la îndemînă
mă întîlnesc cu toate cuvintele mele cu poftele aţîţate
ne privim curioşi şi începem să ne urîm
în prispa cărnurilor noastre
iubiţi uitaţi de iubirea-căpuşă irevocabilă
.ziua care trebuia să înceapă
e plecată cu aceleaşi femei pe care nu le-am avut
.noaptea nu mai poate să se nască
timpul a uitat să plece din oasele descărnate ale serii
peste care cuvintele mele s-au tolănit
 
ridic paharul şi vinul
ca pe un plînset de copil
se bea ca o pedeapsă
privesc la clipa aceasta care mă ţine suspendat în mine
cum la singura poartă spre iluzia
pe care toţi se încăpăţînează să o numească libertate
…numai de mi-aş aminti


 
ultimul lui portret
 
la moartea tatălui meu
 
 
Umbra rezemată de perete
faţă în faţă cu trupul zugrăvit
în infinite faţetele strigătului - ospăţ al durerii stăpînă
Ochii trimit cu disperare durerea pe mîinile crispate
care se feresc din calea cuvintelor
Fereastra
mîngîiată pînă la sînge de palmele soarelui
respiră lumina
Palmele
care altădată mîngîiau fuga spre dragoste-a sînilor femeii
azi
cu greu opresc din goană respiraţia - amuletă a vieţii
Lumea abisului îşi începe zidirea în inima lui
dăruind-o cu miraj de paradis
refugiu din calea spaimei
Umbra se cufundă lin lepădîndu-se de simţuri
dincolo de dorinţă în rugă şi amintire


 
 
de pe cînd lumea avea faţă de sticlă
 
seara aceea nu s-a mai născut nimeni
mugurii
sîni surîzînd ca irişi de lacrimi năimiţi
înflorit-au înlăuntru
braţele mele înfrunziseră despărţindu-se de noroc
lacrimile - cristale abstracte de suflet –
urcau înapoi către ochii pe care nu-i mai găseau
 
liniile toate erau compoziţii de puncte dezlînate
fiecare suprafaţă însemna un veac de amărăciune
de vînzări atît de perisabile
nimicul îmbrăca fiecare zori de zi
 
stelele păstrează tăcerea
noaptea mă colorează în întuneric pînă şi pe gînduri
aşez douăsprezece farfurii şi încă una
apoi iau cina la care aştept pe cineva să înţeleagă
singurătatea lui a nu mă mai vinde
 
sînt vulnerabil şi nemuritor
zugrăvit de pana poetului
beat de uimire
culcat în inima mea
pe faţa de sticlă a lumii

 
 
despre iluzie şi discrepanţă
 
paşii mei mă urmăresc ca nişte beduini care caută oaza
la celălalt capăt al unui peisaj amintirile şed la o bîrfă
- mă doresc îngenuncheat pe picioarele celui care am fost
ori
doar rîd de mine ca nişte nebune –
după fiecare colţ de clipă o prietenie mă aşteaptă
ştiind că nu va întîlni nicicînd
sufletele lumilor în care n-am fost se leapădă de mine
iubire cu iubire
vînzîndu-mi liniile trupului
cele mai abstracte răspunsuri îmi împietresc în oase
 
cineva mi-a spus cu hotărîre că eu chiar trăiesc
am alocate persoane cu care să mă laud că trăiesc
zile pe care să le aştept
ca un măr la marginea pustiului
iubiri
lacrimi păşind din început în început
pe care să le sorb
cuvinte pe care să le arunc ca pe zaruri
în colţurile întîmplărilor cu mine
într-o zi cu pielea întinsă
 
la un sfîrşit de metaforă iluzia şade cu picioarele în gol
bălăcindu-se
în orele care se sărută-ntre ele
în albastrul complicat care e ziua asta plină de întîmplări
o Doamne
poate chiar exist