Daniel Corbu

Biografie Daniel Corbu

DANIEL CORBU s-a născut la 7 aprilie 1953, în Târgu Neamţ.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990.

Absolvent al Facultăţii de Litere, secţia română-franceză, din Bucureşti, promoţia 1983. Participant activ la întrunirile Cenaclului de Luni, condus de criticul Nicolae Manolescu. După terminarea facultăţii, este instructor de teatru şi poezie la Casa de cultură din Târgu Neamţ, unde organizează, începând cu anul 1984, Colocviile Naţionale de Poezie de la Neamţ.

Debutează în România literară (1979), colaborează cu poeme şi eseuri în Amfiteatru, Cronica, Luceafărul, Ateneu, Dacia Literară, Poesis, Convorbiri literare etc. Traduce pentru reviste şi în volume din Cioran, Roland Barthes, Daudet, Mérimée, Paul Valéry, Jabès, Michaux, Elytis, Borges ş.a. Prezent în antologii de poezie din ţară şi străinătate.

Este fondator al Casei de Editură Panteon, al revistei literare cu acelaşi nume şi fondatorul Academiei de poezie din Vânătorii de Neamţ. În 2004 fondează la Iaşi revista de experiment literar Feed Back şi organizează, începând cu 2006, Festivalul Internaţional de Neoavangardă.

Publică volumele de poeme: Intrarea în scenă (Albatros, 1984), Plimbarea prin flăcări (Cartea Românească, 1988), Preludii pentru trompetă şi patru pereţi (Panteon, 1992), Documentele Haosului (Panteon, 1993), pentru care primeşte Premiul Asociaţiei Scriitorilor Iaşi şi Premiul Poesis pentru cea mai bună carte a anului 1993, Spre fericitul Nicăieri (Panteon, 1995), Cântece de amăgit întunericul (Helicon, 1996), Manualul Bunului Singuratic (Panteon, 1997), Duminica fără sfârşit (Axa, 1998), Cartea urmelor (Junimea, 2001), Documentele haosului – antologie de autor (Junimea, 2003), Evanghelia după Corbu şi alte poeme (Princeps Edit, 2006) – Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi, Refugii postmoderne (Convorbiri literare, 2007), Eonul Marelui Desant, antologie, ediţie critică (Princeps Edit, 2009), Apocalipsa de fiecare zi (Princeps Edit, 2009), Poftiţi, Domnule Kafka! (Princeps Edit, 2010), Viaţa de fiecare zi la Iaşi pe vremea lui Daniel Corbu povestită de el însuşi (Feed Back, 2010), Refugii postmoderne (Feed Back, 2011), Documentele Haosului – ediţie critică, antologie (Editura Princeps Edit, 2011), Noi veşti despre pasărea oarbă Dali (Ed. Junimea, 2012).

Cărţi de proză: Douăzeci şi una de fantasmagorii în ritm de blue-jazz (Ed. Cronica, 2001), Urmele lui Dumnezeu şi alte povestiri (Princeps Edit, 2009), Piatra de Eol si alte povestiri (Princeps Multimedia, 2014)

Cărţi de eseuri: Generaţia poetică ’80 în cincisprezece portrete critice (Junimea, 2000), Intimitatea publică a poeziei – şapte eseuri despre comportamentul liric (Princeps Edit, 2002), Postmodernismul pe înţelesul tuturor (Princeps Edit, 2003), Generaţia poetică ’80 şi rostirea postmodernă (Princeps Edit, 2006), Neoavangarda românească – vol. I şi vol. II (Feed Back, 2008), Escale în Panteon (Princeps Edit, 2012).

Este prezent cu poeme în reviste, antologii sau cărţi de autor în Franţa, Germania, Slovacia, China, Serbia, Anglia, Canada, Republica Yemen, Ungaria, S.U.A., Suedia.

Pentru întreaga activitate literară, Preşedinţia României îi conferă, în 2004, Medalia Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler, iar Preşedinţia Republicii Moldova Ordinul Mihai Eminescu, a doua medalie în stat (2010).

În decembrie 2011, printr-o ceremonie în Aula istorică, Academia Română îi conferă Premiul „Mihai Eminescu”, cea mai înaltă recunoaştere în România pentru opera unui poet român.

Fotografii reprezentative:

Daniel Corbu - Poezii

L'oracle
Je tâche de m'imaginer la joie de celui qui tout en parlant séparait la terre de la mer et la solitude s'accumulant abîme par abîme et le visage reflété dans les eaux primordiales comme dans des célestes miroirs. Des Eaux. Des Montagnes. De l'Inquiétude. À qui vas-tu sourire aujourd'hui, o, Beauté? Tout ce qui est à conquérir a déjà été conquis je sais cela très bien. Tout ce qui est à dire a déjà été dit. Des Eaux. Des Montagnes. De l'Inquiétude. Le ver ronge l'aile de l'oiseau. La poésie est un désordre vaincu. Je reste dans ma chambre au quatrième étage. Pas loin de moi se trouvent: un fouet un morceau de courage aigri une triste flamme. On me dit: apprends a alléger avant de donner des noms aux choses! Qu'est-ce que dois-je relever et qu'est ce que dois-je rejetter en silence? Pas loin de moi se trouvent: le panier les fils d'or courbés la futilité. J'ai dit oui en minuscules l'amour se surpasse le monde est un arbre a hyéroglyphes séduisants. J'ai dit oui il est le temps de la faire. L'Oracle s'est échauffé de tant de paroles. Les sons des pianos ont retenti dans la chair comme dans les vieux temples. Quelque fois la poésie arrive Dis-moi par ou flâne la lumière lorsque mon âme est triste et que je me constitue prisonnier dans cette neige de chair glorifiant le désert de la seconde caressant un espoir les pieds dans l'onde courante et la tête aux nuage? Dans ma chair un dieu fait semblant de jouer d'une harpe cassée un archange homonyme perpètre des crimes au nom de la vérité. Et toi-même par ou flânes-tu lorsque mon coeur est triste alors que j'avance parmi des larmes et des minotaures et qu'entre ces quatre murs de ma chambre la Poésie arrive parfois juste après que je rentre au coeur du rien.

Autoportrait en mouvement

Dans une maison solitaire un homme solitaire
répète à n'en plus finir un seul mot: bonheur.
Tout le séduit cependant tout s'y
oppose.
Il a fait le tour de l'amour a haî a caressé des utopies
a ri et a pleuré avec tous les choyés de la rosée.
Et toutes les fois qu'une absence se présentait
on qu'un vide se faisait sentir
il avait hâté d'y fourrer son coeur
se proposait soi-même volontaire leurs tombeaux.
Dans une maison solitaire un homme solitaire
répète à n'en plus finir un seul mot: BONHEUR.

La fosse aux lions

Nul qui s'écarte trop de soi-même.
Daniel, Daniel, la mort frémit alentour
tandis que toi tu rêves des étoiles fillantes
des fêtes sans nom.
Daniel, Daniel, dans l'espace terrifiant entre le oui et le non
la mort effroyablement hante
dans la fosse creusée dans l'âme ou l'ombre de l'étoile
se prélasse
et toi Daniel, Daniel, amas d'éclairs
ramassant de la patience en miettes
et toi, Daniel, Daniel, amas d'éclairs
dansant sur le toit des secondes.
Laisse faire ils viendront en foule pour toucher
les corpuscules du courrage les chemins plombés de la gloire
Daniel, Daniel, la mort foisonne dans la fosse
aux lions
mort astucieuse mimant la défaite
des lions interloqués par tant, d'humaine passion
si tu les tues la mort va rôder ailleurs.

Le navire

Jours et nuits j'ai travaillé au navire à sept voiles
comme à une grande construction.
Je lui ai mis avec soin la proue la teugue le babord.
Les journées passaient - prostituées échauffées
pour de braves amants. La jeunesse
ainsi est passée.
Les hommes venaient - sortes de Jesus asthmatiques:
«On dit qu'il bâtirait un navire
mais on ne voit rien - disaient ils -
peut-être que c'est un navire de paroles.»
Jours et nuits j'ai continué de travailler au navire
jours et nuits j'ai vaincu l'empire de la doute
je lui ai mis avec soin la poupe la misaine
les amarres.
La jeunesse ainsi est passée.
«Entrez dans le navire à sept voiles
le vent est favorable et les horizons nous attendent
la voila briller de toutes ses blessures!»
Mais les hommes tardaient d'entrer
«Ce n'est pas un navire comme les autres
disaient-ils touchant de leurs mains la carcasse
de lettres ardents
c'est un navire de syllabes
c'est un navire rempli de larmes.»

Le nageur

Je vous le certifie: il étais bel et bien un prodige
de cette ville-là.
Son corps avait fusé l'eau d'innombrables piscines
il avait gagné
tant de championats de la nage
la vie lui assurait l'incessante suprématie.
Tous le regardaient avancer
a l'instar de Jésus sur les ondes
flottant dans la légère irréalité de la légende
et tous le suivaient du regard pointer fendre l'eau
de ses bras invaincus
brisant la moire de l'eau plus mince qu'un
filet d'espérance.
Je vous le certifie: il était bel et bien un prodige de cette ville-là
mais tout à coup un mirage des profondeurs le tenta
et il se laissa couler
alors que les spectateurs, champions de l'attente, persistaient
a croire
que ce n'était qu'une farce innocente.


Conseils pour tromper les ténèbres

Reste auprès de toi-même le plus de temps possible et rêve
- dit mon ange gardien se levant d'entre les glaces -
invente-toi chaque instant
réjouis-toi que l'existence existe!
(la nuit n'est que la femme qui passe hautaine
à travers tes poèmes)
Que t'importe si le Néant achète toutes tes actions?
Reste auprès de toi-même le plus de temps possible et rêve - dit-il -
tu vis parmi les ânges les canailles et les bibliothèques
chaque jour des martyres d'occasion
(en changeant doucement leurs masques)
renouvellent ta mémoire de leur interminable
détention sur les croix.
Il n'y a rien a faire dit mon ange gardien
bralant son auréole de crouillard
habille ton désert de chimères trompe ta
propre mort et PARLE PARLE SI TES PAROLES PASSERONT
COMME L'ÉCUME DE LA MER PAR LA BOUCHE DU NOYÉ.
Invente-toi chaque instant
réjouis-toi que l'existence existe
reste auprès de toi-même le plus de temps possible
et rêve!
Clairvoyance obscure
Dans une ville obscure dans une maison obscure a l'étage le plus obscure possible habite un poète obscur qui écrit des vers obscurs et publie aux éditions obscures des livres obscurs pour les lecteurs les plus obscurs. De temps en temps des critiques obscurs publient des chroniques obscures dans des revues obscures d'Europe ou des autres continents tout aussi obscurs sur une planète obscure d'un très obscur système solaire se trouvant dans une partie obscure d'une galaxie obscure dans un univers d'une absolue obscurité.

All Rights

O, dar istoria poate sta şi-n cap
şi din buzunare îi curg toate mărunţişurile!
Uite, zice unul, războiul de o sută de ani
uite-l pe Caligula şi uite Cartagina-n flăcări
uite nişte războaie civile
şi nişte eroi anonimi călcaţi în picioare.
Uite-l şi pe cel care trecea prea des prin
umbrarele conştiinţei de sine
dar mereu căuta o uşiţă spre lume
ca s-o zbughească
asemenea fetelor fugite de-acasă.
Dar uite şi sufletul lui, mai zice,
caleidoscop de speriat credincioşii.
All rights! Privim ca la teatru
homo ludens bizareriile semiotica demodată
All rights! Totul se vinde pînă şi
bătăturile lăsate de drumul spre zei
All rights! Prea comodă limba oamenilor
în care ceri pizza cu mozzareli şi bucăţi de mosc
în care cînţi versete înălţătoare
şi tîrguieşti vise la second hand
în timp ce cu atîta dexteritate
muţi în secret întunericul dintr-un buzunar în altul
fără să ştii că nemurirea de care-mi vorbeşti
miroase ca un ou stricat.

Balada luminătorilor

(cîntec pentru repaosul de onoare al pietrelor)

Pe altcineva aşteptam. Cînd au venit luminătorii
(pe coame de deal o mie de trîmbiţaşi
anunţau răsăritul)
am spus precum altădată Heraclit vizitat
de berbanţii atenieni:
IATĂ MINUNEA ŞI ÎN COLIBA MEA COBOARĂ DIN CÎND ÎN CÎND ZEII!
Dar eu nu aveam căni umplute cu lapte
de capră
ci doar becisnice răspunsuri
la majestuoasele lor întrebări:

De ce viaţa ta hîrtiei albe se vinde
mereu? De ce infinitul ne ignoră şi de ce
nu putrezeşte niciodată limba popoarelor?

Le-am răspuns tinerilor luminători:
- Viaţa hîrtiei albe
se vinde mereu pentru a nu o rătăci în colivia uitării
ea se transformă încet într-un parfum voluptos
semănînd cu repaosul de onoare al pietrelor.
Le-am mai spus tinerilor luminători:
Celui însemnat
infinitul orb îi ştie de frică
iar lipsa de înţelepciune cu care înghiţim
zarurile universalei nopţi
întărîtă mînia lui Dumnezeu.
Nu mai departe aseară – le-am spus
în timp ce-mi sprijineam respirarea de frunze –
am văzut cum Dumnezeu Cinicul
ne încorda rînd pe rînd ca pe ceasornice.

Batiscaful

Dulce temniţă şi lumea asta
răsucită în mine ca înjunghierele răzbunării!
Lume cabrată în mine atunci cînd miroase a Neant jilav
şi-a zădărnicie apoasă.
Nu-i vorbă:
alteori SINGURĂTATEA ARE MIREASMA UNUI DUMNEZEU FERICIT
acolo-n adîncuri binele şi răul
cîtimea aceea de frumos şi nemoarte
acolo pe zidul dinspre nord al tăcerii
acolo e răul şi acolo binele princiar
acolo-n adîncuri ci nimeni nu vede.
Acolo poţi zări Tibetul plutind intempestiv
printre norişorii albaştri poţi evita oricînd
parada măştilor şi subjuga o tornadă.
Doar afundat în singurătatea zguroasă şi neagră
poţi înţelege de ce atît de tîrziu ne întoarcem
cu o decoraţie de fum
şi de ce caii visării rămîn mereu nepotcoviţi.

Cântec de adormit universul

Astăzi privesc lumea cu ochiul de duminică.
Plouă.
Ţin în mâini o fotografie.
Fotografia înfăţişează o femeie
spălând cămaşa bărbatului. (Poate că de-aici trebuie început!)
Trece o ninsoare ca un tren de soldaţi
şi de-abia o zărim
cineva e singur cineva refuză beznele
viaţa nu poate fi minţită cu una cu două până la urmă
praful se-alege din măştile sterpe.
Stai în mijlocul camerei şi deodată un gând
un fel de maşină de proliferare a fricii:
ÎN FAŢA MORŢII SUNTEM SINGURI
CA UN PUMN DE OMĂT.
Ai, ai, carne înceţoşată, într-o seară de aprilie
prin tăcerea albă ca un cearşaf
deasupra unui mort
râsul tău e un cântec de adormit universul.

Divina tragedie

N-am pic de linişte în ţara mea
unde şi grădinile înfloresc pe ascuns
unde miroase-a hot-dog a hamburger şi-a speranţă
stricată
unde copiii abia dacă vor să se nască
orgoliu-i opac şi transparenţa defunctă
mascarada politică mai acră decît mizeria bîlciurilor.
N-am pic de linişte în ţara mea
acolo unde-s ‘nalţi stejarii
neîncrederea-i oarbă şi minciuna sprayată
unde ca şi ieri trăncăneşte liberalul
cum că viaţa e curată ca cristalul.
Ca şi ieri, bunule Eminescu, grecotei cu nas subţire
bulgăroi cu ceafa groasă
diplomaţii pomădaţi, negociatorii de cîrpă
ai comunităţii
ne fac legi şi ne pun biruri
ne vorbesc filosofie.
N-am pic de linişte în ţara mea
ţara unde mangafaua se desfată surîzînd
unde semeţia-i de-o schioapă
egumeni solzoşi recomandă doar viaţa de după viaţă
unde toţi admiră tiparele poleite ale golului
şi toţi au buzunarele pregătite
pentru arginţii pentru care te-or vinde.
N-am pic de linişte în ţara mea!

Noi veşti despre pasărea oarbă Dali

Nu mă mai recunoşti poartă a liniştii
în zadar paşii mei bat dalele jur împrejur!
Bezna trece de pe o stradă pe alta deopotrivă
murdărindu-le
şi iată-mă oprit la jumătatea drumului
precum mîna lui Avraam la uciderea fiului.
Unde să mă mai răsfrîng
dacă şi întîmplările trecute mint? Suflete
aruncat în trup ca regele
într-un umbros sarcofag
la ora cînd viermele părăsea mărul putred
al stăpînirii de sine
ţi-am cumpărat încă un CD cu hîrşîit de valuri
cu gîndul secret să te scap de ziduri
de arlechini mahorcă de creneluri şi de balul
de steaguri de făcătura ce-şi trăieşte
clipa de glorie.

Nu mă mai primeşti poartă a liniştii!
A plecat şi Lenor cea frumoasă precum
grădina Ghetsemani la vreme de rugă
s-a risipit şi măreţia găleţilor cu rouă.
Dar astăzi rătăcind prin frigul altor priviri
m-am întîlnit cu pasărea oarbă Dali

şi iar m-am întrebat: ce fel de pasăre
e aceasta cu aripile înlăuntru şi cu mormîntul
pe umeri ce fel de pasăre e acest zeu inform
păgubitor de limite?
Şi pe cînd cele şase întrebări mi se înghesuiau la lucarne
ea mă opri înainte de
primul cuvînt şi spuse:
Prea multe întrebări pentru cel singur
Nimeni nu poate corecta şpalturile greşitei tale
vieţi
totul e clinic pînă şi risipirea
lungă lista proscrişilor
frumoasă piramida de capete.

Pom de iarnă cu păsări îngheţate

Vei pleca în noapte
aşa cum plecai să vezi marea
în timpuri de arşiţă.
Te vei înfăşura în giulgi de tăcere
un fel de pom de iarnă
cu păsări moarte.
Vei călători cu un tren
de lumină.
Mire sărbătorit de propria Apocalispă.
Atât.