Petre Fluerasu

Linkuri despre autor:

Petre Flueraşu - Poezii

am fost scuipat în mijlocul uraganului

pierdut printre algele roşii

sângele se amestecă cu profeţiile

vorbim despre şerpii ascunşi sub munte, prevestind pumnalele

am înnebunit, însă numai puţin

ne ascuţim săgeţile în noaptea adâncă aşteptând asasinii

care vor veni negreşit odată cu zorile

curcubeul zâmbeşte acoperind praful cu flori

simbolurile au adormit, scufundându-se în lapte covăsit

ne putem împărţi

într-un ospăţ pantagruelic

fiecare culoare va smulge partea dorită

şi ne vom transforma într-o legendă multisemantică…

mă doare fiecare munte prăbuşit

şofranul este insuficient pentru a acoperi miasmele amare

funia întinsă care străjuia văzduhul

s-a pulverizat într-un vălătuc ademenitor

aerul poartă cu el spre înălţimi

povestea îndrăgostitului

transformat în asasin

pietrele nu mai au răspunsuri

dansăm degeaba în cercuri
ritmul nu ne mai ajută decât să adormim
mantre şoptite pentru dumnezeul somnului
pretutindeni porcii,
aşteaptă să-şi mănânce stăpânii
şi nu cred că ai vrea să fii aici
când inevitabilul se va întâmpla...
ta ta

*

drumul zace în faţa noastră
pe ecranele de plastic am devenit supereroi
spre alfa
omega se simte neglijat şi pe bună dreptate
eşecul nu mai e la modă
ne sufocăm în reuşitele noastre
la început, tu erai o fată şi eu eram un băiat, culmea, nu...?

*

după o călătorie lungă
caii apusului poposesc în spatele orizontului
te văd în faţa mea, goală
între mâinile tale soarele îmi zâmbeşte
cu buze roşii, imagini cărnoase
naşterea unui nou măr
moarte!
înainte!
curaj, curaj, pentru caii noştri
măcar ei merită
o soartă mai bună decât noi

hai, zâmbeşte,
dacă te încurajează cu ceva în clipa când toţi se pregătesc să moară,
să ştii că mie nu îmi pasă de ei, şi să ştii că te iubesc... mă bucur că şi tu simţi la fel...

fără lacrimi te rog
nu are nicio importanţă
ar fi trebuit să înţelegem că lumea noastră se va termina
chiar când
am învăţat şi noi să râdem


Azrael
gheaţa nu poate explica moartea

paşii mei se topesc în liniştea nopţii
pretutindeni urlete surde
cineva aruncă pietricele în oglindă
undeva departe sunt păsări

ascult chemările
aud voci
proiecţiile vibrează strălucind albastru în ochi, în creier, ce legătură,
avem nevoie din ce în ce mai des de umbrele, alergăm după scaunul din întuneric,
ne construim personalitatea
fier în loc de sentiment
şi sânge în loc de energizante
pentru o ultimă migraţie a popoarelor
concurenţi, ocupaţi-vă locurile
pistolul nu greşeşte niciodată
întotdeauna se găseşte un trup

dacă luptăm la umbră
vom fi condamnaţi la întuneric
infinitatea de rase se prăbuşeşte asupra noastră
imperiul se clatină scrâşnind desăvârşit,
povestea bătrânului soldat
începe cu un simplu sărut refuzat

feriţi-vă de rănile superficiale

vreau să mă îmbrac în pene
aşa aripile mele vor topi soarele şi îl vor prăbuşi în ocean
o îngheţată universală
sistemul are termen de garanţie nelimitat...
interzis însă copiilor sub 100 de ani,
ei nu au învăţat încă
să râdă

pur u sha