Luminita Suse


Zidiţi în pentagrame

nu trebuie să coborâm în pământ

ca să înrădăcinăm

focul

ori să construim biserici

de lemn pe fiecare planetă

din univers

nici să scormonim cerul cu sabia

minţii până la placenta stelei

din care ne naştem

să lăsăm timpul să deşire crini

din trupurile noastre înscrise

în pentagrame

răni despicate în cinci canioane

aşteptând izvorul

de apă şi sare

aşa o să îmbătrânim, imperfecţi

în altarul oaselor

până când ne vom înălţa

deodată cu stelele noastre

sângerând cosmogonie

în cădere

Jurnalul de la Mijas. Tiembla la espada

în drum spre Aranjuez am oprit la Toletum
lacrimile stejarului de la Guernica
se uscau pe ziduri muşcate de gloanţe
contele Orgaz se răsucea nerăzbunat
în giulgiurile lui El Greco
numărând săbiile de aur ale Reconquistei
ştirbite în vremea lui Franco
picnick frugal cu tapas, şofran şi fructe
printre cactuşi pe coasta de granit
nehotărâtă între apele măslinii ale Tagusului
şi chitara de Aranjuez este şi tristeţea un război civil din care nu m-aş fi întors la Palacio Real
neînvinsă

Bioglifă

de trei anotimpuri
îmi creşte o veena în piept
şi timpul îmi abreviază trecerea
în solfegiu carnal
sa-ri-ga-ma-pa-da-ni

sunt gata acum să îmi cânt
samagana vieţii

cu fiecare din cele patru braţe
Vishnu rupe un plectrum
în corzile sensibile
trei mâini răsucesc cioburi de sticlă
a patra mângâie durerea
cu boboci de lotus
şi o înfierează în coapsa uitării
bioglifă

Inundaţie
pământul de unde mi-am retras oasele
dar am lasat hieroglifa inimii
îngropată adânc
este sub ape
se dizolvă casele din paiantă şi chirpici
torentele răsucesc nervos
fire lichide din fuioarele
bunicilor
ziarele curg alb-negru sub unghii de lut
ştirile de senzaţie au acum
consistenţa apei în
transgresie
Doamne, aşterne-ţi braţele baraje de beton
să separe sângele valah
de noroiul
balcanic

Imagini în oglindă

îngerii sunt altruişti sar în ajutor trecând prin ziduri fără să le dărâme empatici suferă lângă noi din toată inima şi nu sângerează muţi şi uituci îi cauţi la telefon, le trimţi email nu răspund niciodată merg pe ape bătând din aripile înecaţilor fără să le usuce calcă pe jăratec dar sub tălpile lor nu ard notele noastre de plată încă nu s-a aflat cum de se menţin drepţi fără coloană vertebrală ţărâna nu îi înghite nicicum aşa ultrasensibili, imateriali lipsiţi de personalitate ah, îngerii levitând cu ochii închişi şi creieri spălaţi de lumină dacă ar încerca să se vadă în ochii noştri i-ar molipsi răceala din oglindă


Visul din vis. Viaţa

a fost întodeauna o rutină
de a ţine mintea ocupată cu afacerile existenţei
iar a creşte mare a devenit sinonim cu a împiedica
licuricii din inimă
să se aprindă în faţa miracolelor improbabile
în timp ce lumina făcea minuni în ceruri îndepărtate
întrerupând întunericul cu nebuloase, galaxii, quasari
în aşa o teribilă dezordine
de parcă un copil s-a năpustit în grădină seara
fluturând sabia de plastic
şi a ridicat licuricii în spaţiu
Poeme accidentale. Slow motion

uneori nu ne vorbim
ne umbrim pe rând cu tăceri
tentaţia ne respiră aerul dintre ochi
gesturi amânate se mulează în jurul esenţelor
aproape de nebunie frenezia neatingerii

alteori nimic nu poate înlocui declaraţia mută
a mâinii coborând de pe volan
să îmi ţină mâna în intersecţii prozaice
naufragiul inimii în golful braţelor
siajul buzelor pe claviculă
ocultările violente

ne construim religia binară
pe risipă de semne