AUTOPORTRAIT EN EUROPE DE L’EST
 
Cette femme
S’injecte chaque jour
La dose nécessaire de poésie...
Sans elle, elle se sentirait perdue
Parmi les politiciens déclassés, les artistes tarés
Et les millions de visages sans sourire.
La douleur de tout enfant la fait souffrir infiniment tout comme
Sa propre impuissance...
Cette femme ressemble à une petite lézarde
Qui laisse ailleurs
Une partie d’elle-même...
Par exemple à Saïd, sous un mûrier,
Dans une chute de neige de Nouvel An ou
Sur le lit d’un hôpital insalubre.
Et pourtant
Cette pétite lézarde rêve
toujours
Que le ciel descend
En Elle...
 
Traducere Maria Rusu

 

Mots

Pour Line et Guy
 
Tu as peur et ne peux pas te taire
Tu te couvres de paroles
comme les arbres de feuilles
Mais tes paroles ne donnent pas de fruits
et, même si tu le sais,
tu ne peux pas te taire!
Le public est étranger,
il est froid
et tu as la nostalgie de tes morts
de la jupe de la grand-mère, du basilic dans la cour
et du regard bleu blanc du père parti jusque là, au coin,
à un rendez-vous avec l’éternité
tu t’accroches aux mots mais
tu cherches leur essence par terre
tu marches à quatre pattes cherchant le sens des mots
pour un peu et tu te mettrais à hurler
mais tu ne le veux pas
c’est l’essence des mots que tu veux
et la jupe de la grand-mère
et que le père revienne
et que ces épouvantails à corneilles qui te regardent
deviennent vivants,
qu’ils aient une raison d’être et, surtout,
qu’ils se taisent!
 
Traducere Maria Rusu

 

*
en cherchant la joie de l’amour
tu découvres la tristesse absolue
comme le vent d’hiver est le feu que tu ressens
 
celui qui soupçonne la fleur dans la branche maussade et dépouillée
la diaphane ouverture
dure le temps d’un sourire
 
tu as dit – venu est le temps que tu t’en ailles
pourquoi, l’oiseau, oublie-t-il la voie qui monte dans l’air?
Un homme creuse une tombe
Une femme fait de lui une icône.
 
Traducere Maria Rusu
 

Autoportret în Europa de Est
 
Femeia aceasta
îşi injectează zilnic
doza necesară de poezie.
Fără ea s-ar simţi pierdută printre politicieni declasaţi
artişti taraţi şi milioane de chipuri
lipsite de zâmbet.
O doare nespus suferinţa oricărui copil
ca şi propria ei neputinţă...
Femeia aceasta este aidoma unei şopârle micuţe
ce-şi lasă aiurea
câte o parte din ea
bunăoară în Said, sub un dud
sau pe patul unui spital insalubru.
Şi totuşi, această şopârlă micuţă
visează că se reflecta cerul în ea.


Cuvinte

ţi s-a făcut frică şi
nu poţi să taci
te acoperi cu vorbe
precum copacii cu frunze
dar vorbele tale nu rodesc
şi, deşi ştii asta
n u p o ţ i s ă t a ci!
publicul e străin
e rece
iar ţie ţi s-a făcut dor de morţii tăi
de fusta bunicii , de busuiocul din curte
şi de privirea alb-albastră a tatălui plecat
până colo, la colţ
pentru o întâlnire cu eternitatea
te agăţi de cuvinte dar
le cauţi miezul pe jos
umbli în patru labe căutând înţelesul cuvintelor
mai ai puţin şi vei începe să urlii
dar tu nu vrei asta
miezul cuvintelor îl vrei
şi fusta bunicii
şi să se întoarcă tata
şi sperietorile astea de ciori care te privesc
să capete viaţă
să aibă şi ele un Dumnezeu şi mai ales
să tacă!

* 
căutând bucuria iubirii
descoperi tristeţea desăvârşită
ca vântul de iarnă e focul ce-l simţi
 
cine bănuie floarea în creanga ursuză şi goală
diafana deschidere
durează cât un surâs
  
tu ai spus - venit e timpul să pleci
de ce uită pasărea drumul ce urcă prin aer?
un bărbat sapă o groapă de veci
o femeie îşi face din el o icoană.