Adrian Munteanu - Poezii

CÂND AM ÎMPINS PE NEGÂNDITE UŞA

anti(sonet) 2


Când am împins pe negândite uşa
Ce a scâncit prelung şi fără clanţă
Am auzit din casă o romanţă.
Lângă uluci a apărut mătuşa.

Unchiaşul, cel ce fuse ordonanţă,
Clipeşte hâtru scormonind cenuşa.
Stă într-un colţ desperecheat păpuşa,
Dar amănuntul n-are relevanţă.

Rostesc : hello, cum o mai duci bătrâne ?
- Ce să mai fac ? Genunchiul m-a durut !
Pe-un dinte strâmb un geamăt îi rămâne.

Mătuşa spune : e un prefăcut.
- Ia spune-mi drept, o-ntreb, că nu se pune,
Câte-un amant mai ai la aşternut ?


UN FLUTURE, O FLOARE, O FURNICĂ

un fluture o floare o furnică
o pasăre o flacără câmpia
un deal o vale fluviul şi vecia
izvoarele şi marea o amică
un drum o creangă frunzele şi via
un avion ce tocmai se ridică
copilul cel poznaş luat de chică
măicuţa cartea pixul şi hârtia
uliţa strâmtă tatăl meu şi masa
fântâna şi un bal ţinut cu fast
un peşte prins în râu adânc cu plasa
biserica şi-un preot bun şi cast
feciorul meu şi fiica soaţa casa
acestea-s daruri restul e balast


SFRIJIT, NERAS, CU MERSUL FĂRĂ VLAGĂ

sfrijit neras cu mersul fără vlagă
s-a aciuit într-o dărâmătură
din fundul curţii care trece-njură
că rânduiala nu-i prea este dragă
de câte ori pe-acoperiş e bură
sub zidul spart ar vrea să se retragă
şi glezna lui osoasă şi beteagă
s-o apere cu jalnică măsură
ce rost mai are pentru cine-adună
un pled şi-un scaun fără de picior
avea o mamă poate şi-o străbună
cu zâmbetul ce nu-i prea e uşor
îmi spune-ncet cu tihna lui imună
sunt liber vezi să beau să dorm să mor


MAI BINE MĂ NĂŞTEAM O RÂMĂ-N CLISĂ

mai bine mă năşteam o râmă-n clisă
să-mbăloşez cărările de humă
o sprintenă şi mlădioasă pumă
rupând din carnea zebrelor decisă
o frunză de-aş fi fost uitând postumă
că vântul toamnei m-ar fi vrut ucisă
sau o căpuşă bântuind proscrisă
prin blana vitei care-un chin şi-asumă
mai bine de eram ogar prin pustă
strivind nisipu-n jurul unui cort
sau în oceane paşnică langustă
veghind din valuri umbrele din port
decât izbit de viaţa-n veci injustă
mai bine mă năşteam de-a gata mort



SPUNE-MI, IUBITO, UNDE-ŢI E POPASUL

Spune-mi, iubito, unde-ti e popasul ?
În cuib zănatec, în amurg de ceară ?
Unde-ţi aşezi piciorul să nu piară
Urma fierbinte ce-mi ucide ceasul ?

Cum ai învins râvnirile de fiară
Ce-a despicat pădurile cu pasul,
Ca să-mi aplec genunchii, să-mi fac masul
La umbra coapsei tale de fecioară ?

Lasă-ţi coroana-n iarba sângerie,
Bea din potirul brumelor nectar
Şi din căuş de patimi apă vie,

Arde-ţi veşmântul pe năvalnic jar,
Să te zidesc curată-n temelie,
Aceeaşi Ană, pe un nou altar.


ZVÂCNIRI GESTANTE, SCÂRBA

CE MOCNEŞTE

Zvâcniri gestante, scârba ce mocneşte,
Modesta umbră fadă a trăirii,
Tăişul viu al vorbei şi-al privirii
Pe gardul clipei vagi mă răstigneşte.

Să fug, să strig, din mult prea plinul firii,
Să mă ascund de ura ce sporeşte ?
N-ar fi mai bine s-o înfrunt, orbeşte,
Să mă arunc în lama primenirii ?

Să trec prin toate, cu priviri avide,
Cum aş tăia în carne de poem.
Un pas mai mult şi zborul se decide.

Sfârşeşte frica de un surd blestem
Şi-o poartă către mine se deschide.
Să nu mă tem ! Deloc. Să nu mă tem !


SCRIU UN SONET. DEPLINĂ AMĂGIRE

Scriu un sonet. Deplină amăgire
Că prin canon mai liber mă voi face.
Dar sunt ce vreau, ce ştiu şi ce îmi place,
Modest cârpaci de vorbe şi iubire

Un gând buimac într-un ungher îmi zace
Şi nu-i găsesc firava limpezire.
Mă prinde-n gestul lui de-mpotrivire
Şi mă aruncă-n lumile opace.

Trec voci cerşind cărarea neumblată,
Dar altele, urlând, ademenesc
Cu zarea lor etern împurpurată.

Când verbe-n cuget tainic mă sfinţesc,
Nu-mi amintesc de mine niciodată.
E semn profund că-ncep să mă trezesc.


IERI A CĂZUT UN ÎNGER PE ALEE

Ieri a căzut un Înger pe alee.
Stea în balans, o dâră tremurată,
Veşmânt solar, privire ne-ntinată,
Purtând în mâini a cerurilor cheie.

Din sanctuarul profanat plecată
Arcada lui e-n praf, fără idee
Nespus de tristă, stinsă odisee
Curmată crud în frunza-ncătuşată.

Îl înveleşte toamna cu duiumul
De arătări din glodul diafan.
Să fi murit? Pe hornuri iese fumul.

A adormit şi fluierul lui Pan.
Sub mâl o rază îşi croieşte drumul,
Dar n-a ajuns să iasă la liman.

5 mai 2004


EU FLUTURELE-ALUNEC ÎN FÂNTÂNĂ

eu fluturele-alunec în fântână
ce spaimă hâdă-n trupul meu plăpândul
n-am timp să-mi chinui timpul întrebându-l
ce vaier lung pe-antene se îngână
n-am cal de foc pe care adăpându-l
să-l fac să urce-n sus pe ghizduri până
şi-ar împietri copita pe o rână
ca să ţâşnească-n aer pur cu gândul
ce–i până jos ce tihnă necurată
unde e luciul unde-i un năvod
să frâng în el căderea doar o dată
nu tremură nimic sub lânced pod
pe fund nu-i apă nu e nici o pată
plonjez în gol şi mă strivesc de glod

23 iulie 2006


RĂMÂN COCOŞUL PUS PE-ACOPERIŞURI

rămân cocoşul pus pe-acoperişuri
din tablă sură înfruntând furtuna
ni îl înmoaie vipia nebuna
nu se încurcă-n oarbele desişuri
de sus oraşul mi se pare duna
în care surzii îşi împlântă şişuri
un soi bizar de umbre şi hăţişuri
în care scurmă necurmat minciuna
dar casa mea bătrână şi-a dus veacul
şindrila curge moale în răstimp
rugina groasă mi-a tăiat hamacul
mă încovoi sub orice anotimp
şi peste noaptea ce-a pornit atacul
picioarele mi s-au desprins de timp

24 iulie 2006


CUM SĂ MĂ LUPT CU TINE, MOARTE ?

cum să mă lupt cu tine moarte cum e
să-ţi smulg rărunchii să-ţi sugrum gâtlejul
ai pus un semn pe fruntea mea cu bejul
paloarea urii-n loc de o gutuie
care să-mbrace-n pal feeric vrejul
de ce-mi înfigi în tălpi arzânde cuie
mi-ai smuls nădejdi din trup sfârşit duduie
şi-ai aruncat în jar nebun gătejul
ce ai de-mi râcâi josnic pe la uşă
şi nu-mi laşi soaţa să se culce lin
ci te lipeşti de ea ca o căpuşă
şi-i sfarmi nădejdea-n necurmat suspin
ia-mi mie hâdo trupul de cenuşă
să nu-ţi mai car poveri ca un asin.

29 august 2006


VA ÎNCETA ŞI VÂNTUL, VARA TRECE


Va înceta şi vântul, vara trece.
Porneşte firul ierbii în solie.
Se naşte-n lan aceeaşi păpădie
Şi-acelaşi măr e gata să se plece.

S-au pârguit şi strugurii în vie.
Arsura gurii tale mă petrece.
Îţi ferec trupu-n mâna mea cea rece
Şi te supun sub mine pe vecie.

Te-mpotriveşti, dar coapsa ta mă strigă
Din prăvălirea crengilor de dud,
Din scobitura frunzei de ferigă.

În cuib de greieri tainic te aud.
Pe rugul toamnei ce-a-nceput să frigă
Îţi smulg trufia, ca pe-un zmeur crud.


OPREŞTE-TE, ÎMI SPUN. ARUNCĂ LESTUL!

“ dacă aţi avea credinţă cât un bob de
muştar, aţi muta munţii din loc. “

Iisus

Opreşte-te, îmi spun. Aruncă lestul !
Ce rost am eu în lumea asta largă,
Ce val din mine stânca o s-o spargă,
Cum aş putea să-mi urc în slavă gestul ?

Mai bine-ntâi să ţintuiesc pe targă
Invidia. Să-i pregătesc arestul
În care nu-şi mai poate scrie testul
Tremurător în carne, ca o vargă.

Să smulg trufia spornică-n risipă
Şi îndoiala să o prind din mers,
Chiar de se zbate răscolit şi ţipă.

Să mă citesc în spaţiul unui vers.
Destul ar fi să cred în mine-o clipă.
Aş deveni stăpân pe univers.


MĂ TEM DE VIAŢĂ, PUTRED

GHEM DE SFOARĂ

Mă tem de viaţă, putred ghem de sfoară,
Mă tem de moartea ce îmi ia lumina,
Mă tem de omul ce-mi sporeşte vina,
Mă tem de braţul care mă doboară.

Mă tem de frunza dezvelind rugina,
Mă tem de vântul răbufnind afară,
Mă tem de clipa mult prea des amară,
Mă tem de gestul asmuţind jivina.

Mă tem de chinul reântors în sine,
Mă tem de mâna care mi s-a-ntins,
Mă tem de azi ce ferecat mă ţine,

Mă tem de teama care m-a cuprins.
Cum să mai am încredere în mine,
Când frica pentru toate m-a învins.



 

 

 

 

 

UMPLE, IUBITO, CU VIN VECHI POTIRUL

Umple, iubito, cu vin vechi potirul,
Fructul luminii, limpezit de muze,
Alintă apa dulce din havuze
Ce-a adormit cu trudă trandafirul.

Aşterne masa cu-n surâs pe buze,
Aşează pâinea şi veghează mirul
Ademenind spre trupul blând zefirul
Aromitor al zorilor lăuze.

Aprinde focul, nu-l lăsa să piară,
Aruncă lemne pe altar. Apoi
Miresme dulci ne vor zidi. Spre seară

Vom dezbrăca veşminte. Drepţi şi goi
Ne vom topi ca un palat de ceară
În flacăra dintru adânc de noi.


ASCUNDE-MĂ, ZEIŢĂ, DE PRIVIREA

Ascunde-mă, zeiţă, de privirea
Lunatecilor greieri din răstoace,
Alungă pui de mierle din găoace
Şi lasă-mă să-ţi răstignesc iubirea.

În trupul tău tăcerea grea se coace.
Avidă smulgi din pieptul meu rostirea.
M-afund în cuibul rodnic şi uimirea
Sălbatic vrea cu mine să se joace.

Strivesc sămânţa coapselor virgine
Şi geana muşcă sânul pârguit.
Pătrund adânc, năvalnic şi mi-e bine.

Tot cerul cade-n iarbă istovit.
Un şarpe magic s-a-nălţat din mine,
Ofranda serii fără de sfârşit.


ÎŢI FACE-N PARC AUROLACUL GESTURI

îţi face-n parc aurolacul gesturi
cu mâna stângă îndoindu-şi braţul
ce te gineşti mai bine pupă-mi maţul
şi vorba asta-ţi pune-n cuget lesturi
te-ai repezit să-i prinzi gâtleju-n laţul
mâinilor tale alţii sar din resturi
ţi-au dat cu-n drug în cap să-ţi facă festuri
o clipă doar ai inspirat nesaţul
acestui aer ce-şi oprise zborul
ce-nalt e fagul îşi apleacă-n jos
crengile frânte să îţi dea onorul
din bolţi ca plumbul curge roşu sos
şi-ţi spui atunci când te-a luat cocorul
spre cerul trist că lumea e pe dos

15 iulie 2006


ÎN CASA MEA RĂMÂN CÂT ÎMI E DATUL

În casa mea rămân cât îmi e datul,
La geam cu flori din galbene ponoare.
Mi-am zis că-n jur e veşnic sărbătoare
Şi n-am ieşit măcar să-mi ştiu umblatul.

În camera de-a-ntregul răbdătoare
M-am răsucit atât cât ţine patul
Şi am păşit de-a lungul şi de-a latul
Atâţia ani câţi mi s-au dat sub soare.

N-am înţeles cine mi-a scris venirea
Nici cine sunt şi n-am ştiut s-ascult
De se aude-n pieptul meu iubirea.

Poate acum, când am ajuns adult
Să nu fiu robul, lestul sau uimirea,
Să fiu Fiinţa şi nimic mai mult.


PE MALURI SĂLCII S-AU TREZIT ALENE

Pe maluri sălcii s-au trezit alene,
Ca să aştepte-un răsărit de soare.
Presimt în tâmple trândavă licoare,
Dar somnul încă n-a pierit din gene.

Pe crusta apei scânteieri fugare
Ascund uimirea presurei sub pene,
Iar plânsul ierbii, năpădit de lene,
A pus cu zorii pietrelor prinsoare.

Privirea blândă-n orizont răneşte.
Pe cer stau nori molateci ce ascund
Aripa zilei. Clipa ocoleşte

Cuprinsul frunţii într-un zbor rotund.
Şi peştele luminii îşi sticleşte
Eternitatea-n lacul fără fund.


ABRUPT ATAC ARIPĂ AMUŢITĂ

experiment 1 ( litera a )


Abrupt atac arípă amuţită
Amorfe-accente aspru amputate
Au asfinţit abulic amânate
Având alături arma aţintită
Afinităţi avid algoritmate
Aur ascund alica aţipită
Acea arcadă amplu alungită
Ardea alcoave-amar aglutinate
Absent ascult aceeaşi abordare
A acoladei arcului astral
Aulic ax acoperă altare
Actinii-albastre au ajuns aval
Adevereşte-ardenta alternare
Acord adus aproape abisal