Lia Ruse - Poezii

ARMONIE
 
Rămân în armonia plantelor
Cu aromă veşnic crudă
S-adun din mine duioşia,
De sferele albastre,
Să-mi şterg privirea udă.
Sunt nemişcate gândurile mele…
Clipa parcă a înţepenit!
Aş vrea să se oprească vremea
-Acum-, pe nucul ruginit…
Ce moale lumină pe palmele lui cade!
 
Dar sunete moi pică…se răvăşesc domol !?
Umbre prelungite dansează şi tremură pe poale!
Dar frunzele se culcă…nucul ramâne gol!?
Înaintează gândul uitat într-o-ntrebare
S-aprinde ruga-n clipa cu irizaţii line…
În urmă-şi creşte un cristal de sare
Dorul -în ochii blânzi- alunecând spre tine.
 
 
SATUL MEU
 
Unde sunt oamenii tăi de-altădată?!
Cum se-adunau seara la poartă…
Unde-s căsuţele tale albe,bătrâne,
Cu prispă şi de voie pline?!
Unde-s copiii ce se jucau vara-n livezi,
Iarna de-a săniuşul prin zăpezi?
Unde sunt carele ce aduceau din câmp acasă
Toate bucatele şi pâinea dulce de pe masă?!
Unde-i frunzarul de salcâm, in august înălţat,
Când se ştia de-acum că intră toamna-n sat?…
…………….
Revin acasă-dar tata nu m-aşteaptă-n poartă
(Şi-aproape toti vecinii avură aceiaşi soartă)
Mama gârbovită,singură şi suparată!
Ce-aş da s-o mai văd tânără odată,
Să fim cu toţii adunaţi in jurul ei
Când viţa-n faţa casei –spânzură cercei-.
Pustietatea satului -simt- sufletul mi-l frânge
Tristeţea oamenilor mă doboară!O, Doamne să pot plânge…
În lacrimi să se scurgă tot amaru-n acest loc
Că satul nu mai este-acum,decât –bloc lângă bloc-.
 

ÎNTRE DOUA PARALELE
 
Ochii sclipesc miraţi în aceeaşi lumină…
Surâsul ei ne atinge, topindu-ne privirea
Dar, drumurile noastre
Sunt grele,
Selenare
Şi paralele.
 

EXTAZ
 
Omule! Treci prin faţa casei
Îmbraţişată de viţă sălbatică
La geam, o femeie-ngândurată
Împleteşte.în clipa extatică.
Cum ai dat de urma ei?!
Învăluită-n taină ca-ntr-o poezie
După-amiaza coaptă-n soare
Teama,o topeşte în euforie.
Prin cea dintâi privire,
Asupra străinei, s-a trezit
Spiritul curat! Pentru prima dată
Eşti descumpănit.
Vrei să te ridici la înălţimea ei!
Pe cărări cereşti
Tu om obişnuit
Doar din uimire “trepte să clădeşti”?
Ceva hypnotic porneşte
Din mângâierea timidă a privirii,
Ceva ameţitor! Nu!
Nu se mai poate pune stavilă pornirii!
De atingerea duioasă a ochilor aprinşi,
Fără de veste
Ea a uitat,doar pentru o clipă nestăpânită,
“Cine este”…
 

CLOCOT

Doină dulce, vis de foc
Amintirile se coc
Pe locul norocului,
Timpului,sorocului.
Amintirile se coc
În roua privirilor,
În dorul iubirilor,
În miezul inimilor,
Clipa nostalgiilor…
 

DOR
 
Un cer
De care norii se prind
Şi se desfac
Ne-a despărţit -în două lumi-
De ape…
Clipele zăcând,
Ca o mare-n furtună,
Tac
Şi ne rugăm
Spre-a ne afla aproape.
 

RUGĂCIUNE
 
Protejază-mi visele naive
Teamă dulce şi aurie,
Visele prin care te văd atât de bună
În această clipă târzie.
Prinde-mi în suflet un dor, de linişte scăldat,
Ce-şi caută un adăpost umil
Şi pentru a trăi în visul cel mai scump
Prinde-mi auzul în murmur de copil.
Clipele calme ce nu se mai întorc
Şi nu le voi mai simţi niciodată
Aranjază-mi-le în suflet duios,
Tu, vreme îngândurată…
Pentru zilele goale ale lumii
Opreşte frunza-n culoarea ei de-acum
Prin care zefirul trece în şoapte
Rămânând în al mirării parfum.
Milostiveşte-te şi lasă timpul
Să vâslească cu aripi de ceară,
Zeul-soare să-şi filtreze razele moi
Prin aerul ce mă-nconjoară.
 
 
PRIBEGIE
  
Sunt o nelinişte
Şi m-ascund în culoare
Versuri mă duc grăbite
Pe picioare
Şi-mi aştern pe soare,
Pe fire şi pe vreme
Sufletul şi privirea
Şi visele-mi poeme.
 

Trăire
 
Da, îmi amintesc! Învăţasem dorul
Şedeam în noapte consternată
Ca o statuie şi... amorul
Despica visu-n clipa-nsingurată.
Iubirea mea fusese-un paradis
O vreme limpede, strălucitoare,
Fostul meu dor era tăcut
Sufletul meu numai mirare.
Da, îmi amintesc! Trăiam mereu un vis
Când viu era prezentul... Era doar fericire
(Lumina ei cu raze dulci
Ce-atinge nemurire)...
Mai poţi să-mi dai acelaşi dor?
Şi-acelaşi crez mai pot să-l am?
Să salte inimile-n cor
Şi să visez precum visam?!

 
Sfârşit de vară
 
Vară, vară şi iar vară,
(Râde aurul spre noi)
Dac-ar sta pân-o s-apară
Timpul cu mărunte ploi...
Merge torcând lin din caier
Fire lungi de încins soare,
Ciucuri verzi înfipţi în aer
Stau în blândă legănare.
După răcoare tânjeşte
Mereu desenează umbre
Apoi, tandră picoteşte
Şi e prinsă-n vise sumbre...
Nu-i mirată, doar mâhnită
Cum iar frunzele-i atârnă,
Ca o năframă-nvechită
Peste faţa-i pală, cârnă...
Cerul alb prinde-n pahare
Abur dulce şi-l tot strânge
Şi pe semne de mirare
Se cutremură şi plânge...
O decolorează timpul!
Ameţită şi infirmă
Vremea-şi schimbă anotimpul
Înecând-o-n fum de smirnă.