Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

 

 

Din cer a venit un cântec de lebădă

Din cer a venit un cântec de lebădă.
Îl aud fecioarele ce umblă cu frumuseţi desculţe peste muguri. Şi pretutindeni îl aud eu şi tu.

călugării şi-au închis rugăciunile
în pivniţele pământului. Toate-au încetat
murind sub zăvor.
Sângeram din mâni, din cuget şi din ochi.
În zadar mai cauţi în ce-ai vrea să crezi.
Ţărâna e plină de zumzetul tainelor,
dar prea e aproape de călcâie
şi prea e departe de frunte.
Am privit, am umblat, şi iată cânt:
cui să mă-nchin, la ce să mă-nchin?

 

Cineva a-nveninat fântânile omului.
Fără să ştiu mi-am muiat şi eu mânile
în apele lor. Şi-acuma strig:
O, nu mai sunt vrednic
Să trăiesc printre pomi şi printre pietre.
Lucruri mici,
lucruri mari,
lucruri sălbatice - omorâţi-mi inima!
 
 
În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inimă un clopot
şi-n zvonuri dulci
îmi pare
că stropi de linişte îmi curg prin vine, nu de sânge.
Gorunule din margine de codru,
de ce mă-nvinge
cu aripi moi atâta pace
când zac în umbra ta
şi mă dezmierzi cu frunza-ţi jucăuşă?
O, cine ştie? - Poate că
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
şi liniştea
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet -
şi mut
ascult cum creşte-n trupul tău sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru.
 
 

 

 

 

 

Lucian Blaga - Poèmes

 

Champs de blé
 
Débordant d'or les grains de blé éclatent.
Ça et là des gouttes rouges de pavots
et dans le champ
une jeune fille
aux longs cils comme les épis d'orge.
Elle ramasse du regard les gerbes bleues du ciel
et elle chante.
Allongé à l'ombre des coquelicots,
sans désirs, sans remords, sans repentirs
sans élans, je ne suis qu'un corps
d'argile.
Elle chante
et je l'écoute.
Sur ses lèvres naît mon âme.

(Traduction Paul Miclau )

 
Les poètes
 
Ne vous étonnez pas. Tous les poètes sont
un seul, indivisible, ininterrompu peuple.
Leurs mots sont muets. Par les âges, qui naissent et meurent,
leur chant sert encore un vieux langage mort.

Parmi les races qui surgissent et disparaissent,
sur le chemin du coeur ils viennent et passent toujours.
Leurs sons et paroles sont séparation, concours.
Ils se ressemblent par le message qu'ils taisent.

Ils se taisent comme rosée, semence, désir.
Ils se taisent telles les eaux coulant sous l'argile,
et puis sous la chanson des rossignols subtile
au bois ils deviennent source sonore, agile.

(Traduction de Paul Miclau)

 
 
L'éternel
 
Incertain tu le cherches et tâtonnant dans la nuit
tu humes sa trace en toi ou dans la gloire du monde,
l'élan le pressent dans les lendemains
et dans les nuits passées le trouve la résignation.
Un voile impénétrable cache l'éternel dans les ténèbres.
Personne, personne ne le voit ---
et pourtant chacun le retrouve,
comme je retrouve tes lèvres dans l'obscurité,
ma chère, au coeur de la nuit, quand nous murmurons
de grands mots sur le sens profond de la vie.

(Traduction: Paul Miclau)

 
 
Silence

Le silence est si grand tout autour, qu'il me semble
entendre les rayons de lune se heurter aux fenêtres.

Une voix étrangère
s'est éveillée dans mon coeur
et un désir chante en moi une nostalgie qui n'est pas mienne.

On dit que des ancêtres morts avant l'heure,
malgré leur sang jeune,
leur sang passionné,
leur passion ensoleillée,
viennent,
viennent vivre
en nous
leur vie manquée.

Le silence est si grand tout autour, qu'il me semble
entendre les rayons de lune se heurter aux fenêtres.

Qui sait --- ô mon âme, dans quel coeur,
aux douces cordes du silence,
à la harpe des ténèbres tu joueras
par delà les siècles --- ton feu étranglé
et ta joie de vivre brisée ? Qui sait ? Qui sait ?

(Traduction Paul Miclau)
 
 

 
 
 
Vînzătorul de greieri
Un strigăt în noapte pe bulevard: grilu! Din cîmp
vînzătorul intrat-a-n oraş pe-un măgar, cu greieri
în păr şi pe braţe, ieşiţi din corfele pline.
Cată să-i vînză în piaţă. Se uită aiurea şi tîmp.

Să vînză ar vrea o palmă de luncă-n cetate,
un cîntec mai nou pentru vetre şi casă.
Argint viu şi negru e roiul - pe umeri.
Grilu, grilu! Ce sunet scump, de zare aleasă!

Astfel intrarea şi-o fac în oraş prin ţipătul străzilor,
nestînjeniţi în cîntare - greierii ţării.
Fetiţa mea singură, Ana lumina, în noapte
i-aude, şi-o clipă surîde lunii şi mării.
 
 
 
Dragă-mi este dragostea
bântuită de sprâncene,
de sprâncene pământene,
lungi, pieziş-răsăritene.
Dragă-mi este dragostea,
soarele din an în veac,
dragostea ce poartă-n ea
moarte-ades şi-ades un leac.
Spune-se că-n holdă coaptă
macul îl dezbraci c-o şoaptă.
Dragă-mi este dragostea
care zice: nu şi da.
Dragă-mi este dragostea,
mare face inima,
mare pe cât lumea-zare,
mică pe cât lacrima.
Dragă-mi este dragostea
care face stea şi stea
din pământurile noastre -
prin poienile albastre.
Sângele îşi ştie visul.
Dragă-mi este dragostea
cu-nălţimile şi-abisul
şi cu ce mai are-n ea.
Dragă-mi este dragostea -
locului nu pot s-o ţin,
căci frumseţea ei dispare
în frumseţile-i ce vin.
Dragă-mi este dragostea,
dragă uneori furtuna
şi-un păcat pe care-l arde
pe la miezul nopţii luna.
Din aleanul trupului
sufletul se naşte.
Dragă-mi este dragostea
ce de ani mă paşte.
Dragostea ne-o ţină zeii,
să ne-ncânte funigeii
ca urzeala inului
firele destinului.

 

 
Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci pe geamuri.
Plouă.
Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată durerea,
ce-o simt n-o simt în mine,
în inimă,
în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume
cu toamna şi cu seara ei
mă doare ca o rană.
Spre munţi trec nori cu ugerele pline.
Şi plouă.